Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1899 (Anul 3, nr. 1-125)

1899-01-01 / nr. 1

ZIUA ANULUI-NOU. Soarele şi-a sfirşit cursul seu de un an şi acum începe din nou calea sa anuală: de aci îşi are începutul seu Anul-Nou. Păgânii serbau ziua de anul nou cu tot felul de veselii. Toata noaptea o petreceau în desfrânâri, care dimineaţa se preumblau beţi cu păhărele în mânâ, atât bărbaţii cât şi femeile, pe uliţe şi în cârcime. A fi beat în aceasta zi, nu era lucru ruşinos; dimpotrivă, o asemenea veselie, se socotea de un semn bun, că tot anul va fi plin de veselie şi fâră lipsă. Pâgânii de toate stările mai aveau obiceiul de a-şi trimite în această zi daruri, a împodobi casele cu flori. Toata ziua o petreceau cu muzici și cu jocuri și tot felul de desfrînari. Romanii cei vechi serbau ziua dintâiu a anului nou în cinstea zeului păgân Ianus, cel cu doua capete, de la care s’a numit luna cea dintâiu a anului luna lui ianuariu, în legătură cu serbarea Saturnalelor, cu tot felul de jocuri şi petreceri desfrînate. Biserica creştinâ de mai multe ori s’a vezut nevoită a sbielui acest râu şi a opri pe credincioşi de la astfel de petreceri. Sf. loan Gură de aur face cuvenitele mustrări creştinilor, cari nu se aflau a lua parte la veseliile din noaptea anului nou, care sunt cu totul împotriva bunelor moravuri. „Voi aţi trebui, zice el, să împodobiţi nu casele şi piaţa, ci inima voastră, pentru ca îngerii să se mire de voi şi Domnul îngerilor să vă răsplătească cu darurile sale“. El vorbeşte apoi în contra credinţelor deşarte ale păgânilor, păzite şi de unii creştini, de a-şi căuta de noroc în ziua anului nou pentru tot anul. „N’aţi auzit ceea ce spune apostolul Pavel catră Galateni Cap. 4 v. 10 ? Altmintrelea este o nebunie în cel mai mare grad, ca după veselia şi fericirea unei singure zile sa aşteptăm fericirea peste tot anul. Anul îţi va merge bine, nu când tu vei zăcea beat în ziua cea dintâiu a lui, ci când atât în ziua cea dintâiu, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Dacă faci binele, atunci ziua îţi este bună, car’ dacă pecătueşti, ea este rea. „Creştinul nu trebue să serbeze luni şi zile, ci toată viaţa să-i fie o serbătoare cum i se cuvine. Şi cum trebue să fie acea sărbătoare, o spune apostolul Pavel, zicând: „Să prăznuim nu în aluatul cel vecinu, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului (I Corinteni, V, 8). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi In toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele mărite şi îndestulindu-te cu aşteptarea bunurilor celor viitoare. Eara dacă nu ai cunoştinţa liniştită, şi eşti împovorat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, şi totuşi nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată? „Aşadar’, dacă voieşti să ai vreun folos de la anul nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului, câ te-a adus până aici, frânge inima ta, număra zilele vieţii tale, şi zi câtră tine însuţi: zilele aleargă şi trec, numerul anilor se împlineşte, noi am şi săvîrşit o mare parte din cale, dar’ ce bine am făcut noi? Oare nu ne vom duce de aici deşerţi şi goi de toată dreptatea? Judeţul este înaintea uşei, viaţa noastră pleacă spre bătrâneţe. Aceste le cumpăneşte în ziua anului nou, la aceste gândeşte în curgerea anului.“ Noi Românii avem multe lipsuri de îndeplinit şi multe lucruri de făcut spre a ne întări biserica şi societatea. Să nu uitam însă că numai cu sprijinul şi ajutorul lui Dumnezeu vom pută face ceva bine, pentru ca „în el vrem, ne mişcăm şi suntem“. Lipsurile şi neajunsurile anului trecut numai prin întărirea şi cinstirea religiunii sau legii părinţilor noştri le vom pută îndeplini în anul viitor, pentru că numai ea ne însuflă dubitul de jertfire şi lăpădare de sine pentru vatra strămoşească; numai religia aprinde în sufletul omenesc focul iubirii şi cinstirei câtră ţârîna părinţilor, străbunilor noştri. Numai religiunea şi morala creştină este in stare a îmblânzi inima sălbatica a omului barbar. Fără simţeminte religioasa morale, fără suflete crescute în virtuţile creştine, omenirea este primejduită a cădea jertfa nedreptăţii, urei şi a pizmei! Bata ce ne spune un filosof francez, Voltaire, părintele aşa zişilor liberi cugetători: „Atât de mare este slăbiciunea neamului omenesc şi atâta-i răutatea sa, încât este mai bine a fi subjugat de toate superstiţiilecredinlui Nea Marc, Pătruţ nu auzise. Mamă sa, care dorea să ese din el un prunc bun şi de omenie, îl pedepsise pentru o faptă rea Astfel plângând ei, nu putu auzi strigătul lui Nicoliţă. In cele din urmă, nici lui Nicoliţă nu-i mai era glumă! A Început să simtă şi el frigul; i se părea, că şede pe spini! Mai strigă odată, dar’ din toate puterile. L’auzise sora lui Petruţ. — Taci, Petruţ, zise ea, mângâindu-l, că — te strigă Nicoliţă la poartă! Liniştea fu gata Petruţ mai stătu puţin, apoi se uită In dreapta, în stânga, deschise uşa şi — du-te băete! Cât ai bate în palme, ajunse la poartă. — Ce vrei cu mine? — întreba pe Nicoliţă. — Iuon a lui Tomuţa m’a trimis, să-’ţi spun, să-’ţi găteşti straiţa şi bâta, că nu peste mult să iasă post de Crăciun şi apoi în ziua, ce urmează după lăsarea postului, ne vom aduna laolaltă, ca să învăţăm a colinda şi piţera. Numai atât i-a trebuit lui Petruţ! Nestrajnic, cum era din fire, începu să sară de bucurie tot într’un picior, de era să-’şi rupă piciorul, împedecându-ne intr’o peatră! I ! Dumineca ce urma, preotul spuse oamenilor In biserică, că atunci şi atunci se va lăsa post de Crăiun. Vorbele bunului preot au fost ascultate cu cea mai mare dragoste din partea pruncilor, nicicând nu s’a văzut în biserică o linişte aşa mare, ca şi acum. Bucuria lor era nespus de mare ! Mai erau numai trei zile până la lăsarea cele deşerte decât a trăi fără re- ligie“. (Discurs prov. la Londra 1762). Tot el zice: „Ridicaţi oamenilor credinţa în Dumnezeu răsplatitor şi remunerator atunci Sylla şi Maiu se scaldă cu plăcere în sângele concetăţenilor lor. Apoi August, Antoniu şi Lipid întrec furiile lui Sylla. Neron porunceşte cu sânge rece moartea mumei sale“. Nu este dar’ îngăduit nici unui Ilomân cu bun simţ şi cu dreaptă cugetare a-şi părăsi religia strămoşească, a o despreţui, ori a se arăta nepăsător câtră ea, fiind ca religia este ceea ce ne spune cine am fost şi cum am fost. Sa căutam dar, ca în anul în care Intram cu ajutorul Dumnezeului părinţilor noştri sa îndreptăm greşelile trecutului, sa nu dăm mână de ajutor necredincioşilor, cari tind a ne desarma de armătura noastră străveche, răpindu-ne astăzi un obiceiu românesc, mâne o datină stâmoşească, apoi atacându-ne religia, morala, făcând din noi o adunătură de oameni fără caracter, datine şi religie. FOIŢA „TRIBUNEI POPORULUI“. CRĂCIUNUL (Povestire) Era pe la sfârâitul lunei lui Brumar. Frunzele picau după copaci, pentru a ne preface un pământ, căci zice scriptura: ,pământ eşti, în pământ te vei întoarce“. D)e aceea cu atâta duioşie, cu atâta durere se despărţiau ele, sărmanele frunze, de crenguleţe, care apoi rămâneau goale-goluţe, încât i se părea omului, că aude gemetele lor de durere! Toamna, şi mai ales toamna, de care vorbim, era foarte posomorita. Aşa e bag seama firea acestui anotimp. Ear' acest timp posomorit face o impresiune neplăcută asupra omului, şi mai vîrtos atunci, că câmpul In anul acela nu prea rodise; ear’ ploia aceea ţinea strună, ploua de versa.De aceea apoi nu i mirare, că oamenii erau foarte trişti şi priveau cu mare grije in viitor. Lui Nicoliţă a lui nenea Vasilie nici că i păsa de lumea asta! Desculţ, numai In cămeşuţă şi cu o bucată de pâne în mână atâtea la poarta lui Nea Marc, strigând pe Pătruţ, să iasă afară. De frig, nici habar nu avea! Par’că era el de mic dedat cu el; era învăţat cu frigul, ca ţiganul cu subinteile. De aceea Nicolae era tare şi sănătos ca mărul. Şi mult a trebuit el să strige la poarta 3 Agricultură şi economie. Sa ne deprindem bine cu deosebirile în plănuiri, dacă voim să fim practici în cugetare şi lucrările noastre să ducă la sfârşit folositor, să nu confundăm agricultura cu economia, cari sunt douâ lucruri foarte osebite de cătra olalta. Deosebind bine aceste douâ şi voind noi a face pe lângă agricultură şi economie, de sigur vom face-o mai bine ca până acum şi vom avea şi fericirea a ne bucura şi de binecuvântatele roade, ce le aduce negreşit totdeauna cu sine, cari sunt: îndestulirea în toate cele ale vieţii, prisos în toate, fericirea tuturor, unii prin alţii. Unde am ajuns până acuma nefiind deprinşi a da destula băgare de seamă deosebirei trebuincoase şi de lipsă dintre aceste douâ, vedem toţi prea bine ; că agrii moşteniţi de la moşi-strămoşii noştri împârţindu-se între urmaşi, din neam în neam, s’au împuţinat ; partea cea mai mare din popor a sârâcit şi duce viaţă din greu; pentru câ puţinul, la care au ajuns singuratici prin veşnica împărţire, fără economie nu poate fi de ajuns pentru toţi. Aşa unora li s’au vândut moşioarele, altora căsuţele, s’au desmoştenit cu totul, ajungând în starea de jele, ca să nu ştie unde-şi placă capul ei şi familiile lor, şi ce e mai postului. Trei zile numai, şi lor totuşi li se părea ca un veac întreg. In sfârşit sosi şi a doua zi după lăsarea postului. Nu cred să fie om pe lume, care să poată pune pe hârtie bucuria lor! O bucurie, care lasă cele mai bune urme în inima şi sufletul lor. In seara aceasta se adunară la Oanea Corbului. Cum azi, aşa mâne. Zilele treceau ca gândul. Aşa trece vremea, când omul e ocupat. Şi ocupaţi erau bieţii copii, de nu ştiau unde să’şi pună capul cu colindele lor, cari le cam dădeau de cap ! Nicoliţă le ştia toate de rost, dar’ nu le ştia cânta/Petruţ le ştia, cânta, dar’ nu le ştia rosti bine. De aceea,Oanea, căpitanul lor, era foarte năcăjit! Nu numai că dorea Crăciunul, dar’ a spus’o pe faţă, că bine ar fi, dacă ar fi Crăciunul cu vre-o 2—3 săptămâni mai înapoi. Crăciunul insă sosi şi fără voia lui Oanea ! După datină, în ziua de Ajun, se adunau laolaltă, se culcau de loc, după sfinţitul soarelui, odată cu găinile, ca să se poată scula de dimineaţă şi totuşi să nu doarmă nimic! — Au! cine mă piţigă ? — strigă unul dintr’un colţ al grajdului. — Şezi! — strigă celalalt, că mă duc şi te spun la Nea mare. Măi Petruţ, nu şezi? Bine, bine ! — Pst! Bate ceasul ! Unu, doi... nouă. Nouă ceasuri! Dormiţi ! — striga Oanea cu un glas cam apăsat, dureros unii din tineri muncitori ajung bătrâni cerşetori. Mulţi înfiorându-se de şirul acestui mers în viaţă şi neputând singuratici să facâ adevărata economie, prin care să le fie asigurată vieaţa la bătrâneţe, au nimerit înfricoşata idee, să se lipsească de progenitură, nimicindu-şi roadele pântecelor sale prin lepădarea sau stîrpirea lor. Asta e rău. Urmând astfel, ca să se lese în libera voe a fieştecării om să economiseze după propria purere a sa, multe idei greşite pot pune în lucrare de catră aderenţi cu puţină cumpăneală în judecata lor, să pot lăţi în popor şi-i pot aduce cele mai triste urmări pentru viaţa sa socială şi politică naţională. In toate timpurile şi la toate popoarele au existat şi există ideea fericirei, insă întruparea acestei idei a mers tot pe dibuite. Unele popoare au ajuns mari şi puternice prin vitejie, crezând, că dacă vor cuceri avutul altor popoare, se vor ferici prin acesta. S’au organisat militareşte şi au adus acest meşteşug până la mare artă şi la mare ştiinţă; au şi întemeiat prin aceasta mari şi puternice state, au cucerit glorii mari; însă ca să aducă fericirea în căminul familiar mulţimei, n’au fost în stare, din contră: cu cât a fost de o parte mărirea mai mare, cu atâta de altă parte miseria a crescut; cu cât de o parte au avut oameni cu stări mai bogate şi mai cu vază, cu atâta, de altă parte lipsele, nemernicia şi necasurile au copleşit pe mulţime. Oamenii Inteligenţi ai vechimei au avut şi ei căile greşite, prin cari au crezut să poată scăpa de urmările triste a lipsei de adevărată economie, crezând, că omul atunci poate fi mai fericit, când se desbraca de toate poftele sale, abţinându-se dela toate sau dela cele mai multe lucruri, ce nu-i sunt neîncungiurat de lipsă, fie chiar şi folositoare; dar preoţii popoarelor, în desnădăjduirea lor că adevărată fericire nu poate fi pentru biata omonime pe pământ, au predicat şi predică şi azi suferinzilor ca şi o dulce mângâere fericirea cerească. Noi credem, ca şi pe pomânt se poate ajunge la o fericire oarecare, cel puţin cu privire la asigurarea traiului în toate straturile societăţii, aibe omul orice profesiune: plugărie, cărăuşie, neguţătorie, Industrie, sau ori ce fel de oficiu. Sir Gar. A bătut 10, 11 şi nici unul nu şi-a tnchis ochii! • Ear’ când bătu ceasul douăsprezece, se sculară, se spălară şi luară străiiile în grumaz, ear’ In mâni câte un botoc, ce trecea peste capul fiecăruia cel puţin cu câte o palmă şi apoi astfel înarmaţi, aşteptau să bată ceasul unu, timpul de plecare. — Pot! — strigă Oanea. Ceasul bate! Unu — un ceas! Mergem! Uşa se deschisă, car’ ei plecară, ca şi când ar voi să ocupe o Plevnă! La cea dintâiu casă se opresc. Tuşesc una, două, ca să-şi tocmească glasul, şi apoi încep a piţera: Bună ziua lui Ajun Că i mai bun’ a lui Crăciun Ceas bun! Câţi mei, câţi purcei Fuge gazda după ei! Câtă trestie pe casă, Atâţia galbini la gazda pe measă! Câtă cenuşă In vatră, Atâţia boi In pocată! Şi după ce căpăta fiecare câte un colac, nuci, alune, ori altceva, merg mai departe. Ear’ de cumva nu capătă nimic, se apropie de uşa uliţii, o deschid în laturi, se uită în dreapta şi în stânga şi de cumva nu văd pe nime, încep a striga cât îi ia gura: