Tribuna, iulie-decembrie 1968 (Anul 12, nr. 27-52)
1968-07-04 / nr. 27
Director-fondator IOAN SLAVICI 1884 sâptâmînal de cultură Seria nouă, Anul XII, nr. 27 (596) 4 iulie 1968 Tjtrra bate t Maică de piatră, Cîntec de piatră, Noi îți dăm răsuflarea Desferecată Din munți, din marea Neliniștită Ca o iubită. Cu ochi de lacuri Adinei iie citești Gînduri și steaguri Arse din veacuri De febrele lutului, De febre cerești. D Cuvînt înainte Lumea îți caută Semnul pe frunte Scris întru laudă Lui Kogaion munte, Olimpul dacilor, iluminatul, Mirele tău, Păvaza fiilor tăi, Tatăl nostru, bărbatul, Maică țară, cîntec, tăcere, Inimile noastre ca stelele La înviere Te înconjoară. ION BRAD e data aceasta, obiectivul aparatului fotografic al lui Ion Miclea e ațintit spre trecutul îndepărtat... Și totuși, răsfoind una dite una paginile acestui album, contemplând alăturate o scenă de pe Columna Traiană și vase dacice de lut ars din secolul al IV-lea al erei vechi, moneda de argint din tezaurul de la Crevedia și Incinta sacră a Sarmizegetusei, mozaicul tomitan și chipurile mamei și copilului de pe o metopă a monumentului de la Adamclisi, nu ai sentimentul timpului. Căci suita de imagini pe care bucuros o însoțesc aici cu cîteva cuvinte nu reprezintă un manual și nici măcar o ilustrare a desfășurării istoriei așa cum se obișnuiește în muzee. Temelia albumului nu este timpul cu scurgerea lui neîntreruptă, ci spațiul țării noastre cu străvechea și inde structibila lui unitate. Artistul cu prinde într-un singur mănunchi aproape un mileniu de desvoltare, de creație, de muncă și lupte, un mileniu care poate fi definit cu un singur cuvînt: ÎNCEPUTURILE. Mi se pare că în această strădanie de a le înfățișa stă în primul rînd meritul albumului și secretul succesului pe care nu mă îndoiesc că-l va avea. Fără a-și impune o ordine rigidă, fără a dispune imaginile după vreun criteriu de strictă specialitate istorico-arheologică, autorul ne prezintă binecuvîntatul pămînt al Daciei în sensul larg al cuvîntului, pământul acelei Dacii care a fost patria strămoșilor noștri, care este și patria noastră de astăzi. Și ne înfățișează acest pămînt în nedesfăcuta legătură dintre trecut și prezent, trecerea Dunării de către armata lui Traian învecinîndu-se cu tabloul plin de farmec al înserării pe platoul cetății de la Costești. Instruindu-ne, Albumul ne aduce aminte de ceea ce noi înșineeram odinioară. El ne evocă lucruri pe care mulți le uitaserăm poate, dar care existau ascunse sub țarină și în cîteva un colț al sufletelor noastre. El ne face să ne gîndim, să reflectăm asupra trecutului, a prezentului și a viitorului. Cine poate rămîne nepăsător în fața monumentalității tainice a sanctuarelor de la Sarmizegetusa? în fața grației tinerei perechi înfățișate pe un perete de aedicula romană descoperit la Napoca? Cine ar putea contesta că poporul care a durat cetățile din Munții Orăștiei era un neam de strălucită cultură? Cine nu și-ar da seama, privind chipurile alăturate ale lui Decebal și Traian, de firele care ne leagă pe toți de vremurile de acum aproape două mii de ani? Și cine nu simte că această punte peste secole ne creează îndatoriri ACUM ȘI MÎINE ? E cale lungă de la căpetenia care purtase coiful de aur descoperit la Poiana Coțofenești și pînă la Decebal, regele-erou, căzut în lupta cu Roma lui Traian. E cale lungă de la războaiele daco-romane pînă cînd piosul Zenovie și-a așezat darul într-o mică basilică de la Biertani sau pînă cînd un meșter a lucrat capitelul paleocreștin de la Tomis. Dar pămîntul Daciei a fost același în tot acest răstimp, iar truditorii pământului, chiar dacă unii erau de secole băștinași, iar alții de curînd veniți din felurite colțuri ale lumii romane, se asemănau între ei au sfîrșit prin a se contopi întraun singur popor. Un popor care are dreptul să fie mîndru de înaintașii săi. Imaginile lui Ion Miclea ne încîntă și ne emoționează pentru că ele ne aduc aminte de începuturile NOASTRE. Acad. CONSTANTIN DAICOVICIU AÜI HI SB»................ai............... ton -I ■p. ■i-a.-’u -. SV-ps --V ■>., H II li |Él|l W'U Bacantă. Statuetă de bronz Sec. II — III e. n. Descoperită la Sarmizegetusa (Muzeul de Istorie al Transilvaniei — Cluj). Din albumul „Romania Antiqua de Ion Miclea cu o prefață de Acad. Constantin Daicoviciu, și nouă poezii de Ion Brad (sub tipar la Editura Meridiane) în paginile 4-5 participă: Acad. ȘTEFAN MILCU Acad. C. DAICOVICIU Prof. univ. D. D. ROȘCA, membru corespondent al Academiei Prof. dr. C. FODOR, membru corespondent al Academiei Prof. univ. ȘTEFAN PASCU, membru corespondent al Academiei Dr. ALEXANDRU LUNGU Proletari din toate țările, uniți-vă! 8 pagini — 1 leu Sîmbăta trecută, nu departe de fosta cîmpie a Filaretului, denumită din 1848 Cîmpia Libertății, s-a desfășurat, pe stadionul Republicii, într-un cadru impresionant, aniversarea a 120 de ani de la declanșarea revoluției burghezo-democratice din țara noastră, piatră de hotar pentru o nouă epocă în dezvoltarea economică, socială și națională a României. In prezența conducătorilor de partid și de stat a zecilor de mii de cetățeni sosiți la marea sărbătoare, au fost evocate, rînd pe rînd principalele momente din zbuciumata și eroica luptă a poporului nostru pentru libertate și independență națională, pentru unitate și dreptate socială, într-o atmosferă de puternic entuziasm, asistența a retrăit, în acest miting festiv, o întreagă epocă istorică, prin tot ce a marcat ea mai semnificativ în conștiința posterității. Dînd glas mărețelor înfăptuiri obținute sub stindardul biruitor al clasei muncitoare, tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al C.C. al P.C.R. și președintele Consiliului de Stat, a expus, în magistrala sa cuvântare, semnificația evenimentelor revoluționare din 1848 în toate provinciile românești, ca și consecințele lor pentru dezvoltarea ulterioară a poporului nostru pe drumul progresului și libertății. Ecoul adinc al cuviintelor rostite de tovarășul Nicolae Ceaușescu este prea viu în mintea și în inima noastră pentru a-i putea defini, în cîteva rânduri, amploarea și spiritul mobilizator, trezite în conștiința maselor largi, prin adevărul și forța de generalizare științifică pe care o reprezintă, spre a-i putea sublinia întreaga însemnătate în aprecierea evenimentelor istorice analizate. Vom încerca, totuși,să reținem cîteva din ele, cu o pondere deosebită în tezaurul bogat al învățăturii marxist-leniniste, aplicată în mod creator la particularitățile istoriei noastre. Ne gîndim, înainte de toate, la locul, importanța și funcția revoluției de la 1848 în Moldova, Transilvania și Țara Românească. Lupta comună de la 1848 împotriva înapoierii politice și social-economice — pentru lichidarea raporturilor de producție feudale și scuturarea jugului străin, pentru democrația burgheză, pentru unitate și independență națională — reprezintă, așa cum preciza secretarul general al C.C. al P.C.R. „o necesitate obiectivă, determinată de nevoia dezvoltării mai departe a forțelor de producție, de asigurarea procesului economico-social și național al poporului nostru“. Condițiile similare și țelurile comune au făcut din mișcarea revoluționară românească de la 1848 „avanpostul cel mai înaintat al revoluției burgheze din sud-estul continentului“, îmbinarea luptei împotriva asupritorilor feudali autohtoni cu eforturile de scuturare a dominației cotropitorilor străini — otomani, țariști și habsburgi — au unit în jurul steagului revoluției pașoptiste, pe lângă intelectualii înaintați ai epocii, cele mai diverse pături sociale ale poporului român, precum și mase asuprite ale naționalităților conlocuitoare. Abolirea servituților feudale, a dominației otomane și habsburgice, a anacronicului și apăsătorului „Regulament organic“, a politicii de învrăjbire națională, promovată de birocrația aulică vieneză, constituia singurul drum spre libertate socială și națională a locuitorilor vechii Dacii, indiferent de naționalitate, spre a se putea ridica la progres și propășire social-economică și culturală. Tocmai de aceea, puterile reacționare s-au coalizat pentru înăbușirea flăcării revoluționare. Feudalismul otoman, țarismul și absolutismul habsburgic au făcut tot ce le-au stat în putință pentru a înăbuși revoluția și a semăna discordia în rîndul celora care o duceau spre biruință. Așa cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu în cuvântarea sa „Desființarea granițelor artificiale între cele trei țări române se impunea tot mai evident ca o necesitate de neînlăturat. Datorită economiei lor complimentare, legăturilor de schimb intense, statornicite istoricește, țările române nu se mai miteau dezvolta în continuare decât într-un tot unitar, într-un stat unic, liber și independent“. Asuprit de veacuri, poporul român înțelege să ducă lupta pentru libertate socială și națională, solidarizîndu-se cu celelalte popoare oprimate. „Cei mai înaintați revoluționari de la 1848 — precizează tovarășul Nicolae Ceaușescu — au militat pentru întărirea prieteniei, și frăției poporului român cu naționalitățile conlocuitoare, pentru unirea eforturilor tuturor locuitorilor acestor meleaguri, indiferent de naționalitate, în lupta pentru scuturarea jugului asupririi sociale și naționale“. Animați de ideile nobile ale revoluției și călăuziți de spiritul realist al primejdiei comune, români, maghiari, germani și secui s-au găsit împreună, într-o serie de împrejurări — la adunările de pe Cîmpia Blajului, ca și la alte manifestări populare din Transilvania — în lupta pentru dreptate și libertate, între masele largi, ca și între conducătorii luminați ai evenimentelor revoluționare de la 1848, spiritul solidarității și frăției constituie o tradiție de neprețuit. Printre liderii de frunte ai marii furtuni sociale de la 1848 — așa cum relevă tovarășul Nicolae Ceaușescu — „figura cea mai luminoasă o reprezintă Niccolae Bălcescu, gînditor social de talie europeană, ale cărui lucrări demonstrează o concepție foarte avansată pentru vremea sa cu privire la problemele fundamentale ale dezvoltării societății, ale îmbunătățirii destinului poporului român. In această galerie de oameni de seamă ai revoluției se înscriu Avram Iancu, „Craiul Munților“*, conducător înflăcărat al maselor, luptătorii patrioți Eftimie Murgu, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, frații Golescu și frații Mureșanu, Simion Bărnuțiu, Gheorghe Barițiu, Ion Ionescu de la Brad, Al. Ioan Cuza, C. A. Rosetti, Vasile Alecsandri, militanții maghiari Petőfi Sándor și Táncsics Mihály, eroul secui Gábor Áron, luptătorii sași Ștefan Ludvig Roth, Anton Kurz și mulți alții“, împotrivirea înverșunată a claselor exploatatoare, manevrele perfide ale asupritorilor pentru dezbinarea forțelor revoluționare, greșelile unor conducători ai insurgenților, dar mai ales intervenția brutală a forțelor externe — otomane, habsburgice și țariste — au avut ca rezultat înfrângerea revoluției de la 1848. Consecințele evenimentelor revoluționare au fost, totuși, de o mare însemnătate pentru istoria țării noastre. Rânduielile feudale au fost zguduite din temelii și conștiința națională și socială înaintată nu a putut fi înfrîntă. La 11 ani de la revoluție, se realiza unirea Moldovei cu Țara Românească, fruct al luptei maselor populare, iar la trei decenii după același măreț eveniment se obținea, prin lupta ostașilor români, alături de trupele rusești și de patrioții bulgari, independența națională a statului român creat în 1859. Tovarășul Nicolae Ceaușescu arată că statul național român unitar, pentru care poporul nostru a dat jertfe nenumărate, a fost înfăptuit abia acum 50 de ani „prin lupta maselor populare din întreaga țară, în condițiile prăbușirii imperiului habsburgic și ale marilor frământări sociale ce au cuprins lumea în perioada primului război mondial, o puternică influență în realizarea năzuințelor naționale ale poporului român, ca și ale altor popoare, a avut victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie care a deschis o nouă eră în dezvoltarea omenirii — era socialistă — proclamând dreptul la autodeterminare al fiecărei națiuni, la dezvoltarea liberă și suverană a fiecărui popor“. Dar regimul burghezo-moșieresc nu a putut și nici nu a dorit să asigure suveranitatea și independența națională a țării întregite, aservind poporul nostru dublei exploatări și asupriri, interne și externe. Abia prin preluarea stindardului luptei sociale și naționale de către partidul de avangardă al clasei muncitoare s-au creat premisele călăuzirii poporului nostru spre realizarea năzuințelor sale vitale. Eliberarea de sub jugul fascist, democratizarea țării, instituirea puterii muncitorești-țărănești, triumful relațiilor socialiste la orașe și sate, succesele revoluției culturale și trecerea la desăvârșirea construcției noii orînduiri au asigurat adevărata suveranitate și independență națională a țării, condițiile materiale pentru înflorirea economică și spirituală a poporului nostru — fără deosebire de naționalitate, rasă sau sex — care ne permit să ne situăm în primele rînduri ale popoarelor civilizate. Aplicarea in viață a Directivelor Congresului al IX-lea al P.C.R. afirmă și grăbește înfăptuirea marilor și generoaselor năzuințe ale idealurilor de care este animat poporul nostru în comunitatea forțelor progresiste din întreaga lume. Unitatea mișcării comuniste și muncitorești, a tuturor forțelor democratice, coexistența pașnică între toate popoarele iubitoare de pace, indiferent de orânduire socială, au devenit obiective principale în politica înțeleaptă a Partidului Comunist Român: continuatorul, pe o treaptă calitativ superioară, a celor mai înaintate dintre ideile pașoptiștilor din cele trei provincii românești, conducătorul înțelept al națiunii noastre socialiste, pe drumul glorios indicat de învățătura marxist-leninistă. Oamenii muncii din țara noastră — români, maghiari, germani și de alte naționalități — luptă pentru ridicarea continuă, economică și spirituală, a patriei lor comune — România socialistă — garanția democrației depline, a înfloririi personalității umane, a frăției și libertății, a echității și progresului tehnic nelimitat, a prosperității economice, a viitorului visat de cei mai străluciți dintre înaintașii lor, însetați de lumină, dreptate, adevăr și fericire. ION LUNGU SARMIZEGETUSA DACICA, Incinta sacră , Sanctuarul mic patrulater, Sanctuarul mic circular, Soarele de andezit și Sanctuarul calendar (Sec. I e. n.).