Tribuna, septembrie 1910 (Anul 14, nr. 187-210)
1910-09-26 / nr. 206
Anul XIV. Nr. 206 ABONAMENTUL Ti m u .28 Cos Ti ea jam. . 14 * Ti o tani . 2 40 « Nrnl de Dumineci pe un an . 5 Cor. Pentru România fi America . . 10 Cor. Nral de zi pentru România fl străinătate pe an 40 fraud. REDACŢIA Jî administraţia Deak Perenea-ateza S0, INSERTIUNILH ii primesc Ia administraţie, M ni puni te pabttct fi Um io Khle coi tA decire fir 20 O. Manuscripte nu se Inapoiază. Telefon pentru oraş şi acmirat 902, Arad, Duminecă, 9 Octomvre n. (26 Septemvre v.) 1910. AVIZ! Aducem la cunoştinţa tuturor abonaţilor noştri că la 10 Octomvrie vom începe încasarea abonamentului prin oficiile poştale. Rugăm pe toţi aceia cari nu doresc să li se prezinte chitanţa de abonament prin poştă, să binevoiască a ne trimite abonamentul înainte de 10 Octomvrie, pentru a ne cruţa cheltueli şi muncă de prisos. Adm. »Tribuna«. Un spirit nou în viaţa politică şi socială... a Saşilor. Este natural, ca între mişcările sociale ale diferitelor neamuri, din aceeaş ţară şi de sub acelaş regim politic, să existe anumite momente de perfectă analogie. Căci aceleaşi cauze produc în mod firesc aceleaşi efecte. Oricât de multe au fost privilegile, hărăzite populaţiunei săseşti din Ardeal de către Regii Ungariei, starea excepţională nu s’a putut menţine la infinit, căci prigonirile guvernelor au început să tulbure liniştea cu încetul. Vedem acum din ziarele săseşti, că opinia publică a nobililor colonişti e pe cale a recunoaşte şi a se desface din cătuşele unor vechi preocupări şi ruginite principii. Şi ne grăbim a înregistra aceasta întâmplare, căci, fără a acorda elementului săsesc vre-o deosebită importanţă politică în soarta acestei ţări, cazul poate fi instructiv din alt punct de vedere, — instructe pentru raporturile noastre. • Semnul de alarmă înpotriva învechitului spirit de perseverare într-o politică moştenită, l-au dat mai întâi, cum se ştie, tinerii saşi din Braşov, în frunte cu expulsatul fost deputat Korodi. Cu ajutorul unei gazete, redactată de forţele tinere, ei au adus un ferment nou în discuţie şi au relevat toate defectele unei atitudini de izolare şi de neactivitate. »Kronstaedter Zeitung«, ce e drept, nu şi a menţinut până la sfârşit vioiciunea în campania de răsturnare a bătrânilor saşi guvernamentali, dar sămânţa odată aruncată, ea a încolţit şi se pare că astăzi toată generaţia mai tînără din Braşov este emancipată de sub conservativismul celor vechi. Acelaş proces s’a petrecut la Sibiiu, în capitala principală a culturei săseşti. Aici sânt adunate toate comorile Saşilor, toate însemnatele lor capitaluri şi instituţiuni. Şi aici trona, ca înţeles strâns al cuvântului, de decenii încoace, bătrânul Dr. Wolff, diriguitorul politic şi economic al trebilor săseşti, un bărbat, care reprezintă toate însuşirile şi prototipul vechei concepţiuni a politicei acestui popor. Dar spiritul nou a chemat şi aici la viaţă elementele mai nouă, ridicate din sânul poporului. Este numai un an de când aceşti tineri au format o nouă grupare de Bürger-i, cu o gazetă proprie de propagandă, şi, după un an de operaţiune inteligentă, noul partid a răsturnat pe Drul Wolff dela conducere şi s’au făcut drum liber către alte idealuri. Când am ajuns în curtea hanului, hop şi moş Trică, se ridică din pătucul de blane, coperit cu velinţe scumpe şi aşezate într’un ungher al pridvorului. M’a primit cu vorbele: — Iar te aduce revola pe la noi, boierule. Ori te-a prins dorul de oraş, de lume, de sgomot. Aşa-s tinereţele. Fără astâmpăr. Azi ici, mâne în Focşani. Şi strigând cătră fiică-sa: — Auzi Anuţo, sai ş! doboară o mână de fin pentru cai. In timp ce m’aşez pe prispă la vorbă cu moş Trică, ochii, şi gândurile toate mi se înşirue pe urma Anuţei, care se strecoară ca o suveică peste obrazul grădinei. Şi e aşa de frumoasă! Floare a primăverei! A împlinit de curând şaptesprezece ani. Cu părul negru şi ochii vineţi ca porumba, cu faţa albă şi obrazul rumân curăsura; cu mijlocul mlădios ca o crenguţă de calapir, ce ochi ar fi văzut-o, să nu o placă pe Anuţa ? Ce inimă n’ar fi tremurat de doruri ucigătoare, de i ar fi căzut odată dragă. Şi mersese vestea de ea în sate depărtate, ba şi la oraşe chiar. Mulţi schimbaseră numele hanului cu trei plopi în «Hanul cu fata frumoasă!... Eu mărturisesc că ori de câte ori am poposit la acest han şi am văzut-o pe Anuţa, zile în şir, săptămâni dearândui am purtat o în minte, un suflet, nu inimă!«... Odată am însoţit o până la clăile cu fân. Era aproape de seară, o seară tristă de toamnă. Amurgul se lăsa pe văi şi dealuri, topind jeratic de jale peste lanurile îngălbenite, peste frunzele arămii... Cine urmăreşte astăzi viaţa socială din Braşov şi din Sibiiu, cum se manifestă ea prin întrunirile, cluburile şi localurile publice ale Saşilor, va observa enorma schimbare ce s’a făcut. E pare că o muncă mai intensivă, cu scopuri mai lămurite şi cu forţe mai concrete. A încetat toată somnolenţa şi toată indiferenţa clasică şi, în schimb, o viaţă proaspătă s’a înstăpânit peste mica ceată luptătoare.* Neapărat, la acest pas înainte, care ne poate servi de model, a contribuit foarte mult şi literatura. In viaţa politică a Germanilor de altfel literatura a fost totdeauna un excelent promotor. Saşii au de câtva timp un bun organ literar »Die Karpathen«, unde în mod franc îşi exprimă vederile asupra acestor nevoi de a preface opinia publică în favorul unor idei mai înaintate. Aici ei mărturisesc categoric, că viitorul lor trebuie să se razime pe ei înşişi şi nu pe alipirea politică la maghiarism, iar conştiinţa lor înfrântă se poate înălţa numai liberându se de sub instinctele predecesorilor şi numai evitând a mai conta cu privilegiile. Sânt aceste vederi mai sănătoase şi o probă de cinste în concepţia nouă politică a Saşilor şi cetim cu oarecare satisfacţie mărturisirile lor. »Starea de astăzi din oraşele săseşti — scrie numita revistă în ultimul ei număr — aduce o favorabilă schimbare. Nu mai e tăcerea vinovată de mai înainte, căci se simte un clocot de căzan pretutindeni. Până aci era pace şi unire, ceea ce însă însemna Am întrebat-o: — Ce flăcău din sat ţi i mai drag, Anuţa ? Mi a răspuns întrebătoare: — Nici unul. Toţi îs urâţi şi proşti. Vorbea aşa de frumos, şi era aşa de cuminte!... Am prins-o atunci de amândouă mânile şi strângând o la piept, simţeam cum i se sbate inimi peste inima mea înfrigurată! Cât de frumos mi a părut acel amurg de toamnă !... Mirosul fânului şi al pletelor ei se răspândea în jururi, înfrăţindu-se cu miresmele îmbătătoare de busuioc şi sulfină, ce se ridicau din sânul. Intr’un târziu i am zis: — Eu, ţi-s drag, Anuţo ? Vrei să fii a mea ? Să mergem colo departe... unde se topesc zările în umbra văilor; unde se îmbrăţişează amurgul cu dumbrăvile; acolo să căutăm liniştea, fericirea ? Nu mi-a răspuns nimic. Ochii îi erau înecaţi în lacrămi. Sfioasă, cu obrajii rumeni, s’a desprins din braţele mele, fugind ca o căprioară fugară, printre cireşii înşiruiţi dealungul grădinii, din care picurau una câte una frunzele moarte!... Par’că murise ceva şi în sufletul meu!... FOIŢA ZIARULUI »TRIBUNA«. Hanul cu trei pioni. Cum scapi din coveile pădurii Urşanilor, cam în apropiere de botul piscului, ajungi la »Hanul cu trei plopi« — o căsuţă cu pridvor larg, spoită cu var, şi ridicată în marginea şoselei ce duce la Drăguşani. In faţa hanului, se întinde o curte largă, îngrădită cu uluc, şi plină cu troscot de vite, în care găinile scormonesc cât e ziuă, după grăuntele ascunse pe supt cocenii şi paiele rămase de la căruţaşii care duc mărfuri cătră oraş. Peste drum, se ridică treptat, treptat dealul Spârlenilor, din inima căruia musteşte un izvor limpede ca lacrima, umbrit cu trei plopi urieşi, cu ramurile îmbrăţişate tocmai sus, în mlădieri adormitoare... De cum intri pe porţile deschise n’apuci să cobori din trăsură, ori să iei şeaua de pe cal, că moş Trică te-a şi întâmpinat din tinda casei cu vorbe bune, ţinând o mână la chimir iar alta streaşină deasupra ochilor. Îmi aduc aminte. Era într’o dimineaţă de primăvară. Plecasem de acasă pe la cântatul cocoşilor, iar în revărsatul zorilor coboram priporul Spârlenilor. Dinspre pădure venea miros de flori şi ierburi. Soarbe se ridicase deasupra dealului, dogorind în mănunchiu de raze jucăuşe, iar satul deşteptat din somn supt aripa dealului, fumega printre buchetele de pomi împodobiţi cu flori albe. * Trecură de atunci doi ani, în care timp n’o mai văzusem pe Anuţa. Aşa trec anii!... In nenumărate rânduri oprisem caii la hanul cu trei plopi, dar n’a fost chip s’o pot întâlni. Ba era la oraş, ba la o cumătră, şi niciodată la han. Plecam atunci spre casă şi mai trist şi mai îndurerat de cum venisem. De multe ori seara, când răsărea luna, ori dimineaţa in revăsatul zorilor, mă prindea un dor