Tribuna, iunie 1905 (Anul 9, nr. 102-121)
1905-06-01 / nr. 102
Nr. 102 Secue din război. Carnetul aghiotantului marelui duce Borş. II. Port-Arthur, Marţi, şi Martie. Şi noaptea asta a trecut cu bine. Vremea foarte frumoasă, ca în ajun. Căpitanul Krone, de la canoniera rusă Manciuria, care a fost prinsă în Shanghai, a scăpat de supravegherea Enghlezilor şi după o călătorie bogată în peripeţii de tot felul, a reuşit, fiindcă s’a îmbarcat tiptil şi fiind că cunoştea foarte bine limba engleză, să se apropie de Port-Arthur, pe calea Tientsinuluî şi a Inkeuluî. El spune că germanii şi austriaciî sunt prea bine dispuşi pentru marinarii ruşi, pe când englezii se rostesc pe faţă în favoarea japonezilor, deşi se cam ruşinează fiindcă au alianţă cu poporul acesta de rasă galbenă. După spusa Chinezilor, flota japonezilor, ar fi 60 mile de Port-Arthur, la adăpostul insulei Nan-San-San-Dao. Asta nu împiedică muzica militară să dea un concert în grădina oraşului, în faţa unui public numeros care se plimbă. La opt ore seara, ne ducem toţi clubul ofiţerilor de marină, unde locotenentul Coubé, aghiotantul marelui duce Cyril, a organizat un prânz în onoarea marelui duce Boris, cu care este strâns legat printr’o prietenie veghe. Coubé, om de gust ca totdeauna, ne cântă câteva cântece vesele din repertorul său parisian, pe când Lwoff îl acompaniază pe pian. Petrecerea asta ţine până la unsprezece şi jumătate seara. La miezul nopţii, toţi ofiţerii de marină, fără escepție, trebue să se afle pe bordul vasului lor. La eșire, am văzut că Coubé stăruia să i se dea socoteala ca s’o plătească. Restauratorul spunea că nu era grabă și că o să fie vreme și a doua zi. In vreme de răsboiu, dragul meu, îi zise Coubé rîzînd, nu te sfătuesc să dai pe datorie fiindcă nu poţi să ştii dacă mâne o să mai fiu în viaţă. Bietul Coubé e adevărat că seara aceea a fost cea din urmă seara a lui. Eşim din întunerecul desăvîrşit şi mergem pe dibuite pe ulicioara care duce spre port. Marele Duce Cyril şi Coubé se întoarse pe bordul lui Petropavlosk. S'ar putea foarte bine, ca de astă dată să nu treacă noaptea fără să se sloboadă un tun. Ofiţerii spun că amiralul Makharoff a trimis opt torpiloare cu ordin să caute flota duşmană şi, de va fi cu putinţă, s- o atace prin surprindere. Port Arthur, Miercuri, 31 Martie. La cinci ceasuri şi jumătate de dimineaţă, suntem deşteptaţi de o canonadă puternică, care s’aude despre mare. Poate că flotila de torpilori, eşită aseară din port, o fi întâlnit flota japoneză şi o fi atacat’o ? Marele duce Boris, prinţul Karageorgevici, Demidoff şi Lwoff, îmbrăcaţi în grabă, se pregătesc să se ducă pe bateria superioară de pe Muntele de Aur, ca să observe lupta navală. Generalul Stoessel a propus să trimeată cai de călărie la cel dintâi semnal. Până atunci, marele duce Boris pleacă pe jos spre port, şi trece pe cheu în momentul când Petropavlosk se pregăteşte să ridice ancora. Prinţul Karageorgevici propune marelui duce să se urce pe bordul cuirasatuluî , însă Demidoff îl sfâtueşte să nu facă asta. Intr’acelaş moment sosesc caii şi marele duce Boris, cum şi tovarăşii lui plecară în galop spre Muntele de aur. Şeful nostru da tren, inginerul Besradezky mă înştiinţează că îndată ce va cădea cel dintîi obuz în radă, are sâ fie silit să retragă trenul pe linie, la două verste de la gară, fiindcă locul unde se găseşte acum, deschis pe canal, ar fi, în caz de bombardare, prea expus proiectilelor duşmanului. In vremea asta ne suim împreună pe munte care domină gara şi din vîrful căruia avem o vedere întinsă pe mare. Acolo, o sută de privitori, alergaţi din diferite părţi ale oraşului, observă orizontul cu un ochian, se vede foarte bine peripeţiile luptei. Se svoneşte că un torpilor rus, Bestrani, a fost cufundat. In momentul acesta, crucişătorul Bayan, ieşit cel dintâi din radă, e în luptă cu mai multe bastimente japoneze, la 6 sau 8 verste în larg de mări. Se apără vitejeşte retrăgându-se din faţa adversarilor şi apropiindu-se de coastă. Se zăreşte pe rind trei, cinci, pe urmă opt vase japoneze. In vremea asta escadra rusă, compusă din patru cuirasate, trei crucişetoare protejate şi vre-o zece torpiloare, a eşit din radă ca să meargă înaintea duşmanului. . Amiralul japonez însă nu vrea să îşi primejduiască vasele expuindu-le focului puternicilor baterii de pe coastă, şi când se apropie flota rusă el se face că se depărtează. Atunci Bayan se întoarce în loc cu faţa şi înfruntând focul bastimentelor duşmane porneşte să le urmărească. Este o privelişte de toată frumseţea. Perseviet îşi ia şi el o parte activă la bătaie. „T R I BU N A“ Tinărul sculptor Liuba. Sub acest titlu »Voinţa Naţională« scrie: Nu ştiu dacă buc ţie pe care sculptorul român Alexandru Liuba le-a expus de câteva zile la Ateneu au interesat deopotrivă pe puţinii bucureşteni cari, între altele, obicinuesc să viziteze, din când in când, şi sălile Ateneului român. Pentru mine, interesul a fost cu atât mai mare, cu cât d. Liuba nuera necunoscut şi trebue să mărturisesc că bucăţile necunoscutului sunt foarte bune. E drept că la noi în ţeară expresia „foarte bun“ şi-a perdut cu totul şi valoarea şi însemnătatea ei de când o zvârlim cu ochii închini tuturor pietrilor cioplite prost în lipsă de altele cioplite mai bine. La noi, unde se lucrează puţin şi se critică mult, nu-i chip ca să ajungă cineva mare artist cu tot talentul ce Par avea şi cu toată bunăvoinţa ce i-ar arăta-o cei câţiva „mai pricepuţi“. Şi iată pentru ce , la noi, în lipsa unei critici sincere, serioase şi cu autoritate, care ar putea înlesni marelui public nepregătit încă, priceperea unei opere de artă, se întâmplă ca zugravi, ori pietrari, să expună alături de pictori ori sculptor! şi de cele mai multe ori, cei dintâiu sâ aibă mai mulţi admiratori decât ceialalţi. Dar’ să revenim la domnul Liuba, care este un adevărat sculptor. Domnia sa expune două busturi de bărbaţi, unul în marmură, altul în gips, un bust de copilă în marmură, o schiţă în gips representând pe „Sysiphos“ şi aite câteva schiţe de mai puţină valoare. Lăsând la o parte busturile celor doi bărbaţi, cari, în treacăt fie zis, sunt două dintre cele mai bune bucăţi expuse până acuma la noi, să ne oprim în faţa bustului de copilă — bucata cea mai bună şi cu care d. Liuba pare a fi încercat să-şi câştige admiraţia cunoscătorilor. Fără ca motivul să fie ceva extraordinar, interpretarea şi marea plastică în care ne redă expresia blândeţei şi naivităţei, ne face să o întrevedem în d-nul Liuba un artist care ar putea în scurt timp să ne arate lucrări de o valoare tot mai mare. Şi ca probă este schiţa „Sysiphos“ — bucată medaliată la Academia de sculptură din München. Se ştie din mitologie că „Sysiphos“ era un nenorocit condamnat de zel ca toată viaţa sa să muncească urcând până în vârful unui munte un bolovan care, odată ajuns, se rostogolea iarăşi la vale. Ei bine, în schiţa „Sysphos“, d-nul Liuba ne arată puterea sa de concepţie, modul său original de a interpreta ideea Sysiphos, întrebuinţând o pârghie atunci când putea să se servească numai de mâni. Ori pârghia dă mai multă viaţă acţiune, făcând să reiese în relief desperatele sforţări şi vecinica oboseală a nenorocitului lipsit de o singură clipă de odihnă. Eu unul am convingerea că d-nul Liuba ar putea face din „Sysiphos“ un capo d’operă care turnati. brona şi aşezat în grădina Ateneului ori într’altă parte a capitalei, ar fi cea mai de seamă sculptură românească şi ar stârni mai multă admiraţie din partea streinilor decât toţi sărmanii noştrii oameni mari cărora le-am cinstit memoria eternizându-le figura în schiloadele bronzuri şi marmure presărate prin grădina Ateneului ori pe aiurea. Radu "Vrească. Pag 3. I | Apchiducele losif In momentul când punem sub presă ziar 1, primim ştirea că archiducele losif a încetat din vieaţă azi, in Flume la oarele 6 dimineaţa. Evenimentele din Norvegia. Cu mare solemnitate bandiera uniunei de pe fortăreaţa Akershus a fost scoborită şi a fost ridicată în locul ei bandiera tricoloră norvegiană. O enormă mulţime, cu top deputaţii şi garda naţională norvegiană, asistau. Comandantul gărzei a dat citire hotărîrea Camerei. Pe când se scobora bandiera uniune trupele au prezentat armele şi muzica a intonat imnul norvegian, în bubuitul tunurilor. Mulţimea îşi descopere capetele. Apoi a fost ridicată noua bandiera. Muzica a intonat imnul norvegian, pe care mulţimea îl cânta şi ea, in cor, din voce. Comandantul strigă: — trăiască Norvegia ! Mulţimea răspundea cu strigăte entuziaste de : — Trăiască ministerul scandinav ! * Stockholm, 13 iunie. In caz dacă pe tronul Norvegiei va fi chemat un prinţ suedez, apoi acesta nu poate fi altul decât prinţul Carol, al treilea fiu al regelui Oscar. Tinărul prinţ este un escelent militar, o figură imposantă, cu un cap mai mare şi decât tatâl-său, care este şi el vestit că e cel mai înalt om în oştire. Intre deputaţii din oraşe şi de la sate al Norvegiei au eşit la iveală diferenţe: cei aleşi la sate sunt pe lângă alegerea de rege, care representanţii oraşelor, sprijiniţi şi de socialişti, sunt pentru republică. usbrul rasa-japoni Ţarul doritor să facă pace Petersburg, 12 iunie. Din cercuri bine informate se asigură că Ţarul şi-a manifestat dorinţa să încheie, cât mai iute, pace. A cerut de asemeni, consiliului de stat, sâ-i presinte lista acelor diplomaţi ruşi cari ar fi mai potriviţi să înceapă negocierile cu diplomaţii japonezi. E probabil că vor fi însărcinaţi cu această misiune Cassini, ambasador în Washington şi Rosen, fost ambasador în Tokio. Washington, 13 iunie. Eri a sosit aici răspunsul Japoniei şi al Rusiei cu privire la propunerea preşedintelui Roosevelt care se oferise a mijloci pacea. Ambele State beligerante primesc propunerea lui Roosevelt. Guvernul francez a contribuit foarte mult la aceea ca Rusia sâ accepteze propunerea președintelui Statelor Unite. Se asigură de asemeni că cele două oștiri de pe uscat au încheiat In mod tacit un armistiţiu de 6 săptămâni. Londra, 13 Iunie. Oştirea japoneză înaintează spre Kirin şi astfel curind poate să fie o luptă mare. Mareşalul Oyama are sub ordinele sale 600.000 soldaţi. Alaltăieri Japonezii au izgonit pe Ruşi din poziţiile ce le aveau la Liangnikuan şi Nankengeng. In lupta ce s’a dat a căzut colonelul rus Sulsitenko.