Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)

1898-01-15 / nr. 10

Deputaţiunea săsească. O delegaţiune, compusă din tot ce este ales între damele sase, a sosit la Viena. Scopul delegaţiunei este a cere o audienţă la Curte şi a ruga pe M. Sa Monarchul să nu sancţioneze, proiectul de lege privitor la maghiariza­­rea numelor comunelor. Delegaţiunea a dus cu sine şi o adresă omagială, sub­scrisa de toate damele de prin oraşele şi satele săsesci din Ardeal. Nu se ştie încă soartea delega­­ţiunei. Dacă trebue să credem însă ziare­lor maghiare „bine informate“, dele­gaţiunea nu va fi primită de M. Sa Mo­narchul. In sfârşit, guvernul unguresc este destul de tare la Viena, pentru a face ca delegaţia săsească să aibă a­­celaşi resultat ca cea română dela 1892. Tot aşa însă şi Saşii , nu’şi vor fi legat toate speranţele de soartea a­­cestei delegaţiuni, care chiar dacă va fi primită, cu greu va putea să determine pe M. Sa împăratul a lua posiţie contra guvernului Seu din Bu­dapesta. Mai ales când se ştie, că ori­ce proiect de lege se presintă Dietei numai cu prealabila autorisa­­ţiune a Monarchului. Dar un lucru ştim cu toţii: merge­rea delegaţiunei săseşti la Viena în lu­mea mare n’are să remână fără efect. Foile toate — îndeosebi cele ger­mane — vor lua cunoştinţă despre paşii damelor sase, după cum vor publica desigur şi adresa pe care o dăm şi noi în altă parte a ziarului nostru. Şi aceasta este lucrul principal. Românii, ştiam şi noi la 1892 că o audienţă cu greu se poate exopera. Mergând însă la Viena cu Memo­randul nostru şi publicându-­l, eram convinşi că un mare serviciu facem causei, silind chiar presa duşmană nouă să înregistreze doleanţele drepte ce presintam înaltului tron. Numai aşa puteam pune în discuţiunea lumei mari chestiunea naţională română. Şi cine poate tăgădui că ne-am a­­juns scopul, că delegaţia Memoran­dului a spart gheaţa şi a risipit ne­gura din jurul causei naţionale ro­­n­âne, că de atunci şi capetele în­coronate şi întreaga lume cultă ved­e­oporul român cu totul în altă lu­­®iă?! .riAşa are să se întâmple şi cu de­­logaţiunea săsească. Damele sase fac din chipul acesta serviciu tuturor naţio­nalităţilor nemaghiare din Ungaria, pen­­tru­ că atentatul pe care ele îl de­nunţă Tronului este îndreptat nu numai contra Saşilor, ci şi împotriva celorlalte naţionalităţi... Nu e deci rom­án, Serb şi Slovac, care să nu subscrie tot ce delegaţia săsească spune în a sa adresă. De aceea, urmărim cu simpatie toţi paşii delegaţiunei săseşti şi dorim succes deplin concetăţenilor noştri saşi. * Mergerea la Viena a delegaţiunei damelor sase dă prilegiu Ungurilor să-­şi arate din nou mult trimbiţatul „cavalerism“. Furioşi că car’ sunt daţi de gol, patrioţii cu patentă aruncă, în presa lor, cele mai grosolane invective la adresa damelor sase. „Budapesti Hír­lap“ (25 Ianuarie) de pildă este su­­părat până într’atâta, încât după­ ce le batjocoreşte, le dă sfatul să-’şi ia bărbaţii în spate şi să plece cu ei din Transilvania. Ingraţii de pa­trioţi uită că Saşii au adus şi susţineau cultura în Ardeal pe când fiii lui Ár­pád în Carpaţi abea din nume erau cunoscuţi. Române numai, ca patrioţii sâ bom­bardeze şi casele celor din delegaţia săsească, după cum au bombardat case şi au atacat în stradă pe Ro­mâni... Poate că ar face-o şi cu Sa­şii... Ungurii au însă nenorocul ca în oraşele săseşti cum e Sibiiul, Media­şul, Bistriţa şi Orăştie, să fie în mi­mei­ atât pe mic, încât şi pe stradă vorbesc încet, căci curagiul lor e mare numai când sunt o sută contra ...unu! Arad, Joi 15/27 Ianuarie 1898 Mi\ IO Anul II ——I iu im ■mm iw in iii ii mnmmmggjgjg REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM)­­ ABONAMENTUL. Pe nil'll. Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe 1/1 an fl. 5; pe */* de an fi. 2-50 ; pe 1 lună fl­­. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru România ţi străinătate: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA ARAD, STR­AULICH (ADAM) • INSERŢIUNILE: at I fir garmond: prima­ dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia­ oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi­­caţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sânt a se plăti înainte Scrisori nefrancate nu se primesc. Succesul lui Jeszenszky. Ziarele maghiare reproduc cu mare bucurie un articol apărut în „Il Venetto“ şi „II Paesse* scris de marele mişel Fava, care după ce nu a putut să se­ vânda Ligei, s’a vândut lui Jeszenszky.. Scrie acum în contra antisemitismului Ro­manilor din regat... Ziarele maghiare spun că cele două ziare italiene cari adăpostesc presa lui Fava sunt ziare „de mare autori­tate“ (?)... Li e rușine să spună însă oraşul unde apar... Cât de mult condeiul simbrias a întrat în vederile stăpânilor sei, se vede de alt­fel şi de acolo, că-i acuză pe fraţii noştri din regat de irredentism, spunând că luptă­m pentru încorporarea Ardealului... Nu vor reu­şi însă, căci el, Ováry şi Jeszenszky vor ridica Europa întreagă in contra atentatori­lor la pacea europeanăl... Ce caraghioşi... Şi când ne gândim că asemenea pâcătos a fost purtat în alaiu prin România! * Diul Dieta croată. In şedinţa de la 24 c. a. Dietei din Agram oposiţia coalisată a depus un proiect care tinde la restrân­gerea drepturilor presidentului de a es­­clude de la şedinţe deputaţii pe timp atât de îndelungat. De asemeni a propus vot de neîncredere presidentului şi Va provocat să’şi dea demisia. Contele Erdödy a propus însă vot de încredere şi trecerea la ordinea zilei. Venind vendid votării, propunerea aces­ta din urmă a întrunit 37 voturi ear a opoziţiei 18 voturi. Lăudat de duşmani. Scriind un lung articol despre episcopatul gr. catolic din Oradea-Mare, „ Budapesti Hír­lap “ (25 ianuarie) zice despre faimosul Dr. Lauran următoarele: Lui îi este încredinţată preparandia şi in­stitutul de băieţi, adecă seminarul cel mic. Să privim numai pe acest din urmă, pentru a cunoaşte pe Dr. Laurán. Institutului­­i-a mers vestea până peste Tisa şi chiar părinţii maghiari trimit copiii bucuros aici. In fie­care an sunt în institut 15—20 elevi ma­ghiari. Ultraiştii valachi au eschis de mult pe canonicul Laurán din rendul Românilor de treabă, pentru­ că aşa zic, sub direcţia lui se­minarul a degenerat într atâta, încât în­­trînsul nu se mai vorbeşte decât ungureşte. Un bărbat scriitor maghiar, care tot­odată este şi un înalt demnitar al comitatului, a visitat cu un prilej seminarul. A aşteptat, aşa scrie în cartea sa — să audă în seminar cu­vânt şi cântare românească... Care nu ’i-a fost însă mirarea, când ajungând în curte, a auzit pe elevi vorbind ungureşte...“’ Scrisele de mai sus ar trebui să deter­mine pe P. S. S. Episcopul Pavel a da canonicului Lauran cât mai puţin teren pen­tru a ’şi câştiga drept la asemenea laude. Logică ungurească. Statisticianii şi etnografii maghiari afirmă că o mulţime de comune ma­ghiare din Bihor şi alte comitate s’au romanisat. Să presupunem că aşa este, că co­munele cu nume ungureşti, dar locuite azi numai de Români, în adevăr au fost odată ungureşti... Ce dovedeşte aceasta ? Dovedeşte forţa de resis­­tenţă, vitalitatea neamului românesc. Dovedeşte ca chiar asupriţi şi des­­moşteniţi cum am fost veacuri de­­arendul, noi am ştiut să asimilăm însăşi rasa dominantă. Urmare logica ar fi deci ca Ungurii să nu se laude când vorba e de asă­­mnănare între ei şi noi şi mai ales să nu încerce a ne maghiariza, azi, când şi între noi sunt cărturari, când con­­ştienţa naţională este deşteptată până şi între Românii dintre cele mai as­cunse şi mai serace sate româneşti. Ca toate însă, aşa şi logica la Un­guri este Întoarsă pe dos. Astfel, chiar în „Budapesti Hírlap“ de ieri, fiind vorba despre forţa de asimilare a Românilor, se scrie: „ Uimit ar putea deci să se întrebe ori şi cine , cum se face, că deşi semi­nariştii români gr.-cat. învaţă în şcoli ungureşti, ajungend la sate, se schimbă cu desăvîrşire. Cauza acestei metamor­­fose este resistenţa poporului şi profunda credinţă ce Românii o au către obiceiu­rile lor vechi, dar mai ales împrejura­rea, că legile noastre prea le acordă multe libertăţi şi privilegii, fără ca în schimb să le ceară alt­ ceva de­căt fidelitatea către patrie“... Recunosc deci tăria noastră, şi pentru­­că avem buna însuşire de a ţine la neamul nostru, în loc să ne lase în pace, Ungurii pledează pentru maghia­­rizarea cu forţa şi oamenii lor înveţaţi află că ne bucurăm de „prea multe libertăţi“ şi chiar de „privilegii“ . . . Dar în schimb nu ni­ se cere de­cât... fidelitatea către patrie! Adecă ce să ni­ să mai ceară? De­capitarea naţională ? Să ne declarăm aşa, peste noapte, Unguri ? Dar’ logica ungurească se arată mai în splendoare în acel pasagiu al articolului, unde după­ ce arată că preoţii români gr.-catolici (îndeosebi cei crescuţi de „patriotul“ Laurán!) se maghiarisează mai uşor, şi că în familiile lor vorbesc ungureşte, se duc la petreceri ungureşti etc., etc., înşiră numele comunelor maghiare cari s’au romanisat tocmai în eparchia oradană, va să zică acolo, unde ma­­ghiarisării li­ se opune resistenţa cea mai neînsemnată! Ce să observe însă publiciştii ma­ghiari aceste salturi logice? Şi cum ar mai fi ei „patrioţi“, dacă ar trage conclusie şi ar înveţa din constatările ce li­ se impun ori­cât ar voi să le ocolească. Ei merg nainte, resboindu-se cu logica, întocmai după­ cum se resbo­­iesc cu tot ce este dreptate şi mo­ralitate. Adresa damelor sase Fată în toată întregimea sa adresa ce da­mele sase au dus-o la Viena, pentru a o pre­­sinta M. S. Monarchului: Majestatea Voastră ces. şi apost, regala! Prea graţiosul nostru Domn! Loviţi de adâncă îngrijire şi durere, care în zilele acestea a făcut să tresară toţi locuitorii nemaghiari ai scumpei noastre patrii, Ungaria, ne luăm îndrăz­neală a ne presenta înaintea Majestăţei Voastre şi a ne ruga, ca cererea noastră să fie ascultată. Prin proiectul de lege „Despre numele de comune“, care a fost presentat Dietei din partea guvernului ungar şi acceptat de aceasta, să inten­ţionează a se st­îrpi şi numele germane ale oraşelor, opidelor şi satelor noastre, moştenite de la antecesorii noştri; să in­tenţionează a se stinge amintirea unui trecut de şepte sute de ani, plini de muncă şi merite, întrupat în ele; se in­tenţionează a se nimici graiul german al patriei noastre transilvane. Bărbaţii poporului nostru au făcut tot ce a fost posibil pe cale constituţională de­ a apăra poporul nostru şi numele noastre de batjocura, cu care sunt ame­ninţate , în representanţele oraşelor şi co­munelor, în adunările tuturor cercurilor electorale săseşti au protestat contra pro­iectului de lege, exprimându-i şi cea mai înflăcărată indignare; ei au provocat pe deputaţii dietali ai lor, să fee poziţie ho­­tărîtă contra proiectului şi să iese din partidul guvernului, care a ajuns să re­comande spre primire un proiect de lege, care vatâmă aşa de adânc caracterul nostru german. Acum, după­ ce toate mijloacele con­stituţionale sunt exhaum­ate, vedem pe băr­baţii şi părinţii noştri încovoiaţi de du­rere, că le-a fost imposibil a salva moş­tenirea şi onoarea antecesorilor. Noi însă, femeile săseşti, cari am jurat la altarul Domnului, că nu vom părăsi pe bărbaţii noştri nici în pericol şi în lipsa cea mai mare şi noi, fetele săseşti, aducându-ne aminte de porunca a patra, care ne porunceşte, ca să uşurăm povara grelelor griji şi supă­rări ale părinţilor noştri, noi, înainte de ce proiectul prin sancţiunea Majestăţei Voastre, ar deveni lege obligătoare, ne adresăm la bunătatea inimei părinteşti a Majestăţei Voastre, faţă de care inima poporului nostru n’a încetat nici­odată, în decursul domniei binecuvântate de 50 de ani a Majestăţei Voastre, a bate cu credinţă şi iubire, şi a ne ruga, ca Ma­jestatea Voastră să se îndure prea graţios a împedeca nedreptăţea cu care e ame­ninţat poporul nostru şi trecutul seu şi a

Next