Tribuna, noiembrie 1906 (Anul 10, nr. 204-223)
1906-11-26 / nr. 220
Pag. 2. „Stat naţional şi instrucţiune poporală“. v. Noi prin şirele prezente ne mărginim a arăta numai asupra acelor stări abnormale, cari ar urma în cazul când s’ar reforma instrucţia poporală în sensul teoriilor lui Halász. Şi după ce la aceasta reformă lucrează Halász, trebue să fim îngrijoraţi că omul acesta primejdios să nu-şi validiteze şi în fapt influenţa sa în aceste direcţii dezastroase. Trebue să ne temem pentru că în fine şi guvernul este compus numai din oameni. Nici ei nu-s infailibili. Şi ei pot greşi, păcătui. Şi dacă odată apoi, îmbătaţi de ţintele sonore, isbutesc să-şi realizeze reformele detestabile, pentru greşelile lor copii noştri vor suferi, fără să-i putem măcar trage la răspundere. Nu este destul numai atâta, ca Halász ori Apponyi să fie mulţumiţi cu reforma. La a aceasta trebue, să fim şi noi mulţumiţi şi să avem şi noi încredere faţă de şcoală. Domnii aceştia nici în numele statului nu pot dispune liber de copii noştri. Propagarea unei intervenţii de stat aşa de mare, din partea dlui Halász, care nu cruţă nici libertate personală, nici libertate de învăţământ, nici drepturi câştigate, dovedesc într-un mod nu se poate mai eclatant, cât de mare este la noi exuberanţa puterii centraliste de stat. Este vremea supremă, ca parlamentul ce va ieşi din alegerile făcute pe baza sufrajului universal, să controleze activitatea acestor domni. Noi nu suntem deloc mulţumiţi cu planurile şi activitatea acestor domni. Proectul de reformă a instrucţiunii contemplat de dânşii, este colosal de păgubitor pentru noi şi noi, având înaintea ochilor viitorul copiilor noştri, ne vom împotrivi cu toate forţele împotriva acestor încercări de despoiare de drepturi. Noi n’avem încredere decât în şcoalele noastre şi n’avem nici o nevoie de proiectele de reformă ale domnului Halász, pentrucă aceste ar nenoroci numai copii noştri. Căci să luăm numai lucrurile aşa cum sunt. Cei mai mulţi din fii neamului nostru nu sunt în stare să înveţe în şcoli mai mari, învaţă deci şcoala elementară poporală, 4 ori 6 clase, şi-apoi se face fie agricultor, fie industriaş ori comersant. Dacă el în şcoală învaţă în limba lui maternă — cum o cere şi legea — învaţă mai uşor, pentru că limba aceasta a învăţat-o la sânul mamei sale. Cunoştinţele trebuincioase pentru lupta grea deci a vieţii şi le poate câştiga mai uşor, decât într’o limbă străină. Se va ferici deci mai uşor şi va putea mai lesne concura cu concetăţenii străpuns în inimă. Cu o mişcare bruscă se întoarse spre cel cu părul roşu şi zise: — Iţi voiu da un ban de argint dacă-mi spui încotro s’a dus sclavul. Ochii celui cu păr roşu aruncau schintei verzi şi întinse mâna cu lăcomie spre bani. — S’a dus pe drumul din stânga şi a cotit spre stepă... zise cu voce înecată. Soldatul aruncă banii la picioarele copilului şi pleacă cu tovarăşii lui spre drumul indicat. Cel cu părul roşu ascunse banul alb în creţele hainei, şi chiori spre celalalt copil, apoi îşi întoarse capul cătră stepă şi nu zise nimic. Minutele treceau într’o linişte care-ţi apăsa inima. Deodată se auzi un urlet dureros şi în depărtare se ivi umbra sclavului sdrenţuit. Acesta venia şchiopătând pe drum iar deasupra capului sărmanului om sclipeau trei vârfuri de suliţi. Când ajunse în faţa copiilor, îşi întoarse faţa perită spre ei şi zise cu voce răguşită de furie şi de groază: — De ce m’aţi tradat? Soldaţii priviră spre copilul cu păr auriu carejavea o aureolă în jur de cap şi ziseră cu voce întreruptă: — Fiul lemnarului a tăcut, dar limba celuilalt s’a deslegat pentru un ban de argint, săi, cari au învăţat asemenea în limba lor maternă. Şi aşa el este în inferioritate faţă de copilul maghiar, pentrucă el trebue să mai înveţe şi ungureşte. Dar asta treacă a ducă-se, pentrucă se poate îndeplini. Trebue chiar îndeplinită pentrucă aşa porunceşte legea. Dar cât de păgubitor ar fi, dacă copilul ar trebui să-şi câştige primele sale cunoştinţi într’o limbă străină? Copilul maghiar ar putea învăţa în limba-i maternă, el putea deci termina întreg programul şcoalei elementare. Dar cum ar putea să-l termine copilul român, aşa ca să-i ia şi folosul în viaţă, când bietul băiat de 6 ani trebue să-şi înveţe lecţia într-o limbă pe care el deloc n'o cunoaşte. Copilul român, trebue să înveţe întâiu de toate ungureşte în aşa măsură ca să înţeleagă materia ce i se propune. Aceasta, la o vîrstă aşa de fragedă, este cu neputinţă. Toţi acei nemaghiari, cari au umblat în şcoli de stat şi şi-au continuat apoi studiile o ştiu, că cea ce au învăţat în şcoala elementară şi clasele inferioare ale şcoalelor medii, ori deloc ori foarte puţine au înţeles. In mare parte au memorizat şi toată vremea au cheltuit-o învăţând limba ungurească, pentru că nu se ştiau esprima corect ungureşte, căpătau notă rea, mai ales dacă învăţătorul era şi el: un patriot. Dacă nu-şi continuau studiile, uitau şi cunoştinţa memorizată a limbii maghiare şi cunoştinţele pe cari nu şi le-au însuşit. Şi mai este acuma ceva şi mai frumos. Limba sa maternă nu o poate învăţa, parte pentrucă nu este pentru aceasta vreme, parte pentrucă învăţătorul nici nu ştie româneşte, — cel mult în limba culinară ştie vorbi. Pe lângă un astfel de sistem, acei copii deci cari nu-şi pot continua studiile sunt aduşi în situaţia, ca după ce în ocupaţiile lor zilnice nu pot lua folosul limbii maghiare şi după ce cu ai săi totuşi româneşte trebue să vorbească, pentru că aceasta limbă îi place lui, uită limba maghiară, uită şi cunoştinţele câştigate în ungureşte şi rămâne şi în neştiinţă privitor la cunoştinţele folositoare. Dimpotrivă, prin aceasta este despoiat de libertatea individuală, de libertatea de învăţământ, pentrucă nu s'a putut cultiva în propria-i limbă şi în sistemul care este mai corespunzător lui. Este ferecată deci în lanţuri libertatea sa personală, pentrucă nu-şi poate cultiva limba, deoarece pentru cultivarea limbei sale materne (care corespunde mai ales firei şi felului său propriu de gândire) el n’a căpătat o bază în şcoală. Şi aci imediat se îmbie întrebarea: este oare problema instrucţiunei o problemă de stat? Judecând-o din punctul de vedere al libertăţii personale, al libertăţii învăţământului, nu este. Statul numai atâta poate pretinde şi anume deja fie-Sclavul se uita cu furie la copilul cu păr roşu. — Să fi blăstămat ! strigă ca nebun. — Să fi cel mai afurisit om din lume şi acel ban de argint să-ţi ardă inima. Dar înainte de a se arunca asupra copilului, soldaţii îl legară şi-l târâră cu ei. Cu faţa desfigurată de groază privi în urma lor copilul cu păr roşu şi-l prinseră fiori în tot corpul. Prinse cu pumnul creţele hainei şi scoase un vaet de durere. — S’a aprins banul, găfăi tremurând — şi’mi arde corpul ! Smulse banul din cingătoare şi-l aruncă între flori, acestea se vestejiră ca lovite de brumă. Dar durerea lui nu se potoli. Se aruncă pe pământ şi se încolăci cuprins de sgârciuri. îşi rupse haina şi arătând spre inimă cu buzele învineţite gemu: — Aici, în infern îmi arde inima un jaratic, ah cine mi-i stânge? Fiul lemnarului îl privi cu ochii lui pătrunzători şi atinse cu mâna lui albă această inimă torturată. Ii zise blând şi cu tristeţe: — Scoală, ludo, şi mă urmează. Apoi plecară încet spre Ierusalim. • «TRIBUNA» 26 Nov. (9 Dec) 1906. care cetăţean în interesul fericirii sale proprii, să înveţe. Că după care sistem şi în ce limbă îşi câştigă cetăţeanul cunoştinţele, e treaba lui. Statul dă prilej şi pentru una şi pentru cealaltă. Până atunci însă, până ce statul nu îngrijeşte de existenţa, de fericirea fiecărui cetăţean, pân’atunci n’are dreptul să-l constrângă pe individ să- şi câştige instrucţia într’un fel contra voinţii sale. Până când puterea executivă de stat nu va fi controlată de corp legiuitor alcătuit pe baza sufragiului universal, care va fi deci expresiunea fidelă a voinţii alegătorilor, pân’atunci n’au îndreptăţire inştiinţele lui Halász, ca puterei executive să i se încredinţeze o sferă de competenţă aşa de largă. Afacerea deputatului Juriga. Camera în şedinţa sa de Miercuri a amânat orice hotărîre în afacerea deputatului Juriga. Ministru Polonyi şi-a dat expresie nădejdii că afacerea aceasta se va înlătura în curând prin hotărîrea curţii de casaţie în această afacere, încât, spunea ministrul, nu va mai fi nevoe ca parlamentul să-şi mai dee hotărîrea în această afacere care pricinuise guvernului o neplăcere subită. Acum se vesteşte, că curtea de casaţie este departe de o hotărîre în chestiunea aceasta, căci actele procesului nici măcar nu i-au fost înaintate. Ele vor ajunge abea în luna lui ianuarie la curtea de casaţie. Deci guvernul poate să ajungă încă în neplăcută poziţie de a vedea discutându-se încă odată în cameră această afacere, care pentru el este atât de neplăcută. Iată de altfel cuvintele dlui Juriga care au făcut în Dietă impresia cea mai mare: »E neadevăr că aş vrea să fug. Află, iubite domnule ministru (ilaritate) că dacă aş fi vrut ori aş vrea, puteam şi pot şi acum să fug. Nu mi-e frică însă de temniţă, nu fug, nu părăsesc mormântul părinţilor mei, ci pentru părerile mele merg bucuros şi la spânzurătoare. In viaţa fiecărui popor urmează să vină Vinerea mare {aplauze între naţionalişti). In America voisem să plec acum 2 ani, din cauza şicanelor mai marilor mei bisericeşti, (Iuriga e preot catolic, Traducătorul). Voi sta însă la temniţă, să dau astfel dovada iubirii mele de neam şi ţară, căci şi noi iubim patria, nu numai domnii kossuthişti!« * Lupta Românilor în parlament. Privitor la vorbirea dlui deputat dr. Ştefan C. Pop rostită în şedinţă de Joai a Dietei, am primit ieri după încheierea ziarului — următoarea telegramă: »Deputatul dr. St. C. Pop a vorbit două ore întregi, arătând îndeosebi grozavele suferinţe şi despoiare a Moţilor. Succesul a fost mare. Ungurii au ascultat cu atenţie, naţionaliştiiau aplaudat şi felicitat«. Privitor la vorbirea dlui Pop iată ce scrie «Az Újság«, la loc de frunte: D.Pop arată că în cercul Câmpeni din Turda-Arieş aranjarea comunelor urbariale s’a făcut despoinduse poporul. Cheltuelile pentru întreţinerea pădurilor s’au împărţit foarte fără lege. Pe acest comitat s’a predat 10.000 coroane, dar aşa că din suma asta trebue să plătească 5000 cor. trei comune române. Iar păzitorii pădurilor folosesc păşunea pentru scopurile lor. Nu e mirare, dacă în faţa unor asemenea fapte în popor se naşte ură faţă de stat. La pescării da- La boala «VÂNĂ de AUR», diabetă şi intestine indispensabil pentru buze şi copii în faşe. Tot omul iubitor de curăţenie indispensabil trebue să întrebuinţeze medicamentul «ZERO», căci prin el dobândeşti o dispoziţie plăcută şi folositoare. mmmm Împiedecă orice infecţie şi zgăriere. ........ La întrebuinţare e mai ieftin decât hârtia. Oriunde se poate căpătă, „ZERO“ e fabricament de vată, brevetat. BUDAPEST VII. — Strada ROZSA 45. Telefon 87-52. Telefon 87—52.