Tribuna, octombrie 1909 (Anul 13, nr. 212-236)

1909-10-14 / nr. 223

Pag. 2 nea deabea după zece ani ar putea sa dis­pună de ea pentru scopuri literare şi cul­turale, şi deabea atunci ar ajunge toate fondurile şi fundaţiunile în situaţiunea de a putea fi separate nu numai pe hârtie ci şi în realitate. Din toate aceste rezultă că Asociaţiunea într’adevăr nu dispune liber de­­nici un alt venit decât taxele anuale, ce plătesc mem­brii ei. Insă nici din această sumă, care , anul 1908 a fost de 15250 cor., nu rămâne nici un ban, după ce se acopăr cheltuielile ad­­ministraţiuniei proprii ale Asociaţiunii, sala­riile celor 2 smetari, ale cassierului, oficia­lului, servitorului, spese de cancelarii și chi­rie pentru birouri. Dacă s’ar întocmi bud­getul după regula viguroasă financiară, nu s’ar mai putea cheltui azi nici un singur ban supt nici un fel de titlu cultural. Nu s’ar mai putea edita revista Transilvania, nu s’ar putea dota cu nimic nici secţiunile literare, nici biblioteca, nici »Agronomul«, nici Muzeul, cu un cuvânt nimic şi nimeni, fiindcă nu este disponibilă nici cea mai mică sumă. Dacă comitetul central totuşi a menţinut aceste poziţiuni în budget şi adunarea generală le-a aprobat, soluţiunea financiară prin care poziţiunile au găsit un temei budgetar n’a putut se fie alta, decât că rata anuală destinată pentru strângerea datoriei a fost sustrasă dela destinaţiunea ei, şi în loc ca să fie vărsată în cassele iodurilor şi fundaţiunilor creditoare, a tre­cut din nou­­ la budgetul venitelor. Din aceste vr’o câteva date lămuritoare şi întemeiate pe cifrele socotelilor publicate, credem a fi stabilit în mod convingător că într’adevăr Asociaţiunea »n’are bani«. Mai mult, ea a apucat pe calea uşoratică a îm­­prumutătorilor de consumaţie, cari în loc să ducă rata la bancă, o cheltuesc. Nu ve­dem cu toate aceste până acum nici un rău, ce ar fi rezultat din această situaţiune fi­nanciară şubredă. Banii au fost strânşi ca să fie cheltuiţi, şi au fost cheltuiţi pentru impresiile sincere, ale unuia, care a trăit întreagă epoca congresului numai din rapoartele reci ale gazetelor. Pentrucă ori­cât de fidele ar fi fost aceste rapoarte, rămâne cert, că simţirea noastră a celor de departe nu ne a putut-o încălzi şi n’am putut fi părtaşi la agitaţia sufletească a celor de pe băncile salei. Cu o leacă de fantazie mi am format icoana, foarte apropiată de realitate. Pe un soclu înalt răzimat în scaunul prezidial figura simpatică — de ce nu pot zice măreaţă? — a octogenarului şef al bisericei noastre răsăritene, cu ochiul stins, cu privirea ascunsă, iar nu limpede şi scrutătoare ca a unui Şaguna, smerit ca în faţa judecăţii lu­meşti, unde apare nu ca îndrumător isteţ al tre­­bilor noastre, nu ca paznic credincios al tradi­ţiilor neamului şi al comorilor lui sufleteşti, nu ca judecător, dătător de pilde mari, ci ca un suflet mic, încărcat de toate păcatele vremurilor ăstora pline de corupţii. In dreapta I. P. S. Sale o altă faţă bisericească,­­ al cărui trecut rămâne închis între zidurile unui birou consistorial, al cărui prezent e pătat cu cele mai ruşinoase fapte, de care nu s’a făcut vinovat nici un archiereu român, din cele mai îndepărtate timpuri, iar viitorul căruia, se va sfârşi cum va închide ochii, peatra mormântului lui neslobozind nici o amintire, — faţa asta bi­sericească zic, pare o notă discordantă, ceva străin, în concertul acesta atât de românesc al vieţii noastre sufleteşti. Privit cu neîncredere de toată lumea, pus ală­turea de pleava de supraveghetori ai guvernelor scopuri mari şi frumoase, de care se folo­sesc şi se bucură toţi românii. Vorba este ce facem de aici înainte? Căci în această situaţiune este peste putinţă a da înainte, nici a ne menţine. Toate proble­mele se concentrează într’una singură şi prin­cipală: cum se poate strânge datoria de 50.000 cor., care apasă greu budgetul şi opreşte în loc orice desvoltare a activităţii Asociaţiunii ? Cei doi harnici şi zeloşi secretari ai ei, şi mulţi , alţii cari se gândesc la progres, trebuiesc să se potic­nească în pornirile lor, dacă chestiunea fi­nanciară rămâne neresolvită. Ne apropiem de tabelul de 50 ani al Asociaţiunii; este o datorinţă şi mai mult ca să ne aranjam afacerile băneşti aşa, ca să putem întră în a doua jumătate a veacului cu noui spe­ranţe în viitor. Iniţiativa aranjamentului nu­ l poate lua nimeni altcineva decât însuşi co­mitetul central, care în sfârşit este şi crea­torul situaţiunii de astăzi. Datorinţa lui este a discuta din toate punctele de vedere che­stiunea, a căuta după modurile de deslegare şi a face adunării generale propuneri prac­tice pentru încetarea unei situaţiuni, care numai în mod trecător poate fi suportată şi îngăduită. Agitaţiile electorale în Bosnia. Ieri a avut loc în Sarajevo alegerea bărbaţilor de încredere ai partidului radical sârbesc, cari sânt în acelaş timp candidaţii partidului pentru dieta provincială. Au fost aleşi doi preoţi, doi comersanţi şi un ţăran. Partidele mohametane au hotărît să se abţie de la orice agitaţiuni şi lucrări de organi­zare până după publicarea statutului provincial. După întrarea în vigoare a statutului însă turcii vor porni o întinsă agitaţie pentru a cuceri un număr de mandate de deputat. • * Budgetul Austriei. Ni­ se telegrafiază din Viena că în şedinţa de azi a camerii austriace ministrul de finanţe austriac Bilinski a prezintat proiectul budgetului pe anul viitor. Suma necesităţilor e de 2,691.499.477 de cor. şi la încasări găsim suma de 2,649.456.741 de cor. Budgetul are deci un deficit de 42.042.736 de cor. Pentru a face faţă deficitului, ministrul finanţelor g«g­»,wwg*aBagifiagajggggggg^ »TRIBUNAc 27 Octomvre si­ 1900 ungureşti, a ratat, nu cu indiferenţa, ce o dai unui om fără importanţă, dar cu răceala, ce ţi înlăn­ţuie inima, numai în faţa unor persoane, desgus­­tătoare şi plicticoase, aşa îmi închipui eu situa­ţia episcopului din Arad la serbările naţionale de la Sibi­u. Fi-va un îndem pentru P. S. S. memorabilele păţanii din săptămânile trecute, de a reprezenta, măcar de aci înainte adevăratele interese ale nea­mului, nu ştiu, va înţelege însă, că mitra archie­­rească nu poate fi confundată cu un »tollas ka­lap» şi nici serioasa revereandă preoţească cu fantasticul »disz-magyar“. Printre vedeniile astea atât de nepotrivite cu firea noastră curată, cu dragostea noastră, pentru tot ce e românesc, răzbeşte icoana măreaţă a căr­turarilor noştri­, moştenitorii falnici ai virtuţilor strămoşeşti. Preoţi, învăţători, profesori, advocaţi, medici, slujbaşi de ai institutelor noastre, tot ce am pu­tut să ne creştem în decursul vremilor ăstora de persecuţie, defilează înaintea închipuirei mele, pri­vind cu mândrie roadele unui trecut sbuciumat, ce e drept, dar reprezentat prin oameni de va­loare. Ii văd ridicându şi glasul împotriva vrăjmaşilor interni ai fiinţei noastre, înfierând ce e rău şi proslăvind ce e bine, şi ducând pe umerii lor grijile unui neam întreg. Aşa-mi închipui eu icoana sfatului naţional de la Sibiiu. Dar pentru că am spus de la început, că vreau să fiu sincer, să mi­ se îngăduie încă unele re­flexii nevinovate, care-şi au totuşi valoarea lor netăgăduită. Când scriu aceste şire îmi cade supt ochi o pagină din »Ţara Noastră«, care conţine un pro­iect de rezoluţiune sau cum îi zice autorul pro­­iec ghe răzd­uciun­e, la care trebuie să mă opresc puţin. E un adevăr crud, pe care confratele din Si­biiu îl aruncă supt o formă glumeaţă în faţa ma­jorităţii membrilor congresului. Câţi dintre intelectualii noştri îşi dau seamă de urîţenia dialectului românesc, care-i vor­besc? Câţi dintre ei au ambiţia să-şi formeze o limbă curată, să elimineze din ea neologismele şi formele sălbatice introduse prin us în timpul mai nou, în epoca asta tristă a maghiarizărei, pentru că moşii noştrii, deşi nu aveau limba lite­rară formată de astăzi, vorbeau totuşi cu mult mai curat româneşte. Câţi dintre ei recunosc cel puţin, că limba ce o vorbesc nu se potriveşte cu gradul de cul­tură, cu care te place să se fălească? întrebări zadarnice. — Adevărul rămâne acelaş, că inteligenţa noastră va gândi totdeauna româ­neşte, dar va vorbi cu mai multă predilecţie şi mai corect ungureşte. Iată de ce congresele noastre, şi orice adunări, în care e necesară o­aţiunea românească, vor prezenta ca formă cea mai detestabilă icoană şi vor acorda cel mai potrivit material pentru stili­zări umoristice, proiectează urcarea impozitului pe succesiuni cu 10 milioane, a impozitului pe rachiu cu 16 milioane, pe dividende cu 15 milioane, şi un impozit pe apele mi­nerale cu 4 milioane.* Românii din Făgăraş împotriva pre­fectului comitatului. Se anunţă din Fă­găraş: Membrii români ai comisiunei admi­nistrative a comitatului în frunte cu d. Ni­­colae Şerban, deputatul naţional au trimis ieri prefectului de Făgăraş, Iosif Széli urmă­toarea scrisoare: Domnule Prefect, Când acum patru ani, noi românii v’am ales ca om încă de tot tînăr de protonotar, am făcut-o în credinţa, că vă veţi da silinţa a menţine pacea şi armonia atât în comitat cât şi între români. Nu mult dup’aceia Majestatea Sa v a numit de prefect al comitatului. Poporul român din comitat a salutat cu dragoste această numire şi v-a primit cu braţe deschise Durere însă, ci după doi ani împliniţi în scaunul pre­­fecturei, în loc de a continua politica păcii inau­gurată de predecesorul d voastră, aţi izbutit a o tulbura cu desăvârşire. Din motivul acesta, noi subscrişii, nu mai sântem în poziţie de a conlucra în comisiunea administrativă cu d voastră, şi vă rugăm să binevoiţi a aduce la cunoştinţă atât comisiunei cât şi congregaţiei demisia noastră din comisie. Primiţi, etc. (Urmează iscăliturile). Intreviderei dela Raccanigi. Podul dela întreita alianţă la întreita »entente« ? întrevederea dela Raccanigi a stârnit pe o clipă îngrijirile Austriei şi Germaniei. Ce interes putea să lege două ţări atât de depărtate una de alta ca Italia şi Rusia, decât interesul vrăjmăşiei comune contra Austriei ? —, se întrebau cercurile oficiale din Viena şi Berlin. Conflictul austro-rus de astă iarnă, deşi înlăturat îşi va prelungi încă multă vreme umbra sa asupra rela­ţiilor diplomatice din Europa, şi va con­tinua în forma unei realităţi între puterile aceste. Italia încă are motive de ostilitate cu Austria, chestia Trentinului şi Triestului, apoi rivalitatea în Balcan. Alianţa dintre ea şi Austria se ştie prea bine că e o formă forţată, menită mai mult să împie­

Next