Tribuna, ianuarie 1910 (Anul 14, nr. 1-23)
1910-01-15 / nr. 10
Anul XIV. Arad, Vineri, 15128 Ianuarie 1910 Nr. 10 ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe un jura. . 12 « Pe o lună . 20 Nrul de Duminecă pe un an . 4 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferencz-utcza 20 INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţumite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Anul XIV. NUMĂR POPORAL Nr. 3 Catedra de limba română. De N. Chendi. Sânt vre-o doisprezece ani, de când catedra de limba română la facultatea de litere din Budapesta a rămas văduvită. Cu moartea lui Alecsandru Roman, aîntâiului şi celui din urma profesor la acea catedră, a singurului chemat acolo pentru calităţile lui de om special în ale literaturei şi ale filologiei, a încetat orice interes pentru această înaltă tribună ştiinţifică. Cei veniţi în urmă, în frunte cu di Ciocan şi în coadă cu Alexici, au fost mai mult nişte crude ironii la adhesa rolului şi importanţei acelei catedre şi timpul de la moartea lui Roman încoace poate fi socotit ca o adevărata vacanţă în această direcţie a învăţământului nostru superior. Nu că Alecsandru Roman ar fi fost un savant şi ar fi reuşit să scoată elevi mai de seamă prin cursurile sale. Era mai mult un om al vremii sale, un autodidact din şcoala lui Cipariu. Dar înzestrat cu mult bun simţ, cu un frumos dar de vorbire, inima lui românească era un isvor de vecinice îndemnuri, cursurile lui te ispiteau prin evlavia faţă de trecutul nostru literar şi istoric. Era o atmosferă prielnică şi sănătoasă în jurul bătrânului academician şi tinerii noştri, supt influenţa lui, erau mai oţeliţi în dragostea de neam. A venit însă dl Ciocan, pricopsit cu titlul de profesor universitar, pentru credinţa cu care slujise pe şeful guvernului liberal. Dl Ciocan venise cu stigmatul umilirei politice şi a jertfirei intereselor naţionale din ţinutul Năsăudului. Iar ca bagaj intelectual pentru aceasta catedră n’a adus nimic cu sine. O limbă românească stâlcită, o orientare nulă în materie literară, o ignoranţă crasă în ale filologiei, constituiau o ruşine pentru misiunea sa. Catedra de limba română ajunge sterilă pentru români. Nici ştiinţă, nici îmbărbătări, nici caractere. Profesorul e o păpuşă în mânile guvernanţilor. Şi jocul continuă. Obosit de neactivitate Ciocanul tocit se retrage la pensie. Cel ce se anunţă să ia urma e Alexiei, un fel de demon desfăţat, cu toate semnele nenorocite ale renegatului. Superficial dovedit prin o scriere prăpădită asupra istoriei noastre literare, duşman declarat al limbei şi sentimentului nostru de români, prin încercarea de a deschide cursul de limba română în graiul curat unguresc. — Alexici este un arivist pe de-o parte şi o creaţie politică pe de alta, fiind din rasa celor mai perfizi transfugi şi neprezentându-ne nici o garanţie îmbucurătoare pentru viitor. Dar soarta îşi are şi ea capriciile ei. Intre şireţi şi trădători există intrigi şi trageri pe sfoară. Alexici se scufundă ca prin minune şi la suprafaţă apare un popă în civil canonic, o faţă spălăcită, supusă şi zimbitoare, bună de uşier la sanctitatea sa din Roma. Fals ca un vulpoi, minte slabă de care nu se leagă nimic, prin oricâte şcoale ar trece, dar cu spinarea de cauciuc, — Seghescu străbate şi se pomeneşte deodată stăpânul singur pe catedră. Trăim parecă în vremuri din basme, când fiul porcarului Ibrahim, cu traista goală şi cu mintea idem ajunse peste noapte împărat. Ş-acum, vă rog, iată unde am ajuns. Catedra cea sfinţită prin graiul de aur al moşneagului Sandu Roman, părintele sufletesc al atâtor generaţii, a fost pângărită. Ea a fost oferită ca preţ şi ca răsplată unui tip comun şi incult pentru serviciile politice aduse unui partid unguresc, pe socoteala neamului nostru. Ş-acum va porni o epocă de abrutizare a spiritelor. In limba sa sâsâită, pelticul domn Seghescu îşi va debita confesiile sale de om nepregătit, va reprezenta el, cel adânc comproms în ochii noştri, sentimentul naţional şi cultura românească în universitatea de căpetenie a ţării. Ce oameni învăţaţi, ce caractere pe urmele lui? Biată tinerime! Tu care alergi de la mari depărtări ca să sorbi din lumina oamenilor de ştiinţă; voi sătmăreni şi bihoreni, cu dialectul vostru stricat, cu lipsa totală de şcoală literară, care veniţi să ascultaţi accente dragi de pe catedra de limbă română; noi candidaţi de doctori şi de profesori, cari căutaţi cu râvnă diplome şi aveţi trebuinţă de iscăiitura profesorului român. — Iată cine vă aşteaptă! Năcăjită situaţie. In tot cursul învăţământului limbei ro* Sorcovă de Anul Nou. — Auzită şi comunicată de d-na A. P. din Săcale. — Doarme gazda hodineşte, La plugari nu mai gândeşte. Scoală gazdă nu durmi, Că nu i vreme de durmit Cu vreme de plugărit, C’afară s’a’nseninat, Cum e mai bine de-arat. S’a sculat jupânul gazdă Intr’o sfântă foi, Cu douăsprezece pluguri Şi-’ncă atâţia boi, Dar nu boi, dar juncălăi Cam de trei-patru viţei In coarne cu ciucurei Şi-n coade cu muhurei. (S’aud clopote de boi şi pocnete de bice,) (Flăcăii tovarăşi, hei! şi mai mânaţi băieţi!) Şi-au arat dealul rinului Şi valea Ierusalimului Dar având cu atâtea pluguri Multe s’au stricat; Jupânul gazda s’a ’ntristat, Că n’avea meşter să le dreagă Şi-a găsit un pricopsit Pe feciorul rosmarinului, Din fundul pământului, Care cu chila le chilea, Cu-n ciocan te ciocănea Până ’n seară le dregea. (clopote de boi şi pocnete de bice) (Hei, şi mai mânaţi băieţi!) Iară zorii când au dat Câtă rouă a picat Atâta brazdă neagră au răsturnat, Grâu de vară au sămănat, Grâu de vară cu secară, Grâu mărunt cu arnăut, A dat Domnul s’a făcut. Iar jupânul gazdă mare, Văzând c’atâta grâu are, Pe-un cal a ’ncălecat, Cal voinic împintenat. Pe-o şea de argint cu frâu aurit, Cu dălegi până ’n pământ Cum n’am văzut de când sânt. (Hei şi mai mânaţi băieţi!) Şi a plecat la plimbare Să-şi vadă grâul de mare, Cu paiul ca trestia Cu grăunţ ca mazărea; Gazda mare s’a plecat Şi trei spice-a apucat In mână ie a sfărimat Şi din buze Ie-a suflat Şi-n ’napoi a alergat Şi din târg a cumpărat: Nouă oca de fier Şi cu nouă de oţel Să facă seceri din ei, Seceri mândre mărunţele Şi cu zimţi de oglincele Cu mănunchi de floricele Pentru fete frumoşele. (Hei şi mai mânaţi băieţi!) Şi-a strâns fine, nepoţele, Şi copile ochişele, Să ne fie drag de ele, A strâns neveste frumoase Şi babe mai somnoroase, Să mi-l secere pe lună Să se facă pânea bună. Şi gazda s’a socotit De arie s’a ingrijit, Şi a pus-o cum a pus-o In jeliştea vântului Unde-i drag voinicului. Şi s’a dus la herghelie Tocmai la sfânta Marie, Şi a ales nouă iepe, sub iepe, De câte nouă ani sterpe, Cari cu copitele treerau, Cu coada felezuiau, Cu urechile ’n saci turnau, Cu dinţii sacii legau. Jupânul gazda încărca Douăsprezece care mocăneşti, Şi douăsprezece moldoveneşti, Şi plecă la moară Pe o ulicioară. (Clopote, bice, strigăte hei etc.). Dar hoaţa de moară Când v£zu atâtea cară, Puse coada pe spinare