Tribuna, iulie 1907 (Anul 11, nr. 145-169)

1907-07-24 / nr. 163

Pag. 2 »Comitetul naţional, cât şi clubul parlamentar are datorinţa de a lua iniţiativa şi de a da directiva întregei organizări. Este însă imposibil a pretinde, ca să se organizeze comitetul şi clubul, întregul partid naţional afară, în provinţă«. Atâta am pretins şi noi, iniţiativa. Directiva se înţelege de la sine. Cine a pretins şi cine pretinde ca un pârtia de milioane să-l organiseze 14, ori 20 de oameni ? »Nici masselor — continuă »Lupta« — nici singuraticilor nu li se putea impune o organizaţie, a cărei lipsă nu o simţesc. Căci cadrele şi dimensiunile organizaţiei unui partid denotă stadiul evoluţiei sociale la care au ajuns aderenţii săi. Din cauza aceasta este datorinţa fiecărui fruntaş român de a lua în mână organizarea partidului în cercul său de activitate. Nime nu poate contestă, că poporul nostru nu simţeşte lipsa organizării. Conducătorilor din provincie însă le lipseşte tocmai forţa de iniţiativă, lucru, care în cazul de faţă se justifică perfect, căci »comitetul naţional, cât şi clubul parlamentar au datorinţa de a lua iniţiativa şi de a da directiva întregei organizări«. Iar cât pentru evoluţia socială, atunci ar trebui să mai aşteptăm câteva veacuri cu organizarea. Doară tocmai aici zace importanţa şcoalei politice şi sociale, pe care suntem datori s’o facem: accelerarea evoluţiei noastre etnice prin organizare politică şi culturală. Ar însemna a nu înţelege rostul promovării noastre sociale, dacă am aşteptă până ce cadrele şi dimensiunile organizaţiei partidului ar fi urmarea directă şi nemijlocită a stadiului evoluţiei noastre sociale. Atunci ar trebui pur şi simplu să abzicem de orice propagandă şi de stimularea oricărei însufleţiri. Atunci nici comitetul naţional, nici clubul parlamentar n’ar mai avea ce iniţia şi ce directiva, căci »evoluţia socială nu primeşte cadrele de organizare impuse«. Până nu probezi însă nu ştii. Iar importanţa creşterei, educaţiunei, şcoalei este doară atât de necontestată. »Iniţiativa generală da, o accentuiază contra-Ce o fi acolo? Ce frumuseţi de basme or fi dincolo de orizont? Ce lume de visuri s’o fi deschizând pe pământul cela spaniol, în care sângele bate mai iute, ochii ard înfocaţi, pasiunile exploadează puternice în lumina magică a soarelui ce scaldă o ţară frumoasă ca o poveste ? Pe corvetă toţi tac. Spectacolul se desfăşoară mereu cu fiecare propulsiune a elicei. In colţul din stânga, două dame franceze, probabil mama şi fiica, îşi caută o poziţie comodă, făcându şi rezimători, pe băncile dure de lemn, din geamantane şi pe când mama se uită lung la oraşele ce se şterg din ce în ce în ceaţă, fiicaîşi întinde picioarele pe bancă, închide ochii ţinându-şi pleoapele apăsate cu mâna, într-o poză de plictis extrem, indiferentă de frumuseţea ţărmului care se depărtează şi pe care oraşele par un tablou în pastel extempat. In colţul din dreapta, perechea cea tinără, cu care am venit în tren, sada tăcute, aruncând din când în când priviri stinse spre malul îndepărtat al Italiei, dar şi pe ei îi interesează prea puţin panorama, căci în curând el îşi lasă pleoapele peste ochi şi proptindu-şi bărbia în piept adoarme legănat în mişcările line ale vaporului. Doi tineri se aşează unul lângă altul şi deschid gazete în care se confundă cu totul; în spate, un neamţ gros, cu o mustaţă mică răsucită cu cosmetic, se uită galeş la femeia ce este cu el, o nemţoaică puţin cam bătrână, lângă care stă vîrît ca un amorezat. Cu un binoclu se uită din când la ţărm, apoi îşi lasă capul pe umărul ei, cuprinzând-o cu o mână de mijloc. Şi în jurul lor, pluteşte par’că un aier de idilă nemţească, lungă şi tandră cam numai în blonda Germanie există. Şi cele din nou — trebuie să vină din sus. Iar executiva şi evoluţia firească a organizării trebuie să fie un rezultat al iniţiativei din jos. Şi care nu oferă un câmp mai larg pentru împlinirea datorinţei naţionale şi pentru validitatea ambiţiei individuale a celor buni dintre fruntaşii noştri, organizarea unui comitat, unui cerc electoral ori a unei comune, decât sterila luptă parlamentară ? Oare organizarea unui sat nu este o faptă mai mare şi mai importantă naţională, decât cel mai strălucit discurs parlamentar ? Stăm în faţa unor iniţiative: din sus şi din jos.Trar 'dîre care să fie cea dintâi? Nouă ni se pare, că nu e nevoie de două. E foarte suficientă şi numai una: cea de sus. Căci pe urmă ne-am trezi iar unde suntem. ______ complecta citămfârşitul ar- Iar ce priveşte organizarea unui sat pe deoparte, şi sterilitatea luptei parlamentare pe de altă 7» Lupta« comite, o mane greşală atât în contul propriu, ca organ autorizat, cât şi în detimentul advărului şi al luptei naţionale. Oare organizarea partidului nu se pretind? "tocmai pentru ducerea la liman a luptei noastre politice în comitate şi un pariat Pentru aticolului. »Precum am amintit la început, astăzi se discută mult chestia organizării partidului nostru. Este de regretat însă, că până acuma discuţia aceasta nu a găsit nicăiri echou în vre-o faptă, care desigur ar fi urmată, fără amânare, de alte fapte. (Asta tocmai pentru că se aşteaptă iniţiativa de sus. N. )Trib.*) Credem anume, că îndată ce d. e. în cercul Beiuşului ori în comuna cutare din comitatul Sibiiului s’ar constitui partidul naţional, exemplul faptei date va da imbold puternic fruntaşilor din alte părţi ale ţârii ca şi ei să urmeze pe aceeaş cale. Şi atunci, când am fi apoi organizaţi după multă muncă şi truda, partidul nostru nu ar mai fi expus ruşinei, ce l-a ajuns de câteva ori când într’o chestie de interes obştesc chestii de natură locală şi personală pe de-o parte, pe de altă parte un exces de delicateţă a comitetului şi clubului partidului nostru, au pricinuit încurcături cari s’ar fi putut evita«. (Care va să zică avem organizare, numai cât ea trebue modernizată. N. »Trib.«) »Avem exemple destule, cari ne dovedesc că fără o bună organizaţie comitatensă nici cercurile deşi vârstele lor au trecut de mult peste pragul »primei tinereţi«, deşi femeia pare mai mare ca el, deşi corpurile lor groase contrastează destul de comic cu tandreţea copilărească ce au unul pentru altul, această pereche de amorezaţi, care probabil face călătoria de nuntă, are o notă de infinită drăgălăşenie, şi mă face să mă gândesc la subtilitatea sentimentelor ce trebue să simtă o inimă înamorată, plutind în mijlocul enormităţei de ape, alături de ea, atât de departe de lume, atât de izolaţi de pământ, singuri pe oglinda infinită a mărei, topindu-şi sufletele unul intr’altul, confundându-şi sentimentele, strângându-se uşor de mână, singurul semn că sunt pe lume. Pentru ei, nu existăm nici unul din noi şi în privirile ce şi le schimbă sufletele li se amestecă ca undele albastre ale apelor, cam jos, pe lângă coastele piroscafului, se ridică în mişcări graţioase, se întâlnesc spumegând şi recad în noianul mărei, confundate într’o oglindă obscură. Maşina pufneşte regulat, trepidaţiile vasului par pulsaţii de sânge în vine, regulate şi ritmice, cari animă şi mişcă acest organism de lemn şi oţel, făcându să alunece pe ape. La pupă, unde m’am aşezat ţinândumă cu o mână de sfat, care susţine bandiera ce pâlpâie deasupra capului meu ca mişcări puternice de aripi, apa clocoteşte frământată de elicea ce sfârâie, se ridică în spume albe ce se sfarâmă încet încet, marcând trecerea vaporului cu o dungă lată alburie, o şosea prăfuită trasă peste albastrul profund al apei. De două ore de când am părutt Anzio, plutim mereu, drept spre soarele care albeşte marea făcându-o să strălucească în miriade de puncte argintii; ţărmul a dispărut înecat în ceaţa pe care electorale nu se pot organiza.« (Tot aşa de bine putem întoarce fraza. .. »Trib.«) »Să învăţăm deci din păţaniile de până acum şi în loc de-a discută chestia organizării, să ne apucăm în fine de muncă, să ne dovedim iubirea de neam prin fapte, nu numai tot prin vorbe.« De perfect acord. Darea de seamă a dlui Iuliu Maniu. Valorosul deputat al Vinţului-de-jos dl Iuliu Maniu, după cum aflăm va începe şirul dărilor de seamă înaintea alegătorilor săi, Duminecă la NI c. în Vinţul-de-jos.* In*ru maghiarizarea Bihorului. Ministrul cultelor, Apponyi, a înştiinţat administraţia comitatului Bihor că va înfiinţa nouă şcoale de stat în comitate. Pentru clădirea şcoalei de stat din Marcziháza, ministrul a alegat suma de 15.467 de cor. De asemenea vor primi şcoala civilă şi cea primară de stat din Beiuş pentru cheltuieli de clădire un ajutor de 291.754 de cor. La mai multe şcoale primare de stat ministrul a înfiinţat câte un nou post de învăţător, ca la F.Vásárhely, Aleşd şi la Feketebátor. Alte patru nouă şcoale de stat se vor înfiinţa cu 1 Sept, la Beznea, Borostelek, Buteni şi Sárszeg. Aceste şcoale ungureşti, împreună cu »Lumina« lui Kossuth vor răspândi pe bani româneşti — întunerecul între românii din Bihor!* Idil coaliţionist. Ziarul oficios al partidului kossuthist face aspre imputări celor din partidele 67-iste pentru munca lor subversivă împotriva acelui partid. Trăiască pacea coaliţionistă. * »TRIBUNA« 6 Aug. n. 1907, învăţătorii saşi — patrioţi. Adunarea învăţătorilor saşi ţinută zilele trecute la Bistriţa a hotărît să ceară statului ajutor pe seama acelor învăţători, cari neştiind bine ungureşte vor face călătorii de studii pe la şcoalele de stat din ţinuturile ungureşti. Va să zică învăţătorii saşi se conformează politicei deputaţilor lor. Cine va mai îndrăzni să-i insulte pe saşi, făcându-i pangermanişti ?... vântul de sud, Siroco, o împinge spre el, valurile sunt când lucii, când se ridică în culmi groase, când se scoboară în scobituri netede catifelate, când se pierd în depărtare în ridicături negucioase a căror coamă se acopere cu o spumă albă, când vin mereu, mereu spre noi cu dungile lor obscure, cu spuma fină din vârful lor, se pleacă, dispar, se ridică altele, cari albesc suprafaţă albastră de azurită a Mediteranei, se întâlnesc între ele căzând în sgomotul de spume, într’o mişcare perpetuă, într’o agitaţie veşnică. Ce te frământă, frumoasă Mediterană, de ţi se încreţeşte faţa aşa? Undeva departe, în inima ta, ce te sbuciumă de îţi tresaltă toată firea ? Legănătura ritmică a vasului, frumseţea ce se desfăşoară, spectacolul nou, apa enormă, te dispune la gânduri. Ii suflet începe să se nască, ca pe apa liniştită vaurile, suveniruri din timpurile tânc, şi în sgomotul clocotitor de ape ce fierbe sub repedea ei ce, par’că aud glasuri dragi, auzite cândva, de mut, cari îmi spun o poveste ce par’că numai îi închipuirea unei fantazii ar fi existat. Şi ca într’un tabor vechiu şi afumat, văd o trăsură trasă de doui cai iuţi, o figură cunoscută în ea, o pălărie mie de paie ascunde un chip drag; aud un sgomot de valuri ce cad într’o vreme de furtună, un glas cântă molcom o arie, pe când bubuitul valurilor detună cu puteri de tunete. In fârfăitul bandierei ce bate aierul deasupra mea, par’că aud sborul tinereţei ce se roteşte în jurul capului meu, pe când eu indiferent, râzând în faţa sorţei, fac din clipa de nespusă fericire în care mi se înecă sufletul, tot scopul vieţii, luând clipa drept eternitate. Dar undeva ne este scrisă soartea, ne este prevăzut viitorul.