Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)
1898-06-11 / nr. 110
Pag. 548 — Nr. 110 TRIBUNA POPORULUI Academia imperială de ştiinţe din Viena, al cărei membru a fost Palacky, timp de 50 ani, a fost representată prin profesorul Universitar Dr. Iagici. In adăstarea scrisorilor avisate de la corespondentul nostru din Praga, dăm deocamdată numai atâta adăogând încă depeşa următoare specială a lui„F.Lloyd“ din 21 iunie: „Banchetul ziariştilor slavi a fost o manifestaţie a desăvîrşitei înfrăţiri şi alianţe ceho-polone. După o mulţime de toasturi şi vorbri, se puseră în special Polonezii cu Ruşii ciocnind demonstrativ şi să toasteze unul pentru altul strîngându-şi după fiecare toast mânile în mod cordial, ceea ce a fost aplaudat totdeauna cu frenesie. „Cu prilegiul cinstirii oaspeţilor slavi la primăria din Praga, primarul din Liubiana (Leibach), Hribar a dat expresiei dorinţei, ca coroana Sf. Vaclav să împodobească cât de curând capul M. Sale, ca rege al Boemiei“. Tulburări in Galiţia. La 19 Iunie la Fystah (din Galiţia) numai cu asistenţa militară s’au putut înmormânta cei 12 ţerani împuşcaţi cu o zi înainte, de gendarmi. Tulburările au avut caracter antisemit şi s’au continuat şi alaltăieri, când ţeranii poloni au atacat casa Ovreului arândaş Wallach, nimicind până în temelie tot. De asemeni e mare ferbere la Zalubinca, unde numai sosirea a două batalioane de soldaţi au putut să mântuie pe Ovrei de moarte. 25 ţerani au fost arestaţi. Tot aşa s’a întâmplat la Ztrayzow, unde s’au trimis doue excadroane de cavalerie. La 21 Iunie în Zagors s’au’part fereştile tuturor caselor Ovreieşti. S’au arestat 32 ţerani. 1848. 4 Iunie. Agram. Jellacici îşi ţine cu mare pompă instalaţia de han al Croaţiei. Orăştie. „Magistratul şi judecătoria de aci încolo sunt datori a accepta scrisori româneşti cu litere latine“. (Org. Naţ.). 6 Iunie. Agram. Banul Jellachci în vorbirea lui adresată cătră patriarchul Raiacicî, In a cărui mâni a depus jurământul de ban, despre Ungaria zice : „Dorinţa mea este a recunoaşte Pe lună... Era o sară fermecătoare de Maiu. Locuitorii comunei V. să împrăştiaseră deja pe la căminele lor. Tainica armonie a nopţii îşi luase împărăţia. După o zi bogată în agitaţiuni plecasem şi eu cătră casă, în al treilea sat. Bătuse chiar zece oare, când eşind din regimul fantastic al pădurei Corneasa ni se desfăşură înaintea ochilor tabloul grandios al orăşelului S., prin care avem să trecem. La picioarele noastre întinsă pe o vale romantică zăcea frumoasa comună, ca o naie în mijlocul valurilor liniştite. Luna palidă stăpânea ca un vis acest ţinut pitoresc. ... .... Intram în orăşel. Ici-colea vedeai licurind câte o rază de lumină. Frecvenţă puţină. Liniştea devenea tot mai adâncă şi numai câte un lătrat de câne mai întrerupea armonia nopţii. Toderiţa, vizitiul, pe care îl făcui domn dindărătul trăsurei încă adormise. Traversând piaţa luarăm calea principală. Coloritul orăşelului deveni din ce în ce tot mai românesc. Lăsând în urma noastră edificiul pompos al bisericei, trecurăm peste podul rîuleţului „Cabana“ şi printre şirele de căsuţe româneşti, zidite cu gust partieuUn Maghiar a atacat lângă Cenfiloaia pe un cărăuş român fără causă. Bietul Român e aproape să moară. Ungurul a stat în arest numai două zile. (Org. Naţ.) Iar, ne apropiam de lemnăria „Granilor“, de unde până în capătul satului mai sunt numai câteva case. Tăcere completă. Toderiţa tot în braţele lui Morfeu. Deodată un cântec lin şi duios ca de înger, o voce arginţie îmi atinse urechia. Sunetul părea a creşte progresiv. Un biciu aplicat Murgului îi acceleră paşii; cântecul era aproape. Calea cătră satul meu să încolăcea prelângă o gradină estinsă, încunjurată de nişte gratii de lemn aşezate într’o proporţie desăvârşită. Lumina abundantă a lunei, care pe ceriul azuriu se rotunzise acum într’un complet glob de aur, era bine venită spre a pute arunca o privire în micul paradis. Straturi lungi de legumi erau îminte într’o parte a grădinei, ici-colea preserate cu câte un tufiş, probabil de smieuri ori agrişi, car’ aproape de raionul pomilor umbroşi răspândea parfum fermecător o pădurice de fiori. Un miros plăcut de rezedă m’a primit, când oprindu-mi trăsura, cu pas lin m’am apropiat de grădină, tupilat de stobor, în umbra unui păr, ce-’şi întinsese crengile preste gratii, m’am încercat să aflu filomela cântătoare. Dobândirea dreptului, folosirea şi afirmarea lui în caşurile unei nedreptăţi cu totul obiective, e o chestiune curat de interes; interesul este simburele practic al dreptului, în sens subiectiv. Dar’ în faţa arbitrariului, care îşi ridică *) Traducere după Dr. E. Ihering de T. V. Lăcăţian. Acoperită de un pom stufos şi mare, a cărui frunziş şoptea duios, şedea o floare între flori. Adumbrită de luna zimbitoare părea o zină. In haină albă cu pletele-i pe spate, adâncită în meditaţiuni, cu o voce îngerească îngâna chiar atunci: „Eu sunt floricica Reseda. Ah, el nici când nu mă va uita...“ Atâta a zis şi deodată a tăcut. Şi pe când mă adânciam pe un moment în esplicarea scenei misterioasă, pe când mă încercam să fac combinaţiuni asupra modestelor versuri, istorite de sigur din neşte sentimente răpitoare şi neliniştitoare, — dinspre casă să apropiă ca o nimfă uşoară — o altă figură. Fericită posiţie pentru mine. Ştiam deja că la inima Resedei muncesc neşte suveniri preţioase, cari nici pe timpul acesta nu-i dau odihnă. — Bine că vii Lenuță — zise ea cu o voce tremurătoare, cu surprindere vădită, ca deșteaptă din nește visări, — tocmai te așteptam ; așa de frumoasă e sara această, cât de plăcut e mirosul parfumat de floricele ... O săracele repede, azi nu le-am udat. — Dar d-seară, e târziu, maica Dale e foarte îngrijată pentru întârziarea asta. — O Lenuţă dragă, cum să las eu draPelagra — după cum ni se scrie — se lăţeşte tot mai mult mai ales în Ardeal şi în ţinuturile dincoace de Tisa. In comitatul Aradului încă s’a ivit. Ministrul de interne a trimis în gile mele repede neudate. Dar’ şezi puţin şi tu lângă mine, vezi ce frumoasă e luna ce aer ceresc, dar’ stelele... ah! văzuşi ?... a căzut ! — A căzut o stea — reflectă servitoarea naivă — a murit cineva, dar să mergem d-şeară, mă tem de Doamna. Observasem şi eu o stea filantă. Ah! a murit cineva — esclamă Rezeda’ făr’ a mai fi ascultat la vorbele servitoarei, — el, desigur el, sufleţelul meu, — o de-ar fi numai vorbă aceasta... Stai puţin Lenuţă, şi-mi ascultă măcar tu chinurile, ce de un an de zile ’mi sfâşie inima. Servitoarea stătu încremenită, fără a înţelege ceva. — O cât eram de fericită — odată, ce zile de aur! Colea în chioşcul acela treceam ceasurile ca clipele. Ce seara fermecătoare. ’Mi aduc aminte, când ne şopteam tainicele dorinţe, când cu buzele-i surzinde ’mi cucerea toate puterile inimei. O ce fericiţi eram, când aici îmi răzimam capul de peptul lui, când în jocul nostru nevinovat număram stelele. — „Asta va fi a mea“, îmi zicea el „Dar asta a mea“, îi reflectam eu. O dulcilor mele repede, voi sunteţi mărturiile acestor momente de fericire, voi îmi ştiţi durea mea, şi pe viitor legătura cu Ungaria, însă pe temeiul celei mai depline egalităţi şi cu condiţiunea desvoltării tuturor naţionalităţilor de sub Coroana Ungariei“. Ear’ mai departe: „Dar’ guvernului maghiar de acum nu voim şi nu putem să ne supunem, căci acela ’l-a făcut atîrnător dela sine chiar şi pe regele. (Gaz. de Trans"). 7 Iunie. Cluj. „Legea prin care poporul transilvan (parte mare român, însu şi Unguri mulţi şi câteva sate săseşti) scapă de robia veacurilor, e compusă din 10 §ni şi s’a trimis împăratului spre întărire“. (Gaz. de Trans). Viena. Ministrul de răsboiu a şters pedeapsa trupească în toată armata austriacă. 12 iunie. Carloviţ. Generalul Hrabovszki cu armată ungurească atacă Carloviţul. Sârbii fiind puţini şi neaşteptându-se la atac, au fost siliţi să retireze cu o perdere de 300 de ostaşi, parte morţi, parte răniţi. Aceasta e prima bătălie revoluţionară, începutul revoluţiunii. Sârbii înfuriaţi pentru acest hoţesc atac se organisează pretutindenea, ca să-şi răsbune în contra trupelor maghiare. Pesta. Ministrul de interne Szemere institue tribunale statariale pe teritorul comitatului Pestei în contra „agitatorilor“, „instigatorilor,“ conturbătorilor ordinei publice, ucigaşilor, tăciunarilor şi hoţilor etc. 13 Iunie. Pesta. Ministrul de interne prin o proclamaţiune provoacă poporaţiunea Ungariei-de-Sud împreună cu cea din comitatele Cimigrad, Pesta şi districtele Jassigilor şi Cumanilor să se înarmeze în contra Sârbilor şi Croaţilor. Fiecare comitat să ’şi organiseze câte o oaste de 2.400 de oameni înarmaţi pe spesele comitatului; prav de puşcă le va da guvernul. Chiemarea acestor oştiri e să apere teritorul comitatului, dar’ în cas de nevoie sunt datoare a alerga şi în ajutorul comitatelor vecine. încercarele atentat? Persoane demne de toată încrederea ni-au relatat — scrie „Marczius Tizenötödike“ — că astă-noapte a fost aflat umblând în jurul odăii locoţiitorul regelui un om înarmat cu pumnal şi cu pistoale, Agârbiciu. Românii reîntorşi de la tîrgul din Budiu a fost atacaţi de Uguri. Românii de spaimă a fugit In codri, lăsând jaf liber Ungurilor. (Org. nat.) Turda. 14 Iunie. Pesta. In timp ce Batthany umbla pe la Insbruck, ca acolo întâlnindu-se cu Jellachi să exopereze oarecare împăcare, guvernul ungar a decis să trimită la Agram pe archiducele Ioan, ca el să întrevină la banul şi la croaţi şi să-i înduplece a se da pe partea guvernului ungar. In acest scop Batthany, pe care ştafeta îl aflase la Salzburg, s’a reîntors înapoi la Insbruck, ca să ceară învoirea regelui. Stare de resboiu. Călători veniţi din şesul Ungariei spun, că Seghedinul, Sobotiţa, Zomborul sunt pregătite pentru stare de răsboiu. Lupta pentru drept*). Chiar şi laşul, care fuge de pe câmpul de răsboiu, îşi salvează şi el ceea ce alţii îşi sacrifică: viaţa, dar şi-o salvează cu preţul onoarei sale. Numai faptul, că alţii stau la post, îl scapă pe el şi societatea de urmările ce în mod inevitabil le-ar avea purtarea sa. Dacă toţi ar cugeta ca el, toţi ar fi perduţi. Tot aşa şi cu laşa abandonare a dreptului. In Roma antică urmărirea hoţului şi a tâlharului era o afacere exclusiv a păgubaşului. Cine nu vede, unde putea conduce această abandonare a dreptului? Unde, decât numai la încuragjarea hoţilor şi a tâlharilor. Tocmai aşa stă lucrul şi cu viaţa popoarelor. Căci fiecare popor e avisat la sine însuşi. Nici o putere superioară nu-l descarcă de sarcina de a-şi afirma dreptul său, şi e destul să reamintesc exemplul meu de mai sus, cu mila pătrată, pentru a arăta, ce însemnătate are pentru viaţa popoarelor acea teorie, care determină resistenţa contra nedreptăţii după valoarea obiectului de ceartă. Să abandonăm deci această morală a comodităţii, pe care de altfel nici un popor şi nici un individ cu simţul juridic sănătos nuşi-a însuşit-o. Ea este semnul şi productul unui simţ juridic bolnav şi neputincios. IV braţul contra dreptului, îşi pierde îndreptăţirea orice consideraţiune materialistică, ţinută în vedere atunci, când se confundă chestiunea dreptului cu chestiunea interesului, pentru că lovitura cu care voinicia atinge dreptul, se resfrânge în şi cu el şi asupra persoanei. Puţin impoartă ce formează obiectul dreptului. Dacă o simplă întâmplare ’l-ar fi adus în cercul dreptului meu, acest obiect s’ar putea delătura fără a mă vătăma pe mine însumi. Dar’ nu întâmplarea, ci voinţa mea a înodat legătura între mine şi acel obiect al dreptului meu, şi chiar şi voinţa, numai cu preţul unei munci prealabile, proprii s’au străine; aceea ce posed şi afirm eu în acel obiect, este deci o părticea din trecutul unei munci proprii sau străine. Insuşindumi-’l, m i-am pus sigilul personalităţi mele: cine îl atinge, atinge personalitatea mea; lovitura ce i se dă, loveşte în mine însumi, care mă aflu cuprins în el; proprietatea nu este decât periferia — obiectiv lărgită— a persoanei mele. Această conexiune a dreptului cu persoana acordă tuturor drepturilor, de orice natură ar fi ele, — valoarea incomensurabilă, pe care o voiu desemna de valoare ideală, pentru a o deosebi de valoarea cu totul substanţială ce o au drepturile din punctul de vedere al interesului. Din ea se naşte aceea abnegaţiune şi energie în apărarea dreptului, pe care am descris’o mai sus. Concepţiunea aceasta ideală a dreptului nu formează exclusivul prilegiu al naturilor de elită,ci natura, chiar şi cea mai incultă, o înţelege tot aşa de bine, ca şi cea mai cultă; cel avut ca şi cel mai sărac ; popoarele sălbatice tot atât de bine ca şi naţiunile cele mai civilizate. Şi tocmai aici se manifestă mai bine cât de mult este întemeat acest idealism pe esenţa cea mai intimă a dreptului; el nu este altceva decât sănătatea simţului de drept. 11/23 Iunie 1898 NOUTĂŢI Arad, 22 Iunie n. 1898. Dela Carlovitz ni se scrie: Conferenţa fruntaşilor din congresul bisericesc s’a terminat fără să fi căzut de acord cu patriarchul asupra chestiei noului statut (unificat). *