Tribuna, septembrie 1910 (Anul 14, nr. 187-210)

1910-09-26 / nr. 206

Anul XIV. Nr. 206 ABONAMENTUL Ti m u .28 Cos­­ Ti ea jam. . 14 * Ti o tani . 2­ 40 « Nrnl de Dumineci pe un an . 5 Cor. Pentru România fi America . . 10 Cor. Nral de zi pentru Ro­mânia fl străinătate pe an 40 fraud. REDACŢIA Jî administraţia Deak Perenea-ateza S0, INSERTIUNILH ii primesc Ia adminis­traţie, M ni puni te pabttct fi Um io Khle coi tA d­ecire fir 20 O. Manuscripte nu se Ina­­poiază. Telefon pentru oraş şi acmirat 902, Arad, Duminecă, 9 Octomvre n. (26 Septemvre v.) 1910. AVIZ! Aducem la cunoştinţa tuturor abonaţilor noştri că la 10 Octomvrie vom începe înca­sarea abonamentului prin oficiile poştale. Rugăm pe toţi aceia cari nu doresc să li­ se prezinte chitanţa de abonament prin poştă, să binevoiască a ne trimite abona­mentul înainte de 10 Octomvrie, pentru a ne cruţa cheltueli şi muncă de prisos. Adm. »Tribuna«. Un spirit nou în viaţa politică şi socială... a Saşilor. Este natural, ca între mişcările sociale ale diferitelor neamuri, din aceeaş ţară şi de sub acelaş regim politic, să existe anumite mo­mente de perfectă analogie. Căci aceleaşi cauze produc în mod firesc aceleaşi efecte. Ori­cât de multe au fost privilegi­le, hără­zite populaţiunei săseşti din Ardeal de către Regii Ungariei, starea excepţională nu s’a putut menţine la infinit, căci prigonirile gu­vernelor au început să­­ tulbure liniştea cu încetul. Vedem acum din ziarele săseşti, că opinia publică a nobililor colonişti e pe cale a recunoaşte şi a se desface din cătuşele unor vechi preocupări şi ruginite principii. Şi ne grăbim a înregistra aceasta întâmplare, căci, fără a acorda elementului săsesc vre-o deosebită importanţă politică în soarta ace­stei ţări, cazul poate fi instructiv din alt punct de vedere, — instruct­e pentru rapor­turile noastre. • Semnul de alarmă înpotriva învechitului spirit de perseverare într-o politică moşte­nită, l-au dat mai întâi, cum se ştie, tinerii saşi din Braşov, în frunte cu expulsatul fost deputat Korodi. Cu ajutorul unei gazete, redactată de forţele tinere, ei au adus un ferment nou în discuţie şi au relevat toate defectele unei atitudini de izolare şi de ne­­activitate. »Kronstaedter Zeitung«, ce e drept, nu şi a menţinut până la sfârşit vioiciunea în campania de răsturnare a bătrânilor saşi guvernamentali, dar sămânţa odată aruncată, ea a încolţit şi se pare că astăzi toată ge­neraţia mai tînără din Braşov este eman­cipată de sub conservativismul celor vechi. Acelaş proces s’a petrecut la Sibiiu, în capitala principală a culturei săseşti. Aici sânt adunate toate comorile Saşilor, toate însemnatele lor capitaluri şi instituţiuni. Şi aici trona, ca înţeles strâns al cuvântului, de decenii încoace, bătrânul Dr. Wolff, di­riguitorul politic şi economic al trebilor să­seşti, un bărbat, care reprezintă toate însu­şirile şi prototipul vechei concepţiuni a po­liticei acestui popor. Dar spiritul nou a chemat şi aici la viaţă elementele mai nouă, ridicate din sânul poporului. Este numai un an de când aceşti tineri au format o nouă grupare de Bürger-i, cu o gazetă proprie de propagandă, şi, după un an de opera­ţiune inteligentă, noul partid a răsturnat pe D­rul Wolff dela conducere şi s’au făcut drum liber către alte idealuri. Când am ajuns în curtea hanului, hop şi moş Trică, se ridică din pătucul de blane, coperit cu velinţe scumpe şi aşezate într’un ungher al prid­vorului. M’a primit cu vorbele: — Iar te aduce revola pe la noi, boierule. Ori te-a prins dorul de oraş, de lume, de sgomot. Aşa-s tinereţele. Fără astâmpăr. Azi ici, mâne în Focşani. Şi strigând cătră fiică-sa: — Auzi Anuţo, sai ş! doboară o mână de fin pentru cai. In timp ce m’aşez pe prispă la vorbă cu moş Trică, ochii, şi gândurile toate mi­ se înşirue pe urma Anuţei, care se strecoară ca o suveică peste ob­razul grădinei. Şi e aşa de frumoasă! Floare a primăverei! A împlinit de curând şaptesprezece ani. Cu părul negru şi ochii vineţi ca porumba, cu faţa albă şi obrazul rumân cu­răsura; cu mijlocul mlă­dios ca o crenguţă de calapir, ce ochi ar fi vă­zut-o, să nu o placă pe Anuţa ? Ce inimă n’ar fi tremurat de doruri ucigătoare, de i ar fi căzut odată dragă. Şi mersese vestea de ea în sate de­părtate, ba şi la oraşe chiar. Mulţi schimbaseră numele hanului cu trei plopi în «Hanul cu fata frumoasă!... Eu mărturisesc că ori de câte ori am poposit la acest han şi am văzut-o pe Anuţa, zile în şir, săptămâni dearândui am purtat o în minte, un su­flet, nu inimă!«... Odată am însoţit o până la clăile cu fân. Era aproape de seară, o seară tristă de toamnă. Amur­gul se lăsa pe văi şi dealuri, topind jeratic de jale peste lanurile îngălbenite, peste frunzele arămii... Cine urmăreşte astăzi viaţa socială din Braşov şi din Sibiiu, cum se manifestă ea prin întrunirile, cluburile şi localurile publice ale Saşilor, va observa enorma schimbare ce s’a făcut. E pare că o muncă mai in­tensivă, cu scopuri mai lămurite şi cu forţe mai concrete. A încetat toată somnolenţa şi toată indiferenţa clasică şi, în schimb, o viaţă proaspătă s’a înstăpânit peste mica ceată luptătoare.* Neapărat, la acest pas înainte, care ne poate servi de model, a contribuit foarte mult şi literatura. In viaţa politică a Ger­manilor de altfel literatura a fost totdeauna un excelent promotor. Saşii au de cât­va timp un bun organ literar »Die Karpathen«, unde în mod franc îşi exprimă vederile asupra acestor nevoi de a preface opinia publică în favorul unor idei mai înaintate. Aici ei mărturisesc categoric, că viitorul lor trebuie să se razime pe ei înşişi şi nu pe alipirea politică la maghiarism, iar conştiinţa lor înfrântă se poate înălţa numai liberân­­du se de sub instinctele predecesorilor şi numai evitând a mai conta cu privilegiile. Sânt aceste vederi mai sănătoase şi o probă de cinste în concepţia nouă politică a Saşilor şi cetim cu oarecare satisfacţie mărturisirile lor. »Starea de astăzi din oraşele săseşti — scrie numita revistă în ultimul ei număr — aduce o favorabilă schimbare. Nu mai e tăcerea vinovată de mai înainte, căci se simte un clocot de căzan pretutindeni. Până aci era pace şi unire, ceea ce însă însemna Am întrebat-o: — Ce flăcău din sat ţi i mai drag, Anuţa ? Mi a răspuns întrebătoare: — Nici unul. Toţi îs urâţi şi proşti. Vorbea aşa de frumos, şi era aşa de cuminte!... Am prins-o atunci de amândouă mânile şi strân­gând o la piept, simţeam cum i se sbate inimi peste inima mea înfrigurată! Cât de frumos mi a părut acel amurg de toamnă !... Mirosul fânului şi al pletelor ei se răspândea în juru­ri, înfrăţindu-se cu miresmele îmbătătoare de busuioc şi sulfină, ce se ridicau din sânul. Intr’un târziu i am zis: — Eu, ţi-s drag, Anuţo ? Vrei să fii a mea ? Să mergem colo departe... unde se topesc zările în umbra văilor; unde se îmbrăţişează amurgul cu dumbrăvile; acolo să căutăm liniştea, feri­cirea ? Nu mi-a răspuns nimic. Ochii îi erau înecaţi în lacrămi. Sfioasă, cu obrajii rumeni, s’a des­prins din braţele mele, fugind ca o căprioară fu­gară, printre cireşii înşiruiţi dealungul grădinii, din care picurau una câte una frunzele moarte!... Par’că murise ceva şi în sufletul meu!... FOIŢA ZIARULUI »TRIBUNA«. Hanul cu trei pioni. Cum scapi din coveile pădurii Urşanilor, cam în apropiere de botul piscului, ajungi la »Hanul cu trei plopi« — o căsuţă cu pridvor larg, spoită cu var, şi ridicată în marginea şoselei ce duce la Drăguşani. In faţa hanului, se întinde o curte largă, în­grădită cu uluc, şi plină cu troscot de vite, în care găinile scormonesc cât e ziuă, după grăun­tele ascunse pe supt cocenii şi paiele rămase de la căruţaşii care duc mărfuri cătră oraş. Peste drum, se ridică treptat, treptat dealul Spârlenilor, din inima căruia musteşte un izvor limpede ca lacrima, umbrit cu trei plopi urieşi, cu ramurile îmbrăţişate tocmai sus, în mlădieri adormitoare... De cum intri pe porţile deschise n’apuci să cobori din trăsură, ori să iei şeaua de pe cal, că moş Trică te-a şi întâmpinat din tinda casei cu vorbe bune, ţinând o mână la chimir iar alta streaşină deasupra ochilor. Îmi aduc aminte. Era într’o dimineaţă de pri­măvară. Plecasem de acasă pe la cântatul cocoşi­lor, iar în revărsatul zorilor coboram priporul Spârlenilor. Din­spre pădure venea miros de flori şi ierburi. Soarbe se ridicase deasupra dea­lului, dogorind în mănunchiu de raze jucăuşe, iar satul deşteptat din somn supt aripa dea­lului, fumega printre buchetele de pomi împodo­biţi cu flori albe. * Trecură de atunci doi ani, în care timp n’o mai văzusem pe Anuţa. Aşa trec anii!... In ne­numărate rânduri oprisem caii la hanul cu trei plopi, dar n’a fost chip s’o pot întâlni. Ba era la oraş, ba la o cumătră, şi niciodată la han. Plecam atunci spre casă şi mai trist şi mai în­durerat de cum venisem. De multe ori seara, când răsărea luna, ori di­­mineaţa in revăsatul zorilor, mă prindea un dor

Next