Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1900 (Anul 4, nr. 1-121)
1900-06-11 / nr. 109
Anul IV Nr. 109 ARAI) DUMINECĂ li 24 IUNIE WOO ADMINISTRAŢIA: Arad, strada Aulich Nr. 1 REDACŢIA Arad, strada Aulich Nr.1 INSERŢIUNILE : de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., şi timbru de 00 bani de fiecare * publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe la an 10 cor.; pe 10 de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nul de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru România şi ■trăinătate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapoiază ROSTUL INTRIGILOR. 1. (vg.) In contra Românilor naţionalişti dela Arad, cari au înălţat la tronul episcopesc pe părintele Iosif Goldiş, cară la Oradea-Mare au trimis ca vicariu episcopesc pe tovarăşul lor de luptă, Vasilie Mangra, s’a ridicat o adevărată furtuna. Nu numai din partea acelora, cari prin alegerile acestea s’au văzut jigniţi în interesele lor particulare şi au fost despoiaţi de dulci ilustrii, ci chiar şi din partea unora, caii ţin să fie socotiţi sinceri aderenţi ai partidului naţional român. Lucrul acesta numai aşa se poate explica, dacă presupunem, ca respectivii aderenţi ai partidului naţional român nu înţeleg rostul intrigilor, cari s’au pornit cu atâta vehemenţă în contra alegerii de Episcop a P. S. Sale Iosif Goldiş şi în contra vicariatului părintelui Vasilie Mangra. Pentru desluşirea desăvîrşită a cestiunii, dăm aşadară explicările de lipsă şi vom arăta, care este rostul adevărat al intrigilor de sub întrebare. Adevăratele motive ale năvalnicei lupte în contra noastră zac adânc în situaţiunea politică a poporului nostru. Intâiu, noi Românii din monarchia austro-ungară, cari ne aflăm sub acelaşi sceptru, suntem divisaţi în trei trunchiuri: Bucovineni, Ardeleni, Ungureni. Bucovina e oarecum isplită de noi, dară Ungurenii au trebuit să-şi calce pe inimă, pentru ca cel puţin Românii de sub coroana sfântului Ştefan să presinte apariţiunea unei unităţi politice. A trebuit să primim în programul nostru autonomia Ardealului şi să ne angajăm astfel a lucra chiar cu puterile noastre pentru câştigarea unei situaţiuni, care în mod firesc arată resultatul unei dismembrări şi mai pronunţate a trupului românesc şi jertfirea Românilor ungureni pe seama apetitului şovinist maghiar. Al doilea, nu avem încă acea pătură de patricieni, cari pe temeiul siguranţei lor materiale să presente factorul conservativ în sus şi în jos. Numai această pătură ar fi chiemată, să dea pe de-o parte conducătorilor de stat siguranţa, că interesele ei materiale vor alcătui cimentul de nedesfăcut, care să ţină poporul românesc în cadrele complexului actual de statificare, care de altă parte, să domolească aspiraţiunile fără frău ale acelora, cari în lupta dintre popoare nu au nimic de perdut Nu avem încă pătura aceasta şi suntem nevoiţi, să luptăm cu neajunsurile isvorîte din lipsa ei. Al treilea, sub raportul unităţii ethnice, şi culturale a tuturor Românilor ne este imposibil nouă, Românilor din monarchia habsburgică, să nu întreţinem legături pline de căldură cu fraţii noştri din Regat. La această unitate ethnică şi culturală se mai adaugă împregiurarea, că hotarele dintre noi sunt numai politice. întregul neam românesc de pe malul stâng al Dunării formează o singură massă compactă şi teritorul locuit de această mulţime răspunde geograficeşte Daciei lui Traian, împregiurarea aceasta ne face nespus de greu posibilitatea de a convinge pe conducătorii destinelor monarchiei habsburgice, că scopul final al aspiraţiunilor noastre politice nu este distrugerea monarchiei, în care trăim, ci tocmai din contră — întărirea ei. Relele, ce izvoresc din această situaţiune, sunt multe. Cu Bucovinenii nu ne putem întâlni, decât numai în delegaţiuni. O strîngere a relaţunilor politice dintre noi însă ar produce chiar o îngreunare a situaţiunii noastre din Ungaria şi ar da cuvinte, temeinice la aparenţă, în mâna acelora, cari prin insinuări nemotivate cearcă să ne înfăţişeze ca element distrugător înaintea acelora, cari în ultima analiză au să hotărască sorţile împărăţiei Habsburgilor. Chiar alcătuirea acestei monarchii a diferenţiat aşa de mult interesele elementului român aflător într’însa, că nici cu cea mai mare bunăvoinţă nu s’ar pută afla punctele, cari ar fi potrivite de a direge în aceeaşi alvie tendinţele politice ale noastre şi ale fraţilor noştri Bucovineni. Dovada cea mai vădită pentru aceasta este tocmai împregiurarea, că pe lângă toată unitatea noastră etnică şi culturală, noi Românii din Ungaria ne simţim foarte departe de viaţa politică a fraţilor noştri Bucovineni. Dintr-o parte şi din ceealaltă, însufleţirea cerută de necesitatea impunerii în afară, trebue să fie o simplă simulare şi „intra muros“ neîncrederea şi certele au fost şi rămân la ordinea zilei. Lipsa desăvîrşită a clasei burgheze în mijlocul poporului nostru produce în politica Românilor din Ungaria înainte de toate apariţia unei intransigenţe, care nu are condiţiunile necesare de a pută la ocasiuni date să aşeze de favorurile unui compromis temporal cu partidele de guvernament ale monarchiei. Şi tot această lipsă a clasei burgheze o simţim adânc la trebuinţele materiale indispensabile pentru politica oposiţionilă, care trebue să desfăşoare o activitate intensivă, dacă voeşte să-’şi creeze condiţiunile reuşitei în viitor. Ear’ legăturile noastre fireşti cu fraţii din Regat constitue pentru contrarii noştri nesfîrşite pretexte de insinuări compromiţătoare loialităţii noastre politice. In mijlocul atâtor greutăţi, bineînţeles, ne este foarte greu să mergem ablu înainte pe o cale bine definiată şi sigură. Cu toate că politica noastră, pe care trebue şi pe care putem să o facem, e limpede. Simţul cel bun al poporului nostru a determinat mersul politicei româneşti clar şi precis. Vom cerea să schiţăm în liniamente generale elementele acestei politice, iniţiată şi condusă dea dreptul de instinctul firesc al poporului însuşi. Reforma administraţiunii. Secţiunea a X a a ministerialul unguresc de interne în timpul de faţă e ocupată mult cu adunarea materialului pentru reforma administativă. In timpul miniștrilor antecesori — zi«* ..Magyarország" — parte au fost pregătite proiecte, parte s’au lucrat planuri pentri această reformă, dar cabinetul Széli toate acestea le folosește acum numai ca material pentru pregătirea reformei sale, deoarece — zice ‘numita foaie — cabinetul actual ara de gând să prepare reforma administraţiei pe temeiu cu totul nou. 1„ Ce o fi cu dualismul? Această întrebre ’şi o pune foaia vieneză ,Information“, care, între altele, scrie următoarele: „Raporturile noastre de politică internă iarăşi sunt azi de aşa, că se pare îndreptăţită întrebarea: Geo fi cu dualismul? Oara, în urma stărilor de lucruri austriaca aproape incurabile, cei din Ungaria tot mai pot încă să creadă în statornicia pactului din 1867? In Austria absolutismul e la uşă. La noi afacerile pactului din nou se conduc pe căi extraparlamentare. Poate asta să meargă astfel mai departe? întrebarea aceasta pricinueşte rele ceasuri nu numai miniştrilor noştri, ci şi lui Széll Kálmán. El, deak-istul comunei faul e silit să vază clătinându-se opera lui Debic şi prin nimic nu poate să-i ajute. Degeaba călătoreşte ei pe la Viena şi zadarnic conferează în Budapesta cu Tisza, cu Szilágyi şi cu Horátiszky Azv este scăpare, şi foaia lui Bánffy cu ironie spune deja, că Széll Kálmán nu e străin de-un absolutism adhoc unguresc, în ce priveşte descurcarea technică a afacerilor comune*. După ce mai spune, că Szell are destulă vreme în cele trei luni de vacanţă să apere pactul din punctul de privare unguresc, dacă are şi destulă energie, —»Information* are câteva cuvinte şi cătră miniştrii austriaci. Să se ocupe serios cu chestia —zice— și dacă nu vor avea majoritatea parlamentară pentru incheiarea pactului pe temelia vechie, atunci să caute chipul „pentru formarea unei noue relațiuni cu Ungaria*, nu încă o „bravură“ a guvernului. Se poate aproape zilnic vedea, ceea ce de curând accentua și contele Tisza István la Oradea-mare, că nici sistemul, nici politica actualului guvern — nu difer de cele din timpul lui Bánffy. Sub titlul „Pedeapsa agitatorului toate foile maghiare înregistrează cu o nespusă bucurie ştirea din foaia oficială, despre cea mai nouă „bravură“ a guvernului unguresc. Se ştie anume, de ce „crimă“ sunt vinovaţi câţiva din tinerii noştri universitari de la Cluj, care luaseră un ton mai pronunţat în chestia Avram Iancu, insultat în faţa judecătoriei de un nechibzuit funcţionar al statului. Insulta fusese atât de temerară, atât de cumplită la adresa nemuritorului nostru erou naţional, că întreg poporul român s’a consternat şi a respins-o în chipul cel mai hotărît. Se putea atunci, ca tinerimea noastră să rămână rece şi indiferentă în faţa acestei insulte, când până chiar şi unele din foile maghiare mai chibşuite o găsiseră nemotivată şi temerară ? Sigur, că nu — Politica sistemului pâcătos însă, altfel ţine şi voeşte să judece causa. Au luat-o asupra lor mai întâiu autoritatea superioară şcolară de stat, apoi — ,,justiţia“ maghiară. Cea dintâiu s’a pronunţat deja zilele trecute prin sentinţa ministrului de învăţământ classics, publicată în numărul din 21 f. c. al foii oficiale. Iată cum sună sentinţa: „Ministrul de culte şi instrucţiune publică, pe temeiul cercetării disciplinare, pornite pentru agitaţiunile lui în contra statului şi în contra naţionalităţii, — a exchis odată pentru totdeauna din toate şcoalele superioare din Ungaria pe George Novacovici, jurist în anul II-lea la universitatea din Cluj,cu adausul că, dacă numitul juristşi-ar câştiga absolutoriu sau diplomă la ori şi ce institut înalt din străinătate, — aceasta în Ungaria nu va avea valoare, respective nu se va pute nostrifica“. Aceasta e sentinţa, dictată de un ministru al statului constituţional-liberal, în era de „lege, drept şi dreptate“ — Mai draconică nu se poate! La ce să s’alerge peste ţâri şi mări, într’o lume păgână, pentru a reglementa pe Chinezii tulburaţi? — N’avem noi destui Chinezi în Ungaria ? O însemnăm şi aceasta la cele multe. Se înţelege de la sine, că nici ceialalţi soţi de suferinţă ai lui Novacovici n’au scăpat de pumnul ministerial. Ei însă, pe semne, găsiţi mai nevinovaţi de „oribila crimă“, sâvîrşită spre primejduirea statului, au fost mai „blând“ tractaţi: Coriolan Steer, Ioan Scurtu, George Domide şi Ioan Moga, toţi studenţi în drept, sunt exchişi pentru totdeauna de la universitatea din Cluj. Acum în curând va veni şi rândul „justiţiei“ să se pronunţe. Ce va isprăvi aceasta faţă de cei prigoniţi, nu e greu de prevăzut. Protestanţii în contra Tisza-iştilor. Ziarul „Protestáns Szemle“ In numârul din urmă scrie: „Protestantismului unguresc ’i-a stricat mai mult politica de partid Tisza-istă, privindu-l drept obiect al politicei lor de partid. Au frânt într'însul energia credinţei. In cei din urmă treizeci de ani, de când ca papă calvin neîncoronat Tisza Kálmán conduce biserica protestantă, aceasta încontinuu a slăbit în internul său. Presbiterii, epitropii şi judecătorii acestei biserici au fost aleşi după confesia credinţei lor politice. Politica a împins biserica în anii şeptezeci în braţele partidului liberal şi prin aceasta protestantismulşi-a perdut puterea de viaţă. In loc de virtuţile creştine, preoţii şi oficianţii mi