Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1897 (Anul 1, nr. 123-248)
1897-11-26 / nr. 225
Mp* 225 Aim! I Arad, Momiri 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1867 REDACŢIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ADMINISTRAŢIA ARAD, STR AULICH (ADAM) . INSERŢIUNILE: aefir garmond: primia dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi insorţiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe s/s an fl. 5; pe 1/1 de an fl. 2'50; pe 1 lună fl. Sunt de Duminecă pe an fl. 1.50. Pentru România fi strâmbate pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. La luptă... In statul ungar Saşi abia sunt mai mulţi decât suntem noi Românii numai în comitatul Aradului. Cu toate acestea acum că guvernul are de gând să mai adaoge încă la opera sa de maghiarizare prin legi, singuri Saşii au arborat drapelul de luptă. Şepte milioane de Români, Şerbi şi Slovaci stau pe loc. Ce e aceasta? Pentru ce atâta decadenţă? Mai nainte nu trecea lună, fără ca Românii să nu dea semne de viaţă. Acum stăm cu toţii şi par’că aşteptăm să vină cineva să ne urnească din loc. Care sunt căuşele, că am ajuns în halul acesta, le ştim cu toţii. Nu le vom discuta deci. Nici nu ne-ar folosi discuţia. Că ce este însă de făcut pentru ca să revenim oară la rolul nostru de luptători resoluţi contra unui guvern primejdios, ne-o indică, situaţia, ne-o arată Saşii, naţiunea poate cea mai puţin râsboinică, dar’ cumpănită, conştie de drepturile sale şi mai presus de toate solidară când e vorba de acţiuni politice. Batăraşii abea au început să se mişte, şi guvernul a şi grăbit să schimbe în proiectul privitor la maghiarizarea numelor comunelor. A schimbat însă numai un cuvânt, admiţând, că comunele mai pot avea şi alt nume decât cel oficios. Dar’ Saşii nu s’au lăsat momiţi cu o vorbă, ci continuă lupta. Şi iată, drept urmare, în conferenţa clubului guvernamental alaltăeri ministrul de interne, în urma ameninţării deputatului Meltzl că Saşii vor ieşi din partidul guvernamental, a declarat că va mai modifica încă în proiect. Ş’anume ce au cerut Saşii, în administraţia internă a comunelor, în şcolile publice şi în toate cărţile de şcoale să fie îngăduit a se folosi şi numele vechiu, istoric al comunei, care nu numai cel oficios. Pacă-’şi acum fîe cine tabloul situaţiunei: în ce strîmtoare ar fi adus guvernul dacă ’l-am bombarda toţi din toate părţile! La resărit Românii, la Sud Sârbii, la Nord Slovacii... Şi ce vreme prielnică, Doamne, pentru a lupta, guvernul este strîmtorat şi din partea Fiumanilor, şi din partea Croaţilor car’ cu Austria s’a trecut de glumă, Bánffy nu ştie cum s’o învîrtâ, ce să facă pentru a arangia provisoratul şi a nu-’şi scula în cap oposiţia crâncenă maghiară... Şi noi să mai stăm locului? E, într’adevâr, ceva de neînţeles. Par’că o peatră de moară e atârnată de gâtul fiecăruia dintre cei cari încă nu de mult voinici se arâtau şi neînfricaţi. Un duh râu, care se vîră între noi şi nu ne lasă nici măcar pe o singură zi să ne apropiem. Alunga-vom însă duhurile rele curând şi porni-vom lupta oară. Vorba e numai, ca fiecare Român cu inimă să stea gata să-şi facă datoria. Să ’şi-o facă toţi şi de pretutindeni. Vreme de perdut nu mai e, că fierul trebue să-l baţi cât e cald. Guvernul acum ne pune suliţa în coaste, acum trebue să parăm deci şi noi lovitura. Dacă nici după atâta letargie nu ne vom reculege, dacă nici în faţa actualelor lovituri îndreptate în contra noastră nu ne vom şti ridica deasupra micilor patimi, mâne guvernul are drept să ceară, prin lege, desfiinţarea noastră totală. Căci ce neam mai suntem noi şi prin ce ne arâtăm vrednici de a trăi ca naţiune, când nici potrivnicilor noştri, nici lumei mari nu dovedim prin nimica forţa noastră ca naţiune?! Numârul numai — de am fi de douâ ori atâţia — nu impune. Căci ştiut este, un lup turme întregi risipeşte, şi noi numai turme suntem, şi Sârbi, şi Slovaci şi Români, câtă vreme ne lăsăm ca lupul să ne sfâşie. Piară deci dracul dintre noi, şi să nu ne opărim de cei cari nici în ora a unsprezecea nu înţeleg că nu mai e vorba acum să facem exerciţii de arme şi probă, nici să stăm la discuţiuni academice, ci a sosit vremea glotaşilor, să batem clopotele într’o dungă, vrăjmaşul e înaintea noastră, şi-’i cunoaştem şi răutatea şi chipul lui de luptă. Şi acolo să alergăm, unde s’a încins întâiu lupta. De vom reuşi să o pornim pe toată linia, cu atât mai bine. Amicii noştri nu se vor da îndărăt de nicăiri. Vor alerga pretutindeni, unde zăngănit de arme se aude. Ţin mai presus de toate să-’şi apere vatra, că cine azi vatra ’şi apără, neamul şi moşia îşi apără, pentru că nu poate fi azi atacat Român, fără ca toţi să se simtă în primejdie, şi iarăşi dovedită fiind cinstea şi vitejia unora, mândria şi mângâierea a neamului întreg este. Atâta oricine înţelege. Nu mai poate fi vorba deci ca unii să înceapă o acţiune care de alţii să fie combătută. E vremea când nu mai e permis să discutăm lucruri mărunte, ci să ne tragem seama în mare: ce ni se cere tuturora? Ni se cere acţiune, ni se cere să ne călcăm toţi pe inimă şi împrumutat să ne ajutăm, că nimeni râu nu poate să vrea naţiunei sale, şi cine dela început e în contra a orice acţiune, de teamă să nu iasă vreun râu, e mic de suflet, car’ istoria nu cei mici de suflet o fac. In deosebi ne-am îmbucura, când fără multe prealabile discuţiuni, ne am vedea chemaţi la luptă ce se deschide în fiecare centru românesc. Să ne coborîm la „naţie“, că ne uită, atâta vreme a trecut de când nu ne-a mai vâzut! nu rezulte, cumva, un tratat de alianţă între Rusia şi România. „Rusia şi România nu au trebuinţă de nici un tratat de alianţă pentru a continua, raporturile frăţeşti ce întreţin de pe timpul domniei lui Petru Cel Mare. Regele Carol va găsi la Petersburg, fără a vorbi despre numeroşi fraţi de arme cu cari a luptat, pentru independenţa ţerii sale, primirea ce se datoreşte Suveranitui unui Stat amic şi unei naţiuni coreligionare cu Rusia“. * Iosipovich, ministrul croat îşi a dat demisia, din cauză, că în afacerea dreptului de cârcimărit a avut un conflict cu ministrul de finanţe Lukács László. Urmaş al său se crede, că va fi numit Cseh Ervin ori Popovich, fispanian Croaţia. Visita regelui Carol în Rusia. Cunoscutul organ al cancelariei rusesci, zierul „Le Nord“ dă în ultimul său număr următoarea interesantă notă: „Ingrijirile şi neliniştea ziarelor din Viena şi Pesta în privinţa viitoarei vizite a regelui nu sunt de loc justificate. Ele au mai cu seamă aerul de a se teme, ca din această vizită să „STATUL“... Cine nu ştie câte lucruri de acelea care numai drepte şi cu care nu se pot numi, se sâvîrşesc în această ţeară de cătră guvernele fără inimă, sub cuvânt, că... „statul“, „trebuinţele, statului“ le pretind!.. Şi mai ales pe conta popoarelor nemaghiare ! Ţi se vîră limba ungurească în şcoale, sub cuvânt, că trebuinţele statului o pretind ca şi cum statul ar fi curat unguresc, se nesocoteşte însăşi legea fundamentală a statului (despre naţionalităţi), sub cuvânt, că... „statul“ o pretinde ! (adecă pretinde şi să fie lege şi să se calce!!); îţi opreşte înfiinţarea de şcoli medii pe banii lui proprii, drept ceţi-o dă legea statului, tot sub cuvânt că... „statul“ pretinde să te oprească, etc. etc. etc. Nu le mai înşirăm, că le ştie şi le simte zilnic fiecare dintre noi. Acum trebuinţele „statului“ „pretind“ ca guvernul să-i fie cam de scurt pe catolicii din ţară, a căror autonomie ar voi s’o croiască aşa cum îi vine guvernului la socoteală (ceteşte: „cum pretind interesele statului“...) „Alkotmány“, ziarul partidului poporal catolic, scrie în numârul seu dela 3 Dec. sub titlul „Statul şi catolicismul“ un articlu, în care între altele face câteva constatări foarte drepte, care se pot referi însă foarte corect nu numai la relaţia dintre „stat“ şi „catolicism“ ci tot aşa şi la relaţia dintre „stat“ şi spre pildă, purtarea lui faţă de popoarele cele multe ce îl locuesc, ce îl constituesc. Iată câteva constatări a lui „Alkotmány“. „E rău aceea la noi, că totdeauna ne luăm după oarecare pildă! Aşa argumentează liberalii, că ceea ce guvernul parlamentar maghiar săvîrşeşte, şi prin ce îşi revendică pe sama sa puterea asupra bisericii (noi zicem şi asupra locuitorilor peste tot a ţerii! Red. „Tr. P.), aceea... în toată Europa e aşa! „Dar’ la aceea nu se gândesc, că afară de Prusia nu este stat în parlamentul şi în guvernul căruia, elementid catolic (noi am înlocui cuvântul „catolic“ cu ştiutor şi respectuos al dreptăţii! Red.) să fie în aşa minoritate, ca la noi! „Dar’ nici nu pe Pruşi ni-i aduc de exemplu, ci pe ...Francezi şi alte state curat catolice! Acolo însă în zadar vei căuta exemplu, ca un parlament pe jumetate scizionar şi fără credinţă să exercite acele drepturi de inspecţiune, cu cari scaunul apostolic a învestit pe Regi sau de cei ma creştini sau de cei mai catolici sau de cei mai apostolici! “ (Noi la rîndul nostru am întoarce vorba aşa: în zadar să provoacă acest parlament şi guvern la state ca Francia, şi altele, când crează legi de statificare a administraţiei, a şcolilor etc, căci nu e nici o potriveală între acele state naţionale şi între acesta al nostru, care ei singui nu îndrăsnesc să-l numească aşa ci spun că au „ideea“ că o să fie odată — odată!) „Păzascâ-ne Dumnezeu de o autonomie de a lui Banffiy-Tisza“ Lichee „Alkotmány“. * De ne-ar scăpa Dumnezeu de toate „dreptăţile“ pe cari în numele aceluiaşi „stat" ni le fac Bánffy-Tisza, adaugem noi! PROIECTUL maghiarisator în Dietă. In şedinţa de ori Dieta a primit spre desbatere specială proiectul privitor la maghiarisarea numelor comunelor. In contra proiectului a vorbit Schreiber, căruia Ungurii înverşunaţi i-au strigat: „Dute în Saxonia!“ Pentru proiect au vorbit Sándor József şi Eötvös Károly, după care Dieta primeşte spre desbatere specială proiectul. Deputaţii saşi au votat contra. Desbaterea specială începe azi. BUDGETUL DĂRI NOUE. In şedinţa de ori a Dietei ministrul de finance ’şi-a făcut exposeul asupra situaţiunei financiare a statului. Şi de astă-dată, budgetul se încheie cu un prisos de 75.721 fl. Vorba e însă, că prisosul acesta e mai mult o amăgire, deoarece în afară de prevederile budgetare, întotdeauna sunt cheltuieli neprevăzute, cum e şi-n anul acesta suma de 21 milioane şi apoi cheltuieli tăinuite, cum au fost în anul trecut 123 milioane ce au trebuit pentru plătirea materialului la căile ferate. Ceea ce este important apoi, e că şi pe anul viitor dările se măresc. Şi anume cu vreo 5 milioane şi jumătate. Din această sumă vine: contribuţiune directă 120.000 fl. dare de consum . . 800.000 „ timbre......................... 855.000 „ monopolul tutunurilor 469.000 „ * In exposeul seu, ministrul de finance a făgăduit de altfel, că legea despre contribuţiunile directe în curând va fi reformată. Să nu se întâmple însă ca şi cu reforma legii timbrelor: să se reformeze adecă nu înspre uşurătatea, ci spre îngreunarea contribuabililor. E interesant să ştim apoi, că şi în anul acesta sporul de 5 şi 12 milioane trebuesc mai ales pentru plătirea pensiilor şi ridicarea salariilor funcţionarilor. Cu un cuvânt pentru întreţinerea cotei de trântori şi unelte ale guvernului.