Tribuna, septembrie 1908 (Anul 12, nr. 194-217)

1908-09-26 / nr. 214

An­ul XII Arad, Vineri, 26 Septemvrie (9 Octomvrie) 190S Nr. 214. ABONAMENTUL Pz an iu .94 Cor. Pe Jam. an . 13 « Pe o lună . 2 « Nnnl de Duminecă Pe an an 4 Cor.­­ Pentru România ti : America . . 10 Cor. Mml de sin pentru Ro­mânia fi străinătate pe tun 40 franci, REDACŢIA fi ADMINISTRAŢIA Deak Ferenc-utcza 20 INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru ora? ?1 comitat 502. Anul XII. NUMĂR POPORAL Nr. 39. Vremuri noui... (*) Intr’o bonă dimineaţă ne pomenirăm, nainte cu o lună, că Turcia, cea mai îna­poiată împărăţie din Europa, şi-a schimbat faţa. De unde până atunci turcul n’avea altă lege decât voinţa Sultanului şi pâra vre­unui spion era destul pentru ca oameni sus puşi să ajungă legaţi în sac şi aruncaţi în mare ori surghiuniţi departe, în fundul împărăţiei, ceea ce era tot un fel de moarte, acum în Turcia toate popoarele au libertate deopotrivă şi dieta turcească, ale cărei uşi erau bătute cu cuie, se va deschide curând pentru a primi înlăuntrul ei pe aleşii popo­rului, chiemaţi de Sultan să facă legi, să hotărască asupra soartei popoarelor şi îm­părăţiei. După cum ştim, întreagă schimbarea asta s’a făcut aşa zicând peste noapte, fără mari zguduiri, fără vărsare de sânge. împăratul a înţeles dorinţele popoarelor, a izgonit de lângă sine pe sfetnicii vicleni şi a pus în fruntea treburilor ţârii pe cei d’un gând şi d’o simţire cu marea obşte a poporului. Alaltăieri altă mare schimbare în Balcani. Bulgaria s’a proclamat regat şi M. Sa Fran­­cisc Iosif decretă şi El că alipeşte pentru totdeauna către împărăţia Sa provinciile Bosnia şi Herţegovina, pe cari până acum le ţinea ocupate numai în virtutea unei hotărîri a congresului dela Berlin (1878). Iar însemnătatea întâmplării acesteia din urmă e că M. Sa purcede faţă de popoa­rele din Bosnia şi Herţegovina nu cum se purcede de obiceiu faţă cu ţăile cucerite, ţinându-le sub legi mai aspre, ci în aceeaşi vreme când le alipeşte strâns de Coroana Sa, Majestatea Sa le spune popoarelor din Bosnia şi Herţegovina: »Voim să ridicăm viaţa politică a Bos­niei şi Herţegovinei la un grad mai înalt şi ne-am hotărît prin urmare să dăruim acestor două ţâri o astfel de organizaţie constituţională, care ţinând seamă de îm­prejurările şi interesele generale, să fie baza legală în reprezentarea dorinţelor şi trebuinţelor lor. Veţi avea cuvânt de aici înainte cu privire la îndrumarea afaceri­lor ţării voastre, a cărei cârmuire sepa­rată de până acum va rămânea şi pe mai departe. »Locuitorii acestei ţâri vor fi astfel păr­taşi la tot binele, ce va rezultă din con­solidarea legăturii ce a existat până azi. Noua ordine chizăşueşte ca ţara voastră va fi un lăcaş sigur al culturii şi al bună­stării. »Vă veţi bucură de dreptul mare al egalităţii înaintea legilor, veţi luă parte la alcătuirea legilor cu privire la chestiunile de interes pentru ţara întreagă, toate confesiunile vor fi deopotrivă pro­­tegjate, limba şi însuşirile voastre naţio­nale vor fi păzite deplin. Libertatea indi­viduală şi binele obştesc vor fi steaua conducătoare a guvernului nostru în a­­ceste două ţări­. Iată deci, după cum Sultanul cu o trâ­săturâ de peană a schimbat faţa lucrurilor din Turcia, aşa şi M. Sa Francisc Iosif ri­dică popoare cucerite cu sabia la gradul unde se află popoarele moşnene ale împă­răţiei Sale Bosniei şi Herţegovinei le lasă cârmuire deosebită, cum avea până la 1848 şi Ar­dealul, turci şi creştini capătă aceleaşi drep­turi, vor fi deopotrivă înaintea legii, li­ se chezăşueşte dreptul limbei maicii lor şi dreptul bisericesc a fiecărui popor şi mai presus de toate dreptul sfânt de a se câr­­mui singure, potrivit legilor ce şi­ le vor face deputaţii aleşi de seminţiile celor două ţări... Aşa se petrec lucrurile izvorîte din îngă­duinţa şi bunătatea preaînaltă. Iar aceasta pe când în Ţara Ungurească se pregăteşte cel mai ruşinos plan de lege, iscodire a magnaţilor oligarhi, cari vor şi de aci încolo să ţină popoarele în jug, când groful Andrássy şi Kossuth departe de a se învoi să avem toţi drepturi deopotrivă, ci vor să făurească lege în virtutea căreia şi cel din urmă ungur să aibă două voturi, iar domnii şi câte patru, pe când românul, sârbul, slovacul şi neamţul abia să aibă un vot. Ticăloşia este atât de mare, încât chiar un magnat dintre cei aleşi, groful Khuen Hé­­dervăry, fost ban al Croaţiei şi prim-ministru al Ungariei, deci un sfetnic de frunte al M. Sale, s’a simţit îndemnat să declare: »Ca următor al politicei lui Deák Fe­­rencz, sunt de părere, că trebue să înain­tăm treptat. Aş fi dorit ca şi în ce priveşte FOIŢA ZIARULUI .TRIBUNA«­ Edmondo Di Amici». INIMA. Micul florentin. (Povestire). Luni, 19 Decemvrie. Fiul cel mai mare al unui funcţionar de tren era un florentin drăguţ, de doisprezece ani, cu pârul negru, cu faţa albă şi făcea clasa a patra primară. Tatăl său avea o familie număroasă şi cum leafa îi era mică, trăiau foarte strâmtoraţi. Băiatul eră foarte iubit de părinţi şi tatăl său era bun şi iertător cu el, iertător în toate afară de şcoală; când era vorba de şcoală, tatăl său îi pretindea mult şi-l silea să înveţe ca să poată să ia o slujbă mai repede şi să ajute familia. Băiatul învăţă bine, dar tatăl său îl silea mereu la învăţătură pentru că se simţia prea obosit şi vârsta îi era de înaintată. Pentru a putea să-şi ţie familia, bietul om muncia la slujbă mai mult decât alţii, ba chiar luă în casă lucrări de scris, cu cari îşi pierdea o bună parte de noapte. In ultimul timp de la un editor care publică jurnale şi fascicule, luase să scrie adrese pe bandele de expediţie, şi câştigă trei lire pentru fiecare cinci sute de bande, scrise cu litere mari şi regulate. Lucrul acesta îl obosea foarte mult, şi dese ori se văita, la masă, cu ai săi: — Simt că-mi pierd ochii; lucrul acesta de noapte mă dă gata. Intr’o zi băiatul îi zise: — Tată lasă mă pe mine să-ţi scriu, ştii bine că scrisul meu samănă cu al tău. Dar tatăl îi răspunse: — Nu dragul meu; şcoala ta preţuieşte mai mult decât bandele mele şi m’aşi cât să te fac să-ţi pierzi un ceas. Iţi mulţumesc de gândul ce l-ai avut, dar nu vreau. Băiatul ştia că cu tatăl său, când eră vorba de asemenea lucru, nu suferea să-l contrazică, şi de aceea tăcu, dar iată ce făcu : ştia că la 12 noaptea fix, tatăl său lăsa lucrul şi se ducea să se culce. De câteva ori, după­ ce ceasornicul bătu 12, bă­iatul a auzit zgomotul scaunului mişcat şi paşii rari ai tatălui său. Intr’o noapte, aşteptă până ce tatăl său se culcă, şi atunci băiatul se sculă din patul său, se îmbrăcă binişor şi pe dibuite se duse în camera de lucru, aprinse lampa, se puse la masa pe care era un teanc de bande albe şi lista adreselor şi începu să scrie, imitând scrisul tatălui său. Şi scria cu toată inima, şi­ bandele se împuţinau şi din când în când lăsă pana ca să-şi frece mânile şi iar începea cu mai mult îndemn, trăgând cu urechia şi surâzând. Scrise o sută şeaizeci, o­­­ră! Atunci se oprî, puse pana la loc, stinse lampa şi se duse să se culce, în vâr­ful degetelor. A doua zi la prânz, tatăl său veni la masă ve­sel: nu băgase de seamă nimic. Lucrul acela el îl făcea mecaniceşte, ca o maşină, socotindu-l cu ceasu şi gândindu-se la altceva, şi nu-şi socotea bandele scrise decât a doua zi. Se aşeză la masă vesel şi bătând pe umăr pe fiul său, îi zise: — Eh, Ciulio, ce crezi că tatăl tău nu mai este bun de lucru ? In două ceasuri am făcut ieri seară, cu o treime mai mult decât în alte timpuri. Mâna nu tremură încă, iar ochii sunt tot buni. Şi Giulio, fără să vorbească, se gândea: — Bietul tata! In afară de câştig îi mai dau şi bucuria de a se crede întinerit. Curaj, încurajat de izbânda de ieri, noaptea următoare, după ce a sunat 12, se ridică din pat, şi la lucru! Şi tot aşa făcu multe nopți. Tatăl său nu observă nimic, doar o singură dată, la masă, zise: — E ciudat cât petroliu se arde la noi de la o vreme. Giulio tresări, dar tatăl său nu mai zise nimic, iar lucrul de noapte, mergea mereu. Dar, pierzindu-şi somnul în toate nopţile, Giulio nu se odihnea destul, dimineața se sculă obosit și seara când învăța se trudea să ţie ochii des­chişi. Intr’o seară, întâia dată în viața sa, adormi pe caietul pe care scria. — Giulio, strigă tatăl bătând din palme, ce faci ? Giulio se scutură și începu să învețe. Dar a doua seară și în celelalte seri, fu acelaș lucru: moţăia, se sculă mai târziu ca de obicei, învăţă lecţia cu greu, se părea că pierduse orice gust de învăţătură. Tatăl său băgă de seamă, se gândi mult, apoi îi dojeni. Intr’o dimineaţă îi zise: — Giulio tu nu mai ieşti ca altădată şi nu mi placi de fel. Toată speranţa familiei eşti tu, iar eu sunt foarte nemulţumit cu tine. Te-ai schimbat şi mi pare foarte rău. La observaţia tatălui său, băiatul se turbură. In gând îşi zise: „Aşa este, ai dreptate tată, şi-ţi voi povesti totul“. Dar in aceiaş seară, la masă, tatăl zise foarte vesel:

Next