Tribuna, noiembrie 1911 (Anul 15, nr. 239-262)

1911-11-26 / nr. 259

9 Decemvre n. 1911 „TÂÎBUMA* fletul unei generaţii, care creşte în relaţii şi trebuinţe schimbate. * * * îmi vine în minte o glumă a măies­trului Caragiale. Era în discuţie tocmai problema modificării valorilor în concep­ţia societăţei. Venise vorba şi de chestiu­nea gramaticei­ şi ortografici, o temă pre­dilectă a marelui nostru stilist. Judecând greşurile nobile ale principiilor lui Cipariu, d. Caragiale îl apăra cu cel mai cald en­­tusiasm pe învăţatul cărturar şi ne explica impasurile sufleteşti cari justificau oare­cum în această perioadă credinţele lui... Nedumerit, pe semne de acea­stă apo­logie entustiastă, unul dintre noi l-a între­rupt pe măiestru: — Bine, nene Iancule, atunci de ce nu introducem din nou ortografia etimologică, de ce nu scriem ca pe vremea lu Cipariu? Creatorul lui Cațavencu a zîmbit po­­trivindu-și ochelarii: — Toate la vremea lor, mă băiete! Mai de mult se râdeau oa­menii cu toporul, da dac’o veni azi unul la mine se mă ia aşa după legea veche, îi spun frumuşel: nenişorule dragă, fugi încolo cu toporul, c’a ieşit briciu! Azi ne râdem cu briciul... Demisia baronului Conrad. Valurile sensaţio­­nailei demisii a fostului şef al statului major nu a’au liniştit încă. Ziarele din Germania şi Italia, întocmai precum cele din monarhie n’au încetat să varieze în fel de fel de comentare însemnătatea politică a demisiei, tendinţa însă de a apăra tripla alianţă de urmări păgubitoare, ese tot mai mult biruitoare în aceste comentare. Din Roma se anunţă: Ziarele ungureşti au atribuit baronului Conrad declaraţii, cari conţin multe lucruri neadevărate. Baronul Conrad ştie prea bine că fortificaţiile din nordul Italiei sunt tot cele vechi şi că în timpul mai nou n’au fost dislocate alte corpuri de armată în apropierea frontierelor austro-ungare, deoarece guvernul italian nici pentru viitor n’are intenţii de acea­stă natură. La frontierele Italiei abia dacă sunt câteva trupe şi opinia publică din Austro-Unga­­ria a fost alarmată de­geaba. Italia voeşte să ră­mână şi mai departe în cadrele triplei alianţe. Corespondentul din Viena al ziarului german conservator Neue Preussische Zeitung face ur­mătorul comentar asupra demisiei: După plecarea lui Schönaich s’au auzit aluzii, că contele Aehren­­thal, ministrul de externe va­­avea soarta fostului ministru de răsboi. Lucrul s’a petrecut însă alt­fel. Contele Aehrenthal trebuia să plece numai în cazul când factorii hotărîtori ar fi aprobat pla­nurile și scopurile militare ale baronului Con­rad. S’a întâmpat chiar contrarul, pentru că partea ei obiectivă a chestiunei a hotărît şi partea ei su­biectivă, deşi, poate, nu î­n mod definitiv. E o altă chestiune dacă demisia baronului Conrad poate să înrîurească soarta reformelor militare. Opoziţia ungurească avea de gând să exploateze în scopurile sale nemulţămirea baronului Con­rad cu reformele militare şi aceasta a fost împre­jurarea, care -a determinat pe contele Aehren­­thal împotriva baronului Conrad. Dacă conside­răm chipul în care desărcinarea baronului Con­rad e exploatată în Ungaria în scopuri de partid, mai că nu ne înşeală presupunerea, că îndepărta­rea şefului statului major v­a mai avea urmări. Desărcinarea aceasta a devenit nu numai în afară, ci şi în lăuntru un eveniment politic de întâiul rang. Vedem deci că aceste comunicate, precum multe a­ltele, sunt inspirate cu scop de a întări situaţia sdruncinată a contelui Aehrenthal. Cre­dem însă şi noi că pagina demisiei baronului Con­rad e departe însă de a se fi încheiat. Foiictica ministrului Zichy. Pentru a-şi lămuri atitudinea în apro­piata discuţie la bugetul de culte şi instruc­ţiune, partidul guvernamental a ţinut a­­seară o conferinţă prealabilă. Au vorbit deputaţii Szász Károly şi Várady Zsigmond din aripa stângă a partidului, iar din aripa dreaptă contele Tisza şi însuş ministrul de instrucţie, contele Zichy. Cei dintâi au ce­rut un număr mai mare de şcoli­ de stat şi reforme şcolare în spirit liberal, cei din ur­mă au pasat şi de data asta pe apărătorii politice şi şovine şi reacţionare din trecut. Reţinem act pentru orientarea noastră, ar­­următoarea declaraţie făcută de ministrul Zichy: In ce mă priveşte, eu aş dori foarte mult să sporesc numărul şcolilor de stat şi declar, că pre­departe, nu se dădu mâhnit de cele ce auzise des­pre fată şi se porni şi el în peţit. Larăş vorbă cu fata. Fata a râs, a glumit cu flăcăul, însă când auzi de măritiş, ea îi spuse: — „Prea bine, dar ai să fii nefericit”. — Dar de ce? întrebă flăcăul. — Pentru că eu nu-s făcută din lumea, asta și cine m’o lua, rămâne văduv în ziua cununiei. — Aş, zise flăcăul, nu cred. — De, încearcă, dar să nu plângi; eu trebuie să mă prefac în floare sălbatecă. — Da, nu cred, i-a zis feciorul de împărat. — încearcă și vei vedea. — Și de unde ști ? — Am visat de mult că­­am auizit un glas ca venit din cer şi par’că-mi gră­i: „Romăniţă, cum te-i cununa, ai să te prefaci într’o floare de câmp dar şi de leac”. Feciorul de împărat tot nu crezu, şi îi zise, că el, o ia ori ce ar fi. Şi, hai, nuntă, petrecere, zaiefet. Sâmbătă seama îi puse hohotul, dar fata plângea de uda pă­mântul. Duminecă la cununie, aleea îi puse pirp­­eţiile pe cap şi fata se şi schimbă şi se făcu albă, albă, ca varul. Nuntaşii crezură că e rău şi o scoase afară, însă cum dădu de vânt se strînse, mânile i­ se prefăcură în frunze, picioarele în tul­pină, trupul se subţiă şi se băţuse şi capul i­ se schimbă în o floare albă la fel cu ochiul boului şi mică ca o părăluţă. Şi de atunci aşa a rămas ialbă ca crinul şi cu mirosul ca a pelinului; iar oamenii îi ziseră romăniţă şi romăniţa îi şi până în ziua de azi şi oamenii fac ceai din ea de-i boala iarna când răcesc. Şi aşa încălecai pe un fus, şi gătii şi eu de spus. — „Iţi place? adăogă mama. Amu, dute de vezi cum e vremea la afară. E mare omătul ? Şi na ulcica de o pune în dulap. Ningea afară straşnic, şi omătul era aşa de mare, că păreau casele ca nişte căciuli albe puse pe întinderea lui, şi tăcere că, par’că, lumea se băgase în o scorbură, doar când și când se auzea câte un lătrat singuratec de câne. — Ninge mamă de comedie, îi spun eu, in­­turnându-mă în clasă. — Lasă să ningă, răspunde dânsa, că așa mi-a spus mama, când o multă ninsoare iarna, e pâne multă peste an.... Și, de atunci, îs ani. Afară, prind să cadă fulgi mari de zăpadă, şi eu departe de vatra unde am auzit povestea asta, stau la o cafenea şi, sorb cu amintirea unui ceai cald de romăniţă o poveste a unei fete de împărat care în ziuia nunţei s’a pre­făcut iu floare, şi care poveste e asta pe care v’o povestesc şi Dvoastră. Dintiat In Cluj.V N­AGY JKIVO x ipedillit pentru dinţi artificiali firi pod fi CI .UI KOI­OZSVÁR (La capătul ttraiii Jókai, in casa proprie.) Pune dinţi ţi cu plătire in rate pe lingi garanţi de 10 ■ N ani. Dentist In Cluj»L Pag. 8 tutindeni unde ar reclama aceasta interesul bine­­priceput al statului, nu mă vor înspăimânta nici cele mai mari sacrificii. Voi urgita statificarea şcolilor poporale dacă prin aceasta pot să satisfac punctelor de vedere naţionale. Dorim deputaţilor noştri să preîntim­­pine cu mai mult succes decât în trecut in­tenţiile păcătoase ale ministrului Zichy. O crimă naţională. Scrisoare deschisă adresată dlui Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele partidului naţional român. Domnule preşedinte, ,,Poporul Român", organul poporal al partidului nostru naţional român, publică în numărul său de azi articolul dlui Dr. Au­rel Vlad, publicat mai întâi în „Românul", în care se ridică grava acuză a trădării îm­potriva „Tribunei" şi a celor din jurul ei. Pentru a feri poporul de frământările cari au fost provocate de câţiva oameni orbiţi de patimă, îndată după izbucnirea crizei, „Tribuna" a desfiinţat numărul po­poral (de Duminecă) şi a înfiinţat un or­gan poporal independent ,,Tribună Popo­rului", în care — vreme de un an de când există — am propovăduit cu cel mai sin­cer devotament solidaritatea naţională, a­­pelând la popor să rămână cu toţii fii cre­dincioşi ai partidului nostru naţional ro­mân şi aderenţi neşovăitori ai programului nostru naţional. Cea ce săvârşeşte insă acum organul ,,Poporul Român" prin publicarea învinui­rilor mincinoase cari au văzut mai întâi lumina in „Românul" este cu adevărat o crimă naţională, cea mai mare crimă na­ţională. Căci cine ar putea să-şi închipuie o mai mare crimă naţională decât de-a sămâna sămânţa are­ şi a duşmăniei şi în sufletele nevinovate ale ţăranilor noştri de la sate ? Vă adresăm, deci, domnule preşedinte, următoarele întrebări: 1. Aveţi DVoastră şi are comitetul naţional cu­noştinţă despre crima naţională ce-o săvârşeşte „Poporul Român” prin răspândirea în popor a minciunilor debitate la adresa „Tribunei şi a celor din jurul ei? 2. Cu învoirea şi aprobarea DVoastră şi a comitetului naţional se săvârşeşte această crimă de neiertat? 3. Veţi binevoi a dispune să se pună capăt a­cestor porniri nebune, intervenind ca în cel mai apropiat număr al „Poporului Român” să se re­vină asupra articolului de azi şi redacţia să-şi ex­prime regretele pentru publicarea lui? Dacă în numărul cel mai apropiat nu vom afla satisfăcute cererile noastre, cons­trînşi de împrejurări ne vom lua şi noi a­părarea în „Tribuna Poporului", arătând cine sunt oamenii cari nu se mulţumesc , spargerea solidarităţii dintre cărturari,­­ caută să provoce desbinare şi în sinul po­porului român de la ţară. Pentru atitudinea noastră din „Tribun Poporului" facem răspunzător întreg co­mitetul naţional, care îngăduie jocul cr­minal al unor oameni fără suflet. „Tribuna”.

Next