Tribuna, noiembrie 1910 (Anul 14, nr. 235-258)
1910-11-26 / nr. 255
Pag. 2 mod precis care ar fi să fie programul partidului şi atitudinea deputaţilor, în cazul dacă acţiunea de pace ar reuşi... N’am putut însă obţinea precizarea dorită. Fără îndoială nu din rea voinţă, sau iubirea de comoditate a membrilor, ci, probabil, fiindcă le-am cerut un lucru prea mare, pentru care nu au putut sâ-şi asume răspundereaNu vi se pare, că din rezervele dlui Mihu iasă clar la iveală lipsa de pregătire, de studiare a situaţiei, de proiecte în vederea unor eventuale schimbări a împrejurărilor noastre politice, cu un cuvânt lipsa unui fel de pătrundere mai adâncă a datoriei de „bărbaţi marcanţi“ ai conducătorilor oficiali? 4. Iar, în consecinţă, socotim că ar fi ocazia cea mai potrivită a face amendă onorabilă şi a recunoaşte că vina este în slăbiciunea forţelor conducătoare, care se hrăneşte moraliceşte mai mult din presumţiuni, decât din fapte creatoare. Şi ar fi timpul — care şi altfel va urma de sine — ca să cântăriască serios sfatul cuminte, dat în coloanele noastre, sfatul de primenire, ca cel mai normal şi cel mai logic din câte există. Conducătorii, cari nu ştiu să aprecieze mişcarea tinerilor, habar n’au de felul cum se repară actualitatea şubredă şi cum se pregăteşte viitorul. Iată, asupra acestora şi asupra altor multe, pe cari le mai putem formula, trebuie să se facă lumină din partea comitetului, dacă e să ne înţelegem şi să ne alegem cu ceva din sfaturile noastre naţionale. Căci, din potrivă, vorbele de prisos, procesele verbale, pronunciamentele solemne şi eternul „ibis redibis“ al atâtor bărbaţi marcanţi rămân paradă şi o bună ocazie cel mult de a ne mai crea atâtea false „autorităţi“, — vai, aşa de greu de dus în spate de bietul nostru popor. Martirii de la Mărgineni. Reprezentanţa din Başov a judecătoriei districtuale de honvezi din Cluj, a judecat ieri cauza celor cinci victime ale alegerii din Mărgineni. După cum era de prevăzut, păzitorii ideii su foit şi de astadatâ achitaţi. lată cum descrie un ziar din R dspe^ta această judecată sub titlul de »Muică naţională sângeroasă*. »Perfidul guvernsmauta! & candidat în cercul Făgăraşului, contra candidatului mjronslist Neculai Şerban, pe luliuV rnsr, autor de romane patriotice. Dar se vede c£ valahii n’au ştiut să «predeze meritele literare ale lui Warner, sâ.-p’itindu le cu încrederea lor. Pentru aceasta însi »valahii« şi au şi luat partea lor de răsplată, căci se ştie doar că In această ţară a libertăţilor Individuale nu se poşte campanie electorală fără jandarmi. Şi era natural ca aceşti bieţi stajtori revinovaţi să fie atacaţ’ de românimea nearmvistâ. Şi totus cinci »valahi“ au rămas morţi pe teren, fapt care trebuie trecut la dosarul vitriei jindamereşti. Candidatul naţionalist avea cu cinci voturi mai puţine şi totuş a învins. Nu era mare pagubă pentru stîrpiris slor cinci duşmani ai ţarei ungureşti, dar după lege trebuia fi uă o anchetă chiar contra întrebuinţări fuctuoase a smii de vitejii jadarmi. Trimişii din Braşov al judecătoriei districtuale din Cluj, ca trbunal militar au contatat că sergenţii sibheni Darvas Iáros şi Kéz Iozsef, pe urmă jandarmii Oy'gyd lg á şi Nagy Sámuel au întrebuinţat aşa în legitimă apărare. Martorii au dovedit cu jurământ, că gloata a atacat jandarmii, unii au apucat de puşti, iar alţii au rupt mantalele de pe ei...« Şi criminalii împănaţi au fost scoşi curaţi ca lumina din soare. Ei au tot deptul să taie şi să omoare, căci aşa cer înaltele interese de stat ori de ideie, ni de rent. O cercetare amănunţită asupra faptului, care a îndârjit mulţ mea — dacă aceasta ar fi adevărat — nu s’a făcut şi drepţii judecă tori n’aveau motiv să şi bată capul cu ea, era doar vorba de val hi» renitenţi şi trâdători. Nu ţineam la această ereatare care şi aşa nu ne-ar fi adus nici un bine, iar lumea care cunoaşte numai pe departe stările din Ungaria, ştie foarte bine că despre asasinatele cu prilejul alegerilor se fac rapoarte oficiale , victimei acestor alegeri s’au sfârşit reglementar şi în cadrul spiritului legii. Odei nu aşteptam noi altă dreptate, dar desiluzia aceasta şi dejucarea dreptăţii noastre ne va îndîrji şi mai mult sufletele ostoite în amar, iar sângeie victimelor din Mărgineni şi al celor din Ţărna şi Dobra, cari aşteaptă să se spună şi asupra lor verdictul, va fi veşnică mărturie că Românii ştiu să moară pentru un ideal rămas din părinţi în fii, şi că toţi vor tinde şi da acum înainte să se facă vrednici de înaintaşii lor. * Raiul tripla alianţei gazetăreşti. Un cititor ne scrie: «S’au deschis porţile Raiului pentru cea mai nouă tripla-alianţă gazetărească romînă: pudica «Gazeta», burghezul »Drapelul» şi analfabeta «Lupta»... Nici cînd n’a fost atît de uşoară redactarea lor, graţie hărniciei preţuitei noastre «Tribuna». Iată cum şi de ce: azi citesc în «Gazeta Transilvaniei» ce-a scris ieri «Drapelul« despre «Tribuna»; maie citesc în «Drapelul» ci-a scris azi «Gazeta» despre «Tribuna», iar poimîine citesc în «Lupta» (organul oficios tot la coadă!) ce-au scris ieri şi alalt ieri «Drapelul» şi «Gazeta» despre «Tribuna»... Şi aşa se umple coloanele triplicei gazetăreşti, care e mulţumită cu starea actuală de vinovată inerţie...» Noi n’avem nimic de adăogat. * Aviz alegătorilor români din cercul Mureş Uioara. Primim următorul aviz: Comitetul clubului român al cercului electoral Murăş Uioara a dus faţă de alegerea de deputut din 12 Decembre 1910 deplina pasivitate. Ceeace se adie la cunoştinţa alegătorilor români spre strictă conformare. ss. Emil Pop, ss. Dr. luliu Morariu, preşedinte, secretar. FOIŢA ZIARULUI »TRIBUNA«. Noetame. . S'au stins luminile ’n oraş In totu-i pace adâncă,... Doar numai eu pe-aşa târziu Mai stau la vatră-mi încă ! Ş'ascult golaşii tei cum plâng Cu lungile lor ramuri, Când picuri mari, cu glas de-argint îmi bat domol la geamuri ... ... Balade, schiţe, dulci poveşti Cu mânare Consânzene Şi multe, câte nu mai ştiu îmi lunecă pe gene !......... ... Târziu... trezit de-al lămpii fum Ce-a fost murit pe masă Mă culc şi eu torcând un vis, — Cu gândul dus acasă ! — II. Mă duce doru'n zări departe Pe căile vieţii grele Şi-o jale simt, cum mă cuprinde Sub vraja pulberii de stele ... ... Porneşte un tulnic din pădure, Vrăjirea lui mă înfioară... . .. Vai, unde mi-e toiagul neted iubitu-mi soţ de-odinioară ! Să plec din nou, să plec acuma La largul lumii răzvrătite, Să-mi string comorile de visuri Pe-atâtea drumuri risipite ! Blaj, 30 Noemvre. P. Pădure. * * I S U N A* 9 Decemvre ti. 1910 Lăsasem focul aţâţat în cămin ş’am mers pân’ la o vecină. Aveam să-i spun o vorbă Se ’nsera şi era lunecuş pe drum, că îngheţase. Când mă întorc mă dau să stâng tăciunii, să răscolesc jarul iată uşa cârţăi, şi în casă îmi intră un om — Bună sara. — Mulţam dumitale. Şi tace. Se apropie de-o laviţă şi şade Eu răscolesc în jar şi pun nişte găteje. La flacăra focului îl văd bine pe cel ce şade pe laviţă. Un român zdravăn, cu cojociţă, cu căciula înfundată în cap. Fără mustaţă, fără barbă, părea bălan şi părea tînăr. Dar după glas îl ghidam că-i om mare, — la vr’o patruzeci de ani. Era om străin. Mă gândiam: are ceva şi a venit să-i dau un leac. Vezi că eu am fost moaşă treizeci de ani. Şi mai dam leacuri la femei şi la bărbaţi. Ajutam pe creştini. Dumnezeu să ne ajute şi pe noi. Omul tăcea. Credeam: îi greu să înceapă. Am mai văzut eu de astea. — »Ai mai venit pe la noi om bun« — încep eu«. Eu n’am mai fost pe la dumneata Acum vin întâia oară. Clipi din ochi și privi drept la mine cum ședeam pe vatră. — Vii de departe? — De departe. — Văd că n’ai traistă. Dacă ți-a fost drumul îndelungat vei fi flămând. Eu pot să-ți dau ceva de mâncare — Că nu mănânc. — Vei fi mai intrat pe la vr’o casă și vei fi mâncat. — Nu. N’am intrat. Eu vin de-a dreptul la dumneata. — Atunci mă cunoști. —Nu te cunosc cine știu, zise străinul și tăcu iar. Cum eram singură acasă, — bărbatul mi-e păcurar — a început să mi fie frică. Cine știe ce om va fi. Şi vorbele lui din urmă mă neliniştiră mai întâi: nu mă cunoaşte, ci mă ştie ci avea în glas ceva rece şi aspru. — A trebuit să-mi cunoşti casa, îi zic. Mă mir cum nu te-a simţit cânele. Nici un străin nu intră înainte de-a bate la fereastră De intră aşa de capul lui în curte, îi trage cânele la pământ. Se vede că nu-i acasă. — Ba-i în prag. Am trecut pe lângă el. E alb și cu urechile negre. — N’ai nici bâtă. Mă mir că nu s’a întâmplat o nenorocire, îi zic. Mă plec să mai pun un lemn