Tribuna, 1974 (Anul 18, nr. 1-52)

1974-04-18 / nr. 16

Proletari din toate țările unu­i-val DIRECTOR FONDATOR : IOAN SLAVICI (1884) ANUL XVIII, 18 aprilie, 1974 12 PAGINI - 1 LEU • AL, MATEI: Elaborarea Memorandului : ION OARCĂSU: „Gînd românesc" și momentul resurecției Aniversări UNESCO: KANT — 250 DUMITRU ISAC: Viața și opera CĂLINA MARE: Cunoașterea științifică GRIGORE ZANC: Etica imperativului categoric LIVIU PETRESCU: Morala ibseniana ION COCORA: Premisele unei dramatizări WLADISLAW MACHEJEK: La moara veche I­­ON CICALA: Continua întărire a rolului par­tidului în etapa actuală , LIVIU MAIOR: „Tribuna" și opinia publică eu­ropeană MASA ROTUNDĂ,­­ în discuție: PETRU POAN­TĂ — Modalități lirice contemporane Proză: DUMITRU MIRCEA • MIRCEA GOGA: Institutul Ion Andreescu la 25 de ani ® Cronică literară — reviste — muzică — top 10 Poporul — adevăratul stăpîn al destinelor țării Recenta Consfătuire a activului de partid și de stat din ministere și instituții centrale s-a desfășurat sub semnul continuei perfecționări a organizării și conduce­rii întregii noastre vieți economice și sociale, inițiată de mai mulți ani de conducerea partidului, personal de to­­varăul Nicolae Ceaușescu, secretar general al partidului, președintele Republicii Socialiste România. Consfătuirea, avînd un pregnant caracter de lucru, a dezbătut pe larg stilul și metodele de muncă aplicate și măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătățirea activității organelor colective de conducere, ale organizațiilor de partid din ministere și instituții centrale pentru a tran­spune în viață sarcinile ce revin din hotăririle de partid și de stat, din indicațiile președintelui țării. Măsurile luate în decursul anilor și care au fost ade­verite de viață au dus la eliminarea unor paralelisme și suprapuneri ridicînd la un nivel mai înalt și științific conducerea vieții economico-sociale necesitată de noua etapă de dezvoltare a țării. Desigur, acest proces de per­fecționare — așa cum îl concepe partidul nostru — are un caracter permanent, rezolvarea complexelor probleme ale vieții necesitînd o neîntreruptă perfecționare în toate domeniile de activitate. întreaga consfătuire a fost dominată de acest spirit inovator al tovarășului Nicolae Ceaușescu care a rostit cu această ocazie o amplă cuvîntare de mare importan­ță teoretică și practică. „Succesele pe care le-am dobîn­­dit — arăta secretarul general al partidului — în toate domeniile de activitate sînt o puternică demonstrație a justeței liniei generale politice, marxist-leniniste a Par­tidului Comunist Român, care aplică în mod creator le­gitățile generale ale dezvoltării sociale la condițiile con­crete din țara noastră“. Toate aceste succese sunt datorate clasei muncitoare, care-și îndeplinește cu cinste rolul de clasă conducătoa­re a societății, țărănimii, intelectualității, a tuturor oa­menilor muncii, fără deosebire de naționalitate, întregu­lui popor care, sub conducerea partidului comunist, dă viață politicii interne și externe a partidului și statului. Cu un înalt spirit de exigență, tovarășul Nicolae Ceaușescu s-a referit și la o serie de lipsuri ce se mani­festă în munca ministerelor, făcînd un călduros apel la creșterea responsabilității și disciplinei în muncă, a spi­ritului critic și autocritic, pentru aplicarea cu și mai multă consecvență a principiului muncii colective în spi­ritul activității de partid, întreaga cuvîntare a secreta­rului general al partidului este străbătută de marea sa grijă pentru înflorirea patriei, a statului nostru socialist, de continua întărire a democratismului, de îmbunătă­țire a activității politico-ideologice, grija pentru stricta respectare a legalității, pentru repartizarea, reciclarea și rotirea cadrelor, de creștere a bunăstării materiale și spirituale a poporului. Ideea ce străbate discursul este că întregul apa­rat de stat se află sub controlul maselor largi populare. „Trebuie înțeles — spunea președintele Republicii Socia­liste România — că principiile democrației noastre so­cialiste — care constituie o latură fundamentală a so­cietății noastre — pornesc de la faptul că adevăratul stă­pîn al destinelor țării este poporul însuși, că el își con­struiește în mod conștient propriul său viitor, iar func­ționarii, aparatul de stat de orice fel se află în serviciul poporului... Toți răspund in fața poporului — conducă­torul de fapt al întregii noastre societăți, în fața lui trebuie să răspundem permanent, în fața lui trebuie să dea fiecare socoteală“. Tezele teoretice și indicațiile practice cuprinse in cu­­vîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu vor impulsiona activitatea milioanelor de constructori ai socialismului care vor face totul pentru a întîmpina a 30-a aniversare a eliberării țării cu realizarea și depășirea planului, pen­tru ca al XI-lea Congres al partidului să poată raporta succese tot mai elocvente în toate domeniile vieții socia­le și economice a patriei, menite să ducă la ridicarea României pe noi culuni de progres și civilizație. TRIBUNA IOAN RUSU Maternitate ANTOLOGIE XXX HORIA BĂDESCU PĂMÎNT ROMÂNESC Pămîntul românesc este lumina din care trupul nostru se desface, e sufletul ce curge intr-un rîu, e vorba care spune pururi pace, e liniștea înaltelor genuri și inserarea ploilor spre brume, neliniștea fecioarelor dorind și dreptul sacru de-a avea un nume, e osul sfînt din care zămislim duminicile clipei viitoare, e gindul nostru fără de sfîrșit e lacrima la margine de mare, el e aici, a fost și va mai fi cînd noi vom adormi curați sub grîne, pomîntul românesc e tot ce­ avem și tot ce suntem­ și ce vom rămine! Imn muncii îmi place să mă uit la bobul de grîu cu tot atîta in­teres ca la noua și cea mai moderna clădire din oraș, sau ca la forma elegantă și criptică în același timp, pentru ochiul profan, a unui calculator electronic de ultim tip. Fără îndoială că dacă bobul de grîu plesnește în cămașa lui de invizibil borangic, asta se datorează faptului că se află în el înmagazinată, la scara lui de bob de grîu, tot atîta muncă umană cît în cea mai modernă și confortabilă clădire de locuit, cît în cel mai perfecționat și criptic calculator electronic. Mun­că, adică efort, consum de energie, risipă de sudoare umană, dar și­ pasiune, dăruire, inventivitate, senti­ment demiurgic, gîndire și voință la cea mai înaltă temperatură. Aspirație spre altă treaptă și încă una și iarăși alta, detestare, imposibilitate de a suporta parte­rul, platforma căldură unde e sigur poate și comod, dar unde brațul și gîndirea lîncezesc. Ne lipim uneori urechea de pămînt să auzim cum crește firul de iarbă și această imagine, îndrăgită cînd­­va de poeții versului sau ai prozei, mai găsește credit in inimile noastre. Ne lipim urechea de pămînt să au­zim cum crește firul de iarbă și într-adevăr îl auzim crescînd tenace și impetuos și cu zgomotul lui nepotolit de fir de iarbă și zgomotul acesta, chiotul acesta per­fect sesizabil­e, dacă vreți, un imn al împlinirii. Obiș­nuită acum cu zgomotosul fir de iarbă, urechea sur­prinde alte ritmuri mai puternice, mai pline, care nu mai vin de la rădăcinile vreunui fir de iarbă sau de grîu sau de porumb, deși trec pulsînd prin ele. Pă­mîntul adună și poartă în sine ca pe un ecou fără sfîrșit rețeaua densă, vitală, a nedomolitului ritm al muncii. Și nici un efort, nici un plus de imaginație nu mai e necesar pentru a ști: buduitul acela e focul de vatră dintîi a Terrei, transmutat în inima unui fur­nal gălățean, sau o locomotivă diesel electrică pe li­nia de probe sau tractorul trăgînd lungi spade încovo­iate ce brăzdează și pregătesc nesfîrșitele întinderi pentru fecundare. Munca noastră e sămînța indispensa­bilă obținerii oricărui rod nou, și fără de care chiar ideea de rod ar fi de neconceput. Munca noastră e cel mai solemn legămînt al omului cu sine însuși. Un efort ce nu admite stagnarea, o luptă cu mate­ria inertă, cu propria comoditate inerțială. Am ajuns acolo unde orice oprire înseamnă dare îndărăt, fiindcă progres în afara dinamicii nu are înțeles. Și progresul e unanim revendicat. A fost posibil să ajungem pe treapta lui astăzi, fiindcă înțelepciunea și tăria noastră poartă un singur nume: munca pasionată, creatoare, veche de cînd știe acest popor despre sine însuși și nouă, în fiecare moment. Ii datorăm ceea ce sîntem și vom fi. Nu există deus ex machina decît în teatru și nici acolo nu înseamnă ce și-ar putea închipui unii — sau ce-ar vrea unii — să însemne. Nimeni de nicăieri nu ne dăruiește, generos și filantrop, progresul de care avem nevoie, nivelul de civilizație la care am ajuns, bunăstarea sporită spre care tindem, și a vedea în in­stalațiile petrolifere românești care străpung cu sigu­ranță și precizie scoarța dură în atîtea părți ale lumii, sau în al o sută miilea autoturism românesc din tipul cunoscut pe multe șosele ale Europei altceva decît un rod al mîinii și gîndului sudate la aceeași fierbințea­lă a voinței, înseamnă a-ți presăra, deliberat, praf în ochi sub cuvînt că percepi mai bine. Indiferent de împrejurări, de vitregiile trecătoare ale naturii, de cerul care întîrzie să se încrunte o ploaie sau stă prea multă vreme încruntat, indiferent de com­plicarea, pe alocuri, sub scutul birocratic, a ritmului firesc, util al muncii, credința noastră puternică, de nezdruncinat, stă în indispensabilitatea și frumusețea inegalabilă a actului productiv. Cîntînd munca (și o cîntăm prea puțin), slăvim omul ce muncește și care a ajuns cum e și care vrea să ajungă mai mult decît e prin munca sădită în ființa noastră, în fibrele mușchi­lor noștri, în celulele vii, nepotolite ale creierului și în pulsația fierbinte a inimii. DAN REBREANU

Next