Tribuna, iunie 1910 (Anul 14, nr. 113-135)

1910-06-11 / nr. 121

Anul XIV. Arad, Vineri, 11|24 Iunie n. 1016. Nr. 121 REDACŢIA gl ADMINISTRAŢIA Deák Ferencz-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Mulţumite publice el Loc de. ■chil costă fiecare şir 20 HI. Manuscripte nu se Ina«­poiazi. Telefon pentru oraş şi comitat 502. ABONAMENTUL ft tin »n . 24 Cor. Fe un jura. . 12 * Fu p luna . 2­0 Nrul de Duminecă pe un an . 4 Cor. Pentru România *1 America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru Ro­­minia şi străinătate pe an 40­­rând. «A’ Anul XIV. Nr. 22 Reprezentanţii poporului român. Porţile palatului de pe malurile Dunării s’au deschis azi din nou. Membri noului parlament s’au adunat la o şedinţă scurtă, pentru a li­ se anunţa că Maj. Sa îşi va rosti Sâmbătă mesajul de tron şi- i invită în palatul său. După trei luni de interregn parlamentar, am avut prilej să asistăm din nou la o şe­dinţă parlamentară. Cât de schimbată ni­ s’a înfăţişat însă icoana acestei Camere no­i! Cei cari la disolvarea parlamentului erau guvernamentali, azi şed, reduşi ca număr, pe băncile opoziţiei, iar locul lor e ocupat de­ o tabără învingătoare şi sgomotoasă, cu atât mai sgomotoasă cu cât nici chiar ei nu se aşteptaseră la o învingere atât de desăvârşită. Partidul naţionalităţilor nu şi-a menţinut nici el numărul membrilor săi din trecut. După ce la alegerile din 1905 reuşiseră 10, iar la alegerile din 1906 — 27, azi parti­dul naţionalităţilor are numai 8 reprezin­­tanţi în Cameră. Cei mai devotaţi luptători ai cauzei noastre au fost excomunicaţi de guvern.. Maniu, Goldiş, Vlad şi Lucaciu dintre români, Milan Hodja dintre slovaci şi încărunţitul în lupte parlamentare, sîrbul Mihail Polit nu mai sânt membri ai parla­mentului. Guvernul a împiedecat alegerea lor cu cele mai volnice măsuri şi expe­diente. Românii n’avem acum în Cameră decât 5 reprezintanţi, slovacii numai 3, sîrbii nici unul... Numărul acesta mic al deputaţilor naţio­nalişti n’are însă să ne descurajeze. Dacă la alegerile trecute n’au reuşit toţi candi­daţii noştri, vina numai în măsură dispa­­rentă e a noastră. In toate cercurile în care partidul naţional a avut candidaţi, lupta a fost dusă cu cea mai­­mare energie şi desinteresare din partea alegătorilor. Campania noastră electorală a fost bogată în momente înălţătoare, împiedecaţi pretu­tindeni de jandarmeria numeroasă, candi­daţii noştri nu puteau să comunice cu alegătorii lor. In săptămânile din urmă ale campaniei nu putea să mai comunice cu alegătorii noştri nimeni — numai cor­­teşii adversarilor. Şi cu toate aceste, ni­­căiri n’am suferit înfrângeri ruşinoase. Ma­sele mari ale alegătorilor s’au dovedit pre­tutindeni credincioase partidului şi miile de alegători au mers la urnă neconduşi de nimeni, călăuziţi printre rândurile jandarmi­lor arţăgoşi numai de dragostea lor de neam. Lupta dela Chişineu va rămânea, supt acest raport, o pagină luminoasă în istoria luptelor noastre naţionale. Şi ca ea au mai fost şi altele. Vina noastră înainte de toate e că prea ne-am încrezut în discursurile ministrului­­preşedinte care nu pierdea nici un prilej pentru a propovădui că va fi un guvern care va respecta legile şi va apăra libertă­ţile şi drepturile cetăţeneşti. Prea ne-am în­crezut în liberalismul fals al guvernului şi n’am desfăşurat, dintr’unceput, măsura aceea de energie care am fi putut s’o des­făşurăm — probabil pentru a cădea şi în cazul acesta. Noi întotdeauna am fost şi sântem re­duşi numai la sprijinul nostru propriu. Pen­tru noi guvernele ce se schimbă nu aduc nici o schimbare spre bine. Cel mult spre rău, încrederea noastră trebuie să ni-o pu­nem numai şi numai în poporul nostru, în masele mari cari s’au dovedit şi de data aceasta cel mai preţios şî mai credincios element în luptele noastre politice. Fără îndoială, lipsa luptătorilor noştri de seamă cari în trecut au susţinut în Cameră atâtea discuţii la nivel politic înalt, se va resimţi de reprezintanţii parlamentari ac­tuali ai noştri,­­ mai ales acum când în tabăra duşmana au trecut şi câţiva ră­tăciţi. Importanţa partidului naţionalităţilor nu residă însă în numărul mai mare sau mai mic al membrilor săi. Partidul nostru na­ţional a existat şi câtă vreme n’am avut reprezintanţi în Cameră şi va exista şi pe viitor, chiar dacă numărul membrilor săi s’ar reduce şi mai mult. Importanţa partidului nostru residă în solidaritatea masselor alegătorilor români cu conducătorii săi; residă în sentimentul că aparţinem cu toţii aceluiaş neam, vor- Viteazul şi înţeleptul Satym. — Poveste caucaziană. — Oinjuko, povestitorul pribeag, se aşeză în mij­locul adunării, iar oamenii fac toată Împrejurul său. El povesteşte de slava şi cinstea voevo­­zilor din Abkasia.1) Spune cum unul din aceşti voevozi păzea trecătoriie munţilor pe ţinuturile sale din Zebelda apărând călătorii de primej­diile hoţilor. El avea slugi şi ostaşi îndrăsneţi şi credincioşi, in ceata sa vitează, mai presus de oricine, Satym se deosebia prin voinicia şi cre­dinţa sa. El Întovărăşea pe voevod la toate sfa­turile, la toate vânătoarele şi la orice răsboiu. Nici­odată voevodul nu-şi număra caii, nici tur­mele de oi, niciodată nu ţinea socoteală de ar­mele sale scumpe: totul era încredinţat lui Satyr, şi cinstea asta deosebită, făcea sa I pizmuiască mulţi. Tovarăşii lui ziceau adeseori, înşirând toate bunurile ce le primea dânsul dela voevod: »Pen­tru ce să poartă aşa cu dânsul ? Adică fi mai vrednic decât noi? Ce, sabia lui taie piatră? Glonţul din puşca lui omoară trei oameni deo­dată! Diavolul stă in vârful cuţitului său ? Poate să înfrunte singur o ceată de duşmani, fără teamă de a fi rănit ?­ Lui Satyrn i au venit la ureche vorbele astea aspre, de aceea zise către cei cari erau mai în­verşunaţi : ‘­ Unul din numeroasele districte ale Caucazului. Abbasienii sunt tot aşa de vestiţi prin frumuseţea lor ca şi Circazienii. — Nu vă gândiţi că faceţi, fără să vreţi, o ne­dreptate faţă de tovarăşul nostru ? — Cum asta? strigă unul dintr’inşii. — Nu vă gândiţi, ce se cere totdeauna mai mult, de la acela care a fost dăruit mai mult şi cinstit cu Inc­edere? Dacă unul din voi face o greşeală, va fi gonit de pe câmpul de luptă; dar eu, dacă greşesc, voi fi numai­decât spânzurat. Astfel este legea­ cea mai mare pedeapsă celui care a fost cinstit de Încrederea cea mai mare. Şi eu sânt un om ca om­ şi care altul supus gre­­şelei, să uit ca om­ şi care altul învăţăminte de seamă, bunăoară ca acestea: nu te lăsa de loc inşelat prin linguşirile unui tovarăş; nu destăi­nui tainele tale femeei; nu privi drept copii ai tău un copil străin. Astăzi mângâi şi încredinţezi pe un prieten de dragostea ta veşnică, iar mâne te porţi rău cu dânsul. A doua învăţătură, fiecare din noi a putut să bage de seamă dreptatea ei; de asemenea şi a treia se va adeveri. Am in casa mea un copil de suflet luat de mic; a fost nu­trit, îmbrăcat, crescut in casa mea. Să i­ se arate numai doi abuşii..1) — Tu vorbeşti bine, zise unul din pizmătareţi, dar n’ai de nimic a te teme! — Credeţi voi ? răspunse Satym; ei bine înainte ca soarele să fi apus de zece ori după Abkasia, voiu fi făcut încercarea primejdioasă şi vă jur pe cuţitul meu şi voi veţi vedea cum am grăit eu adevărul! Mulţumiţi de făgăduiala asta, pizmătareţii ple­cară. *) Mică monedă persană. Câteva zile după aceea, voevodul pleacă In Kabardia, pentru ca să-şi pună la cale o daraveră de seamă, lăsând în paza lui Satym lucrurile sale mai scumpe, între care şi un şoim pentru care avea o dragoste deosebită. Credinciosul ostaş se hotărî să facă încercarea sa. II. — Pentru ce stai aşa gânditor dragul meu ? Ii zise într’o dimineață lui Satym tânăra sa femee. Pentru ce ţi-i uitătura aşa de întunecată? — Nu știu scumpa mea Assan; e adevărat că nu sânt vesel. Am un gând care nu mă lasă în pace!— — Și gândul acela n’aş putea să-l cunosc și eu ? — Mi-e teamă Assan; femeile nu ştiu să păs­treze o taină, nu poţi să te încredinţezi un se­cret ! — Am spus eu vre-o dată, vre-o vorbă, ce nu trebuia spusă, către prietenele mele? — Poate că n’ai avut prilej! — Dar crezi tu că eu aș fi In stare să bat darabana, îndată ce aflu o vorbă de la tine? — Pentru ce nu, ești doar femeie! Assan își mușcă buzele trandafirii și ochii i­ se umplură de lacrimi. Saty nu se uita ciudat la dânsa. — Nu te supăra, zise el, de taina asta e le­gată viața mea! — Viața ta, adică, nu mi este mai scumpă ca a mea? — Mulțumesc. Dar fără să vrei, poţi să scapi o vorbă! — Nu, nu, am să păzesc taina, iţi fac jură-

Next