Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)
1898-11-26 / nr. 223
REDACȚIA Arad, Str. Aulich (Adam) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: ps 1 an fl. 10; pe */, an fl. 5; pe */« de an fl. 2'50 ; pe 1 lun^ fl 1. N-rii de Duminecă pe cm fl. 2.— Ptntr* România fi itrihnitati ■ pe at) 40 franci. Manuscripte nu se irtanom,A. Arad, Joi 26 Noembre (8 Decembre) 1898 Mg. 2123 ADMINISTRAŢIA Arad, Str. Aulich (Adam) INSERŢIUNILE: ae 1 fir garmtmd: prima dati 7 a.; 1 doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cit şi inserţiunile sânt a si plăti înainte. Scrisori nefrancate nu ae primesc. I Discipline stricăcioasă. Confraţii de la Sibiiu deschid discuţie asupra unei chestiuni care nu e de loc actuală dar folos nu poate aduce decât cel mult. .. Ungurilor. Discuţia se inverte în jurul scrisorei dlui D. Sturdza, pe care îl acuză de toate routofile şi îi atribue că a avut cele mai criminale intenţiuni faţă nu numai de cei osândiţi în procesul Memorandului, dar faţă de întreaga Românime de dincoace de Carpaţi. Ne pare rău, că confraţii noştri scriu întru toate întocmai ca oposanţii din Bucureşti. Acolo se mai esplică ura, deoarece e vorba de luarea puterii. Bar ura îi face nedrepţi pe oameni, îndeosebi în luptele politice. Nu înţelegem însă ca confraţii de la Sibiiu să facă proces de intenţii. Nu, mai ales atunci, când dl dr. Raţiu ştie bine, că cel care i-a adus epistola şi a pledat cu o rară şi strălucită oratorie în sensul vederilor d-lui Sturdza, i-a fost şi-i este d-lui Raţ un mare admirator. Mai ştie apoi dl dr. Raţiu, că între cei osândiţi mai mulţi inşi au crezut, că s’ar putea folosi causei naţionale foarte mult instituindu-se o delegaţie a comitetului fie în România, fie în streinătate, după cum au făcut, pe vremuri şi Italienii. Bar dacă nu s’a instituit această delegaţiune, e pentru că membrii comitetului nu s’au mai putut întruni după ce au fost osândiţi, ci în cunoscutele împrejurări au fost ridicaţi toţi pe neaşteptate şi duşi între baionetele geandarmilor la temniţe. A vorbi deci de intenţii criminale într’o chestie asupra căreia dincolo căzuseră de acord toţi câţi ridicaseră sus causa naţională şi au dat dovezi de cea mai mare solicitudine şi iubire pentru cei din temniţă, este şi o neiertată greşeală politică şi o ingratitudine. Greşala politică s’a comis deja şi prin publicarea epistolii. Va să zică fostul şef al unui partid de aici acuză pe un şef al guvernului României că a conspirat împotriva statului ungar şi că nu din dragoste pentru noi, ci din meschine cause politice a dus acea mare campanie. Se dă astfel arme Ungurilor pe d’o parte să susţină şi mai pe departe că mişcarea noastră se alimentează de dincolo, care pe de altă parte câutându-se cu atâta stăruinţă a se dovedi că fraţii noştri de dincolo nu ne socotesc decât ca simple unelte, se dă un îndemn, ca guvernele ungureşti să lovească şi mai crud în noi toţi. Scrisoarea din chestie apoi — deşi cuprinsul ei dl D. Sturdza l’a zis şi în întruniri publice — a fost intimă, chestie de discreţie. Ce o să zică dar, bărbaţii serioşi politici vezând că un conducător de dincoaci, bărbat ajuns deja la mari bătrâneţe, se lasă a fi răpit de patimi ce aici n’ar trebui să domnească, şi publică cu atâta ostentaţiune această scrisoare de care aici o să se folosească Ungurii, car’ dincolo fac sgomot adversării politici ai guvernului actual ?... Dar’ nu asta-i fondul chestiei, ci lucrurile — credem noi — trebue să se pună astfel: Nu e prin nimic dovedit, că dacă fruntaşii noştri d’atunci s’ar fi dus în România s’ar fi stricat causei naţionale. Este însă fapt, că primul pas al celor eşiţi din temniţă, visita la Banffy, a produs o penibilă impresie în obştea română. Bar’ al doilea pas, crisa şi cele ce au urmat, a dat partidul naţional român de mal, aşa că azi, după chiar mărturisirea organului sibian (Nrul de la 17/29 Noembre) pe lângă dl Raţiu au mai rămas şease fruntaşi, despre ale căror acţiuni politice nu ştim şi nu mai auzim nimic. Noi însă am declarat de la început, că nu căutăm cine e vinovat, ci dorinţa noastră este ca odată răul constatat şi mărturisit fiind de toţi, să căutăm a-l lecui. Deschizând discuţie în felul acesta, căutând tot peste hotare răul şi nedându-ne seamă despre slăbiciunile proprii, dl Raţiu departe de a mai ajunge să vadă închiegate rândurile, dar se expune ca în istoria luptelor noastre naţionale despre a D-sale şefie să se înregistreze un adevăr nu se poate mai crud : că a primit conducerea unui partid mare şi tare şi a lăsat în urma sa . . . ruină. La temniţă. Azi dl Aurel Trif, colaboratorul nostru, a plecat la Seghedin pentru a-şi începe osânda de trei luni temniţă, cât i s'a dat în procesul de presă pentru articolul „ Vremea s'a împlinit“. Îi urăm tărie pentru a se întoarce acasă tot voinic! * „Naţiune politică.* Intr’o recensiune despre o carte croată, apărută de curând în Zagreb, conducătorul revistei externe la ,Năr. Lisly,“ dl Holecec, scriitor şi publicist apreciat printre toţi Slavii, scrie In numărul de la 2 Decemvrie al foaiei celtice şi următoarele: .Să ve feriţi de concepţia peste mesură de greşita a vorbei „naţiune politică*. Nu există naţiune politică„ Această concepţie falsă este o născocire a popoarelor lacome de heghemonie şi domnire asupra altora; ea este veninul, ce heghemonii dau la aceia, asupra cărora vroesc sa domnească, pentru a le ameţi conştiinţa naţională, ca să se renege cu atât mai uşor. Croaţi, Şerbi, Slovaci şi Români din Ungaria de loc nu formează vre-o naţiune politică ca Maghiarii. Dacă am admite că politica poate fi zăgaz ce împarte una şi aceaşi naţiune în doue, trei, patru, etc. naţiuni, ar trebui să ne împăcăm şi cu împregiurarea, că patima politică ar împărţi mai departe şi aceste frânturi. Adoptând asemenea concepţii false drept Irani buni, popoarele dominate deschid la sine poarta unui reu enorm, amimé: descompunerea până la infinit.* Crisa în guvern. Demisiile lui Iosipovich şi Szilagyi. Situaţia guvernului se complică pe fiecare zi. Pe lângă demisia lui Iosipovich, ministru croat de 14 ani şi preşedinte al clubului celor 40 deputaţi croaţi din Dieta maghiară, acum se adaugă şi demisia lui Szilágyi. Ni se anunţase încă ori, că Szilágyi nu vrea să ia respungerea pentru situaţia anti-constituţională spre care se apropie guvernul Banffy. Acum a şi demisionat, creănd astfel guvernului greutăţi imense. Una din căuşele demisiei sale ar fi şi o corespondenţă a lui „Berliner Tagblatt“ datată din Budapesta, în care era presintat că face intrigi contra guvernului şi era ameninţat că va fi scos din . . . circulaţie. De odată cu el a demisionat şi Láng. Telegramele spun, că president al Dietei va fi ales Tisza Pista, o figură destul de antipatică, mai ales oposanţilor şi un caracter gâlceros, care desigur va fi promotorul multor scandate în Dietă. Afacerea de la Braşov în Senatul României. Luni dl T. Maiorescu şi-a desvoltat interpelarea în afacerea şcoalelor de la Braşov. A adus aspre învinuiri dlui D. Sturdza că primejdueşte existenţa şcoalelor nedând renta de 38.500 lei, cât s’a dat şi până acum. DI D. Sturdza, prim-ministru, după ce arată că afacerea aceasta s’a exploatat în contra guvernului chiar în ajunul alegerilor comunale, ceteşte acte oficioase pentru a demonstra că şi-a făcut datoria de Român şi tocmai grija ce o are pentru şcoale ,a oprit să mai dea renta până ce pe cale diplomatică nu se va face o Înțelegere deplină. Dl prim-ministru a cetit adecă copia de pe nota ce a trimis la 10/22 iulie 1897 ministrului representant al Austro-Ungariei, cerându-i lămuriri în afacerea actelor (2) cetite de dl T. Ionescu în Cameră. Citește răspunsul baronului Aerenthal, din care resultă că expresiile de „guvernul regal“ (din cari s’a făcut cap de acusaţie împotriva dlui Sturdza) nu se refer în acele acte la guvernul României, după cum nici actele despre care dl Take Ionescu spunea că purced dela ministrul Wlassics, nu sunt nici de la ministrul numit nici de la vre-o persoană oficială. Dl Sturdza mai ceteşte nota de la 18/30 Oct. a representantului la Bucureşti a Austro-Ungariei, în care se face resumatul întregei situaţiuni a şcoalelor de la Braşov. I se spune în această notă guvernului român ca la cas dacă renta s’ar da şcoalelor până afacerea nu s’a clarificat, în virtutea legii de la 1883 guvernul maghiar va închide şcoalele. Nota adaogă însă că ministrul representant a făcut raport guvernului austro-ungar despre declaraţia dlui Sturdza că nu e vorbă aici de subvenţie ci de rentă. Guvernul maghiar s’a şi apucat să studieze afacerea, dar’ n’a decis încă până acum. „Am fost deci de părere, a zis dl Sturdza, că până ce afacerea nu s’a resolvat pe cale diplomatică, nu pot da renta fără a primejdui şcoalele“. La propunerea în scris a 12 senatori, Senatul a luat în unanimitate la cunoştinţă răspunsul dlui Sturdza. Mai multă „lumină!“ Braşov, în 15/27 Nov. 1898. In cununa „meritelor“ naţionale ale lui Arsenie Vlaicu, pentru cari oameniinoştri de la putere l’au remunerat acum mai în urmă cu demnitatea deputăţiei congresuale, a strălucit şi faptul, că acest domn a despicat în două „Associaţiunea meserieşilor români din Braşov*. Deşi pressa română a osândit şi cu pecetea ruşinii a înfierat atitudinea atât de încăpăţînată a d-lui Vlaicu în chestiunea aceasta, şi deşi d’atunci au trecut mai mult ca 2 ani de zile, totuşi noul deputat numai acum vine să se desvinovăţească în faţa opiniei publice, să facă „lumină în scopurile urmărite de el şi încoronate de bun succes*, anume în coloanele „Telegr. Rom.* Până acum a făcut cu considerare la alte scopuri mai înalte, acum însă pentru mântuirea primejduitului său suflet poate vorbi, căci opinia publică s’a calmat. „Ca resultat al ţinutei mele resolute de atunci, Vă alatur statutele de faţă ale societăţii „Lumina* întărite de guvern t Iată lumina ce o face dl Vlaicu în aceasta odioasă afacere. Va să zică singur îşi mărturiseşte păcatul. Căci lucrul stă aşa: Dl Vlaicu era mai înainte secretarul Associaţiunei meseriaşilor, fiind dl Petrescu preşedinte. Tinerii sociali încă erau membrii ai Associaţiunei şi sub ocrotirea ei şi dirigeaţi de secretarul dedeau producţiuni şi petreceri vestite. Lucrurile mergeau foarte bine, până ce ambiţiunea nesămuită a lui Vlaicu i-a băgat în cap ideia de a alcătui din socialii săi o reuniune independentă, unda el să fie domn preşedinte. Comitetul Associaţiunei însă şi preşedintele Petrescu au înţeles nămărâmburile secretarului Vlaicu, l-au rugat să se lase de scopul său. Dar’ Vlaicu a avut ţinută „resolută“. Neavând încă trău pentru salvarea Associaţiunei, comitetul l’a scos pe Vlaicu din sinul seu. Acesta apoi more sodalium haid! să-şi răsbune împotriva lui Petrescu. Să convoacă adunarea generală, la care Vlaicu să presenta cu o centă de zurbagii ca acusator al comitetului. Au făcut un scandal nemaipomenit. A trebuit să se convoace o nouă adunare, la care veniră toţi fruntaşii români din Braşov. In mod sărbătoresc dnii: Axenti Sever, Dr. A. Murăşian, Diamandi Manole, G. B. Popp, advocatul Sorescu, Dr. Baiulescu şi alţi oratori îl rugară pe dl Vlaicu sa nu facă ruptură în Associaţiune. Nu s’a aflat un singur membru, care să-l susţină, şi totuşi Vlaicu a rămas cu ţinuta „resolută“. Şi drept resbunare din foşti membri ai Associaţiunei, a alcătuit „Lumina“. Aceasta însemnează pace şi bună înţelegere. Cei mai mari susţinători ai Sistemulu Vlaiachist intr’altele, cum d. e. dnii Valerie Bologa şi Dr. V. Saftu au condamnat aspru îndărătniciaacestui om cu conştiinţa periclitată. Dar’ ce are a face ? Prietenia rămâne. Aşa-i moda, că Vlaicu se sărutase cu dl Iarca, înverşunatul seu dujman. Când toată lumea, dujman şi prietin, aşa judecă, că prin înfiinţarea „Luminei“ s’a despicat Associaţiunea în doue, credem că zădarnice sunt scusele acum a treia zi după scripturi. „Lumina“ ca făt al răsbunării de sine va dispăre în întunerec. Tineri, sociali să se întoarcă la sînul societăţii mame, acolo au local corespunzător, bibliotecă, jurnale, acolo au ocasiune să se cultive la convenirile sociale şi la prelegerile arangiate de comitetul Associaţiunei. Acestea am crezut de cuviinţă a le presenta publicului, pentru ca să Se facă adevărată lumină și să se constate, că „Lu-