Tribuna, ianuarie 1912 (Anul 16, nr. 1-24)
1912-01-15 / nr. 12
pag. 2 w» -»-T bănuiască, un mare curent politic care în scurtă vreme va trebui să se generalizeze biruitor asupra întregului nostru neam. * Apucături ca cele din Viena nu sunt menite decât să inducă lumea în eroare prin crearea de aparenţe, iar aparenţele se pierd ca băşicile de săpun în faţa adevărului întreg. Ori cum te-ai tunde şi te-ai sulemeni, cartea de botez îţi spune când te-ai născut. Pentru ce s'au mai ostenit, deci, la Viena dnii A. D. Popoviciu şi A. Vajda? Pentru ce au mai risipit atâta putere de grandiloquenţă şi apucături? Să ne strice nouă? Poate că ne-au sricat, însă adevărul nu-l pot nimici şi ei au rămas pecetluiţi cu lui gest urât. Ne închipuim că marele Eminescu, care odinioară făcea parte din ,,România Jună”, va fi venit zilele trecute la Viena, din celelalte lumi. Ochii lui frumoşi şi trişti se vor fi întunecat privind spectacolul în care s’au dat aceşti doi domni şi va fi simţit atunci adânc îndureratul nostru poet necesitatea să se mai coboare încă odată, pentru o clipă, în pieritoarea haină de lut, nu pentru altceva, dar să mai scrie o satiră. Aceşti „bulgăroi" şi „grecotei” îi ofereau subiectul cu multă dărneie. Unul —Şaguna, celălalt — geniul sfânt— Bărnuţiu. D. Bocu la Kristóffy. In articolul „O declaraţie" publicat de d. Sever Bocu în numărul 9 al „Tribunei” s’a strecurat o greşală de tipar, pe care nuntai acum am observvt’o. D. Bocu a fost la Ex. Sa d. Kristóffy nu la 11 Ianuarie n., ci la 10 Ianuarie, cum se învederează şi din interviewul iscălit de d. Kristóffy. * * Noul ministru al României în Rusia. Din Ţars(‘,de-Selo se anunţă: Marţi, fostul ministru plenipotenţiar al României, D. Rosetti-Soleacu, a înmânat ţarului Nicolae scrisorile de rechemare; în acelaş timp noul ministru d. C. Naini a prezentat scrisorile sale de acreditare. * Apropiata demisie a ministrului de externe. Se anunţă din Viena: Contele Ioann Pallavicini, ministrul plenipotenţiar al monarhiei la Constantinopol ,a sosit azi la Viena. Se svoneşte că contele Aohrenthal se va retrage în mod provizoriu, însărcimându-se pentru durata bolii lui contele Pallavicini cu conducerea resortului de externe. Mâne, Duminecă, monarhul va primi în audienţă pe contele Pallavicini şi tot Duminecă va primi în audienţă şi pe contele Khuen-Héderváry, şeful cabinetului ungar. Ziarul Union din Praga are informaţia, că demisia contelui Aehrenthal va urma în zilele cele mai apropiate. Succesorul lui interimar va fi marchizul de Bracqueheim, fost ministru de comerţ al Austriei. Eclipsa definitivă a astrului politicei panmaghiare e un fenomen care departe de a întuneca, va avea darul să însenineze orizontul politic al monarhiei. 28 Ianuarie 1912 ..TRIBUNA*’ Cumpărare ocazională de puşti de vânat! H Lancaster, cu cheie 16 fl., Grener-lacat englezesc, cocoş automat 22 fl., Puşti americane, ţeavă cu aruncarea patroanelor folosite 12 fl., Hemmerles, 2 ţevi, modernă 35 fl., Drilling, Browning de 16 calib., Krupp ejector, cu ţevi de oţel, etc. precum şi garnituri complete Hamerles-Drilling, Springer şi Kierner, revolvere, pistoale ----- preţ ieftin *se află in la Prăvălia de puşti de vânaţi RAOO, Budapest, iv.1t., Egyetem-tér 5. ^Articole de sport, binocle, Zeiss, Görz- aparate fotografice. Face schimb de diferite părţi de puşti şi aparate de fotografiat. X J Iţe împodobiţi un catafalc, strălucirea voastră e aceiaşi... Dolind ce vă înrămează, nu vă întunecă. Vă împletiţi cu pânză de doliu; rourate cum v’a desprins din sat, pare că plângeţi pe cel plecat, iar soarele, trimite o rază piezişă, închipuind o apoteozase a morţii... Un nimb de raze partă fiecare floare. * Dar, câte drame nenorocite, câte tablouri desde mizeriei, câte chipuri înrudite ce nu pot purta povara, amintirei, câte aspecte de ale durerei mute, tară glas, nu evocă acele flori albe, împărţite de mâni delicate, palide, la fiece răscruce... Străzile inundă de lume, iar florile acelea, ca intrăm sbor de fulgi pribegi, roşesc din coşii florăresei improvizate se prind de butoniera ,dilor ce’şi plimbă eleganţa... Un val de lumină se revarsă cu miile de flori, o ploae de raze se cerne dintr’nm soare ce n’a luminat până atunci şi pentru o clipă avem iluzia a se pierde în tonuri de lumină întunecatul tablou al mizeriei... Flori albe, florile durerei... Ce e naţionalismul? — Scrisoarea unui preot. — Am primit următoarea scrisoare: Onorată Redacţiune! Sunt om bătrân. Am văzut multe vremuri. De la Şaguna până la Dr. Radu. Câţi oameni tot atâtea păreri şi concepţii despre „naţionalism”. Nu mult am să trăesc. Dar aş vrea să mor ca adevărat naţionlist. Dior, vă rog luminaţi-mă, căci m’am zăpăcit cu totul? Care este adevăratul naţionalism? Acela care se face la gazetă, care se propagă la adunări, ori acela pe care’l fac fruntaşii noştri cu fapta, la ei acasă? Am fost pasivişti. Sub haina pasivităţii am văzut mulţi fruntaşi de ai noştri de pe la sate făcându-şi trebşoarele, când cu candidatul guvernamental, când cu cel opoziţionist. Acum, de când suntem activişti, avem altă haină. E... votul universal. Sub această haină sprijineşte d. Dr. Marşieu la St.Ana pe deputatul guevernamental, d. Dr. St. C. Pop la Arad pe kossuthistul Barabás, iar d. Dr. A. Vlad la Deva pe justhcistul Barcsay. Ce să zic apoi de d. Dr. Voi, aţi pernit în ziua aceea lumini de vis, aţi deschis noi mirajuri de ale speranţei, aţi amintit un vers uitat dintr’un poem ce cântă iubirea, aţi făcut pe trubadurul înamorat să’şi desprindă chitara din cui... Ca urmăriţi de o vedenie, don juamii de stradă cântau pe fericita florăreasă, mândră de povara ei, întârziau mai mult la alesul florei, numărau petalele, sorbiau mitrezmele şi mai mult în schimbul privirei galeşe şi arzătoare, cu un gest august, aruncau un ban de argint... Cavalerii trăiau un vis de iubire... Cei ce au uitat ce înseamnă parfumul unei flori şi fulgerarea unei priviri de femee, treceau nepăsători, socotind ce au dat... Parfumul acela vag trezia amintiri, lega inimi şi cu jale mă întreb, câţi or fi oare, cari au gândit cât va înveseli banul de argint inima săracilor, cari vor putea aprinde în ziua de Crăciun candela de la icoană, vor împărţi daruri la copii şi nu vor şti ce clipă anume din viaţa lor trăesc... cei însufleţiţi de un ideal, vă caută, vă desrobesc, de’şi împletesc din voi cununa... Vajda-Voevod, care la Năsăud a dat lozinca că să nu se pună contra-candidat lui Ciocan Iănoiu, pentru că deputaţii naţionalişti au lipsă de el, când vreau să esupereze ceva de la guvern? Cum să ne purtăm dar noi cei mici de la sate? Să urmăm exemplul fruntaşilor? Iată bunăoară în apropierea noastră avem un orăşel: Buteni. Are 3500 locuitori. Români 90 proc. Domnii unguri şi jidani din localitate au o casină. La această casină sunt membri şi inelectualii noştri români din Buteni. Bad. Dr. Aurel Grozda — cred că aţi auzit de el, e advocat în Buteni — este şi membru în comitetul casinei. Şi ţine mult la aceasta cinste. Umblă regulat, toată seara, acolo şi stă la taifas, cu ,,domnii”. Iar ca prietinia să fie şi mai mare îi invită şi la câte o cină, bună. Se înţelege, merge şi el la dânşii, când e invitat. N’am observat nici un fel de antagonism sau chiar separatism naţional. Trăiesc în legături intime şi frăţeşti. Dar eu văd că la adunări d. Dr. Aurel Grozda ţie vorbiri fulgerătoare, despre naţionalism curat, despre cinstea şi demnitatea naţională, despre jertfa curată pe altarul naţiunei. Noi ne şi însufleţim de vorbele frumoase ale dânsului şi ne silim să ne purtăm astfel. Ca urmare a însufleţirei drept că unii din poporenii mei au fost traşi la judecată pentru transgresiuni. Un coleg vecin s’a trezit cu congrua retrasă. Au suferit toţi cu resignare. De mine calea ca valea, zicea colegul cu congrua, eu sunt obişnuit, cu postitul, dar ce o fi de sărmanul Dr. A. Grozda? Dacă mie, pentru că am dus 40 voturi pentru Dr. Lucaciu, mi s’a retras 1400 cor. congruă, dânsul, care răguşise la urmă după vorbirile insufleţitoare sigur şi-a perdut doar chiar jumătate din venitele advocaţiale.” O fi, am reflectat eu , cu gândul involuntar la imunitatea, ce o poate tinde, aureola de membri în comitetul caseinelor ungureşti, unui luptător naţional desinteresat. S’a întâmplat însă că un creştin al meu s’a dus la Buteni, tocmai când era mare cină... internaţională la d. Dr. Grozda. A doua zi vine la mine şi zice: — Apoi părinte cum e asta? Fruntaşii noştri ne ţin vorbiri, ca să nu ne mestecăm cu străinii, şi eu văzui aseară că domnul Aurel trăieşte foarte bine cu „domnii” din Buteni ? Toţi erau la ei. Să sărutau ca fraţii. Bag seamă s’au luat alte hotărîri în comitetul naţional, dar nouă încă nu ni le-a publicat domnul Aurel. Am zâmbit cu durere şi l’am luat cu alte vorbe pe creştin. îmi era ruşine, căci zău, die redactor nici eu singur nu ştiu cum stăm azi, cu naţionalismul ?