Tribuna, ianuarie 1908 (Anul 12, nr. 1-25)

1908-01-28 / nr. 24

Anul XII. Arad, Marţi, 28 Ianuarie (11 Februarie) 1908 Nr. 24. ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe Jum. an . 12 « Pe 1 lună . 2­0 Nrul de Duminecă Pe un an 4 Cor. — Pen­tru România şi America 10 Cor. Nrul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-ateza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502, împotriva presei române. (*) Joi a ieşit din temniţă un redactor al »Gazetei Transilvaniei«. Vineri ni­ s’a făcut cunoscut că un redactor al »Tribunei« e pus sub acuză pentru un articol (pe care nu l-a scris el şi a dat pe autor!). In acelaş timp alt redactor al no­stru are deja o condamnare de 6 luni tem­niţă şi încă alte două procese, iar alţi doi fiecare câte trei procese în curgere. Sâmbătă un redactor al »Luptei« fii osândit la P­z­an temniţă, 1500 coroane amendă (din cauţia ziarului) şi deţinut în­dată, ceea ce nu s’a mai întâmplat până acum! Duminecă cetirăm în » Ţara Noastră« ştirea că Tabla din Cluj a ridicat la 250 coroane amenda de 100 cor., cât îi dase tribunalul din Sibiiu pentru un articol pu­blicat pe când numita revistă era — lite­rară / Iar zilele acestea se va desbate un nou proces al revistei sibiene la tribunalul de acolo. Azi Luni se desbate în Cluj procesul in­tentat contra »Libertăţii« din Orăştie, pen­tru nu mai puţin decât 4 articole! Asupra osândei nu se mai îndoieşte nimeni... Ce-o fi mâne şi poimâne şi aşa mai de­parte luna întreagă şi luni dearândul, vom vedea. Ce a fost până acuma, ştim! Prigonire înverşunată. Cum n’a mai fost Procurorii şi-au pus gând să ne nimi­cească. Şi se vorbea, mai săptămânile trecute că Wekerle şi unii dintre deputaţii noştri au tratat asupra­­ păcii, şi drept urmare se vor sista procesele. Ba s’a găsit un român care să pledeze pentru înfrăţirea maghiaro­­română, iar »Telegraful Români (al cărui redactor pleacă în curând la temniţa din Se­­ghedin, pe 10 luni) mai bate ş’acum apa în piuă, ca şi când niciodată n’ar fi fost timpul mai potrivit pentru­­ înfrăţire. E de regretat dacă tot se mai află ro­mâni găgăuţi cari să nu înţeleagă situaţia. Coaliţia, care în sus s’a dat absolut bă­tută, votând ceea ce n’a îndrăznit să voteze nici un guvern până acum, vrea să se re­compenseze pe spinarea noastră! înfundă în temniţă pe toţi — »agitatorii«, ca astfel să- şi mai poată conserva ceva din popula­ritatea vechie. Şi putem fi pregătiţi ca asta să ţină câtă vreme durează şi domnia kossuthistă. Altă carte n’are actualul guvern, ci el numai prin procurori se mai poate mândri în faţa »na­ţiei«. Fără îndoială, privind lucrurile din punct de vedere politic, asta e o dovadă de slăbi­ciunea guvernului. Ce fel de guvern naţional este guvernul care şi teme »naţia« până şi de cel mai blajin­­ »agitator ?« Ce deosebire este între procedeul de acum al procurorilor şi cel de pe vremea când ei erau dirigenţi de imaculatul — Polónyi? Şi ce să zicem de actualii guvernanţi, consideraţi de unguri drept cei mai celebri bărbaţi de stat, când vedem că merg tot pe calea lui — Bánffy, vrând să rezolve o chestie de stat, cum e chestia naţionalită­ţilor, cu ajutorul­­ procurorilor? Despre justiţie nu zicem nimic. Legea o pune la adăpostul criticei şi atacurilor. Sen­­tenţele, ori­cum ar fi ele, se aduc în nu­mele M. Sale şi conform legii. Avem însă de zis ceva la adresa direc­ţiei politice în virtutea căreia se dă atâta de lucru curţilor cu juraţi. Şi anume: să amintim un epizod din is­toria redeşteptării neamului unguresc. La 1836 dieta îşi ţinea şedinţele în Pre­­sburg. »Juratuşii«, însufleţiţi de un Wesse­lényi şi Kossuth, fuseseră cuprinşi de un spirit liberal, democratic, îşi făcuseră o so­cietate de lectură, în sînul căreia, se înţe­lege, vorbeau şi politică, condamnând reacţiu­­nea şi pretinzând drepturi poporului! Gu­vernul din Viena aflând despre aceasta prin poliţia secretă în fruntea căreia "era Sedl­­nitzky, pune la cale un proces împotriva tinerilor maghiari, acuzându-i de răsvrătire, simplu pe mărturisirea unui rutean, cu nu­mele Lapsinszky, student în drept şi el, care intrase în societatea juraturilor anume pentru a-i spiona. Lovassy László, sufletul mişcării tinerimei, osândit astfel la 10 ani temniţă, după ce fusese ţinut în prevenţie aproape un an de zile. Tovarăşii săi ajung şi ei în temniţă, pe câte un an doi. Ajunsu şi a însă prin asta Metternich scopul? Putură el să înăbuşe mişcarea naţională maghiară ? Dimpotrivă , a produs în toate comitatele ungureşti o agitaţiune FOIŢĂ ORIGINALĂ A­­TRIBUNEI­. Români marcanţi In istoria nouă a sârbilor. De Teodor Filipescu. (Urmare şi fine). Bătrânul Miloş a fost un mare adorator a ge­nului femenin şi mai mulţi bărbaţi renitenţi, cari nu s’au plecat poftei principelui au ajuns fără judecătorie a fi spânzuraţi pe pomul dinaintea co­nacului din Craguevaţ (cf. F. Kanitz, op. cit. I p. 298). Bătrânul Miloş a cunoscut şi preţuit cu mult mai înainte însuşirile naturale şi bune ale po­porului român, cu care făcuse cunoştinţă prin raporturile sale, decât occidentul. Când s’a ter­minat lupta de deliberare a căutat să aşeze colo­nişti români din stârga Dunării în districtele sârbești rămase pustie. (F. Kanitz, op. cit. 1 p. 256). Principele Miloș ordona să se clădească ca­­zarme prin zidari români macedoneni, iar locul pentru aceste clădiri îl desemnă personal cu sabia în pământ. (F. Kanitz, op. cit. I p. 66 şi 87). Românii ocupau cele mai bune posturi, secre­tarul principelui a fost George Popovici numit Cereş, care a venit în 1815 din Zagor (Epir) în Serbia. Ştia sârbeşte, turceşte, albaneza şi gre­ceşte, a fost şi trimisul principelui la Constanti­­nopole şi purta toate lucrările principelui cu turcii. George Popovici a fost foarte glumeţ, zimbind odată la pistoalele spahiei de odinioară din Maglid­ (cetăţue mică lângă Ibar) a Arnău­­cheanului Beşanici, acesta l-a omorît pe loc la 1 August 1825 în conacul lui Miloş. Principele Miloş l a îngropat lângă vechea biserică (acuma e catedrala acolo) în Belgrad, şi­­ a pus o peatră cu inscripţia, care ne arată datele de sus. Când s’a dărîmat biserica veche, corpul lui George Celeş fu transportat şi îngropat lângă biserica din Topolder (I. Vujic, op. cit. I p. 24). In conacul din Iagodina locuia românul mace­donean Dimitrie Georgievici, cnezul nahiilor de la Iagodina, care a fost în fruntea unei deputaţiuni la Constantinopole, înrâiu în serviciu la Milan pe urmă la Miloş, preţuit mult de gospodarul Serbiei. A murit în 1837 în Iagodina. (I. Vujic, op. cit. I, p. 128). Lazar Pance român macedonean din Constanţa a lăsat averea sa cu destinaţie să se clădească o biserică. Principele Miloş a împlinit ultima do­rinţă acestui român lăsând să se clădească bise­rica la Paliluba (în Belgrad) cu hramul sf. Marcu din averea testată. Lângă această biserică se ţine în fiecare an în ziua sf. Marcu o petrecere mare poporală. Pe zidul în partea nordică a bisericii cetim pe o tablă pusă In amintirea acestui fun­dator datele amintite. In această biserică zace principele sârbesc Milan Obrenovici şi fratele său Mihael, despre care va fi vorbă, şi ultimul Obrenovici, regele Alexandru și regina Draga. Principele Miloș a trebuit să părăsească tro­nul Serbiei, ca să facă loc lui Alexandru Kara­­georgevici, fiul lui Karageorge, care a domnit de la 1842-1858. In anul 1858 fu principele Alexandru Kara­­georgevici alungat, iar în 1859 vine Miloș din nou în Serbia. Principele Alexandru Karageorge­vici e îngropat în cimitirul St. Marc în Viena, el e fata actualului rege sârbesc Petru. Românul macedonean din Veles, Andreiu Da­­mianov a clădit în 1855 biserica sf. George în Smederevo cu cinci cupole frumoase în stil bi­zantin (F. Kanitz, op. cit. I, p. 140, compară și opul F. Kanitz, Serbien, Lipsea 1868 p. 328 ) Cel mai mare și mai luminat domnitor al sâr­bilor a fost principele Mihaei, care a scăpat Ser­bia de turci. Principele Mihaei a fost însurat cu Iulia contesa Huniadi. Neavând însă principesa copii dela 1862 a trăit despărţită de Mihaei în Viena. Principele Mihaei a fost amorezat în Ca­tarina Constantinovici fiica mătuşei sale Anca Constantinovici şi a fost decis şi o ia de ne­vastă divorţând de principesa Iulia. In 11 iunie 1868 plimbându-se în parcul din Topolder cu mătuşa sa Ana Constantinovici, cu verişoara sa Catarina Constantinovici şi cu adjutantul său a fost împuşcat împreună cu mătuşa sa, iar Catarina fu greu rănită. Fru­moasa Cata Constantinovici a fost româncă. (c. E. de Laveleye, Die Balkanländer, I, p. 340.) Au­torul crimei de la Topolder a fost exprincipele Alexandru Karageorgevici. Cata Constantinovici in vârstă de 18 ani fu iute măritată după bătrâ­nul Milivoi Blaznavac (fiul natural al lui Miloş ?) fostul ministru de răsboiu, un bărbat ambiţios şi lacom pe bani, care deveni după omorul dela Topcider regentul Serbiei până se făcu principele Milan majorean. La căsătoria aceasta circulă di­ferite versiuni. Milan care s’a suit pe tronul Serbiei, crescut întâiu în palatul domnitorului Munteniei, pe urmă în Paris, fu proclamat de rege al Serbiei. El a

Next