Tribuna, septembrie 1907 (Anul 11, nr. 193-215)

1907-09-01 / nr. 193

14 Sept n. 1007 .TRIBUNAL din perioadele cele mai rodnice şi demne de laudă ale activităţii lor. Dar cercetarea făcută a dovedit că acele cazuri de vinovăţie, departe de a fi număroase şi neîndoioase, sunt puţine de tot. Cel mult dacă au fost în toată ţara 9 preoţi şi 18 învăţători, a căror vinovăţie să nu fie încă în discuţie , şi încă din aceşti din urmă, cel mai culpabil este un suplinitor. Este oare raţional, este drept, ca pentru 27 de vinovaţi să con­damne un întreg corp de peste 11 mii mem­brii ? E adevărat însă că cei învinovăţiţi au fost mulţi. In primul moment al tulburărilor, un mare număr de învăţători şi de preoţi au fost urmă­riţi, arestaţi, daţi în judecată. Unii din ei au avut să sufere neajunsuri mari, până să se lămurea­scă lucrurile şi să se cunoască adevărul. Dar atunci s’a văzut că în marea majoritate a cazu­rilor, învinovăţiile ce li­ se aduseră proveniau din neştiinţă, din reavoinţă, din invidie, din graba unora de a aruncă răspunderea asupra altora, pentru a scăpă ei înşişi de răspundere, şi foarte adese­ori din dorinţa de a se suprimă nişte oameni, cari începuseră a deveni o piedecă serioasă pentru multe obiceiuri rele din trecut. Astfel nu odată s’au văzut cămătari de ai sa­tului denunţând vindiciei publice pe învăţătorii şi pe preoţii, cari prin înfiinţare de bănci popu­lare, puseseră un frâu camerei. Nu odată s’au văzut speculanţi de pământ, căutând să împe­­dece în acelaş chip construirea unei obşti de arendare. Ne aducem aminte că tot astfel în 1898, când cu agitaţiile din câteva judeţe de lângă Dunăre, au fost denunţaţi ca vinovaţi câţiva învăţători, cari începuseră propaganda contra alcoolismului şi că denunţătorii lor fuseseră cârciumarii. Deşi chiar din primul moment al tulburărilor am bănuit care trebuie să fie adevărul, în pri­vinţa rolului preoţilor şi învăţătorilor în răscoale am socotit că sarcina justiţiei era deja destul de grea şi că trebuia lăsată ca în deplină linişte să lămurească ea singură lucrurilor. E adevărat că în felul acesta, suferinţele celor implicaţi pe nedrept puteau să dureze ceva mai mult, până la deplina recunoaştere a nevinovăţiei lor; dar în acelaşi timp, această recunoaştere a­­vea să fie strălucită şi scutită de orice bănuială. Şi cine ştie? poate că încercarea aceasta va avea şi partea sa de folos, căci pe cei energici îi va oţeli şi mai tare în lupta viitoare pentru ridica­rea ţărănimii şi va da la o parte pe cei slabi, pe cari obstacolele îi sperie şi i descurajează. Sarcina justiţiei nu este încă împlinită, căci nu toţi cei acuzaţi au fost judecaţi. Dar din cât s’a făcut până acum, se ştie deja cu siguranţă că în­vinuirile aduse în primul moment învăţătorilor şi preoţimii au fost exagerate într’o măsură foarte mare, chiar dacă s’ar admite că toţi cei cari mai sunt sub urmărire ar fi recunoscuţi vinovaţi pânâ în cele din urmă. Dacă nu ar fi decât atâta şi încă ar fi de ajuns pentru a se dovedi netemeinicia aserţiunilor ace­lora cari, nedeprinşi sau neputincioşi de a pă­trunde cauzele adevărate, adânci şi depărtate ale evenimentelor, se mulţumesc cu explicaţii super­ficiale, chiar cu ris­cul de a arunca pe nedrept discreditul asupra unor oameni cari nu-l meritau. Dar rolul învăţătorilor şi al preoţilor în tristele evenimente trecute nu poate fi judecat cu toată dreptatea, dacă ne mărginim numai a respinge învinuirile nedrepte cari li­ s’au adus. Ar fi o ne­dreptate încă şi mai mare, pe care le-am face-o, dacă nu am pune în evidenţă şi acţiunea de po­­tolire şi de protecţie a persoanelor şi averilor, pe care foarte mulţi dintre ei au avut-o de multe ori cu pericolul vieţei lor. Şi aceasta dovedeşte şi mai mult nedreptatea acelora cari, aruncându-le învinuiri pentru culpe, cari de multe ori era uşor să se vadă că sunt închipuite, refuzau să recunoască meritul acelora, cari în cele mai periculoase împreju­rări nu au fugit să se ascundă ci şi-au pus în primejdie avutul şi vieaţa celor, cari aveau să-i arate pe urmă ca părtaşi şi provocători ai sălbă­ticiilor petrecute. Pentru a se judeca cu toată nepărtinirea acţiu­nilor acestor oameni, trebue să ne gândim şi la furia sălbatică a răsvrătiţilor, cari pierduseră orice sentiment omenesc şi cu cari nici nu se putea sta de vorbă, şi la situaţiunea celor cari, bănuiţi dintr’o parte şi din alta, denunţaţi de unii ca in­stigatori şi ameninţaţi de alţii cu foc şi perie, dacă li­ s’ar fi pus înainte, nu s’au sfiit cu toate acestea a se pune în calea devastatorilor şi, fără alt mijloc de acţiune decât vorba şi autoritatea lor personală, să scape de multe ori averea şi vieaţa celor ameninţaţi, şi să ferească regiuni în­tregi de focul răscoalelor. Asemenea fapte vor trebui ţinute în seamă, spre cinstea veşnică a preoţimii şi dăscălimii ru­rale, şi se cuvine să ne întărească credinţa pe care am pus-o în ele, în vederea reformei viitoare a stării sufleteşti şi economice a ţărănimii. Pentru a sprijini cele spuse până aci, cu res­pect alătur pe lângă acest referat o enumerare de faptele, cari au ajuns pănă azi la cunoştinţa mea şi cari se referă la acţiunea, bună sau rea a preoţilor şi a învăţătorilor în timpul răscoalelor. Fără îndoială că tabloul acesta va putea fi mult lărgit cu timpul; dar atât cât este, alcătuit cu im­parţialitatea posibilă, el poate da o idee destul de justă despre lucruri. Impresia pe care o va lăsă el va fi, sper, o im­presie de linişte şi de mulţumire sufletească. El va face să dispară din sufletul nostru imensa de­cepţie, pe care tindeau s’o facă să se nască aceia cari căutau să ne facă să pierdem încrederea în şcoală şi în biserica noastră. El ne va arătă că tocmai ele au fost în prima linie printre acei cari au luptat pentru potolirea patimilor, pentru pro­tecţia persoanelor şi a proprietăţilor. Şi convin­gerea aceasta ne va întări şi ne va da putinţa de a întreprinde mai cu curaj marea operă de reformă promisă ţării de către Maj. Voastră. Documentele şi ştiinţele pe cari mă întemeiez au fost reunite până în ziua de 31 iulie trecut. Desigur că cu timpul vor ieşi la iveală fapte noi, cari se vor complecta pe cele expuse aci, atunci cu respect voiu supune din nou la cunoştinţa Majestăţii Voastre rezultatele nouilor cercetări. Dar cercetarea pe care am făcut o până acum, şi al cărei rezultat îl supun Majestăţii Voastre prin referatul de faţă a pus în evidenţă meritele mul­tor învăţători şi preoţi, cu ocazia răscoalelor, pre­cum şi vinovăţia altora. Pentru aceştia din urmă, justiţia îşi va face datoria şi va pedepsi pe cei ce se vor găsi că merită, ar fi chiar de dorit ca pedeapsa lor să fie mai aspră, pentru că vina lor este mai mare, dacă ţinem seamă de caracterul înalt al misiunii lor sociale. Dar pe cei meritoşi numai Majestatea Voastră are puterea de a-i răsplăti, şi este bine şi drept ca, alături cu reprimarea vinovăţiei, să se pună răsplătirea meritului. De aceea cu respect supun semnăturii Maje­­stăţii Voastre alăturatele proiecte de decrete, prin cari se conferă medaliile »Răsplata Muncii pen­tru şcoală« şi »Răsplata Muncii pentru biserică«, acelor învăţători şi preoţi, cari în Martie trecut şi au făcut cu vrednicie datoria lor. Mulţi dintr’înşii şi au făcut această datorie cu pericolul vieţii lor, într’un timp, când numai fap­tul de-a rămânea cineva în mijlocul răsculaţilor şi de a se încercă să-i facă să înţeleagă de cu­vânt, eră deja un act de mare curaj, înaltul semn de bunăvoinţă al Maj. Voastre va redă întregului corp al preoţimii şi dăscălimii rurale tot curajul şi energia de care are nevoe, şi­­ va arăta drept ceea ce în adevăr este în marea lui majoritate: harnic, modest, devotat şi priceput muncitor pen­tru luminarea şi îndreptarea spre bine a ţărănimii noastre. luni, am venit să-l închinăm înaintea Măriei Tale!« — zise tinărul flăcău — şi închinându-i steagul deputatul le mulţumeşte de primirea ce i-au făcut, înaintând încetinel spre comună. Tinerii copilaşi de şcoală, fetele şi femeile îi ies întru întimpinare la marginea comunei, unde d-şoara Olimpia Pop, fiica preotului din Cergău, îmbrăcată în costum naţional îl salută pe deputat cu cuvinte alese în numele »femeilor viitorului«, predându i un admirabil buchet de fieri cu bandă tricoloră, iar celelalte fete încununează trăsura deputatului, petrecându-l între cântece vesele până la locul destinat, înaintea caselor parohiale era ridicată tribuna şi în jurul ei peste 2000 bărbaţi cu nerăbdare îşi aşteptau alesul lor. Este salutat şi aici de un ţăran deştept, la ce răspunzând deputatul le mulţumeşte tuturor ace­lora cari­­ au aranjat o astfel de primire, precum şi a celor, cari au ostenit din mari depărtări până la Cergăul-mare, ca să-l asculte. Odihnindu-se puţin, urcă tribuna şi într’un discurs de o oră şi mai bine vorbeşte ca şi la Vinţul-de-jos despre activitatea sa şi a consoţilor săi, despre huiduielile repeţite şi despre situaţia de multe ori foarte cri­tică a deputaţilor naţionalişti din camera ungară. Vorbeşte atât de clar şi de frumos pe înţelesul şi la inima poporului, încât încontinuu e a­­plaudat. Ii urmează clarissimul dr. Ioan Bălan, un tinăr entuziast, soţ nedespărţit al deputatului la toate întrunirile publice naţionale. Vorbeşte despre su­fragiul universal secret, egal şi votarea directă prin comune, îndeamnă pe părinţi să-şi dea fiii la şcoala românească, pe care să o susţină şi pe mai departe, să înveţe carte cu toţii, arătându-le cu pilde cât de rău este dacă nu ştii scrie şi ceti. Domnul Ştefan Roşian, un adevărat tip de preot, îndeamnă poporul să şi iubească limba, legea şi moşia strămoşască, să fie oameni de omenie şi de ordine să asculte de conducătorii săi buni ca şi prin aceasta să impună străinilor. Este mândru că în comunele cutrierate de dânsul pe timpul alegerilor nu s’a aflat un singur tră­dător şi crede că nu s’a înşelat nici unul în alesul lor dl dr. luliu Maniu, floarea deputaţilor noştri. In fine harnicul preot din Cergăul-mare loan Popa mulţumeşte deputatului, care s’a ostenit a veni şi cu această ocaziune în mijlocul popo­rului, precum şi însoţitorilor lui. Ceteşte poporului următoarea rezoluţiune, pe care poporul o primeşte cu unanimitate: »Alegătorii şi poporul român din cercul Vinţu­lui de jos, adunaţi la 11 Septemvrie n. 1907 în Cergăul-mare au primit unanim următoarea Dl dr. Maniu între alegătorii săi. In comuna Cergăul-mare. In 11 Septemvrie n. adecă în ziua Tăierii ca­pului sfântului Ioan, conştienţiosul deputat al Vinţului­ de jos, ţinându-şi de datorinţă a cutriera cercul său şi a-şi da seamă despre activitatea sa şi a consoţilor din sfatul ţării, merge în comuna Cergăul-mare, însoţit de mai mulţi fruntaşi din Blaj. Cu toate că nu-şi anunţase sosirea decât în presără zilei, mulţime de popor din Cergăul-mare şi din comunele învecinate aparţinătoare Vinţului, vin ca să asculte pe alesul lor, făcându-i o căl­duroasă primire. Pe drum către Cergău îl întim­­pină o ceată de călăreţi, având în frunte steagul albastru ce a triumfat acum un an şi jumătate în Vinţul de­ jos, şi care se păstrează în comună. Vătavul călăreţilor, un simplu fecior de ţăran îl salută pe deputat cu cuvinte calde şi pline de sentiment: „Noi ficiorii părinţilor noştri, cari au dus" la biruinţă acest steag acum un an şi 5 Rezoluţiune: 1. Votează încredere iubitului lor deputat dr. Iuliu Maniu, cum şi întregului partid naţionalist din camera ungară. Ii mulţămeşte pentru oste­­nelele aduse pentru binele popoarelor, ale căror interese le apără în camera ungară. Se declară solidari cu deputaţii naţionalişti în toate cele ce le au făcut până acum în cameră. 2. Cer cu insistenţă introducerea votului uni­versal, secret, egal şi votarea directă prin comuna şi pentru aceasta roagă să-şi pună toate puterile în luptă, ca proiectul despre acest vot să se de­­pun­ă pe masa camerii încă în toamna anului a­­cestuia, 1907, şi să se facă un drept universal drept, vrednic de acest nume. 3. Hotăreşte trimiterea acestei rezoluţiuni la clubul partidului naţionalist din camera ungară«. La urmă apare din nou dl deputat Maniu pe tribună, strigătele de »să trăiască« , nu mai înce­tează, astfel că a trebuit să aştepte câteva minute până ce poporul se linişteşte. Din nou îi în­deamnă ca cele auzite să nu le deie uitării, să le spună şi celor de acasă, femeilor şi junilor, cari nu au putut lua parte şi să sădească şi în inima fragedă a copiilor sentimentul dragostii de neam şi de patrie. Poporul foarte mângâiat se împrăştie la vetrele sale în ordine exemplară, astfel că pentru »sigu­ranţa publică« nu mai erau de lipsă cei 20 jan­darmi în frunte cu pretorele Tokos din Blaj. In Duminecile viitoare di Maniu va cutriera și celelalte comune. Duminecă în 15 Septemvre nu va merge în comunele Roşia de Secaş şi în Ohaba, unde credem că poporul va fi la culmea che­mării sale. Pag. 3.

Next