Tribuna, octombrie 1907 (Anul 11, nr. 216-240)
1907-10-14 / nr. 227
Arms XL Arad, Duminecă, 14-27 Octomvrie 1907 Nr. 227. ABONAMENTUL Pe *n an . 24 Cor. Pe jwn. an . 12 « Pe 1 lună . 2 « Nrul de Duminecă pe «n an 4 Cor. — Pentru România şi America 10 Cor. Hniî de zi pentru Rominiz şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şl ADMINISTRAŢIA Deak Ferenc-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Constatări dureroase. Ziua de 24 octomvrie ni-a adus, trebue, să recunoaştem, amară decepţiune. Alegătorii români din comitatul Aradului, au ales în reprezentanţa comitatului pe canditaţii ungurilor. Aşa zic cel puţin toate ziarele ungureşti din loc, câ aceştia au fost »candidaţii ungurilor«. In locul a 40 membri români, al căror mandat expirase, nu s’au ales decât 29. Aşadară românii au ales pe unguri şi prin aceasta au arătat, că lor le mai place de unguri, decât de români, că doară ungurii le vreau românilor mai mult bine, decât fraţii lor români. Aşa se vede, că ţăranii români privesc în unguri fiinţe mai superioare, decât ce sunt ei înşişi şi poate nici nu li se pare cu cale, ca administraţia lor să nu fie ungurească, ci să fie românească. Amărăciunea sufletelor acelora, cam de ani de ani de zile se luptă pentru a împrăştia noaptea, ce s’a lăsat asupra nefericiţilor români, trebue să fie foarte mare în momentele acestea. Mulţi poate chiar vor despera şi am auzit glasul tremurând de durere al unui fruntaş român, care zicea, că poporul nostru românesc nu este vrednic de o soarte mai bună, ci este menit ori să piară în sărăcie şi fărădelegi, ori să se maghiarizeze, căci ca popor românesc nu este capabil să trăiască. Este pe deplin justificată mâhnirea bărbaţilor, cari îşi jertfesc tigna vieţii lor, pentru ca să deştepte pe români la vieaţă mai vrednică de oameni, este pe deplin justificată durerea sufletului lor, când văd, că zbuciumările lor sunt în zadar, că glasul lor răsună în pustie. Pentru ca însă din rezultatul alegerilor să putem trage concluziuni corespunzătoare adevărului, trebuesă analizăm cauzele, cari au produs acel trist rezultat. Şi în privinţa aceasta suntem norocoşi a avea la îndemână bogat material, deoarece de astădată aproape în toate cercurile alegerile au fost controlate de bărbaţi fruntaşi, cari au fost exmişi din centru anume pentru de a studia decursul alegerilor şi a face apoi raport în cauză. Conform decizelor experiate la faţa locului putem constata înainte de toate faptul, că conducerea comitatului şi în deosebi corniţele suprem groful Károlyi Gyula şi-a făcut ambiţie din aceea, ca cu orice preţ să culce la pământ opoziţia românească din comitat. Lupta românilor din sala congregaţiunii comitatente, aceea luptă, care avea de scop, să înalţe şi cinstea românilor la o treaptă cu cea a ungurilor, aceea lupta, care voia să uşureze greutăţile cele multe, ce apasă asupra oamenilor săraci din comitat, aceea luptă, care eră să rupă coarnele acelor administratori, cari nu ştiu altă ce, decât să croiască pedepse îngrozitoare asupra nefericitului popor, aceea luptă a scos din sărite pe domnii din fruntea comitatului şi ei au dat poruncă aspră, că orice s-ar întâmplă candidaţii români trebuie să cadă. Astfel fibiiaele au umblat din sat în sat, notarii au umblat din casă în casă. Românânii au fost pe deoparte înfricaţi cu sumedenii de pedepse, pentru că au gunoi în curte, pentru că căpiţa de fân este prea aproape de grajd ori de casă, pentru că cânele umblă pe drum fără botniţă şi o miie de alte pricini pentru asuprirea nefericiţilor săteni. Pe de altă parte notarii le făgăduiau cerul şi pământul, marea cu sarea, dacă vor veni să voteze pe candidaţii ungurilor. »Nu va lasăţi seva bolnnzasca nici va ascultati de mincinosi, ce veniţi cu acela in fatia mea sa vedeţi ca cine mindieste cacand sunteti în nacos inglobe si alte lipse la mine alergaţi si pana astaz vam ascultat cu drăg«. Astfel scrie într’o scrisoare trimisă tuturor alegătorilor din Tótvárad 1907 X 21 »Tomutia Vasiliu, notár« si apoi iar în alta din Tótvárad 1907 X/17 »acuma insa va Zic aveţi încredere în mine Eu va Scot din nacas da nu care va bolonzeste si apoi cand or veni pedepsele nu va Cunoste«, acuma însă suoscrie »Tomutia Vazul, notár«, acela, care a crescut cu prescură românească şi nu şi-a ţinut limba maicii sale de vrednică, pentru că să o poată vorbi şi scrie cum se cuvine şi să nu o batjocorească. Şi astfel vor fi vorbit notarii prin toate satele despre »când vor veni pedepsele«. Au venit apoi sumarii pădurilor erariale şi li-au făgăduit lemne şi iarbă şi toate bunătăţile acelora, cari vor ţinea cu »candidaţii ungurilor«, iar celorlalţi le vor muri vitele de foame în grajd şi vai şi amar de capul lor. Au venit spăhiile şi au făgăduit pământuri în parte şi păşune românilor, cari vor ţinea cu ei. Au venit geandarmii şi au făcut, cum ei ştiu să facă. Au venit birtaşii cu darul otrăvit şi toate lighioanele spurcate s’au pus pe sufletul nefericiţilor săteni. Şi în faţa tuturor acestor ademeniri şi ameninţări, în faţa momelilor, în faţa mamonului, în faţa făgăduinţelor de muncă şi câştig, în faţa suliţelor strălucitoare, singura noastră armă a fost: puterea cuvântului. La alegere românii au fost aduşi având în fruntea lor geandarmi, iar în urma lor pădurarii ori organele poliţiale ale comunelor. Iată una dintre cauzele, care a pricinuit ziua de 24 octomvrie. A sosit apoi ziua alegerii. Aproape nicăiri nu ni au admis bărbaţii noştri de încredere. Au făcut deci alegerea şi scrutinul fără absolut nici o controlă. Pretutindenea ca să ajungi în sala de votare, trebuia să treci prin o altă odaie închisă, unde uşa la intrare o deschidea notariul, care îl lucră pe alegător şi se interesă de şedula, pe care avea să o depună în urnă. In multe locuri scrutiniul s’a făcut cu uşile încuiate având de faţă numai bărbaţii de încredere ai partidului dela putere. Iată a două cauză a zilei de 24 Octomvrie. Venim însă la conducătorii fireşti ai poporului , preoţi şi învăţători. Cu adâncă mâhnire sufletească trebue să constatăm, că în cele mai multe locuri preoţimea n’a stat la culmea chemării sale, ba din contră în unele locuri pe sub mână, chiar făţiş preoţii s’au făcut agenţii stăpânirii. Congrua le-a infectat sufletul. Motivul acesta este însă şubred şi prost pretext pentru imoralitatea acelor preoţi, căci ei bine ştiu, că congrua nu li se poate luă, decât numai pentru purtare imorală, nu pentru părerile şi activitatea lor politică. Au fost preoţi în trecut, cărora li s’a făcut proces pentru acţiuni politice, dar tuturor acestora ulterior li s’a asemnat ajutorul de stat şi numai acelora li s’a luat, cari au fost osândiţi pentru crime ordinare, ori trangresiuni grave şi dovedite în contra ordinei publice. Am avut ocaziuni a ne convinge, că poporul în multe părţi şi-a pierdut încrederea în preoţime. In multe sate poporul începe a urî pe preoţi, pentru că aceştia nu se mai consideră pe sine păstori, ci simpli funcţionari, cari fac trafică din chiemarea lor şi se dau coadă la topor, ca să fie bine primiţi în societatea »domnilor«. Dacă lucrurile vor merge astfel mai departe, atunci vom fi siliţi şi noi a luă apărarea poporului încontra preoţilor, cari îşi uită de chiemarea lor. La tot cazul însă de aci nainte vom înfiera cu ştampila ruşinei pe preoţii, cari părăsesc cauza naţională a poporului şi vom conlucra într’acolo, ca astfel de preoţi să nu mai fie admişi la altarele strămoşeşti, ci să trăiască, dacă pot, din fărâmăturile guvernului. Decât cu aşa păstori, mai bine fără ei, învăţătorii sunt intimidaţi de legea lui Apponyi. Absolut fără nici un motiv. Insuş ministrul Apponyi a declarat în plin parlament, că pentru părerile sale politice nici unui învăţător nu i se poate întâmpla nici cel mai mic rău şi dacă învăţătorii de stat la alegeri pot umblă din casă în casă pentru dea lumină pe alegători asupra datorinţelor lor cetăţeneşti, asemenea o poate face aceasta, între limitele legilor, bineînţeles, oricare alt învăţător. Frica prea mare de jos este pe om şi la orice caz, preoţii noştri şi învăţătorii noştri sunt români, cari trebue să aducă orişice jertfă pe altarul naţiunii lor, căci în cazul contrar sunt oameni fără caracter, cari mai ales pentru slujba preoţească şi învăţătorească nu se potrivesc. Oricum am privi însă lucrurile, trebuie să o spunem, că cea mai de căpetenie cauză a dezastrului de la 24 octomvrie este însuşi poporul. Un popor cu conştienţa de sine, un popor luminat nu se lasă dus la urnă ca o turmă de oi, de jandarmi şi sumari, nu se lasă terorizat de ameninţări fără nici un temeiu, nu se lasă tras pe sfoară de făgăduielile proaste. Trebuie să o recunoaştem cu adâncă părere de rău, că poporul românesc din