Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1897 (Anul 1, nr. 1-122)

1897-01-15 / nr. 8

Pag. 34 — Nr. 8 regal din Bucureşti, şi-a stabilit atelierul la Ateneu. In septemâna trecută Regele şi Regina, şi la vreo câteva zile Principele şi Principesa României, au visitat atelierul d-lui Ajdukiewicz. — D-l Sîrcu, profesor de limba română la universitatea din Petersburg, însărcinat fiind de guvernul rusesc să cerceteze starea bisericei ortodoxe in Transilvania, va sosi in curând la Bucureşti. — D-l Dimitrie A. Sturdza, şeful parti­dului naţional-liberal, a sosit la Viena, unde astăzi va fi primit de împărat. — Numai ziarele franceze scot la iveală antagonismul contra Germanilor a contelui Murawiew, noului cancelar rusesc. Presa germană nu-i recunoaşte aceasta însuşire. Adevărul va fi că noul conducător al poli­ticei externe ruse va trebui, independent de preocupările sale personale, să se con­formeze voinţei împăratului seu. — în cercurile diplomatice articolii zia­rului „Reichswehr“ din Viena contra Ger­maniei sunt socotiţi ca lipsiţi de ori­ce importanţă şi ca simple expectoraţiuni ziaristice. Din parlamentul maghiar. Şedinţa de la 25 ianuarie. Fiascul lui Bánffy. La pertractarea fondului de reservă în desbaterea budgetului, primul a luat cuvântul baronul Bânffy, încercând să se spele de învinuirea ce oposiţia­­i-o făcea mereu, că adecă a pus pe cineva să fure scrisoarea de­putatului Blaskovich adresată abatelui Mol­nár. Bânffy a declarat, că scrisoarea a primit-o de la ziaristul Vészi Jószef, care ia­răşi a ajuns în posesiunea ei din întâmplare, şi anume aşa, că mutându-se biuroul parti­dului poporal, între mai multe scrisori fără preţ a rămas în localul vechiu şi scrisoarea din vorbă. Spune apoi, că aducându-se scri­soarea el a pus-o la o parte, iar acum, când s’a folosit de ea, citindu-o în Dietă, n’a făcut nimic incorect, deoare­ce scrisoarea nu con­ţinea nimic ce ar fi spre desenorul autorului ei, şi nici chestiuni private nu cuprinde, ce l’ar fi putut împiedeca ca să o citească, ci lucrurile dintr’însa erau de însemnătate ge­nerală. Deci cu incorectitate nu poate fi în­vinuit. Părintele deputat Blaskovich îl întreabă apoi pe ministrul Bánffy, de când e datată scrisoarea? Bânffy răspunde: 20 Sept. 1895. Blaskovich, constată, că scrisoarea e de mai nainte de disolvarea parlamentului tre­cut şi deci nu se poate folosi — cum Bânffy a folosit-o—ca o dovadă a „prieteniei“ şi a pactului ce zice Bânffy că pe tim­pil alegerilor s’a desvoltat între partidul poporal şi cel Apponyist. Părintele Molnár, presidentul partidului poporal, în cuvinte energice cere reînapo­­iarea scrisorii adresate lui, dar înstrăinate de la el pe cale nepermisă. Provoacă pe mi­nistru, ca ori lui personal să­­i-o dea scri­soarea ori să o depună pe masa presidentului Camerei, dacă cumva nu vrea să o reţină spre folosirea tribunalului ca... corpus delicti. Ivánka Oszkár să adresează apoi cătră ministru ţiindu-i lecţie despre bunăcuviinţa obicinuită în societatea oamenilor inteligenţi; şi în mijlocul generalei aprobări a oposiţiei întorcându-să cătră Bánffy îi rosteşte cu­vintele : — Asta-i o mare porcărie! O furtună de nedescris, a spiritelor agitate, sa ridicat în urma acestor cuvinte ale lui Ivánka, care îndrumat la ordine din partea presidentului şi­ a terminat în curând vor­birea plină de temperament. La urmă deputatul Bolgár Ferencz face o interesantă declaraţie în numele ziaris­tului Vészi József, spunând, că acesta, când i-a presentat lui Banffy scrisoarea lui Blas­kovich i-a spus ministrului, că el, conside­rând originea scrisorii, nu o poate publica fără ca să nu violeze onoarea de publicist, in aceeaşi vreme i-a pus lui Bânffy condiţia, ca nici el să nu o folosească la nici o întâm­plare şi spre nici un scop, fie căt de salutar pentru partidul guvernului a cărui luptător in presă era şi Vészi. Declaraţia aceasta, primită cu satisfaţie din partea oposiţiei, la scos pe Bánffy din fire. Mişca nervos într’una şi­’şi ştergea su­dorile de pe frunte, i­ar opoziţia era veselă, că i-a succes să lumineze această afacere din toate punctele de vedere. Prin vitriol. (Urmare.) Prin urmare vreo două sute de lei şi mai bine erau „nimicul“ ce trebuia să înpace această mică plăcere a Emiliei. Si nici treizeci de lei in buzunar. Cu ori­ce preţ, trebuia să conducă acasă pe fosta lui amantă, pe bătrâna. Când să plece pentru împlinirea dorinței Emiliei, pofti pe bătrâna. Dînsa se făcu galbenă. El avu în ochi o privire rugătoare. Bătrâna cedă atunci şi plecă cu dînsul. Vechea patimă pentru Gerescu o cuprinse din nou în zilele următoare şi o făcu să-­şi mai măture prin pungă. Gerescu ştia să ceară, mai ales că hotă­­rîse în toate cu familia Emiliei, să facă cu­nunia la Paris, şi, căsătoriţi, să se întoarcă în ţară, pe timpul vacanţei. într’o zi ceru bătrânei zece mii de lei. Pentru ca să te însori! Vezi d-ta, pre­tenție ! îi strîgă bătrâna, rănită şi mai greu de o gelosie care o rodea de când reînce­puse relaţiunile cu Gerescu. — Ce are a face că mă însor, îi răspunse dînsul cu nerușinare. Par’că după cununie nu pot fi încă amantul tău! Această promisiune însă păru că scâr­bește pe bătrâna Brândescu. Ori­care ar fi fost adevărata ei simţire din momentele acelea, destul că bătrâna îi spuse curat că nu-­i mai dă nici un ban, că pre­feră să nu-’l mai vadă. Nu aşa însă îi venea la îndemână d-lui Gerescu. Dela rugăminte trecu repede la ameninţare; dela strîngerile în braţe de mai nainte, aproape la strîngere de gât, așa că țipetele ei de disperare îl făcură să plece și să amân. Pe când, înciudat, plănuitor la ce mij­loace să alerge, sta în fața unei vitrine, pe strada Rivoli, prinse de veste că bătrâna trecu într’un cupeu, în aceeași clipă să și hotărî ce să facă. Se întoarse repede acasă la bătrâna, spuse slujnicei că vrea să doarmă, în așteptarea bătrânei, și după­ ce lăsă perdelele, cu o mare dibăcie începu să strice sărtarele în care socotia să găsească bani. Găsi vr’o doue mii de lei, în bilete de-ale Băncei Franciei și un cec de vr’o cincispre­zece mii către Creditul Lyonez. Imită semnătura bătrânei, și, după o ju­mătate de oră, era, în posesiunea celor cincisprezece mii din cec. Vesel de isbânda aceasta, cu o camelie splendidă la cheutoare, Gerescu se îndreptă cătră hotelul logodnicei lui. Doamna Brândescu, într’o stare sufle­tească uşor de înţeles, în urma scenei cu Gerescu, se duse drept şi fără şovăire la d-na Elian. — Nu voia să am pe suflet nenorocirea copilei d-tale, îi strigă, de cum rămase singură cu d-na Elian. Apoi, plină de ruşine şi de umilinţă, mărturisi prietenei sale greșeala ce făcuse cu Gerescu, purtarea acestuia și mai ales scena ce avuse­se cu dînsul cu o jumătate de c­as înainte. D-na Elian înmărmurită întâiu, apoi re­pede judecând ce viitor ar fi avut biata ei copilă cu un asemenea blăstămat, strînse cu căldură mâinile doamnei Brândescu. Când, după vre­un sfert de oară să în­făţişă Gefescu, portarul îi spuse cu aerul foarte respectuos al porterilor parisieni, — că doamna Elian şi d-şoara nu sunt acasă, în acea seară d-na Elian îşi schimbă locuinţa. Ear’ a doaua­ zi Gefescu fu arestat pen­tru furt şi „escrocherie“. II. Doi tineri stau de vorbă la un colţ de stradă pe Calea Victoriei. Cabinetul negru. Când pe vremea prigo­nirilor în massă, după procesulMemorandului, exista „cabinetul negru“, când scrisorile Românilor, mai ales cele sosite din seară să confiscau ca suspecte, să desfăceau fără genă şi violarea secretului epistolar era la ordinea zilei, foile ungureşti, pentru că ne-am Un domn, cu mersul grăbit, trece pe lângă dînşii, loveşte pe unul şi să opreşte o clipă pentru a-­şi cere iertare. — Gerescu! exlamară cei doi. — Da ce te-ai făcut, „mon cher“, îi zice unul din ei. Mai te uitasem. Gerescu le stringe mâna cu dragoste şi răspunde apoi c’un aer de făţărnică mo­destie : — Dragii mei, ’mi-am terminat şi eu studiile, la Paris. ’Mi-am luat doctoratul în drept şi acuma sper să întru în magis­tratură... Mă iertaţi însă. Sânt grăbit... înţelegeţi: un „rendez-vous“... Clipi din ochi, le dădu şi lor întâlnire pe a doua­ zi la Capşa, între cinci şi şese, şi se depărtă repede. — Se procopsi, nebunul! zise unul din cei doi... — Dar e şti cine-’l procopsi?.... Biata Brândeasca, amanta providenţială a mul­tora din generaţiunea noastră, filantroapa astăzi repausată întru Domnul, ale căreia milioane au rămas Statului pentru instruc­ţiunea generaţiilor viitoare. —­­Mi­ se pare că şi tu „mancher“... — Să lăsăm pe morţi se doarmă... Cei doi să despărţiră. (Va urma.) TRIBUNA POPORULUI 15/27 Ianuarie 1897 Cristos, cărţile şcolare şi Ovreii. Sub titlul: „Christos, cărţile şco­lare şi Ovreii,“ — „Magyarország“ publică următoarele: „Locuitorul din Budapesta Kohn Isidor a trimis ministrului de culte următoarea scri­soare : „Mă aflu în posiţia neplăcută, ca în contra gimnasiului din cercul VI. din Bu­dapesta trebue să ridic următoarele plângeri: 1. în cărţile de cetire maghiare se află foarte multe poesii catolice şi articii ase­mănători cu legende religioase. E lucru fru­mos şi folositor a cultiva simţimente reli­gioase, dar’ aceasta este treaba catichetului, care nu a profesorilor de limba maghiară. A sili copiii ovrei, să înveţe versuri şi să citească article, în care bajbăe Cristos şi apostolii, este, zis în termeni domoli, cel puţin volnicie faţă cu cel mai slab. Când, acum 30 ani, umblam într’un gimnasiu con­dus de preoţi, acel preot în haina albă avea atâta minte sănătoasă că, dându-ne de în­văţat acasă ceva poesie cu colorit religios şcolarilor ovrei a dat in totdauna versuri fără colorit religios. Dar un profesor libe­ral de stat n’are atâta minte. Ca atestat de sărăcie intelectuală privitor la profesori, poate sluji împrejurarea, că nu ştiu închega cărţi de cetire regulate, corespunzătoare spi­ritului timpului, în care articii cu legende şi cu colorit religios ar fi înlocuite prin ar­ticli şi poesii luate din istorie. Eu vreau să-­mi cresc copiii drept patrioţi buni şi Maghiari, dar, astfel ca să rămână şi Ovrei, foarte mult mă vatămă, când ascult, că în­vaţă versuri, în care se pomeneşte de „Domnul nostru Isus Cristos“. Pentru mine nu este Cristos domn şi stăpân (ul) nici pentru copiii mei. 2. Orele de religie sunt intercalate printre celelalte prelegeri. Ce are să facă copilul jidovesc pe timpul orei, când se predă re­ligia catolică ? Să asculte pe preotul cato­lic? Aceasta loveşte simţul religios evre­iesc. Să iasă afară? Se răceşte şi se îm­bolnăveşte. Numai niţică bunăvoinţă şi orele religioase ar putea fi puse la începutul ori la sfârşitul prelegerilor de zi. Sper, că E. Voastră veţi remedia lucrurile“. „Ministrul a primit jalba şi a trimiso cor­pului profesoral respectiv să-­şi dee părerea. Profesorii respinseră cu indignaţiune aface­rea, neintrând nici în discuţie asupra co­­mitivei ministeriale motivându-şi procedarea, că ministrul a ofensat corpul profesoral primind acasa şi înaintându-o profesorilor. Da altfel respectivul vers, de care întru atâta s’a indignat dl Kohn, este legenda „Christos şi paserile“, de Gyulay Pal (pre­cum se ştie calvin R. „Tr. P.“), vers care se găseşte şi în cartea de cetire a lui Kármán Mór“ (tot Ovreu R. „Tr. P.“). Reproducem aceste fără a crede că e necesar să le comentăm. Din Banat. Lipova, 13/25 Ianuarie. „Societatea funebrală din Lipova şi jur.“ la 12/24 Ianuarie ţinându-’şi adunarea ge­nerală, ’şi-a ales biroul nou pe durata de trei ani. S’au ales: Preşedinte : dl Terenţiu Oprean ; v.­preşedinte : dl Nicolae Mircu; secretar : dl Ioan Cimponer; cassar: dl Vasilie Sporea; controlor: dl dr. Aurel Halic. Comitetul e compus din 12 membri or­dinari şi 4 suplenţi. Societatea aceasta, dela întemeierea ei şi până în zilele noastre, în lipsa oamenilor zeloşi şi cu tragere de inimă, n’a desvoltat nici o activitate mai de dat Doamne; dela noua organisare însă, cu dreptul să speră că va produce mult mai mult, de­oare­ce oamenii din fruntea ei sânt întreprinzători, harnici la toate lucrurile, ce sporesc binele poporului nostru românesc din aceste părţi. Noul birou­­şi-a şi început activitatea. A compus şi trimit tuturor proştilor şi învăţătorilor noştri din provincie un apel călduros, din care cu bucurie vedem că să înaugurează o noua acţiune şi frumoasă şi umanitară în orăşelul nostru Lipova. Românii noştrii să trezesc din letargie, mâna frăţească să întinde, şirurile să încheagă, şi străinii vrând - nevrând încep să ne respecte, înainte cu Dumnezeu, înainte cu virtute strămoşască şi într’o dimineaţă, de mult dorită de tot Românul, alte zori vor lumina orizontul vieţii noastre naţionale. Coresp. Un mare scandal la Berlin, în cercurile aristocratice din Berlin a pro­dus o mare sensaţie faptul, că contesa Sauria, soţia ambasadorului, a fugit cu un tinăr negustor. Ei s’au refugiat într’o mică comună, unde — scriu foile — trăesc foarte fericiţi. Scandalul este cu atât mai mare, cu cât contesa era aşa zicând desmerdata cercu­rilor înalte, fiind o adevărată frumseţe şi o femeie plină de spirit. Va să zică princesa Chimay, care mai săptămânile trecute s’a întovărăşit la Paris cu lăutarul Rigó Jancsi, nu o să mai poată figura singură în cronica scandalelor, ci e amenințată să aibă o rivală, despre care foile încep să scrie o mulțime de lucruri picante. NOUTĂȚI Timpul continuă a fi rece, fără zăpadă însă.* Recrutarea în comitat. Recrutările în co­mitat vor fi în Arad la 1—5 Martie; în cercul Aradului în zilele 6—12 Martie, iar la Pecica vor fi în zilele 21 29 Aprilie. *

Next