Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1897 (Anul 1, nr. 123-248)
1897-07-01 / nr. 123
Pag. 592 — Nr. 123 Se înțelege, că Grecilor nu li-a venit la socoteală această măsura. Ei au început să facă gură, car’ unele ziare adversare guvernului au luat apărarea Grecilor, învinovățind guvernul în chip aspru, căutând să accentueze îndeosebi nota duioasă, că s’a refuzat ospitalitate unor viteji, refugiaţilor elini, cari au luptat contra Turcilor... * Că ce „viteji“ au fost aceşti luptători, o ştie azi toată lumea. Par’ că de ce ei sunt refiugiaţi şi cine ’i-a exilat, nu se spune. Se afirmă însă, că cei cari au voit să se „refugieze“ în România, sunt cam certaţi cu însăşi legile ţerii lor... Fapt e, că celor cari au putut să dovedească, că au plecat din România şi că acum se reîntorc în patria ce au adoptat, li s’a îngăduit să debarce. Marea majoritate erau însă nişte vagabonzi, probabil din cei pe cari înşişi Grecii ’i-au blastemat pentru laşitatea lor în răsboiu şi pentru jafurile ce au săvârşit în patrie. Poate că au fost între ei şi indivizi scăpaţi la Larissa şi alte oraşe din chiar puşcăriile greceşti. Faţă de asemeni indivizi, natural, că guvernul român era dator să ia toate masurile, şi e cel puţin trist, când pentru împlinirea unei asemenea datorii naţionale, numai din spirit de opoziţie, se aruncă cele mai mari incriminări, îndeosebi, când e vorba de Greci, e de mirat, că se mai găsesc ziare, cari să le ia apărarea. România a suferit enorm pe urmele acestor oameni, guvernele române triate au dat milioane, pentru ca în Macedonia să contrabalanseze propaganda grecească, şi chiar ultimul guvern conservator a fost silit să întrerupă, orice relaţiuni oficiale cu Grecia, din causa insolenţei acesteia.* Dar, să presupunem, că refugiaţii greci ar fi de altfel oamenii cei mai de treabă. De ce ar fi şi atunci România datoare să-i adăpostească? Regina Greciei este rudă atât de apropiată cu Ţarul. De ce n’a mijlocit, ca „refugiaţii“ să fie primiţi în Rusia ? Ori de ce nu i-au primit vapoarele englezeşti, să-’i ducă în Englitera, unde s’au ţinut meetinguri în favorul Grecilor? Şi de ce nu s’au oprit în alte state, pe lângă cari au trecut până să ajungă aici ? De ce România să fie adăpost pentru toţi necăpătuiţii ? Mai ales când şi aşa în România Grecii mişună în toate părţile, când o parte din comerciu şi din moşiile statului sunt în mânile lor, când ei au stors ţeara aceasta cum n’au stors-o nici Turcii! Este deci mai presus de orice discuţie, că, apărând ţeara de asemeni streini, fie ei chiar „refugiaţi“, guvernul României a apărat Românismul, şi cei cari ţin la mărirea neamului românesc, numai cuvinte de laudă îi vor adresa. întocmai! — Comedie franceza Intr’un act. — Tradusă de: 7001 HODOŞ. Actul I. (Urmare). Scena V1IT. Volbură, Constanţa, pe urmă Tailase. Constanţa (vorbind din uşă): Am cusut ordul, Iuliane şede, admirabil. Volbură, Constanţa, vino să-’ţi spun ceva. Constanţa: Ei, ce? Volbură: Eşti o femeie admirabilă! Constanţa: Ban, lasă! Tanase (prin mijloc): Domnule Volbură, vă caută o doamnă. Volbură (uitând de sine): E frumoasă? Constanţa : Ce-’ţi pasă ? Volbură: Nu, întreb numai aşa! (cătră Tanase): Cum o cheamă? Tanase: Spune că are de vorbit cu el despre afaceri. Ca întregire la cele publicate în numărul din urmă, publicăm încă următoarele rânduri, ce ni se trimit din București: A. S. R. Principele Ferdinand a plecat la Sinaia, joi la orele 8'15 dimineața. Volbură: A! o clientă! — Nu o pot primi în halat, (a parte): Poate să fie tinără. — (cătră Tanase): Las’o să între! (Tanase ese): Ai bunătatea, drăguţo, distrage pe doamna până când — vreau numai să schimb haina, (mergând, zice a parte): Nu poţi şti, poate să fie tinără şi frumoasă (iese prin stânga din fund). Scena IX. Constanţa, Elena, Tanase. Tanase (prin mijloc): Mă rog. Intraţi doamnă. Elena: Mersi, prietine! (Tanase se închină şi iese.) Constanţa: Scuzaţi, vă rog, pe soţul meu. — (recunoaşte pe Elena.) Dumnezeule, tu eşti ? (Să îmbrăţişează.) Elena: Constanţa! Constanţa: Elena! Elena: Tu eşti aici? cum se poate? Constanţa: Eu sânt acasă, dă-’mi voe să’ţi present în mine, pe d-na Dr. Volbură. Elena: A, ce lucru admirabil! Constanţa (rîde): Eu aştept o babă certăreaţă, şi aflu o prietină din copilărie, o colegă de la pension! — dar’ spune, tu ai un proces? Elena: Ah, da! Constanţa: Vino istoriseşte, spune-’mi tot, eu înţeleg perfect drepturile! (şed pe canapea.) Elena: Uită, dragă prietenă, e o poveste tristă . Mai întâiu, sânt măritată ! Constanţa: Dumnezeule, — deja văduvă ? Elena (suspină): Oh, nu! Constanţa: In ce ton o zici tu asta! Elena: Ah! M’am măritat după un neguţător, agent la diverse branşe, cu numele Clocotici. Cele dintâiu şese săptămâni ale căsătoriei noastre le-am petrecut In deplină mulțumire, — dar’ în anul din urmă bărbatul meu a avut nefericita idee, de a se ocupa cu comisiuni militărești. — Din ziua aceea, n’a mai fost acelaşi om, în loc de negustor avut într’un minut, un dragon în civil. Constanţa (rîde): Ah, asta e de tot comic ! Elena: Aşa? Apoi te-aş fi văzut eu în locul meu! Cu pintenii cei mari mi-a rupt şi ruinat mobilele, fuma din ciubuc chiar şi în dormitor. ’I-am esplicat că odaia mea nu e cazarmă, atunci mi-a dat paisprezece zile arest. ... ... . In 5/17 iunie d. a. s-a ţinut examenul mai întâiu în şcoala cu şese clase a învăţătorului Savu Mihuţa. Începând dela primul până la ultimul obiect de învăţământ, elevii la toate întrebările puse şi de învăţătorul Mihuţa şi de subscrisul au răspuns cu atâta precisiune, încât am fost încântaţi de progresul dovedit în această şcoală. Constanţa: Ce? Ţie? Hahaha! Elena: Da, mie, nevestei sale. Iţi poţi închipui, că ’l-am părăsit încă In aceeaşi zi. (Se scoală). Constanţa (se scoală şi ea): Cum ? Tu ţi-ai părăsit bărbatul ? Elena: Da, dragă. Am dezertat, după cum se esprimă el, şi de aceea am venit să rog pe bărbatul tău, ca să-’mi poarte procesul de divorţ. Constanţa: Du-te ! doar’ nu vorbeşti serios ! Elena: De tot serios. Numai dacă sânt divorţată pot să mă mărit car’. In starea neplăcută, In care mă aflu, tot omul, care nu mă cunoaşte, mă crede văduvă, doar’ nu pot spune la toţi nenorocul căsniciei mele; oh! şi am deja o mulţime de adoratori, mai ales unul, cu numele Vrânceanu, destul de tinăr, nu-i urît, şi destul de cu spirit. Dumnezeul meu ! decât Clocotici, îmi place mai mult ca ori-şi-care, pe lângă aceea, are şi îndrăsneală. Constanţa: „Cum aşa ? , Elma: Eri mi-a luat un inel de pe deget, l’ai văzut şi tu, o turchiză, o aveam şi ca fată. Constanţa: I-ai dat tu voie? TRIBUNA POPORULUI Din Dieta maghiară. — Şedinţele dela 10 Iulie n. — In scurt resumat decursul acestei şedinţe este următorul: S’a continuat desbaterea generală asupra proiectului de lege privitor la darea pe zahăr, contra căruia doi oratori ’şi-au spus cuvântul: Meskl László, care, între altele, a accentuat, că guvernul şi partidul seu aproabă în principiu toate lucrurile bune, în adevăr însă orice lucru bun îl zădărniceşte şi-l striveşte. Al doilea a vorbit deputatul Marjay Peter, care a combătut şi a respins proiectul în aplausele oposiţiei. După pausă a urmat o scurtă desbătere asupra mai multor petiţiuni, între cari : adresele unor comitate în contra urcării luotei şi protestele în contra restrîngerii libertăţii presei. — La acestea rainistrulpresident Banffy a reflectat, că guvernul nu poate fi constrlns să, se declare în această chestie, şi astfel s’a primit propunerea comisiunii petiţionare, ca adecă petiţiunile să se predee ministrului de justiţie. A urmat apoi răspunsul ministrului de comerciu Danid la două interpelaţiuni: în causa legăturii unei linii ferate ungare cu alta de pe teritorul statului român, şi în causa unei exprosiuni din Oraviţa, răspunsul ministrului a fost luat la cunoştinţă.. In fine Kossuth Ferencz a interpelat, pe ministrul-president în chestia încheierii păcei între Grecia şi Turcia, car’ Lukacs Gyula în chestia ocupării postului de guvernor al oraşului Fiume. Amândouă interpelaţiile au fost predate ministrului-president Bánffy, Prinţul Ferdinand la Sinaia. Augustul convalescent a petrecut o noapte foarte bună, şi joi dimineaţa, limpid fiind foarte frumos, medicii Alteţei Sale Regale au hotărît ca transportarea la Sinaia, pregătită deja din ajun, să aibă loc fără întârziere. Augustul convalescent a fost transportat pe un brancard dela Castel până la halta Cotroceni, unde a fost aşezat în vagonul ce se pregătise anume. In tot timpul drumului, starea generală a Alteţei Sale Regale n'a lăsat nimic de dorit. In acelaşi tren s’au suit: A. S. R. Principesa Maria, împreună cu d-na Maria Greceanu şi d-şoara Casimir; dl Dim. A. Sturdza, preşedintele consiliului, dl. Ioan Bratianu, ministrul lucrărilor publice; dl general Robescu şi dl locot.-colonel Presan, precum şi domnii doctori Cantacuzino, Buicliu şi Kreminitz. Trenul a fost condus de dl An. Saligny, directorul general al căilor ferate române. Trenul regal a ajuns la Sinaia la orele 11.50. In tot timpul călătoriei, precum şi la sosire în Sinaia, starea A. S. R. Principelui Ferdinand, era cât se poate de satisfăcătoare. Iată şi buletinul din aceeaşi zi al medicilor curanţi ai Augustului Principe: Astăzi, 26 iunie st. v., dimineaţa, văzând starea satisfăcătoare, în care se află A. S. R. Principele României, văzând şi vremea favorabilă, n -am hotărît, lucru la care ne decisesem deja mai demult şi pentru executarea căruia nu aşteptam decât o ocasiune oportună,, să transportăm pe Augustul bolnav la Sinaia. Transportarea s-a efectuat cu toate precauţiunile posibile şi în condiţiuni excelente. La 12 ore 40 minute A. S. R. era instalat în palatul său din Sinaia, foarte puţin obosit de lungid drum ce făcuse. Sperăm, că această schimbare va fi cât se poate de profabilă pentru restabilirea complectă a A. S. R. Viitorul buletin peste câteva zile. Dr. Cantacuzino, Dr. Buicliu, Dr. Kremnitz. Din Peleş se comunică următoarele: Principele a călătorit foarte bine şi fără a se osteni; mulţumit şi vesel a întrat în palatul său Foişor. Primul-ministru al României a adresat azi dlui ministru de interne următoarea telegramă din Sinaia: Am sosit la Sinaia după o călătorie admirabilă. A. S. R. e voios şi plin de bucurie. Laudă fie Domnului! D. Sturdza. 1/13 Iulie 1897 O judecată. „Drapelul“ dela 27 Iunie v. scrie: „Dreptatea“ din Timişoara, organul fracţiunei mocsonyiste, e foarte nervoasă de o bucată de vreme. Se ştie că gruparea pe care o represinta acest ziar, s’a opus la 1892 şi de atunci încoaci, la orice acţiuni politice, în cari erau sau aveau să fie angajate massele poporului. Ea preconisează o politică de binevoitoare reservă , de măsuri economice şi de înaintare culturală şi nu vrea să auză de mişcări politice poporale, până nu va sosi „momentul oportun“, cum se exprimă ea. Faptul că ,Drapelul“ a publicat un articol sub titlul „Reînvierea mişcărei naţionale peste munţi“ a dat prilegiu „Dreptăţii“ sa se ia la polemică cu acest ziar şi să susţină, că Bucureştii şi Viena iarăşi umblă să-i seducă pe Românii din Transilvania la acte nesocotite. „Dreptatea“ adecă e convinsă că mişcarea naţională din ultimii ani ar fi fost pornită de la Bucureşti şi de la Viena!... Nu te miri când vezi că ziarele ungureşti caută să presinte mişcarea naţională ca fiind pusă la cale de cercurile vieneze şi bucureştene, dar’ rămâi uimit, când citeşti asemenea afirmaţiuni grabnice într’un ziar românesc, despre ale cărui bune intenţiuni în chestia naţională nu te poţi îndoi. Vrândnevrând, „Dreptatea“ mână apa la moara şovinismului unguresc, susţinând asemenea teorii, pe cari, de altcum, nici un Român nu le crede, pentru că toţi ştiu foarte bine, că nu sfaturile de la Bucureşti sau de la Viena, ci propria judecată sănătoasă a Românilor din Transilvaniai-a determinat şi îi determină şi astăzi a lupta astfel, ca seamă să se ţină la Viena, Pesta, Berlin etc., de existenţa şi aspiraţiunile lor. Rău face deci „Dreptatea“, când presintă mişcarea naţională din Transilvania ca resultat al unor pretinse „instigaţiuni“ din Bucureşti şi are aerul a face chiar „Drapelului“ reproşuri în această privinţă. Dealtcum Românii din Banat, unde apare numitul ziar, de mult au încetat a mai da importanţa pe care şi-o dăduseră în anii dintâiu ai aparaţiunei sale. Examene. Dare de seamădespre residiatul examenelor de la şcoalele poporale române din despărţământul prim al tractului protopopesc arădan. (Urmare.) N. Micălaca.