Tribuna, octombrie 1910 (Anul 14, nr. 211-234)
1910-10-14 / nr. 221
27 Octomvre n. 1910 »TRIBUNAL Bilanţul se încheie cu un excedent de 49827 coroane. Cheltuielile sânt cu 1484 milioane mai mari decât în anul trecut. Ajutorul pe care statei 11 acordă oraşelor s’a ridicat cu 3 milioane ; 6 milioane vor servi pentru îmbunătăţirea ielurilor îrî ■ văţătoreşti şi preoţeşti; restul milioanelor îl consumă cheltuielile de regie şi învestirile. Intratele de asemenea sânt mai mari decât în anul trecut. Intratele din impozitele directe sânt socotite cu 38 milioane mai mari decât în anul trecut; cele din monopolul tutunului cu 21 milioane, intratele căilor ferate şi a poştelor cu 58 milioane. 50 de milioane se vor acoperi din împrumutul de stat de 560 milioane. In expozeul sau financiar, Lukács a stăruit asupra marilor sarcini ce le a luat statul asupra sa prin sistemizarea fefurilor învăţătorilor din şcoalele confesionale şi comunale; prin Introducerea instructei gratuite; acordarea congruei; şi sitele. Urcarea aceasta a jefurilor nu se mai poate continua. Trebuie înlocuită prin o nouă acţiune, care să aibă scopul să reducă preţurile articolelor de consumţie. Discursul ministrului de finanţe a fost ascultat în atenţiune. Omera şi a sturcat din nou şedinţele până ce se va sfârşi sesiunea ddfgsţiior, 14 Noemvre. Mână ’n mână cu fraţii de suferinţă. Intr’un număr recent ziarul fostului deputat în cameră Hodja, unul dintre fruntaşii fraţilor noştri Slovaci, a solicitat necesitatea reorganizării partidului naţiunilor nemaghiare, cu o conducere centrală şi cu o acţiune unitară împotriva duşmanului nostru comun. Ocupându ne ziele trecute cu ideia confratelui nostru slovac, am spus că noi avem îndatoriri istorice de a veghia ca firul acţiunei unitare cu toate popoarele de aceiaşi soartă cu noi să se continue, mai ales acum când situaţia pretinde în mod imperios să ne sfătuim asupra nevoilor noastre comune şi să cercăm umăr la umăr înlăturarea piedecilor ce ni se pun de-atâta vreme şi cu atâta rea voinţă în calea desvoltării noastre istorice. Şi precum în 1895, când tot noi am dus la îndeplinire încheierea unei legături între neamurile nemaghiare din patrie, aşa şi dăunăzi spuneam că »interesul nostru natural este ca în viitoarea viaţă politică, fie în parlament, fie în afară de parlament, acţiunile noastre să fie paralele cu ale Sârbilor şi Slovacilor, eventual ca ele să poată sprijini şi pe puternicul partid al Croaţilor, căci numai astfel coloritul poliglot (de mai multe limbi) al acestei ţări, pe cum şi voinţa oricărei naţiuni, se poate manifesta în sânul parlamentului«. Părerile noastre au aflat un răsunet favorabil la toate neamurile neungureşti din ţară şi articolul nostru a fost reprodus cu o firească mulţumire în ziarele naţionale slovăceşti. Ziarele sârbeşti au promis să revie şi ele în articole asupra necesităţii unei alianţe, iar bătrînul şef al Sârbilor cinstiţi, dl Mhai Polyt, a spus că la un eventual congres al naţiunilor nemaghiare să fie chemaţi şi Nemţii. Dăm la vale comentarul ce face articolului nostru în numărul său de azi ziarul Slovensky Dennik, care a adus întâiul vorba despre trebuinţa unei uniri între noi, comentar întru toate potrivit vederilor noastre şi asupra căruia atragem atenţiunea deosebită a conducerii noastre. Refisiunile Tribunii le iscăvim întocmai. Solidaritatea părţilor nemaghiare ale Ungariei, nu e opera unei ştiri sufleteşti de o clipă, ci e urmarea firească a unei desvoltări istorice, politice, ba chiar sociale şi economice. Solidaritatea noastră faţă cu societatearaţională istorică* şi în toate timpurile privilegiată, e alianţa de apărare a urmaşilor iobagilor săraci, cari au îndurat aceleaşi mizerii atât ce priveşte naţionalitatea lor cât şi in toate privinţele politice şi economice. Dacă proletariatul (muncitorimea) internaţională ne strigă că »proletari şi tuturor naţiunilor uniţivă«, şi dacă capitalul şi feudalizmul îşi clădeşte o organizare internaţională, numai popoarele noastre care să nu poată fi unite înntr’o solidaritate puternică, când ele trăiesc în unul şi acelaş stat şi când ele sânt împinse către ofertă de aceleaşi suferinţe, al cărei pricinuitor e unul şi acelaş opresor? Dar nu numai atât. Procesul de primenire politică şi naţională ce şi-a făcut cale prin toată monarhia şi care bate azi şi drumul spre Ungaria, nu va fi numai rezultatul desvoltării noastre interne ci şi al acelor pretenţiuni pe cari începe să le formuleze faţă cu monarhia habsburgică chiar şi politica internaţională. Căci să nu ne amăgim cu gândul că opinia publică europeană ar urmări desvoltarea popoarelor nemaghiare numai din umanitarism, idealism şi milă, în mod atât de demonstrativ. Europa, presupunând că doreşte să menţie la sudestul Europei echilibrul energiilor politice, are nevoie la malurile Dunării de un imperiu, a crul existenţă să nu fie veşnic condiţionată de atacurile de nervositate ale uneia sau alteia naţiuni ori de speculaţiunile ei egoiste. Din această cauză — considerând lucrurile şi din punctul de vedere al dinastiei — importanţa popoarelor, cari, şi în Ungaria pot să formeze odată sprijinul monarhiei habsburgice, e în creştere. In consecinţă, interesul internaţional nu are în vedere interesul unuia sau altuia dintre popoare, căci doar nici unul dintre popoarele nemaghiare nu e in stare să producă singur energia necesară pentru a ridica un zăgaz în calea năzuinţelor expansive ale imperialismului unguresc. In consecinţe deci, nici Slavii şi nici Românii nu sânt consideraţi fiecare deosebit, ci dar luată în vedere numai acea forţa politică unitară, care numai până atunci va însemna o forţă şi un factor, până când e unitară şi formează o unitate organică. Contele Tisza ştie prea bine lucrurile acestea şi aceasta e cauza, că în situaţia nesigură de azi a ungurimii, a înţeles necesitatea de a distruge contrapondul unitar al expansivităţii ungureşti, care contrapond îşi găseşte expresia în solidaritatea noastră naţională. Să admitem că Românii ar ajunge la o înţelegere cu guvernul, fără Slovaci şi fără celelalte naţionalităţi. Aceasta ar însemna că Românii ar fi câştigaţi în mod indirect în favoarea imperialismului unguresc. Celelalte naţionalităţi, fără Români, n’ar mai reprezintă nici pe departe o astfel de forţă politiă, de care, din punctul de vedere al prefacerii structurei politice naţionaliste a Ungariei, Europa să aibă nevoe. O pace unilaterală cu Românii ar însemna o atacare a viitorului nostru mai frumos. Şi abia ar trece câţva ani până ce clasele privilegiate ungureşti ajutate acum de Români s’ar întări în aşa măsură, încât după un deceniu scurt cu puteri Inoite ar putea să se năpustuiască asupra naţiunii române, pentru a strivi această ultimă piedecă a statului naţional maghiar. Şi — mutatis mutandis — tot acdsă soartă ar avea şi Slavii sub poalele pădurii bătrâne, până la fiinţa scumpă care îmi robise inima! Dar să vedeţi ce-a fost cu el! Lipsisem vr’o cinci ani de zile de acasă. Nişte afaceri mă reţinuseră. Când m’am reîntors, am găsit pe mama așteptându mă pe un scaun, în capul scării. Era tristă măicuța mea și dusă pe gânduri. La masă, n’a mâncat mai nimic; mă privea doar lung din când în când, par’că ar fi vrut să mi spună ceva, însă li era greu să înceapă vorba! Când am întrebat-o: — Mamă dragă da ’mi ascunzi ceva! Spune-mi ce ai? De ce eşti tristă? S’a întîmplat ceva In lipsa mea? Atunci, cu glasul tremurător, cu glasul plin de jale mi-a răspuns îngnjată: — Se duce Rândunel, maică! Sunt trei zile de când zace pe lat, sărăcuţul de el; şi noi nu ştim ce are! Intr’o clipă, am fost la grajd. Căluţul meu iubit zăcea întins pe o parte şi gemea, gemea de-ţi rupea inima! Când l-am mângâiat cu mâna pe spinare şi când am spus: — Rândunel, băiete! Ce-i cu tine? Ţi s’a urît cu viaţa? Vrei să mă ieşi singur? atunci şi a luat o clipă ochii lui mari şi cuminţi, trişti de boală acum, asupra mea, par’că m’ar fi recunoscut, şi a ridicat puţin capul — par’că să mă zărească mai bine — dar curînd l-a lăsat să cadă greu la vale şi a început iarăş să geamă lung şi sfîşietor. Când a venit şi veterinarul şi când am auzit spunînd: «Nu mai e nici o nădejde. Acum e prea târziu, l-a prididit daracul», eu am simţit în piept ceva ca o greutate, ceva care mă năbuşea; mi s’a ivitaerăm în ochi şi mi se părea că se învârteşte grajdul cu mine. N’am mai putut sta acolo şi am ieşit afară nebun de durere! Doctorul avusese dreptate, că după trei ore Rândunel încetase de a mai game, încetase pentru totdeauna! O clipă l-am mai privit mort şi la gândul că el care fusese fără rival, el care nu ştiuse ce osteneala, el care nu ştiuse ce, zăduf ori ploaie, vreme rea ori bună, a fost totuş aşa de uşor doborit, a fost totuş aşa de uşor învins de boală Am avut o tremurare in tot corpul şi am simţit c’odată cu el, moartea lui a mai răpit şi o parte din inima mea! De-atunci sânt douăzeci şi şapte de ani şi de atunci am mai avut eu mulţi cai, pe mulţi i-am schimbat, însă n’am găsit nici unul care să întreacă ori care cel puţin, săi semene! De atunci sânt douăzeci şi şapte de ani şi de câte ori trec pe sub «nucul de lângă vie» unde e îngropat Rândunel al meu, mi aduc aminte de ei, de tinereţe, de tot ce a fost odată şi nu ştiu cum de-atunci, jalea grea îmi învăluie sufletul şi mă trezesc oftând şi cu ochii plini de lacrimi 1 .V. agr. A. Calotescu-Nelcu, Spectatsonul Timişorii e magazinul de haine gata pentru bărbaţi şi copii al lui ================ Henrich Sch din Timişoara, centru, stadia Kossuth Lajos 21. In noul magazin de haine deschis în palatul Băncei de economii Timişoara-Josefstadt se află haine şi paltoane gata de la cele mai ieftine până la cele mai fine și la ultima modă pe lângă prețuri fixe moderate. —----------------------— Magazinul poate fi privit oricând, fără nici un otoli=====gament de a cumpăra. - - ■ ■.....-