Tribuna, iunie 1904 (Anul 8, nr. 103-123)
1904-06-01 / nr. 103
Nr. 128 vrem să fim înrudiţi nici după sânge, nici după limbă, nici după nume, nici după moravuri cu neamul din care au eşit şi canibali veritabili, nu mai departe decât în comitatul Hont, d’abia cu o sată şi câţiva ani mai nainte... La cruci, români! Căci: „Doamne, armă tare asupra diavolului crucea Ta m-ai dat nouă“! înmormântarea lui Paul Milovan. Arad, 12 Iunie. înmormântarea lui Paul Milovan s’a făcut ori la 16 ore, dela locuința din strada Ferdinand a ginerelui său d-lui loan Moldovan funcționar la »Victoria«. Un public numeros şi distins s’a adunat la casa mortuară. Era de faţă şi representanţa comunală şi comitetul parochial din Mândruloc. Prohodul l-a făcut P. C. S. Roman R. Ciorogariu director seminarial, Vasile Beleş protopop, Traian Văţian, Gavril Bodea şi protodiaconul Dr. I. Suciu. Responsoriile le-a dat corul seminarial de sub conducerea profesorului de musică Trifu Lugojan. Un lung şir de trăsuri a însoţit apoi carul mortuar ce ducea osemintele lui Paul Milovan la Mândruloc, locul lor de linişte eternă. Am primit ori la redacţie din Oraviţa următoarea depeşă de condoleanţă: „Deplângem moartea distinsului protector şi veneratului nostru poveţuitor Milovan“. Familia Jianu. Din străinătate. Vaticanul şi Francia. Este greşită ştirea, că între Vatican şi Francia s’ar fi curmat total relaţiunile diplomatice. Courcel agentul diplomatic substitut francez la Vatican, de multe ori convine cu Merry del Val şi afară de timpul oficial. Ziarul L’Italie scrie azi un articol interesant asupra relaţiunilor dintre Vatican şi guvernul francez. Anume în Francia de present sunt 7 episcopii vacante : în Ajaccio, Bayonne, Chartres, Saint Jean de Maurienne, Nevers, Vannes şi Versailles. Considerând purtarea lui Combes, abia este speranţă, să se întregească aceste episcopii. In privinţa asta însă, scrie numitul ziar, pontificele va proceda independent, renunţând la îndeplinirea acestor eparchii în deplină consonanţă cu guvernul francez. Episcopii vor fi denumiţi numai din partea sântului scaun, iar de la guvernul francez nu vor avea nici locuinţă pentru oficiu, nici salar. De întreţinerea lor va griji Vaticanul, primind din partea acestuia straşnice îndrumări, să administreze diecesa lor în spirit religios. îi« Expedițiunea engleză în Tibet. Tibetieniî au retrimis epistola colonelului englez Jounghusband, în care se cuprinde ultimatul guvernului englez, nedesfăcută. In urma asta guvernul a ordinat înaintarea spre Lhassa. Tibetieniî însă se pregătesc de mare resistenţă, aşa că colonelul Jounghusband se vede silit să aştepte trupele de ‘'"sprijin de sub comanda maiorului Mackdonald. Tibetienii se adună şi în apropierea taberei englese de lângă Gyangtse, afară de asta se prevăd cu puşti tot mai bune. Ziarele engleze sunt de credinţa, ca Rusia în ascuns ajută Tibetul. Tibetieniî au atăcat cum cetim în N. Fr. Pr. pe Englezi la Rangma. A căzut un soldat englez şi 5 au fost răniţi. Dintre Tibetienî au căzut 164 de morţi. * Tratatul comercial austro-ungar-german. — Alex. Von Matlekovits arată că interesul Austro-Ungariei e să-şi asigure exportul de „TRIBUNA“ produse agricole şi silvice cu Germania. Asupra acestui punct trebuesc concentrate silinţele. Aci trebue să se vază dacă industrialii Germani, cari doresc tratat cu Austro-Ungaria şi au nevoe de el, vor fi destul de tari pentru a infringe rezistenţa agrarilor. El arată că pentru orz e absolut nevoe să câştige Austro-Ungaria o colorire de taxe, căci altfel tratatul n’ar avea nici o valoare pentru Austro-Ungaria. Germania caută a-şî încuraja ferăstraele sale pentru făcut scânduri, grinzi, etc., de aceea a uşurat importul de lemne meree, dar a pus taxe mari pe lemnele lucrate. Tot aşa a făcut la o mulţime de fabricate (orz şi înalt, cereale şi făină, etc.) ca să protejeze slădâniile şi morile germane. Atrage luarea aminte asupra faptului că Germania a ajuns a exporta câtimi mari de făină în Austria, în unii ani a exportat chiar grâu şi secară. Asta s’a făcut pe baza premiilor deghizate pentru mărfurile exportate. In Germania e tendenţa de-a imita pe Americani, cari înapoesc fabricanţilor, taxele plătite pe materiile prime, dacă le exportă sub formă de fabricate. Cu atâta mai mult trebue luat în consideraţie aceste procedări, cu cât Germania a pus cele mai mari piedeci exportului de făină din Austria, după ce fusese în parte făcută din grâu românesc, adică înnobilată (im Veredelungsverkehr.) Chestia de căpetenie e exportul vitelor. Aci atrage luarea aminte asupra stăruinţei agrarilor germani, de a nu se mai încheia convenţie veterinară cu Austria. Numai după ce se va regula chestia orzului, chestia premiilor ascunse pentru export, chestia lemnului lucrat şi a vitelor, se va putea merge şi mai departe. Nici o veste positivă despre starea Port-Arthurului. In Extremul orient domneşte linişte, care este prevestitorul fatal al unei erupţiuni groaznice. Japonezii conform datinei lor de până aci, nu lasă să iasă nici o veste, până ce nu vor avea motiv să surprindă lumea cu nouă izbânzi. Ştirile ce sosesc de pe câmpul de răsboiu sunt parte mance, parte insuficente pentru a coichide aproximative cel puţin la verosimilitatea întâmplărilor atât din jurul Port- Arthurului, cât şi despre operaţiunile ambilor beligeranţi din Mancijuria. Cu privire la asediul Port-Arthurului, veşti amănunte nici nu pot transpira, deoarece japonezii au secuestrat cablul pe seama lor, ceea ce în sine înseamnă, că se pregătesc evenimente însemnate, dar despre mişcările armatei japoneze se vorbeşte pe scurt, că acum şi Kuroki a părăsit imobilitatea de pân’ aci, dând ordin de înaintare generală în 5 coloane. Ceea ce atinge poziţia japonezilor pe peninsula Liao-Tong la Port-Arthur, conducătorii de resbel japonezi sunt în curat cu aceea, că acolo nu îl aşteaptă nici un pericol din partea Ruşilor. Nu se pot aştepta anume la nici un pericol, fiindcă o armată atât de considerabilă, generalisimul rus nu poate trimite pentru a despresura Port-Arthurul, căci prin asta şi-ar slăbi forţa militară în două locuri: a sa la Liaoyang şi a aceleia ce ar avea misiunea să scape Port-Arthurul de catastrofa, care îl ameninţă, şi care se aproprie tot mai mult. Şi dacă n’au motiv Japonezii să se teamă de vr’un pericol la Port-Arthur, n’au a se teme nici la Feng-vang-ceng, fiind eî nu numai acolo, ci şi aici atât calitative cât şi cuantitave superiori Ruşilor. Numerice şi pân’ aci erau ei superiori, căci la interprinderi decisive nu s’au dimis, până ce nu au fost pe deplin în curat cu această manevră, care de sigur este o tactică nu fără cas de precedență în arta belică modernă. Dar modul acesta de resboire al Japonezilor nu poate fi calificat de atare, că eventual cu un număr egal de forţe n’ar putea ţinea pept Ruşilor cu succes. In răsboiul franco-german dela 1871 armata teutonă era de 3 ori mai mare ca a lui Napoleon ; tunuri avea aproape de 2 ori mai multe decât artileria franceză, și cu toate astea nimărul nu i-a venit în minte să bagatelizeze resultatele obţinute de Germani şi armata acestora, ba toţi pricepătorii şi strategii se întrec în a tâmăra pe generalul Moltke şi a lăuda genialitatea lui, al cărui principiu în technica răsboiului modern era să dispună pe câmpul de luptă de armată, care să fie numerice — dacă nu şi în privinţa dresurei — superioară celei adversare, căci pe partea de unde vin mai mulţi plumbi, sunt şanse de izbândă mai serioase şi mai sigure. Aşa vedem că au făcut şi japonezii în luptele de pân’acum la Yalu, Kiulenceng, Feng-vang-ceng, şi la Kintsou. Această tactică la tot caşul salutară are să se explice numai în felul acesta, şi nu în alt chip. Dacă japonezii orice operaţiune încep cu forţă majoră, este, că vrea să fie siguri pe cât se poate de izbândă reală, neavând nici o lipsă de aventuri, întreprinderi ori încercări militare ideale, atunci când este în joc viaţa lor naţională. Glorie legendară au raportat armele lor destule în trecutul nebulos, minuni, poate povesti şi istoria lor, că a făcut braţul lor vitejesc, astăzi, când arta răsboiului este atât de perfectă, la tot cazul că dovedirea unui curagi miraculos de pe timpurile anterioare ar fi o nebunie, un mare risic. Şi aşa soldatul rus, fie el oricât de orb în luptă, oricât de supus, şi oricât de gata de jertfă, pe soldatul japonez nu-l va putea întrece în privinţa curagiului fără seamăn, al dispreţului de moarte, al disciplinei militare şi al simţului de jertfă pentru patria sa şi neamul său. De altcum Japonezii au învăţat mult din experienţele proprii în campania de la 1894 contra Chinei. Mobilizarea armatei şi distribuirile forţei militare le fac Japonezii în toate amănuntele analog procedurei lor de atunci. Şi la 1894 armata japoneză a trecut cu forţa fluviul Yalu, ca şi acum, străbătând până la Feng-vang-ceng, unde a stat pe loc şi s’a întărit, până ce lângă Takusan a debarcat armata a treia, ca acum cea de sub comanda generalului Nodzu, după aceea a înaintat spre Sinyan ca şi acum, atăcând Simutsenul şi luând Haitsengul. Toate semnele arată, că înaintarea lui Kuroki în contra lui Kuropatkin se face conform unui plan bine stabilit în toate amănuntele sale. Septămâna viitoare va fi bogată în evenimente de importanţă universală, căci probabil se va da o luptă crâncenă şi poate decisivă între armata lui Kuroki, care a luat acum ofensiva, şi între a lui Kuropatkin, despre care s’a vestit septămâna trecută, că în loc să meargă Intru despresurarea Port-Arthurului, a plecat spre cartierul lui Kuroki, pentru a-’şi mesura forţele mai nainte cu acesta, înfrângerea eventuală a lui Kuropatkin va fi o derută colosală pentru Rusia, căci în caşul acesta și Port-Arthurul este perdut, iar altă armată în extremul orient nu are pentru a mai resista japonezilor. O campanie terminată pentru Rusia în felul acesta ar avea negreşit urmări incalculabile,nainte de toate ar fi în fața lumii întreg sistemul absolutist rusesc compromis şi zguduit în temelii. Dar asta este în interesul civilizaţiunii, și o necesitate istorică. Pag 8.