Tribuna, iulie-decembrie 1968 (Anul 12, nr. 27-52)

1968-07-04 / nr. 27

Director-fondator IOAN SLAVICI 1884 sâptâmînal de cultură Seria nouă, Anul XII, nr. 27 (596) 4 iulie 1968 Tjtrra b­ate t Maică de piatră, Cîntec de piatră, Noi îți dăm răsuflarea Desferecată Din munți, din marea Neliniștită Ca o iubită. Cu ochi de lacuri Adinei iie citești Gînduri și steaguri Arse din veacuri De febrele lutului, De febre cerești. D Cuvînt înainte Lumea îți caută Semnul pe frunte Scris întru laudă Lui Kogaion­ munte, Olimpul dacilor, iluminatul, Mirele tău, Păvaza fiilor tăi, Tatăl nostru, bărbatul, Maică țară, cîntec, tăcere, Inimile noastre ca stelele La înviere Te înconjoară. ION BRAD e data aceasta, obiectivul aparatului fotografic al lui Ion Miclea e ațintit spr­e trecutul îndepărtat... Și totuși, răsfoind una dite una paginile acestui album, con­templând alăturate o scenă de pe Columna Traiană și vase dacice de lut ars din­ secolul al IV-lea al erei vechi, moneda de argint din te­zaurul de la Crevedia și Incinta sacră a Sarmizegetusei, mozaicul tomitan și chipurile mamei și copilului de pe o metopă a monumen­tului de la Adamclisi, nu ai sentimentul timpului. Căci suita de ima­gini pe care bucuros o însoțesc aici cu cîteva cuvinte nu reprezintă un manual și nici măcar o ilustra­re a desfășurării istoriei așa cum se obișnuiește în muzee. Temelia al­bumului nu este timpul cu scur­gerea lui neîntreruptă, ci spațiul ță­rii noastre cu străvechea și inde­­ structibila lui unitate. Artistul cu­­ prinde într-un singur mănunchi a­­proape un mileniu de desvoltare, de creație, de muncă și lupte, un mileniu care poate fi definit cu un singur cuvînt: ÎNCEPUTURILE. Mi se pare că în această strădanie de a le înfățișa stă în primul rînd meritul albumului și secretul succesului pe care nu mă îndoiesc că-l va avea. Fără a-și impune o ordine rigidă, fără a dispune ima­ginile după vreun criteriu de strictă specialitate istorico-arheologică, autorul ne prezintă binecuvîntatul pămînt al Daciei în sensul larg al cu­vîntului, pământul acelei Dacii care a fost patria strămoșilor noștri, care este și patria noastră de astăzi. Și ne înfățișează acest pămînt în nedesfăcuta legătură dintre trecut și prezent, trecerea Du­nării de către armata lui Traian învecinîndu-se cu tabloul plin de farmec al înserării pe platoul cetății de la Costești. I­nstruindu-ne, Albumul n­e aduce aminte de ceea­­ ce noi înșine­­eram odinioară. El ne evocă lucruri pe care mulți le uitaserăm poate, dar care existau ascunse sub țarină și în cîteva un colț al sufletelor noastre. El ne face să ne gîndim, să reflectăm asupra trecutului, a prezentului și a viitorului. Cine poate rămîne nepăsător în fața mo­numentalității tainice a sanctuarelor de la Sarmizegetusa? în fața grației tinerei perechi înfățișate pe un perete de aedicula romană descoperit la Napoca? Cine ar putea contesta că poporul care a du­rat cetățile din Munții Orăștiei era un neam de strălucită cultură? Cine nu și-ar da seama, privind chipurile alăturate ale lui Decebal și Traian, de firele care ne leagă pe toți de vremurile de acum a­­proape două mii de ani? Și cine nu simte că această punte peste secole ne creează îndatoriri ACUM ȘI MÎINE ? E cale lungă de la căpetenia care purtase coiful de aur desco­perit la Poiana Coțofenești și pînă la Decebal, regele-erou, căzut în lupta cu Roma lui Traian. E cale lungă de la războaiele daco-romane pînă cînd piosul Zenovie și-a așezat darul într-o mică basilică de la Biertani sau pînă cînd un meșter a lucrat capitelul paleocreștin de la Tomis. Dar pămîntul Daciei a fost același în tot acest răstimp, iar truditorii pământului, chiar dacă unii erau de secole băștinași, iar alții de curînd veniți din felurite colțuri ale lumii romane, se asemănau între ei au sfîrșit prin a se contopi întraun singur popor. Un po­por care are dreptul să fie mîndru de înaintașii săi. Imaginile lui Ion Miclea ne încîntă și ne emoționează pentru că ele ne aduc aminte de începuturile NOASTRE. Acad. CONSTANTIN DAICOVICIU AÜI HI SB»................ai............... ton -I ■p. ■i-a­­.-’u -. SV-ps --V ■>., H II li |Él|l W'U Bacantă. Statuetă de bronz Sec. II — III e. n. Descoperită la Sarmizegetusa (Muzeul de Istorie al Transilvaniei — Cluj). Din albumul „Romania Antiqua de Ion Miclea cu o prefață de Acad. Constantin Daicoviciu, și nouă poezii de Ion Brad (sub tipar la Editura Meridiane) în paginile 4-5 participă: Acad. ȘTEFAN MILCU Acad. C. DAICOVICIU Prof. univ. D. D. ROȘCA, membru corespondent al Academiei Prof. dr. C. FODOR, membru corespondent al Academiei Prof. univ. ȘTEFAN PASCU, membru corespondent al Academiei Dr. ALEXANDRU LUNGU Proletari din toate țările, uniți-vă! 8 pagini — 1 leu Sîmbăta trecută, nu departe de fosta cîm­­pie a Filaretului, denumită din 1848 Cîmpia Li­bertății, s-a desfășurat, pe stadionul Republicii, într-un cadru impresionant, aniversarea a 120 de ani de la declanșarea revoluției burghezo-de­­mocratice din țara noastră, piatră de hotar pen­tru o nouă epocă în dezvoltarea economică, so­cială și națională a României. In prezența conducătorilor de partid și de stat a zecilor de mii de cetățeni sosiți la marea săr­bătoare, au fost evocate, rînd pe rînd principa­lele momente din zbuciumata și eroica luptă a poporului nostru pentru libertate și indepen­dență națională, pentru unitate și dreptate so­cială, într-o atmosferă de puternic entuziasm, asistența a retrăit, în acest miting festiv, o în­treagă epocă istorică, prin tot ce a marcat ea mai semnificativ în conștiința posterității. Dînd glas mărețelor înfăptuiri obținute sub stindardul biruitor al clasei muncitoare, tova­rășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al C.C. al P.C.R. și președintele Consiliului de Stat, a expus, în magistrala sa cuvântare, semnificația evenimentelor revoluționare din 1848 în toate provinciile românești, ca și consecințele lor pen­tru dezvoltarea ulterioară a poporului nostru pe drumul progresului și libertății. Ecoul adinc al cuviintelor rostite de tovarășul Nicolae Ceaușescu este prea viu în mintea și în inima noastră pentru a-i putea defini, în cîteva rânduri, amploarea și spiritul mobilizator, trezite în conștiința maselor largi, prin adevărul și forța de generalizare științifică pe care o repre­zintă, spre a-i putea sublinia întreaga însemnă­tate în aprecierea evenimentelor istorice anali­zate. Vom încerca, to­tuși,să reținem cîteva din ele, cu o pondere deosebită în tezaurul bogat al în­vățăturii marxist-leniniste, aplicată în mod crea­tor la particularitățile istoriei noastre. Ne gîn­dim, înainte de toate, la locul, importanța și funcția revoluției de la 1848 în Moldova, Tran­silvania și Țara Românească. Lupta comună de la 1848 împotriva înapoierii politice și social-economice — pentru lichidarea raporturilor de producție feudale și scuturarea jugului străin, pentru democrația burgheză, pen­tru unitate și independență națională — repre­zintă, așa cum preciza secretarul general al C.C. al P.C.R. „o necesitate obiectivă, determinată de nevoia dezvoltării mai departe a forțelor de pro­ducție, de asigurarea procesului economico-so­­cial și național al poporului nostru“. Condițiile similare și țelurile comune au fă­cut din mișcarea revoluționară românească de la 1848 „avanpostul cel mai înaintat al revolu­ției burgheze din sud-estul continentului“, îmbinarea luptei împotriva asupritorilor feu­dali autohtoni cu eforturile de scuturare a do­minației cotropitorilor străini — otomani, ța­­riști și habsburgi — au unit în jurul steagului revoluției pașoptiste, pe lângă intelectualii îna­intați ai epocii, cele mai diverse pături sociale ale poporului român, precum și mase asuprite ale naționalităților conlocuitoare. Abolirea servituților feudale, a dominației oto­mane și habsburgice, a anacronicului și apăsă­torului „Regulament organic“, a politicii de în­vrăjbire națională, promovată de birocrația au­lică vieneză, constituia singurul drum spre liber­tate socială și națională a locuitorilor vechii Dacii, indiferent de naționalitate, spre a se pu­tea ridica la progres și propășire social-econo­­mică și culturală. Tocmai de aceea, puterile reacționare s-au coalizat pentru înăbușirea flă­cării revoluționare. Feudalismul otoman, țarismul și absolutismul habsburgic au făcut tot ce le-au stat în putință pentru a înăbuși revoluția și a semăna discordia în rîndul celora care o du­ceau spre biruință. Așa cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu în cuvântarea sa „Desființarea granițelor artifi­ciale între cele trei țări române se impunea tot mai evident ca o necesitate de neînlăturat. Da­torită economiei lor complimentare, legăturilor de schimb intense, statornicite istoricește, țările­ române nu se mai miteau dezvolta în continuare decât într-un tot unitar, într-un stat unic, liber și independent“. Asuprit de veacuri, poporul român înțelege să ducă lupta pentru libertate socială și națio­nală, solidarizîndu-se cu celelalte popoare opri­mate. „Cei mai înaintați revoluționari de la 1848 — precizează tovarășul Nicolae Ceaușescu — au militat pentru întărirea prieteniei, și frăției poporului român cu naționalitățile conlocuitoare, pentru unirea eforturilor tuturor locuitorilor a­­cestor meleaguri, indiferent de naționalitate, în lupta pentru scuturarea jugului asupririi sociale și naționale“. Animați de ideile nobile ale revoluției și că­lăuziți de spiritul realist al primejdiei comune, români, maghiari, germani și secui s-au găsit împreună, într-o serie de împrejurări — la adu­nările de pe Cîmpia Blajului, ca și la alte ma­nifestări populare din Transilvania — în lupta pentru dreptate și libertate, între masele largi, ca și între conducătorii luminați ai evenimente­lor revoluționare de la 1848, spiritul solidarității și frăției constituie o tradiție de neprețuit. Prin­tre liderii de frunte ai marii furtuni sociale de la 1848 — așa cum relevă tovarășul Nicolae Ceaușescu — „figura cea mai luminoasă o re­prezintă Nic­colae Bălcescu, gînditor social de ta­lie europeană, ale cărui lucrări demonstrează o concepție foarte avansată pentru vremea sa cu privire la problemele fundamentale ale dezvol­tării societății, ale îmbunătățirii destinului po­porului român. In această galerie de oameni de seamă ai revoluției se înscriu Avram Iancu, „Craiul Munților“*, conducător înflăcărat al ma­selor, luptătorii patrioți Eftimie Murgu, Ion Ghi­­ca, Mihail Kogălniceanu, frații Golescu și frații Mureșanu, Simion Bărnuțiu, Gheorghe Barițiu, Ion Ionescu de la Brad, Al. Ioan Cuza, C. A. Ro­­setti, Vasile Alecsandri, militanții maghiari Pe­tőfi Sándor și Táncsics Mihály, eroul secui Gá­bor Áron, luptătorii sași Ștefan Ludvig Roth, Anton Kurz și mulți alții“, împotrivirea înverșunată a claselor exploata­toare, manevrele perfide ale asupritorilor pentru dezbinarea forțelor revoluționare, greșelile unor conducători ai insurgenților, dar mai ales inter­venția brutală a forțelor externe — otomane, habsburgice și țariste — au avut ca rezultat în­frângerea revoluției de la 1848. Consecințele evenimentelor revoluționare au fost, totuși, de o mare însemnătate pentru isto­ria țării noastre. Rânduielile feudale au fost zgu­duite din temelii și conștiința națională și so­cială înaintată nu a putut fi înfrîntă. La 11 ani de la revoluție, se realiza unirea Moldovei cu Țara Românească, fruct al luptei maselor popu­lare, iar la trei decenii după același măreț eveni­ment se obținea, prin lupta ostașilor români, ală­turi de trupele rusești și de patrioții bulgari, in­dependența națională a statului român creat în 1859. Tovarășul Nicolae Ceaușescu arată că sta­tul național român unitar, pentru care poporul nostru a dat jertfe nenumărate, a fost înfăptuit abia acum 50 de ani „prin lupta maselor popu­lare din întreaga țară, în condițiile prăbușirii imperiului habsburgic și ale marilor frământări sociale ce au cuprins lumea în perioada primului război mondial, o puternică influență în realiza­rea năzuințelor naționale ale poporului român, ca și ale altor popoare, a avut victoria Marii Re­voluții Socialiste din Octombrie care a deschis o nouă eră în dezvoltarea omenirii — era so­cialistă — proclamând dreptul la autodetermi­nare al fiecărei națiuni, la dezvoltarea liberă și suverană a fiecărui popor“. Dar regimul burghezo-moșieresc nu a putut și nici nu a dorit să asigure suveranitatea și inde­pendența națională a țării întregite, aservind poporul nostru dublei exploatări și asupriri, in­terne și externe. Abia prin preluarea stindardului luptei sociale și naționale de către partidul de avangardă al clasei muncitoare s-au creat premisele călăuzirii poporului nostru spre realizarea năzuințelor sale vitale. Eliberarea de sub jugul fascist, democra­tizarea țării, instituirea puterii muncitorești-ță­­rănești, triumful relațiilor socialiste la orașe și sate, succesele revoluției culturale și trecerea la desăvârșirea construcției noii orînduiri au asigu­rat adevărata suveranitate și independență na­țională a țării, condițiile materiale pentru înflo­rirea economică și spirituală a poporului nostru — fără deosebire de naționalitate, rasă sau sex — care ne permit să ne situăm în primele rîn­­duri ale popoarelor civilizate. Aplicarea in viață a Directivelor Congresului al IX-lea al P.C.R. afirmă și grăbește înfăptuirea marilor și generoa­selor năzuințe ale idealurilor de care este animat poporul nostru în comunitatea forțelor progre­siste din întreaga lume. Unitatea mișcării comuniste și muncitorești, a tuturor forțelor democratice, coexistența pașnică între toate popoarele iubitoare de pace, indife­rent de orânduire socială, au devenit obiective principale în politica înțeleaptă a Partidului Co­munist Român: continuatorul, pe o treaptă cali­tativ superioară, a celor mai înaintate dintre ideile pașoptiștilor din cele trei provincii româ­nești, conducătorul înțelept al națiunii noastre socialiste, pe drumul glorios indicat de învăță­tura marxist-leninistă. Oamenii muncii din țara noastră — români, maghiari, germani și de alte naționalități — luptă pentru ridicarea continuă, economică și spirituală, a patriei lor comune — România socialistă — garanția democrației de­pline, a înfloririi personalității umane, a frăției și libertății, a echității și progresului tehnic ne­limitat, a prosperității economice, a viitorului visat de cei mai străluciți dintre înaintașii lor, însetați de lumină, dreptate, adevăr și fericire. ION LUNGU SARMIZEGETUSA DACICA, Incinta sacră , Sanctuarul mic patrulater, Sanctuarul mic circular, Soarele de andezit și Sanctuarul calendar (Sec. I e. n.).

Next