Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)

1898-11-26 / nr. 223

Pag. 1086 — Nr. 223 mina* Dlui A. Vlaicu în formă e stricăcioasă, în fond e de prisos. Dosarul, ce zice d sa, că-l are gata în materia aceasta, n’are decât să-l tipărească, căci dl Vlaicu, directorul școalei comerciale e și tipograf, adecă proprietar de tipografie. De altfel dl Vlaicu mai e dator opiniei publice încă cu multe clarificări. Până a­­tunci alegerea densului de deputat congre­­sual rămâne o notă tristă a situaţiunei de­căzute, în care ne aflăm, că adecă oameni de conduita dlui Vlaicu. In loc să fie traşi la aspră răspundere, sunt din contră încura­­giaţi şi îmbrăţişaţi de cei de la putere. Nu de­geaba trăim în ţara lui Banffy'. Un membru al Associaţu­ei meseriaşilor. Din cercurile tinerimei noastre. ii. O activitate mai unitară şi mai con­centrată evident că ni-ar fi dus la resul­­tate mai multe şi mai positive. Înţeleg sub activitate unitară, armonică împreună lucrare a universitarilor români de la toate şcoalele superioare din patrie, care sub concentrarea muncei înţeleg o luptă cu sistem şi cu premeditare. Ceea ce au făcut până acum au fost ma­nifestaţii spontanee a sentimentului nostru şi nu cum trebue să fie de aci înainte o operă a unei judecăţi mature, întemeiată pe lungile esperienţe. Am luat parte la lupta naţională cu declaraţii şi manifeste adecă mai mult cu tind formal decât ac­tiv, care acum e necesar ca să eşim de pe terenul traselor pe al faptelor. Aceasta cu atât mai ales, că întreaga politică a poporului nostru întră în această ogaşă şi o pretinde şi de la noi. Lupta nu consistă numai în apărarea contra duşmanului şi în eventuala atacare a lui, ci şi în o muncă de conservare proprie. Şi această muncă e care trebue să ne u­­nească acum pe toţi. Când cu noile îm­pilări de la Oradea, a sărit întreaga tine­rime de la toate şcoalele înalte din patrie şi străinătate şi a aderat la manifestaţiile fraţilor batjocoriţi. Nu înţeleg de ce nu ne-am regăsi tot astfel şi pe alte terene şi anume pe cel cultural şi social ! Cu durere trebue să constat, că noi, ti­nerimea am neglijat aproape toate celelalte terene eminamente naţionale. Literaturei române nu i­ se dă importanţă, nu i­ se poartă interesul cuvenit. Nu tindem a con­sulta şi studia istoria noastră naţională, care în şcoalele inferioare n’avem prilej de a o cunoaşte. Nu desvoltăm nici o ac­tivitate pentru chestiuni culturale şi so­ciale de cari în timpul din urmă se preo­­­cupă obştea noastră română. Aproape 80­­ de percente din contingentul anual al ti­­i­nerimei universitare nu se ocupă decât de studiile sale speciale, nu se inverte deci decât într’un strîmt cerc de idei, remânând astfel în vieaţa sa în necunoştinţa celor mai fundamentale cerinţe ale vieţii naţio­nale. Şi cel ce nu cunoaşte bunurile mo­rale şi intelectuale ale poporului din care face parte, n’are să poată fi nici­odată bun sfetnic al poporului, ci va rămâne ceea­ ce este în tinereţe, un învîrtitor de frase goale şi nesimţite. Dacă acum tinerimea ar hotărî a se a­­bate de la neglijenţa sa de până acum ar face un pas înainte. E nevoie deci ca ti­nerimea de la toate şcoalele superioare să-şi dea mâna în scopul unei intensive cultivări a­­­teraturei şi istoriei noastre na­ţionale. Să petreacă cu atenţiune mişcările noastre culturale şi pentru­ ca o­ mai multă uşurinţă se poată contribui la promovarea lor se facă studii sociologice şi de econo­mie naţională, se cultive etnologia şi toate disciplinele filosofiei, cari luminează în di­recţia culturei naţionale, îmi vine în minte că studenţii univer­sitari Saşi In fiecare an se întrunesc în­tr’un centru săsesc, în care, din întâmplare societatea culturală săsească „Gustav-Adolf- Verein“ îşi ţine adunarea generală. Nu înţeleg ce ne ar impedeca şi pe noi, ca adunarea generală a „Asociaţiunii“ să ne fie prilej de întâlnire a tuturor universi­tarilor români din patrie cu planul de a desbate chestiunile noastre culturale, a ceti lucrări din literatură, şi a contribui astfel la deşteptarea poporului. Deci cultură, iubiţi colegi, cultură naţională prin studiu serios a literaturii şi istoriei noastre, căci fără aceste politica noastră e lipsită de soliditate. Să ne unim cu toţii sub acest stindard! Cu sistem şi premeditaţie va fi activi­tatea noastră atunci, când faptele noastre se vor îndrepta spre idealuri bine definite. Nu vorbesc numai de idealurile cele naţi­onale. Aceste sunt ale întreg poporului şi prin urmare şi ale noastre. Nu vorbesc de postulatele noastre politice concretizate în programul naţional ce cu toţii îl apărăm şi susţinem. Sunt şi chestiuni de altă ordine, ce ne privesc mai direct şi faţă de care n’am făcut nimic, nu pentru­ că n’avem ne­cesara cunoştinţă a muncii concentrate. Astfel bunăoară astă-vară ministrul ma­ghiar de culte a dat o lovitură gravă ştiinţei medicale internaţionale, adecă a lovit de-a dreptul în noi luându ne posibili­tatea de a ne califica de medici la uni­­ersităţi superioare celor de aci. Şi aceasta­­ pentru a exercia mai multă influenţă asupra noastră adecă a ne expune mai mult ma­ghiarizării. Ce am făcut noi în faţa acestui­­ ordin de necinstire a raporturilor internaţi­­­­onale ale ştiinţei ? Ce am făcut în contra acestei confiscări a dreptului nostru de a dobândi calificaţii superioare ? Nimic ! N’am usat nici de dreptul de a protesta, nici de a ne aşterne un Memorand împotriva acestui atac. Şi sunt multe alte chestiuni de ordinea aceasta în care noi, ca studenţi universi­tari, am ave datorinţa să ne afirmăm. Se ne reclamăm cu ori­ce prilej drepturile ce ne compet de jure şi facto. Pentru a pute face aceasta trebue să fim totdeauna con­centraţi şi sobri. Sub activitate unitară mai înţeleg însă încă ceva. Un adevăr ce s’a mai spus în diferite rânduri, dar, durere, trebue mereu repeţi­t. E vorba ca la munca naţională a tine­rimii să contribue toţi factorii ei, toţi tinerii universitari şi nu numai câteva­ puteri mai de inimă. Să înceteze răul obiceiu, ca unul se lucreze pentru toţi, ci să se pună teza: toţi pentru unul, adecă pentru po­por. Fie din comoditate, fie din alte cause ce nu voia să le examinez, o mare parte a tinerimii, şi-a reservat datorinţa de a secunda numai, fără a contribui în mod activ la mişcarea tinerimii. Se nu­inte această majoritate, că rolul lor în felul acesta se aseamănă cu tristul rol al popo­arelor subjugate, cari şi ele secundează numai (prin solvirea contribuţiei) fără a se împărtăşi­­cu binefacerile constituţiei. Să iasă deci din reservă dacă e ca se fim la culmea chiemării noastre ! Deci devisa noastră unitatea şi con­centrarea muncei temeinice. Itudapestanul. FOIŢA „TRIBUNEI POPORULUI“ Geniu. Aureliei Cionca. O, tu isvor de poesie Al Tristelor măiestru blând, Da-mi din puterea ta şi mie Inseamnă-mi lira mea să cânt. Deschide a templului Intrare I­a-mi flori din luna lui April, Să înpodobesc cu a lor vlăstare O frunte albă — de copil. Şi tu cari ai venit în lume Plutind pe lebeda lui Graal Să dai fiinţă, să dai nume; La ne ’nţelesul ideal----------­Mă întreb uimit din scenă ’n scenă. Deacă mai sunt întru cei vii------­Când duci prin cântec de sirenă Corăbii negre prin pustii. Tu care prin sunet lin de clape Dai lupte dintre cer şi iad---------­Cum mişcă valuri mari de ape Şi furtunatic cum recad. Storci plâns prin cântece de jale Din ochiul celui mai straplit. Intinde-mi aripile tale Şi-mi ocroteşte acest copil. TRIBUNA POPORULUI 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1898 Condu-o ’ncet în­spre isvorul Din care s’a hrănit ai veşti, Ca fericită să-şi ia sborul Spre ţermuri care le cunoşti. Căci azi e primăvară ’n floare Pân la cules să cere timp O dăi iluzii şi dăi soare, Ca să s’avânte spre olimp. închide a patimilor gură Şi neputinţelor atac, Şi creşte-mi dalba formitură Din masa celui mai sărac! O dăi fiinţă şi dăi nume La ne ’nţelesul ideal----------­Tu Geniu, ce ai venit în lume Plutind pe lebeda lui Graal. Ear tu isvor de poesie Al tristelor măiestru blând Dă-mi din puterea ta şi mie Inseamnă-mi lira mea să cânt. Deschide a templului Intrare Şi lasă-mă ’n genunchi să mor, Din laur împletind vlăstare împodobind altarul lor. Maria Gunţin, Cehii despre adresa oposiţiei maghiare. ,Năr. Listy‘ de două ori se ocupă, la loc de frunte, cu adresa oposiţiei maghiare, anume în numerii dela 29 Noemvrie şi 1 Decemvre. Din cel dintâiu credem interesant a ex­trage următoarele : „Nu putem fără rîs sardonic de amar s­ă privim această luptă între Maghiari şi Maghiari purtată în jurul libertăţii şi cură­ţeniei alegerilor4. Pomenind apoi de adresa lui Milletici, aşternută în parlamentul maghiar acum 27 ani, foaia celtică scrie : „Unde a fost atuncia conştiinţa oposi­ţiei maghiare, când ministrul Tisza se răs­­tise asupra lui taxându-­l de trădător de patrie. Unde a fost oposiţia maghiară, cânt pe cinstitul Miletici partidul guvernamen­tal îl târî la temniţă ? Si­mim a­r fisnuns machiarismul nesfce şi a celorlalte popoare nemaghiare din Un­garia? Ei bine, a răspuns potenţând de trei ori atâta volnicie şi corupţia maghiară la alegeri, ţinând drept ţinta sa patriot c­ă ca afară de delegaţi croaţi să nu pătrundă în dieta ungară nici un singur reprezen­tant al popoarelor nemaghiare. ,,Dacă cineva era îndreptăţit a înainta regelui petiţie stăruitoare, ca El să pună stavilă, din propria sa putere, abusuilor neauzite nicăiri în lume ale alegerilor un­gare şi a asigura libertatea lor, de­s­gur sunt popoarele nemaghiare din Ungaria, cărora, după drept şi dreptate, tot aşa de bine li­ se cuvine majoritatea în parlamen­tul ungar, precum să cuvine ea Slavilor în parlamentul austriac. „In şedinţa de ieri a dietei ungare, şe­ful oposiţiei maghiare Apponyi, învederat a simţit acest călcâiu achileic ale întregei maghiarimi, de aceea s’a mărginit a se nă­pusti esclusiv numai asupra persoanei lui Bânffy, car’ nu şi asupra majorităţii parla­mentare, declarând, că oposiţia nu iitueşte a veni ea însăşi la putere, ci numai ca Coroana să aleagă din actuala majoritate un alt dirigent al politicei maghiare, la locul lui Bánffy“. In al doilea articol întitulat „Constituţia maghiară în copie şi praxă“, „IV. Lishi" deo­sebeşte şi discută mai pe larg atât partea personală cât şi generală a adresei; ajun­gând a vorbi de aceasta, scrie: «Intru cât priveşte fondul adresei opozi­ţiei maghiare, am desvâlit simburele pu­tred al lui in foaia noastră de alaltăieri, scoţind la iveală, că cine are In statul u­gar singurul motiv de a înainta Monarchului o adresă de plângere. Nu partidul naţional maghiar este acela, care are acest drept căci întotdeauna a mers mână în mână cu partidul guvernamental maghiar întru săvîr­­şirea celor mai grozave volnicii, a tuturor abusurilor într’adevăr strigătoare la cer asupra drepturilor constituţionale şi de limbă ale popoarelor nemaghiare de peste Leitha. Având un trecut aşa de neg­u, o­­poziţia maghiară nici când nu se poate ri­dica la înălţimea senină a constituţiona­lismului şi întotdeauna se tăvăleşte numai în mocirla de chestiuni personale. „Foaia celtică, apoi face imputări parti­dului guvernamental şi lui Banffy, câte să­rituri constituţionale au făptuit până acum în afacerea reinoirii pactului, şi zice: „Prin această purtare cu desâvîrşire ne­­constituţionalâ faţă cu jumâtatea apuseană a monarchiei speră bar. Bánffy a îndulci pe cei mai înverşunaţi adversari ai sei d’a­­casă“. . .3 «Iată deci cum se înfăţoşază presa con­stituţională a oposiţiei şi a partidului gu­vernamental maghiar*. B­UTURUG­A după Guy de­­Vaupasant Salonul era mic, aproape ’nfăşurat în ta­piţerii groase, şi de un tăinuitor miros. In cămin, filfăia un foc mare, pe când o sin­gură lampă aşezată pe colţul căminului a­­runca lumina ei molatică, umbrită de un batrân abat-jour de dantele, asupra celor douâ persoane cari vorbeau. Ea, stăpâna căsii, o bâtrână cu pârul alb, dar’ una din acele bătrâne adorabile, a că­ror peliţă e fără sbîrcituri, netedă ca o hîrtie şi parfumată, pătrunsă până ’n carnea vie, de esenţele alese cu care îşi spăla de atâta vreme trupul; o bâtrână care când îi săruţi mâna miroasă ca o cutie de pu­dră. El era un amic de altă dată, rămas flă­cău, un prieten de toate săptămânile; un tovarăş de călătorie pân’ existenţa de toate zilele. De altminteri, nimic mai mult, încetaseră de a mai vorbi de câtva timp, şi amândoi priveau focul, visând de ori­ce, într’una din acele tăceri prietene acelora, care n’au totdeauna nevoie să vorbească pentru a-’şi fi plăcuţi unul altuia. Şi deodată un tăciune mare, un fel de buturugă carbonizată roşie, se prăvă­l până la gura sobei, sări din sobă şi căzend în salon se rostogoli pe covor aruncând sbură­­turi de cărbuni în jurul său. Bătrâna, cu un ţipăt scurt, se sculă ca şi când ar fi vrut să fugă, pe când el, a­­runca în cămin tăciunele, strivind apoi sub talpă rămăşiţele de cărbuni împrăştiate de jur împrejur. Când totul fu liniştit omul se aşeză ear' în faţa prietenei sale, o privi surizâi­d.,,Şi eată£‘, zise el arătând tăciunele din cămin, «eată pentru ce nu m’am însurat nici­o-­dată*. Ea îl privi, mirată, și întrebă: — „Cum aşa?* El reluă: „Ol e o poveste întreaga, o po­veste destul de urîtă*. „Prietenii mei s’au mirat de multe ori de răceala ivită de­odată între unul din cei mai buni amici ai mei, care se numea Juli­en, şi mine. Ei nu pricepeau cum doi prie­teni aproape nedespărţiţi puteau să se în­străineze aşa de mult unul de altul. Şi iată secretul. El şi eu, locuiam Împreună, altă dată. Nu ne părăseam nici odată; și prietenia care ne lega astfel părea că nimic n’o s’o poată sfărîma. Intr’o seară îmi prevesti căsătoria lui. Adunarea generală a „României June“ Viena, 4/XII 1898. Eară după un an de muncă, cel care me­rită, să-’și ia râsplată, cel care nu, pedeapsa ! Fiecare societate, fiind un corp organic, conform normelor naturale, vieţueşte, şi

Next