Tribuna, decembrie 1911 (Anul 15, nr. 263-286)

1911-12-08 / nr. 268

Anul XV. Arad, Joi, 8|21 Decemvre 1911 Nr. 268 ABONAMENTUL Pe un an . 28 Cor. Pa un jum. . 14 € Pe o lună . 2.40 . Numărul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. Telefon pentru oraş şi comitat 502. 1REDACŢIA­ şi ADMINISTRAŢIA­­ Strada Deák Ferenc Nr. 20 INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 90 filere. Manuscripte nu să înapo­iază. „Luceafărul“. A­rad. 20 Decemvre. Ln vara anului 1902 un mănunchi de studenţi dela universitatea din Budapesta, nemulţumiţi cu modestele prestaţiuni lite­rare ale ,,Familiei'' bunului Iosif Vulcan­­pornesc, înzestraţi cu u­n mare capital de entuziasm juvenil pe un nou drum, fondea­ză din puterile lor o revistă literară, con­duşi mai întâi cu gândul de a grupa în jurul lor forţele intelectuale tinere de pe băn­cile universităţilor. ,,Luceafărul" tinerilor şi entuziaştilor studenţi, din scrisul cărora lipsea însă aproape cu totul fraza lată, şi romantismul, se prezintă din capul locului în condiţii aşa de bune încât lumea ceti­toare —saturată şi ea de proza bătrînei reviste de la Oradea-mare — îl primeşte cu simpatie. El începe a interesa încetul cu în­cetul şi cercurile literare din România, de unde încep a veni colaborări preţioase, cari se deosebeau de cele de la „Familia” prin aceea că nu venia­u din stăruinţele redactorilor, ci din dragostea scriitorilor- Revista prinde rădăcini tot mai puternic© ,şi începe să scoată la iveală adevărate ta­lente literare: Octavian Goga, Al. Ciuru, şi loan Lupaş ş. a. In curînd vine şi Agâr­­biceanu, mai întâi cu câteva poezii, apoi cu proza-i puternică prin care îşi cucereşte repede un loc de frunte în întreaga mişcare l­iterară românească. Scriitorii aceştia tineri aduceau, cu sine o notă cere-i deosebit de scriitorii ar­deleni de până aci. Ce e drept ,,Luceafă­rul” a apărut la o jumătate de an după „Sămănătond", care cucerise atât de mult lumea cetitoare de la noi şi care par’că prin însăşi apariţia lui pusese chestia unităţii culturale, de care a vorbit mai târziu atât de mult, de frumos şi de cu efect. Nici o re­vistă românească n’a lucrat atâta pentru dărîmarea graniţelor politice, cât „Sămă­­nătoru­l”. Cetitorii dela noi ai acestei revi­ste simţiau, prin lectura ei, „ca acasă” în viaţa românea­scă de pretutindeni, şi în Bu­cureşti ei nu mai vedeau numai un oraş ro­mânesc oare-care, ci un centru de unde trebue să vie şi îndrumarea preocupărilor noastre intelectuale. Intre astfel de împre­jurări o nouă revistă în Ardeal nu putea avea un drept de existenţă decât punân­­du-se în­­serviciul convingerilor acestora noui şi îndrăsneţe, cari cucereau zi de zi întreg terenul vieţii naţionale româneşti- Aici e marele merit al scriitorilor grupaţi, în jurul ,,Luceafărului". Ei au înţeles acest glais al vremii şi au pus în serviciul ei cel mai puternic mijloc pe care puteau să-l găsească: revista care ţinea să fie revistă românească sub toate raporturile, şi ar­delenească numai în cele bune. Dacă se potrivesc la vre-o revistă cuvintele dint­r­ Bariu, directorul ,,Flacărei" că „la noi apa­riţia unei reviste literare şi artistice este un net politic, în cel mai înalt înţeles al cu­vântului apoi ele se potrivesc de sigur la .,Luceafărul” care nu numai că a apărut dar a şi luminat timp de un deceniu, ca nici o altă revistă ardeleană de până aci. Prin .,Luceafărul" s’a răspândit în lu­mea românească nu numai poezia lui Goga cu accentele ei noui şi zguduitoare, proza lui Agârbiceanu, Ciura, Puşcariu, Lupaş ş. a. — lucruri cari nu mai apelau la bună­voinţa şi indulgenţa cetitorilor, cum făcea: „Familia — ci şi Grigorescu, K. Loghi, Luchian,­­ eroin­a ş. a. pentru ca pe scrii­torii din ţară nici să nu-i mai amintim. Toţi­­scriitorii cu nume din România, cu foarte puţine excepţiuni, au venit cu drag la ,,Luceafărul­’, pentru a răspândi prin­tre m­iile de cetitori, pentru întâia oară în Ardeal, un gust literar mai pronunţat, un simţ mai fin pentru limba românească şi o conştiinţă românească mai largă şi mai puternică. În „epoca lui X. lorga”, cum îi zice d. Sext­il Puşcariu, în Ardeal a propagat noul crez cultural şi naţional această revistă, care a avut printre colaboratorii săi şi pe acea puternică personalitate a timpului nostru, care e d. N. lorga în,spiritul căruia revista a lucrat, inconştient, chiar şi atunci când l-a combătut cu o vehemenţă exage­rată. In jurul .,Luceafărului” i s’au strîns în­cetul cu încetul toţi scriitorii mai de seamă de la noi şi din România. Colaborarea 1» „Luceafărul" a ajuns cu timpul egală c­u un fel de consacrare, iar revista un amvon pentru toţi cari aveau ceva de spus şi ştiau să o­mpuie aceasta frumos. Un conflict intern, care părea inevita­bil, şi care a adus cu sine retragerea din fruntea revistei a dini Goga, care era su­fletul ei, a avut din capul locului caracte­rul unei faze de transiţie. Retragerea dlin Goga, de care publicul a luat act cu regret. De-ale naturii. v. Geotropismul. — Esperienţele lui Knight Sachs. — Orto şi plagigeotropism. — Teoria statoliţilor. De Vaier Bologa. Este tui fenomen binecunoscut tuturor, că multe plante tind v să ia o poziţie verticală faţă de planul pământului pe care cresc. Cei mai mulţi dintre cetitori vor fi observat fire de iarbă, coceni şi pomişori, cari au forma unei lulele sau unui­a întors. Şi deoarece vor fi văzut adesea lucrul a­­cesta, nici nu se vor fi cugetat asupra lui. Căci aşa-i firea omului, mai puţin cunoaşte lucrul ca­­re-i zace mai aproape. Tocmai acest fenomen a silit pe mulţi învăţaţi să-şi bată capul, studiind cauzele sale. In parte le-au şi aflat. Să cercetăm mai întâi toate acele observaţii, cari le poţi face la prima privire. Cele mai multe plante tind să ocupe poziţie verticală faţă de pă­mânt. Excepţii sunt puţine, de ex. lianele. Plan­­­tele cu tendinţa amintită, sunt iar aş de două fe­luri: cari cresc vertical cu toate organele lor, ră­dăcină, cotor şi frunze, şi cele cari cresc vertical numai cu organele principale: rădăcină şi cotor. La toate rădăcina şi cotorul se des­voltă de-a lun­gul liniilor de forţă ale pământului, radial faţă de centrul său. Din fir emisele acestea numai o deducţie se poate face: tendinţa aceasta a plantei e cauzată de gravitatea pământului. Căci plantele manifestează această însuşire pe întreaga suprafaţă a pă­mântului, pe care iarăş numai o singură putere e constantă: gravitaţi­unea. Afirmaţia aceasta e în­tărită şi de împrejurarea, că plantele cresc tot­deauna de-a lungul liniilor de forţă ale gravita­­ţiunei, însuşirea aceasta a plantei, de-a ocupa sub influenţa gravitaţiunei o poziţie fixă se numeşte geotropism­. Tocmai în virtutea geo­trop­ismului, plantele pot rezista la puteri foarte mari, cari vreau să le schimbe poziţia. Astfel s’a întâmplat în urmă cu vre-o câţiva ani, că crescând sub o pătură de as­falt, groasă de vre­o câţiva centimetri nişte bureţi (champignon), au detaşat o putere atât de formi­dabilă, încât asfaltul s’a spart. Dacă iarba, pomi­­şoru­l sau coceanul tânăr ajung în poziţie orizon­tală faţă de suprafaţa pământului, ei tind mai în­tâi să se ridice iarăş vertical. Fiind însă puterea paire-i apasă prea m­are, partea care stă sub acţiu­nea ei rămâne orizontală, celelalte părţi însă cresc mai departe vertical. Astfel se nasc abnormităţ­ile caracteristice în formă de lulea sau­­ culcat. * Primul, care a căutat să studieze geotropismul în amănuntele sale, a fost Knight, care în 1806 a făcut o serie de esperienţe interesante. E cu­noscut, că puterea centrifugala poate slăbi sau chiar nimici şi întrece gravitaţiunea. De aceea şi este gr­avi­taţiunea la ecuator mult mai mică decât la polii pământului. Knight a căutat să nimi­cească prin pu­trea centrifugală gravitaţiunea care influenţează plantele. Pe un disc cu axă orizontală puse nişte seminţe. Pe urmă îi dădu discului o iuţeală rotativă atât de mare, încât pu­terea centrifugală întrecea cu mult acţiunea gra­vitaţiunei. Plantele se desveltară cu timpul radial faţă de disc: cotoarele şi frunzele spre centru, rădăcinile spre afară, în prelungirea razelor dis­cului. Astfel orientarea plantelor era condiţionată în cazul acesta de puterea centrifugală. Intr’o altă experienţă lăsă Knight să acţioneze asuipra plan­tei gravitatea şi puterea centrifugală în sens opus. Dracul rotea pe o taxă verticală. Fiind sămânţa ast­fel situată, încât gravitaţiunea şi puterea centrifu­gală să aibă acelaş efect mehanic, planta se des­­volta astfel: rădăcina spre afară, înclinată cu 45° în jos, cotorul spre centru, înclinat tot atât în sus. Cu cât creştea rotaţi­unea, şi cu ea puterea centri­fugală, cu atât mai mult se apropia poziţia plan­telor de orizontală. După Knight nimeni niu s’a mai ocupat cu problemele geotropism­­ului. Abia pe la 1873—4 Sachs reliră firul experienţelor. Folosi un aparat, numit chinostat, p­e care îl puse să roteze pe o axă orizontală (ca la a lui Knight) cu o iuţeală minimală (o rotire în 20 min.). Astfel puterea centrifugală nu slăbi gravitaţiunea, evita însă o acţiune unilaterală. Până când de obicei toate seminţele, fie ele sub influenţa gravitaţiunei, fie sub cea a puterii centrifugale, în creştere luau toate o poziţie uniformă, de ex. varticulară, ori­zontală, radială, înclinată sub 45°, et­c., în cazul de faţă plantele creşteau de tot neregulat, în sus, în jos, la dreapta, stânga, înclinate, după cum fusese aşezată sămânţa, asupra căreia nu acţionase o putere uniformă. Din toate acestea reiese că planta nu-i în stare să distingă o putere de alta, fie ea gravitațiunea sau puterea centrifugală. *

Next