Tribuna, octombrie 1907 (Anul 11, nr. 216-240)

1907-10-26 / nr. 237

Anul XI. Arad, Vineri, 26 Octomvrie (8 Noemvrie) 1907 Nr. 237. ABONAMENTUL IF« an an . 24 Cor. F'e j«m. an . 12 « Pe î lună 2 « Nuni de Duminecă sn an 4 Cor. — Pen­tru România şi America 10 Cor. Mrisl de zi pentru Ro­­mînia şi străinătate pe an 40 franci. * REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-utezs 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­­traţie. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Tribunal, Tablă şi Curte. Iată cele trei foruri, prin care ajung pro­cesele pornite de procurori împotriva­­ agitatorilor naţionalişti. De aici drumul duce la Seghedin ori Vaţ. Excepţiile sunt rare. Ieri înalta Curte a dat verdict definitiv împotriva agitatorilor slovaci de la Rózsa­hegy, al căror proces s’a judecat la tribu­nal înainte de asta cu un an. Au fost definitiv osândiţi: Jilinka András, preot la Rózsahegy şi Cernova la 2 ani temniţă de stat şi 1500 cor. amendă; Dr. Szobor, 1 an temniţă de stat şi 900 cor. amendă; Jancsek András, 6 luni temniţă de stat şi 500 cor. amendă; Gregus György 5 luni temniţă de stat şi 200 cor. amendă; Cheben Péter, 5 luni temniţă de stat şi 100 cor. amendă; Dr. Tomik, preot, 4 luni temniţă de stat şi 500 cor. amendă. Intr'un condei 4 ani şi 8 luni temniţă şi 3700 cor. amendă. Mai sunt însă şi alţi osândiţi: la câte 2 luni temniţă şi câte 100 cor. amendă, ceeace face un an temniţă şi alte mii, aşa că dintr'o singură comună slovacii se aleg cu peste 6 ani temniţă şi împreună cu cheltuielile vre-o 10 mii coroane duşi în vânt. Tot din această comună — căci Cernova este o filie a comunei Rózsahegy — sunt şi cei 13 slovaci împuşcaţi, 30 răniţi greu, 50 orfani şi 18 slovaci în temniţă preven­tivă. Ştim că judecăţile s’au adus în numele Maj. Sale şi după legile ţării. N’avem deci să zicem nimic în privinţa asta. Un cuvânt trebue însă adresat guvernu­lui. Toate dela el pornesc, căci procesele politice dela el şi prin el pornesc... »Pro­curorii mei«, zicea anul trecut Polónyi, iar înainte cu o săptămână, când şi-a desvoltat dr. Hodja interpelarea, ministrul de justiţie Günther a ameninţat şi el cu procurorii pe toţi »agitatorii naţionalişti«. Teroarea guvernul o porneşte. Şi tot guvernul strigă că naţionalităţile se agită, că »agitatorii de meserie« con­turbă pacea«. Dar după atâtea întâmplări trebue oare să mai propage cineva printre slovaci ura ? Crede Andrăssy că drago­stea se poate asigura prin vărsarea de sânge a jandarmilor, cu ţinerea în prevenţie a părinţilor ori asignând fişpanul suma r­e­dicală de 200 cor. pentru atâţia orfani şi văduve ? Ş’apoi se plângea »Budapesti Hírlap« (n­oul dela 1 Noemvrie) că ungurilor le-a mers veste rea în străin, fie, învinovăţind naţionalităţile, cari ar fi umplut străinătatea cu perverse calomnii, întrebăm însă: oare ce va zice străină­tatea când va ceti verdictul de ieri dela înalta Curie ? Oare aflând despre măcelul grozav de la Panade, Cristian şi Cernova, nu o să dea dreptate tuturor celor susţi­nute de Björnson ? Punem numai întrebarea. Comentar nu facem. E de prisos. Fap­tele vorbesc cu atâta efect, încât nu trebue decât date simplu, obiectiv şi toată lumea are să se lămurească asupra regimului din Ungaria. Fiindcă vedem însă chiar în ziarele ma­ghiare de azi dată ştirea despre »formarea unui partid moderat român«, partid la ză­mislirea căruia s’ar fi căznind advocatul dr. E. Babeş din Budapesta, iar naşi ar fi »unii prelaţi«, întrebăm : oare nu este un mare moft (dacă nu şi culpabilă încercare de a produce diversiuni) a vorbi de partid nou între români ? Noi un singur partid avem, pe cel na­ţional. Altul nu-i permis să fie şi nici nu se va înjgheba în vecii vecilor. Cine vrea ceva cu românii, are să se adreseze nu vre­unui mijlocitor, ci clubului naţional ro­mân. Cine nu vrea să ştie de asta, umblă cu gânduri necurate, are planuri perverse. Procesul de la Rózsahegy a fost per­­tractat ieri şi din partea Curiei. Tribunalul din Rózsahegy a condamnat în Noemvrie anul trecut pe toţi acuzaţii cu agitaţie. In­tre ei Hlinka a fost condamnat la 2 ani închisoare de stat şi 1500 cor. în bani, dr. Stobar 1 an închisoare de stat şi 900 cor. Ceialalţi 14 soţi au primit câte 6, 5 4 şi 2 luni temniţă de stat şi pedeapsă în bani câte 500, 200 şi 100 cor. Afară de aceea toţi acuzaţii au fost lipsiţi de toate drepturile cetăţeneşti pe 3 ani. A­ FOIŢA ORIGINALĂ A «TRIBUNEI«. Al treilea turneu de teatru. — Impresii. — De Zaharie Bârsan. IV. Duminecă, la a doua reprezentaţie, suntem ru­gaţi să repetăm »Furtuna casnică«. Ne am ferit de canapea ca de ucigă-i crucea şi-abia acum a priceput mare parte din public c’a fost o întâm­plare potrivită sfârşitul piesei din seara trecută. A doua zi, Luni, am rămas aci şi ne-am odih­nit. Ne am dus la izvorul tămăduitor, am băut apă, am înconjurat dealul, şi­ am stat de vorbă cu lu­mea din parc. După masă ne-am dus la Someş. Am stat câte­va ceasuri pe ţărmul lui pietros privind undele limpezi şi discutând cu prietenul O. multe ches­tiuni culturale şi literare. Am vorbit şi de litera­tura noastră dramatică aşa de săracă. —­­N’avem ce face. Trebuie să ne mulţumim cu localizări de­ocamdată. — Dar Carageale? — Comedia din Carageale la noi şi-ar pierde jumătate din farmec. Sunt situaţii şi personagii streine de publicul nostru. Singura dramă »Nă­pasta« ar mai merge. Am şi jucat-o aproape prin toate părţile. Văd că diletanţii noştrii joacă pe ici, pe colo comedii de carageale: Conul Leonida, Noaptea furtunoasă şi a. Grozav mi-ar plăcea să asist şi eu la o astfel de reprezentaţie. Tot aşa cu comediile lui Alexandri, sunt prea pentru vremea lor, decât să mai poată mulţumi azi publicul nostru mai ridicat. S’ar potrivi la noi şi cred că ar fi adevărate sărbători când s’ar juca Despot-Vodă, Răzvan şi Vidra, Vlaicu-Vodă și mai cu seamă Wilhelm Tell, dar de­ocamdată n’avem nici personalul necesar nici scene potrivite. Ne rămân deci localizările, făcute cu dibăcie, într’o limbă românească curată. Propovăduirea unei limbi frumoase e datoria noastră imediată și singura posibilă de­ocamdată. Ar fi un mare noroc, se înţelege dacă am avea piesele noastre originale ardeleneşti. Şi şedeam aşa pe malul apei vorbind despre câte şi mai câte lucruri, dincolo, pe ţărmul din faţă o casă cu acoperişul de paie, pornită s’o ia într’o parte, sta singură ascultând par’că murmu­rul valurilor. Un porc se răsfăţa şi el cum putea, scărpinându-se de-un colţ de peatră, ieşit din pă­mânt. In amurg am revenit în parc şi la o masă as­cultam poveştile fermecătoare ale unui domn de prin părţile locului, care ne ţine o adevărată con­ferinţă despre viaţa casnică. Dă să plece şi iar vine şi noi ne bucurăm şi-l ascultăm cu drag. Are miere în vorbă şi o dibăcie surprinzătoare în trecerea uşoară de la o chestiune la alta. Lumea începe să se ridice, pornind spre sala de mâncare. Parcul devine tot mai liniştit, aştep­tând par­că întunericul ce cobora din ascunzişu­rile munţilor. Un român desculţ, c’o pălărie mică dată pe ceafă, în gură c’un muc de ţigară, trece prin faţa noastră mândru. In spate purta o scară strâmbă cu patru cuie, dar strâmbă cum n’am mai văzut, par’că ar fi făcut-o anume, şi în mână o tinichea. Era aprinzătorul de lămpi, mă rog! îşi răzima scăriţa de stâlpul unui felinar, trage odată cu coada ochiului la noi, mai trage şi din muc odată şi se urcă... la datorie. Era cel mai intere­sant aprinzător pe care l văzusem şi cea mai in­teresantă figură din băile de la Sângeorgiu. Lumina felinarului se trudea nevoiaşe prin în­tunericul ce se lăsase iar de departe se auziau cântecele sinistre ale ovreilor, cari îşi făceau ru­găciunea într’o casă... undeva. A doua zi plecarea. Iar vorbe, iar îmbrăţişări, iar despărţire. Pornim iar cu moşul de vorbă, trecem pe sub păduri acoperite, întâlnim români cu topoarele pe umăr şi românce cu furca în brâu mergând cu câte doi-trei copilaşi ce li se ţineau de cătrinţă. Luăm trenul la Ilva-mică şi o pornim la vale. Intraiu în vorbă cu d-na unui profesor de la Nă­­săud şi din una în alta ajungem la teatru de di­letanţi. — »Era o piesă antialcoholistă — povesteşte doamna — şi combătea fumatuî. A fost într’un sat. Juca şi ficiorul popii, un tinăr de vr’o şapte­sprezece ani. La urmă, lumea aplaudă, iar preo­teasa încântată de băiatul ei, scoate din sân, o cutie de tutun şi i-o dă odorului, aşa ca s’o vadă lumea. Par’că ar fi visat să zică: »Poţi să fumezi mamă, că eşti vrednic«. Un bătrân, nu ştiu cine o fi fost, povesti şi el cum a ţinut odată într’un sat o conferinţă în contra alcoholului. Şi alcohol în sus şi alcohol în jos şi apoi la urmă se duce la un ţăran mai cu stare. Era poftit la masă.

Next