Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1897 (Anul 1, nr. 123-248)

1897-11-26 / nr. 225

Mp* 225 Aim! I Arad, Momiri 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1867 REDACŢIA ARAD, STR. AULICH (ADAM)­­ ADMINISTRAŢIA ARAD, STR AULICH (ADAM) . INSERŢIUNILE: ae­­­fir garmond: primia­ dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia­ oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi­­caţiune. Atât abonamentele cât şi insorţiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe s/s an fl. 5; pe 1/1 de an fl. 2'50; pe 1 lună fl­­. S­unt de Duminecă pe­ an fl. 1.50. Pentru România fi strâmb­ate pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. La luptă... In statul ungar Saşi abia sunt mai mulţi decât suntem noi Românii nu­mai în comitatul Aradului. Cu toate acestea acum că guvernul are de gând să mai adaoge încă la opera sa de maghiarizare prin legi, singuri Saşii au arborat drapelul de luptă. Şepte milioane de Români, Şerbi şi Slovaci stau pe loc. Ce e aceasta? Pentru­ ce atâta de­cadenţă? Mai nainte nu trecea lună, fără­ ca Românii să nu dea semne de viaţă. Acum stăm cu toţii şi par’că aşteptăm să vină cineva să ne urnească din loc. Care sunt căuşele, că am ajuns în halul acesta, le ştim cu toţii. Nu le vom discuta deci. Nici nu ne-ar fo­losi discuţia. Că ce este însă de făcut pentru­ ca să revenim oară la rolul nostru de luptători resoluţi contra unui guvern primejdios, ne-o indică, situaţia, ne-o arată Saşii, naţiunea poate cea mai puţin râsboinică, dar’ cumpănită, con­­ştie de drepturile sale şi mai presus de toate solidară când e vorba de ac­ţiuni politice. Bată­raşii abea au început să se mişte, şi guvernul a şi grăbit să schimbe în proiectul privitor la ma­­ghiarizarea numelor comunelor. A schimbat însă numai un cuvânt, ad­miţând, că comunele mai pot avea şi alt nume decât cel oficios. Dar’ Saşii nu s’au lăsat momiţi cu o vorbă, ci continuă lupta. Şi iată, drept ur­mare, în conferenţa clubului guver­namental alaltăeri ministrul de interne, în urma ameninţării deputatului Meltzl că Saşii vor ieşi din partidul guver­namental, a declarat că va mai modi­fica încă în proiect. Ş’anume ce au cerut Saşii, în administraţia internă a comunelor, în şcolile publice şi în toate cărţile de şcoale să fie îngăduit a se folosi şi numele vechiu, istoric al co­munei, care nu numai cel oficios. Pacă-’şi acum fîe­ cine tabloul situa­­ţiunei: în ce strîmtoare ar fi adus gu­vernul dacă ’l-am bombarda toţi din toate părţile! La resărit Românii, la Sud Sârbii, la Nord Slovacii... Şi ce vreme prielnică, Doamne, pentru a lupta, guvernul este strîmtorat şi din par­tea Fiumanilor, şi din partea Croa­ţilor car’ cu Austria s’a trecut de glumă, Bánffy nu ştie cum s’o în­­vîrtâ, ce să facă pentru a arangia provisoratul şi a nu-’şi scula în cap oposiţia crâncenă maghiară... Şi noi să mai stăm locului? E, într’adevâr, ceva de neînţeles. Par’că o peatră de moară e atârnată de gâtul fiecăruia dintre cei cari încă nu de mult voinici se arâtau şi neînfricaţi. Un duh râu, care se vîră între noi şi nu ne lasă nici mă­car pe o singură zi să ne apropiem. Alunga-vom în­să duhurile rele curând şi porni-vom lupta oară. Vorba e numai, ca fiecare Român cu inimă să stea gata să-­şi facă da­toria. Să ’şi-o facă toţi şi de pretu­tindeni. Vreme de perdut nu mai e, că fierul trebue să-­l baţi cât e cald. Guvernul acum ne pune suliţa în coaste, acum trebue să parăm deci şi noi lovitura. Dacă nici după atâta letargie nu ne vom reculege, dacă nici în faţa actualelor lovituri îndreptate în con­tra noastră nu ne vom şti ridica de­asupra micilor patimi, mâne guver­nul are drept să ceară, prin lege, desfiinţarea noastră totală. Căci ce neam mai suntem noi şi prin ce ne arâtăm vrednici de a trăi ca naţiune, când nici potrivnicilor noştri, nici lumei mari nu dovedim prin nimica forţa noastră ca naţiune?! Numârul numai — de am fi de douâ ori atâţia — nu impune. Căci ştiut este, un lup turme întregi risi­peşte, şi noi numai turme suntem, şi Sârbi, şi Slovaci şi Români, câtă vreme ne lăsăm ca lupul să ne sfâşie. Piară deci dracul dintre noi, şi să nu ne opărim de cei cari nici în ora a unsprezecea nu înţeleg că nu mai e vorba acum să facem exerciţii de arme şi probă, nici să stăm la discu­­ţiuni academice, ci a sosit vremea glotaşi­­lor, să batem clopotele într’o dungă, vrăjmaşul e înaintea noastră, şi-’i cunoa­ştem şi răutatea şi chipul lui de luptă. Şi acolo să alergăm, unde s’a încins în­­tâiu lupta. De vom reuşi să o pornim pe toată linia, cu atât mai bine. Amicii noştri nu se vor da îndărăt de nicăiri. Vor alerga pretutindeni, unde zăngănit de arme se aude. Ţin mai presus de toate să-’şi apere vatra, că cine azi vatra ’şi apără, neamul şi moşia îşi apără, pentru­ că nu poate fi azi atacat Român, fără ca toţi să se simtă în primejdie, şi iarăşi dovedită fiind cinstea şi vitejia unora, mândria şi mângâierea a neamului întreg este. Atâta ori­cine înţelege. Nu mai poate fi vorba deci ca unii să înceapă o acţiune care de alţii să fie combătută. E vremea când nu mai e permis să discutăm lucruri mărunte, ci să ne tragem seama în mare: ce ni se cere tuturora? Ni se cere acţiune, ni se cere să ne călcăm toţi pe inimă şi împrumu­tat să ne ajutăm, că nimeni râu nu poate să vrea naţiunei sale, şi cine dela început e în contra a ori­ce ac­ţiune, de teamă să nu iasă vre­un râu, e mic de suflet, car’ istoria nu cei mici de suflet o fac. In deosebi ne-am îmbucura, când fără multe prealabile discuţiuni, ne am vedea chemaţi la luptă ce se des­chide în fie­care centru românesc. Să ne coborîm la „naţie“, că ne uită, atâta vreme a trecut de când nu ne-a mai vâzut! nu rezulte, cumva, un tratat de alianţă între Rusia şi România. „Rusia şi România nu au trebuinţă de nici un tratat de alianţă pentru a continua, ra­porturile frăţeşti ce întreţin de pe timpul dom­niei lui Petru Cel Mare. Regele Carol va găsi la Petersburg, fără a vorbi despre numeroşi fraţi de arme cu cari a luptat, pentru inde­pendenţa ţerii sale, primirea ce se datoreşte Suveranitui unui Stat amic şi unei naţiuni coreligionare cu Rusia“. * Iosipovich, ministrul croat îşi a dat de­misia, din cauză, că în afacerea dreptului de cârcimărit a avut un conflict cu mi­nistrul de finanţe Lukács László. Urmaş al său se crede, că va fi numit Cseh Ervin ori Popovich, fispani­an Croaţia. Visita regelui Carol în Rusia. Cunos­cutul organ al cancelariei rusesci, zie­rul „Le Nord“ dă în ultimul său număr următoarea interesantă notă: „Ingrijirile şi neliniştea ziarelor din Viena şi Pesta în privinţa viitoarei vizite a regelui nu sunt de loc justificate. Ele au mai cu seamă aerul de a se teme, ca din această vizită să „STATUL“... Cine nu ştie câte lucruri de acelea care numai drepte şi cu care nu se pot numi, se sâvîrşesc în această ţeară de cătră guvernele fără inimă, sub cuvânt, că... „statul“, „trebuinţele, statului“ le pretind!.. Şi mai ales pe conta popoarelor nemaghiare ! Ţi­ se vîră limba ungurească în şcoale, sub cuvânt, că trebuinţele statului o pre­tind ca şi cum statul ar fi curat un­guresc, se nesocoteşte însăşi legea fun­damentală a statului (despre naţiona­lităţi), sub cuvânt, că... „statul“ o pre­tinde ! (adecă pretinde şi să fie lege şi să se calce!!); îţi opreşte înfiin­ţarea de şcoli medii pe banii lui pro­prii, drept ce­­ţi-o dă legea statului, tot sub cuvânt că... „statul“ pretinde să te oprească, etc. etc. etc. Nu le mai înşirăm, că le ştie şi le simte zilnic fiecare dintre noi. Acum trebuinţele „statului“ „pre­tind“ ca guvernul să-­i fie cam de scurt pe catolicii din ţară, a căror autonomie ar voi s’o croiască aşa cum îi vine guvernului la socoteală (ceteşte: „cum pretind interesele sta­tului“...) „Alkotmány“, ziarul partidului po­poral catolic, scrie în numârul seu dela 3 Dec. sub titlul „Statul şi ca­tolicismul“ un articlu, în care între altele face câteva constatări foarte drepte, care se pot referi însă foarte corect nu numai la relaţia dintre „stat“ şi „catolicism“ ci tot aşa şi la relaţia dintre „stat“ şi spre pildă, purtarea lui faţă de popoarele cele multe ce îl locuesc, ce îl constituesc. Iată câteva constatări a lui „Alkot­mány“. „E rău aceea la noi, că totdeauna ne luăm după oare­care pildă! Aşa argumentează libera­lii, că ceea­ ce guvernul parlamentar ma­ghiar săvîrşeşte, şi prin ce îşi revendică pe sama sa puterea asupra bisericii (noi zicem şi asupra locuitorilor peste tot a ţerii! Red. „Tr. P.), aceea... în toată Europa e aşa! „Dar’ la aceea nu se gândesc, că afară de Prusia nu este stat în parlamentul şi în gu­­vernul căruia, elementid catolic (noi am în­locui cuvântul „catolic“ cu ştiutor şi respec­tuos al dreptăţii! Red.) să fie în aşa mino­ritate, ca la noi! „Dar’ nici nu pe Pruşi ni-­i aduc de exemplu, ci pe ...Francezi şi alte state cu­rat catolice! Acolo însă în zadar vei căuta exemplu, ca un parlament pe jumetate sci­­zionar şi fără credinţă să exercite acele drepturi de inspecţiune, cu cari scaunul apostolic a învestit pe Regi sau de cei ma creştini sau de cei mai catolici sau de cei mai apostolici! “ (Noi la rîndul nostru am întoarce vorba aşa: în zadar să provoacă acest parlament şi guvern la state ca Francia, şi altele, când crează legi de statificare a adminis­traţiei, a şcolilor etc, căci nu e nici o po­triveală între acele state naţionale şi între acesta al nostru, care ei sing­ui nu îndrăs­­nesc să-­l numească aşa ci spun că au „ideea“ că o să fie odată — odată!) „Păzascâ-ne Dumnezeu de o autonomie de a lui Banffiy-Tisza­“ Lichee „Alkotmány“. * De ne-ar scăpa Dumnezeu de toate „dreptăţile“ pe cari în numele aceluiaşi „stat" ni­ le fac Bánffy-Tisza, adaugem noi! PROIECTUL maghiarisator în Dietă. In şedinţa de ori Dieta a primit spre desbatere specială proiectul privitor la maghiarisarea numelor comunelor. In contra proiectului a vorbit Schreiber, căruia Ungurii înverşunaţi i-au strigat: „Dute în Saxonia!“ Pentru proiect au vorbit Sándor József şi Eötvös Károly, după care Dieta primeşte spre desbatere specială proiectul. Deputaţii saşi au votat contra. Desbaterea specială începe azi. BUDGETUL DĂRI NOUE. In şedinţa de ori a Dietei ministrul de finance ’şi-a făcut exposeul asupra si­tu­aţiunei financiare a statului. Şi de astă-dată, budgetul se încheie cu un pri­sos de 75.721 fl. Vorba e însă, că prisosul acesta e mai mult o amăgire, deoare­ce în afară de prevederile budgetare, în­totdeauna sunt cheltuieli neprevăzute, cum e şi-­n anul acesta suma de 21 milioane şi apoi cheltuieli tăinuite, cum au fost în anul trecut 123 milioane ce au tre­buit pentru plătirea materialului la căile ferate. Ceea­ ce este important apoi, e că şi pe anul viitor dările se măresc. Şi anume cu vre­o 5 milioane şi jumă­tate. Din această sumă vine: contribuţiune directă 120.000 fl. dare de consum . . 800.000 „ timbre......................... 855.000 „ monopolul tutunurilor 469.000 „ * In exposeul seu, ministrul de finance a făgăduit de altfel, că legea despre contribuţiunile directe în curând va fi reformată. Să nu se întâmple însă ca şi cu re­forma legii timbrelor: să se reformeze adecă nu înspre uşurătatea, ci spre în­­greunarea contribuabililor. E interesant să ştim apoi, că şi în anul acesta sporul de 5 şi 12 milioane trebuesc mai ales pentru plătirea pen­siilor şi ridicarea salariilor funcţiona­rilor. Cu un cuvânt pentru întreţinerea cotei de trântori şi unelte ale guvernului.

Next