Tribuna, noiembrie 1906 (Anul 10, nr. 204-223)

1906-11-26 / nr. 220

Pag. 2. „Stat naţional şi instrucţiune poporală“. v. Noi prin şirele prezente ne mărginim a arăta numai asupra acelor stări abnormale, cari ar urm­a în cazul când s’ar reforma instrucţia po­porală în sensul teoriilor lui Halász. Şi după ce la aceasta reformă lucrează Halász, trebue să fim îngrijoraţi că omul acesta primejdios să nu-şi validiteze şi în fapt influenţa sa în aceste direcţii dezastroase. Trebue să ne temem pen­­tru că în fine şi guvernul este compus numai din oameni. Nici ei nu-s infailibili. Şi ei pot greşi, păcătui. Şi dacă odată apoi, îmbătaţi de ţintele sonore, isbutesc să-şi realizeze reformele detes­tabile, pentru greşelile lor copii noştri vor suferi, fără să-i putem măcar trage la răspundere. Nu este destul numai atâta, ca Halász ori Apponyi să fie mulţumiţi cu reforma. La a aceasta trebue, să fim şi noi mulţumiţi şi să avem şi noi încre­dere faţă de şcoală. Domnii aceştia nici în nu­mele statului nu pot dispune liber de copii noştri. Propagarea unei intervenţii de stat aşa de mare, din partea dlui Halász, care nu cruţă nici liber­tate personală, nici libertate de învăţământ, nici drepturi câştigate, dovedesc într-un mod nu se poate mai eclatant, cât de mare este la noi exu­beranţa puterii centraliste de stat­. Este vremea supremă, ca parlamentul ce va ieşi din ale­gerile făcute pe baza sufrajului universal, să con­troleze activitatea acestor domni. Noi nu suntem de­loc mulţumiţi cu planurile şi activitatea acestor domni. Proectul de reformă a instrucţiunii contemplat de dânşii, este colosal de păgubitor pentru noi şi noi, având înaintea ochilor viitorul copiilor noştri, ne vom împotrivi cu toate forţele împotriva acestor încercări de despoiare de drepturi. Noi n’avem încredere de­cât în şcoalele noastre şi n’avem nici o nevoie de proiectele de reformă ale domnului Halász, pentrucă aceste ar nenoroci numai copii noştri. Căci să luăm numai lucrurile aşa cum sunt. Cei mai mulţi din fii neamului nostru nu sunt în stare să înveţe în şcoli mai mari, învaţă deci şcoala elementară poporală, 4 ori 6 clase, şi-apoi se face fie agricultor, fie industriaş ori comer­­sant. Dacă el în şcoală învaţă în limba lui ma­ternă — cum o cere şi legea — învaţă mai uşor, pentru că limba aceasta a învăţat-o la sânul mamei sale. Cunoştinţele trebuincioase pentru lupta grea deci a vieţii şi le poate câştiga mai uşor, decât într’o limbă străină. Se va ferici deci mai uşor şi va putea mai lesne concura cu concetăţenii străpuns în inimă. Cu o mişcare bruscă se în­toarse spre cel cu părul roşu şi zise: — Iţi voiu da un ban de argint dacă-mi spui încotro s’a dus sclavul. Ochii celui cu păr roşu aruncau schintei verzi şi întinse mâna cu lăcomie spre bani. — S’a dus pe drumul din stânga şi a cotit spre stepă... zise cu voce înecată. Soldatul aruncă banii la picioarele copilului şi pleacă cu tovarăşii lui spre drumul indicat. Cel cu părul roşu ascunse banul alb în cre­ţele hainei, şi chiori spre celalalt copil, apoi îşi întoarse capul cătră stepă şi nu zise nimic. Minutele treceau într’o linişte care-ţi apăsa inima. Deodată se auzi un urlet dureros şi în depărtare se ivi umbra sclavului sdrenţuit. Acesta venia şchiopătând pe drum iar deasupra capului sărmanului om sclipeau trei vârfuri de suliţi. Când ajunse în faţa copiilor, îşi întoarse faţa perită spre ei şi zise cu voce răguşită de furie şi de groază: — De ce m’aţi tradat? Soldaţii priviră spre copilul cu păr auriu carejavea o aureolă în jur de cap şi ziseră cu voce întreruptă: — Fiul lemnarului a tăcut, dar limba celuilalt s’a deslegat pentru un ban de argint, săi, cari au învăţat asemenea în limba lor ma­ternă. Şi aşa el este în inferioritate faţă de co­pilul maghiar, pentrucă el trebue să mai înveţe şi ungureşte. Dar asta treacă a ducă-se, pen­trucă se poate îndeplini. Trebue chiar îndepli­nită pentrucă aşa porunceşte legea. Dar cât de păgubitor ar fi, dacă copilul ar trebui să-şi câştige primele sale cunoştinţi într’o limbă străină? Copilul maghiar ar putea învăţa în limba-i maternă, el putea deci termina întreg programul şcoalei elementare. Dar cum ar putea să-l termine copilul român, aşa ca să-i ia şi fo­losul în viaţă, când bietul băiat de 6 ani trebue să-şi înveţe lecţia într-o limbă pe care el deloc n'o cunoaşte. Copilul român, trebue să înveţe întâiu de toate ungureşte în aşa măsură ca să înţeleagă materia ce i­ se propune. Aceasta, la o vîrstă aşa de fragedă, este cu neputinţă. Toţi acei nemaghiari, cari au umblat în şcoli de stat şi şi-au continuat apoi studiile o ştiu, că cea­ ce au învăţat în şcoala elementară şi clasele infe­rioare ale şcoalelor medii, ori deloc ori foarte puţine au înţeles. In mare parte au memorizat şi toată vremea au cheltuit-o învăţând limba un­gurească, pentru că nu se ştiau esprima corect ungureşte, căpătau notă rea, mai ales dacă în­văţătorul era şi el: un patriot. Dacă nu-şi continuau studiile, uitau şi cunoştinţa memori­zată a limbii maghiare şi cunoştinţele pe cari nu şi le-au însuşit. Şi mai este acuma ceva şi mai frumos. Limba sa maternă nu o poate în­văţa, parte pentrucă nu este pentru aceasta vreme, parte pentrucă învăţătorul nici nu ştie ro­mâneşte, — cel mult în limba culinară ştie vorbi. Pe lângă un astfel de sistem, acei copii deci cari nu-şi pot continua studiile sunt aduşi în situaţia, ca după ce în ocupaţiile lor zilnice nu pot lua folosul limbii maghiare şi după ce cu ai săi to­tuşi româneşte trebue să vorbească, pentru că a­­ceasta limbă îi place lui, uită limba maghiară, uită şi cunoştinţele câştigate în ungureşte şi ră­mâne şi în neştiinţă privitor la cunoştinţele fo­lositoare. Dimpotrivă, prin aceasta este despoiat de libertatea individuală, de libertatea de învăţă­mânt, pentrucă nu s'a putut cultiva în propria-i limbă şi în sistemul care este mai corespun­­zător lui. Este ferecată deci în lanţuri libertatea sa per­sonală, pentrucă nu-şi poate cultiva limba, deoa­­re­ce pentru cultivarea limbei sale materne (care corespunde mai ales firei şi felului său propriu de gândire) el n’a căpătat o bază în şcoală. Şi aci imediat se îmbie întrebarea: este oare problema instrucţiunei o problemă de stat? Ju­decând-o din punctul de vedere al libertăţii per­sonale, al libertăţii învăţământului, nu este. Sta­tul numai atâta poate pretinde şi anume deja fie-Sclavul se uita cu furie la copilul cu păr roşu. — Să fi blăstămat ! strigă ca nebun. — Să fi cel mai afurisit om din lume şi acel ban de ar­gint să-ţi ardă inima. Dar înainte de a se arunca asupra copilu­lui, soldaţii îl legară şi-l târâră cu ei. Cu faţa desfigurată de groază privi în urma lor copilul cu păr roşu şi-l prinseră fiori în tot corpul. Prinse cu pumnul creţele hainei şi scoase un vaet de durere. — S’a aprins banul, găfăi tremurând — şi’mi arde corpul ! Smulse banul din cingătoare şi-l aruncă între flori, acestea se vestejiră ca lovite de brumă. Dar durerea lui nu se potoli. Se aruncă pe pă­mânt şi se încolăci cuprins de sgârciuri. îşi rupse haina şi arătând spre inimă cu buzele în­vineţite gemu: — Aici, în infern îmi arde inima un jaratic, ah cine mi-i stânge? Fiul lemnarului îl privi cu ochii lui pătrunză­tori şi atinse cu mâna lui albă această inimă torturată. Ii zise blând şi cu tristeţe: — Scoală, ludo, şi mă urmează. Apoi plecară încet spre Ierusalim. • «TRIBUNA» 26 Nov. (9 Dec) 1906. care cetăţean în interesul fericirii sale proprii, să înveţe. Că după care sistem şi în ce limbă îşi câştigă cetăţeanul cunoştinţele, e treaba lui. Sta­tul dă prilej şi pentru una şi pentru cealaltă. Până atunci însă, până­ ce statul nu îngrijeşte de exis­tenţa, de fericirea fiecărui cetăţean, pân’atunci n’are dreptul să-l constrângă pe individ să- şi câştige instrucţia într’un fel contra voinţii sale. Până când puterea executivă de stat nu va fi controlată de corp legiuitor alcătuit pe baza sufragiului unive­rsal, care va fi deci expresiunea fidelă a voinţii alegătorilor, pân’atunci n’au îndreptăţire inştiinţele lui Halász, ca puterei executive să i­ se încredin­ţeze o sferă de competenţă aşa de largă. Afacerea deputatului Juriga. Camera în şedinţa sa de Miercuri a amânat orice hotărîre în afacerea deputatului Juriga. Mi­nistru Polonyi şi-a dat expresie nădejdii că afacerea aceasta se va înlătura în curând prin hotărîrea curţii de casaţie în această afacere, încât, spunea ministrul, nu va mai fi nevoe ca parlamentul să-şi mai dee hotă­rîrea în această afacere care pricinuise gu­vernului o neplăcere subită. Acum se ves­teşte, că curtea de casaţie este departe de o hotărîre în chestiunea aceasta, căci actele procesului nici măcar nu i-au fost înain­tate. Ele vor ajunge abea în luna lui ianuarie la curtea de casaţie. Deci guver­nul poate să ajungă încă în neplăcută po­ziţie de a vedea discutându-se încă odată în cameră această afacere, care pentru el este atât de neplăcută. Iată de altfel cuvintele dlui Juriga care au făcut în Dietă impresia cea mai mare: »E neadevăr că aş vrea să fug. Află, iubite domnule ministru (ilaritate) că dacă aş fi vrut ori aş vrea, puteam şi pot şi acum să fug. Nu mi-e frică însă de temniţă, nu fug, nu părăsesc mormântul părinţilor mei, ci pentru părerile mele merg bucuros şi la spânzurătoare. In viaţa fiecărui popor urmează să vină Vinerea mare {aplauze între naţionalişti). In America voisem să plec acum 2 ani, din cauza şicanelor mai marilor mei bisericeşti, (Iuriga e preot catolic, Traducătorul). Voi sta însă la temniţă, să dau astfel dovada iubirii mele de neam şi ţară, căci şi noi iubim patria, nu numai domnii kossuthişti!« * Lupta Românilor în parlament. Pri­vitor la vorbirea dlui deputat dr. Ştefan C. Pop rostită în şedinţă de Joai a Dietei, am primit i­eri după încheierea ziarului — următoarea telegramă: »Deputatul dr. St. C. Pop a vorbit două ore întregi, arătând îndeosebi grozavele su­ferinţe şi despoiare a Moţilor. Succesul a fost mare. Ungurii au ascultat cu atenţie, naţionaliştii­­au aplaudat şi felicitat«. Privitor la vorbirea dlui Pop iată ce scrie «Az Újság«, la loc de frunte: D.Pop arată că în cercul Câmpeni din Turda-Arieş aranjarea comunelor urbariale s’a făcut despoinduse poporul. Cheltuelile pentru întreţinerea pădurilor s’au împărţit foarte fără lege. Pe acest comitat s’a predat 10.000 coroane, dar aşa că din suma asta trebue să plătească 5000 cor. trei comune ro­mâne. Iar păzitorii pădurilor folosesc pă­şunea pentru scopurile lor. Nu e mirare, dacă în faţa unor asemenea fapte în popor se naşte ură faţă de stat. La pescării d­a- La boala «VÂNĂ de AUR», diabetă şi intestine indispensabil pentru b­uze şi copii în faşe. Tot omul iubitor de curăţenie indispensabil trebue să întrebuinţeze medicamentul «ZERO», căci prin el dobândeşti o dispoziţie plăcută şi folositoare. mmmm Împiedecă ori­ce infecţie şi zgăriere. ........ La întrebuinţare e mai ieftin decât hârtia. Ori­unde se poate căpătă, „ZERO“ e fabri­cament de vată, brevetat. BUDAPEST VII. — Strada ROZSA 45. Telefon 87-52. Telefon 87—52.

Next