Tribuna, ianuarie 1909 (Anul 13, nr. 1-23)
1909-01-15 / nr. 10
Anul XIII Nr. 10 Arad, Joi 15|28 Ianuarie 1909 ABONAMENTUL ft an tu .24 Cor. Pe jun. an . 12 fi o lână . 2 * Mral de Duminecă fc ia in 4 Cor. 3 Pentru România şi America . . 10 Cor. Urai de zi pentru România |l străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA 2 Deák Ferenc-utcza 90. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Dl Justh la Majestatea Sa. Preşedintele camerei ungare, dl Justh a fost primit ieri la M. Sa. Reîntors dela Burg, el li-a spus ziariştilor cari îl aşteptau: — Nu pot să vă spun nimica, n’am cerut dela M. Sa voie pentru asta. Poate chiar faptul acesta, că n’a spus nimica, a deschis potopul de combinaţii voluntare asupra audienţei sale. Intr’adevâr ziarele cunosc deja textul nu numai a pretinsei conversaţii dintre M. Sa şi dl justic, ci publică şi programe, cu puncte precise cari ar fi fost acceptate ori neacceptate în audienţa de 40 minute. Ele pot conta în mod deosebit la interesul nostru, dar indiferent chiar de ele, pe noi ne atrage audienţa dlui Justh, prin declaraţiile sale cari au precedat-o şi din care d-sa n’a făcut nici o taină. N’avem nevoie să ştim exact cuvânt de cuvânt, ce a vorbit Justh cu M. Sa, cunoaştem subiectul conversaţiei şi la urna urmelor acesta interesează Zilele trecute. Vineri ori Sâmbătă, după ce primise invitarea la palatul Justh, luând pe culoarele camerei la braţ pe unul dintre deputaţii români, ia zis: — Vreau să mă împac în mod sincer cu voi, aştept însă în schimb sprijinul vostru întreg. Ce zici ? — Ce să zic ? Asta e o afacere mare. Şti bine că noi nu-i purtăm vina, — a zis deputatul român. — Ştiu — a replicat Justh — vina este a noastră, eu vreau însă să fac o împăcare cu voi, pe baze de dreptate şi democratism, şi vreau să o spui M. Sale, că punctul cardinal al programului meu este împăcarea voastră. Dl Jasth si deputatul rossia au mai continuat schimbul de vederi asupra acestei chestiuni, in cursul căreia dl Jasth a mai repetat că va aduce chestia in discuţiune la Maiestatea Sa. A adus-o dânsul ori a adus-o Majestatea sa irelevant, de a dasa a trebuit să fie adusă, pentru că deşi criza a izbucnit pe alte chestii, la origina ei stă totuşi chestia aceasta mare, a împăcării, de care se leagă toate celelalte. Am spus o şi în rândul trecut că chestia naţională din Ungaria a ajuns la scadenţă. Ei în interiorul ţerii este coaptă deja de mult, şi dacă guvernanţii n-ar avea prudenţa să recunoască aceasta, ei ar primi fără îndoială începând triste dovezi. Motivele externe însă pledează şi mai puternic pentru soluţia acestei chestiuni. Intr’adevâr stările acestea dezastruoase interne compromit inafară în modul cel mai grav prestigiul monarchîei. Ele fac mari greutăţi politicei noastre externe nu numai Ia statele inamice ci şi în cele amice. In Viena se şte, că raporturile dintre monarhia noastră şi România, de pildă, raporturi dictate de interesele în primul rând ale Monarhiei, sunt pe cale a îl compromise prin actuala stare de lucruri imposibilă ce domnește la Ungaria. Monarhia se izolează astfel tot mai mult, de toate stat de la cari este strâns avizată nu numai prin interese politice ci şi economice. Sfâşiată întreuntru, în der mânită cu vecini, sunt succese pe cari le contează Monarhia prin politica de pân’aci, căreia la mod grabnic trebue să i se pue capăt. In faţa acestor interese superioare stă un interes exclusiv care nu ţine cont de ele, al oligarhiei ungureşti. El s’a luptat cu îndărătnicie împotriva lor şi nu vrea să capituleze nici acum. Dar se mai poate menţine ? asta-i întrebarea. Este o chestie acum internă a politicei ungureşti, de a calcula şansele, dacă este de preferat mai bine o cedare de bună voie, unei fapte cu şanse la mai mult decât îndoioase ale isbânzii? De acea cârd a bătut la uşi reforma electorală, de care ungurii se fereau aşi de mult şi pe care ei căutau mereu să o evite, în realitate se anunţa terminul definitiv de a se aranja marea chestie a naţionalităţilor. Şi proiectul lui Andrassy, a trebuit să cadă, înainte de a întră chiar în luptă, tocmai pentru motivul, că ei nesocotia aceasta. Dl Jasth se pare că înţelege senatura situaţiei şi îşi înscrie în program de-a dreptul chestia aceasta mare, a împăcării. Dl Iasth ne inspiră toată încrederea la privinţă asta. Mai întâia, punctul său de plecare este corect: un sufrat universal,egal direct şi secret, am mai spus-o, este un iernau al împăcării pe care naţionalităţile II pot primi. Ies, de-a mai mare dragi!, de ar fi tăbări trei cute de câni anul pe altei, nu l-ar fi putut învinge cu sgomotul lor. Fruntea i-a’a udat de stropi mari, grei, de sudoare, ca şi când s’ar grăbi stropii sft-i picure In farfurie. Bai Gama lince dintfua lingura în vârf, o puse la o parte şi sorbi zapa ardeiată on două trei bucăţi de pine. Luă de non Ungara in mână, sorbi supa, pufăi din nai şi luă din nou două — până în trei bucăţi de pine. — „Daţi-mi rogu-vă, Iacă o bucăţică d le pâine. D-voastră nu mâncaţi on pâine“, zice Bai Gania mirat „Bulgarului ai-i dai pâine; noi mâncăm pâine berechet; nu vreau să mă laud, da ca o ciorbă, pardon, on o anpă ca asta pot să mâne o pâine întreagă. Pan rămăşag.“ N’au legat rămăşag, dar şi fără de asta a dat g»U Bai Gania un cuptor întreg de pâine. „De node aveţi D-Voastră vinni ?“, întrebă Bai Gania, nu fiindcă-i iat preja răspunsul, ci ca să aibă motiv să bea încă vre-o câteva pahare. „II cumpărăm“, răspunse stăăpânul caasi. „Iţi place ?“ „A, marfă bună! II cumpăraţi, aşa? Dă-mi, rogu-te, sticla în coscel S’a aprins stomachul meu de pipsrcă ca un fier Înroşit şi de-oin trna sticla întreagă înlăuntru, o să înceapă să sforăie. Eh, la noi e un vinişor, ocaua cu o jumătate de franc; da-ai tras o oca la măsea, te simţi pa lumea ailaltă. — A, am ticăit, iertaţi-mă. Se zice că e ţărăneşte, da ce să-i faci, e omeneşte şi nu te poţi reţinea“. Prânzul lui Jirecek a fost, mulţumită lui Bai Ganin, cât les poate de vioi. Cafeaua li *’t aer- FOIŢA ZIARULUI «TRIBUNA». Bai Canin la Jirecek*). De Alecu Konstantinof. (Urmare şi fine). Maia e gata. Sa duc In aala de mâncare fi sa aşează la masă: părinţii Ini Jirecek, «ora Ici, Bai Gania şi Jirecek. Bai Gania îşi face cruce înainte de a Începe ii mănânce, dar au rîde în timp ce face semnul crăcii, ca şi când ar vrea •a spună celor dela mail, că nu se ţine de oamenii simpli, cari cred aşa ceva, dar, totuşi, nu e rău ceea ce face. (Ne punem pe picior de prietenie cu neomanul şi trebuie să tămâiem puţintei şi pe Dumnezeu — pentru belele ce pot cădea pe noi!) — „Eu sunt liberal şi mă ţin de partidul liberal — declară el — dar Imi fac cruce din când în când. Nu- i cine știe ce rău. Suntem oameni doar... Cei asta, supă, cum? A, sopa Îmi place totdeauna. Ciorba e o mâncare turcească. Și noi mâncăm mai mult ciorbă acasă. A, să fie no iertare, v’em murdărit pânsătura... ei, ei, ei. Ce nărod mai sunt!“ Condus de dorinţa de a se recomanda ca om emiliaat, n’a putut Bai Ganiu sâ prindă bine farfuria cu supft, pe care i-o întinsese stăpâna casei, şi vărai pe masă din bobug. N au avut vreme mesenii să-l oprea aci. Bai Ganiu adună o parte cu fiigura din ce a vărsat şi-’şi umplu farfuria din nou. Stăpâna nu voia să-l las® ie • Un învăţat istoriograf, profesor universitar, mănânce, dar el îşi apără farfuria cu mâzile, din delicateţă, şi nu ae învoi ■ şi ae schimbe supa. — „Am ardei în desagi“, anunţă Bai Ganiu fără de veste. Adeă ce putea stăpân! să nu-şi frece vre o câţiva ardei mititei în supă, care i se părea fără de nici un gust pentru stomacul lui, Ii eră ruşine să scoată ardeiul verde, ca să nu fie ţinut de un om fără de purtare și din cauza asta voia să descoase mai întâi pe cei cari 11 ospătau. — „Aşa? Ai ardei?“ observă Jirecek. — „Cum să nu? Am totdeauna pipărat la mine — nu ştii d ta, că „Bulgaria, scumpa mea ţară“, nu poate să trăiască fără de ceva pipărat ? zice Baiasmiu ironic şi fără să mai aştepte ceva, sare de pe scaun, aleargă în cabinetul de lucru, îşi târăşte desagii dinăuntru, se apleacă, cu spatele spre meseni, şi aduce la masă doi ardei. — „Doi ne ajung pentru 5 inşi, că sunt foarte laţi“ — declară el, în timp ce lasă pe farfurie o jumătate de ardei, cu seminţe cu tot, şi aşează cu bunăvoinţă ce a rămas înaintea stăpânului casei: „Ei, ian laţi! Frecaţi-i după felul bulgăresc ! Nu aşa, nu aşa, frecaţi-i, alinitaţi-mă şi o să vidiţi ce mai mâncare minunată o să aveţi. Treaba d-voastre, nu vă pot sili. Staţii o să mi-1 frec eu, ca sâ arăt ce mai ciorbă împărătească o să iasă din ea“. Şi, de fapt, Bai Ganiu şi-a pus atâta ardei la supă, tntr’o cantitate atât de mare, însât a’ar fi otrăvit fără doar şi poate unul neînvâţat cu o astfel de mâncare. Şi-a început apoi sâ soarbă cu sgomot, să aparbă ca un bulgar, dar, ştii co