Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1900 (Anul 4, nr. 1-121)

1900-06-11 / nr. 109

Anul IV Nr. 109 ARAI) DUMINECĂ li­ 24 IUNIE WOO ADMINISTRAŢIA: Arad, strada Aulich Nr. 1 REDACŢIA Arad, strada Aulich Nr.­­1 INSERŢIUNILE : de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., şi timbru de 00 bani de fiecare * publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe la an 10 cor.; pe 10 de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nul de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru România şi ■­trăinătate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapoiază ROSTUL INTRIGILOR. 1. (vg.) In contra Românilor naţio­nalişti dela Arad, cari au înălţat la tronul episcopesc pe părintele Iosif Goldiş, cară la Oradea-Mare au trimis ca vicariu episcopesc pe tovarăşul lor de luptă, Vasilie Mangra, s’a ri­dicat o adevărată furtuna. Nu numai din partea acelora, cari prin alegerile acestea s’au văzut jigniţi în interesele lor particulare şi au fost despoiaţi de dulci ilustrii, ci chiar şi din partea unora, caii ţin să­ fie socotiţi sinceri aderenţi ai partidului naţional român. Lucrul acesta numai aşa se poate explica, dacă presupunem, ca respec­tivii aderenţi ai partidului naţional român nu înţeleg rostul intrigilor, cari s’au pornit cu atâta vehemenţă în contra alegerii de Episcop a P. S. Sale Iosif Goldiş şi în contra vicaria­tului părintelui Vasilie Mangra. Pentru desluşirea desăvîrşită a cestiunii, dăm aşadară explicările de lipsă şi vom arăta, care este rostul adevărat al intrigilor de sub între­bare. Adevăratele motive ale năvalni­cei lupte în contra noastră zac adânc în situaţiunea politică a poporului nostru. Intâiu, noi Românii din monar­chia austro-ungară, cari ne aflăm sub acelaşi sceptru, suntem divisaţi în trei trunchiuri: Bucovineni, Ardeleni, Un­gureni. Bucovina e oare­cum isplită de noi, dară Ungurenii au trebuit să-­şi calce pe inimă, pentru­ ca cel puţin Românii de sub coroana sfântului Şte­fan să presinte apariţiunea unei uni­tăţi politice. A trebuit să primim în programul nostru autonomia Ardealu­lui şi să ne angajăm astfel a lucra chiar cu puterile noastre pentru câşti­garea unei situaţiuni, care în mod firesc ar­ată resultatul unei dismem­­brări şi mai pronunţate a trupului ro­mânesc şi jertfirea Românilor ungu­reni pe seama apetitului şovinist ma­ghiar. Al doilea, nu avem încă acea pătură de patricieni, cari pe temeiul siguranţei lor materiale să presente factorul conservativ în sus şi în jos. Numai această pătură ar fi chiemată, să dea pe de-o parte con­ducătorilor de stat siguranţa, că in­teresele ei materiale vor alcătui cimentul de nedesfăcut, care să ţină poporul românesc în cadrele com­plexului actual de statificare, care de altă parte, să domolească aspi­­raţiunile fără frău ale acelora, cari în lupta dintre popoare nu au nimic de perdut Nu avem încă pătura aceasta şi suntem nevoiţi, să luptăm cu neajunsurile isvorîte din lipsa ei. Al treilea, sub raportul unităţii ethnice, şi culturale a tuturor Ro­mânilor ne este imposibil nouă, Ro­mânilor din monarchia habsburgică, să nu întreţinem legături pline de căldură cu fraţii noştri din Regat. La această unitate ethnică şi culturală se mai adaugă împregiurarea, că hotarele dintre noi sunt numai po­litice. întregul neam românesc de pe malul stâng al Dunării formează o singură massă compactă şi teritorul locuit de această mulţime răspunde geograficeşte Daciei lui Traian, împregiurarea aceasta ne face nespus de greu posibilitatea de a convinge pe conducătorii destinelor monarchiei habsburgice, că scopul fi­nal al aspiraţiunilor noastre politice nu este distrugerea monarchiei, în care trăim, ci tocmai din contră — întări­rea ei. Relele, ce izvoresc din această situaţiune, sunt multe. Cu Bucovinenii nu ne putem în­tâlni, decât numai în delegaţiuni. O strîngere a relaţ­unilor politice dintre noi însă ar produce chiar o îngreu­nare a situaţiunii noastre din Ungaria şi ar da cuvinte, temeinice la apa­renţă, în mâna acelora, cari prin in­sinuări nemotivate cearcă să ne în­făţişeze ca element distrugător înain­tea acelora, cari în ultima analiză au să hotărască sorţile împărăţiei Habs­­burgilor. Chiar alcătuirea acestei m­onarchii a diferenţiat aşa de mult interesele elementului român aflător într’însa, că nici cu cea mai mare bunăvoinţă nu s’­ar pută afla punc­tele, cari ar fi potrivite de a direge în aceeaşi alvie tendinţele politice ale noastre şi ale fraţilor noştri Bu­covineni. Dovada cea mai vădită pen­tru aceasta este tocmai împregiura­rea, că pe lângă toată unitatea noa­stră etnică şi culturală, noi Românii din Ungaria ne simţim foarte departe de viaţa politică a fraţilor noştri Bu­covineni. Dintr-o parte şi din ceealaltă, în­sufleţirea cerută de necesitatea im­punerii în afară, trebue să fie o sim­plă simulare şi „intra muros“ neîn­crederea şi certele au fost şi rămân la ordinea zilei. Lipsa desăvîrşită a clasei bur­gheze în mijlocul poporului nostru produce în politica Românilor din Un­garia înainte de toate apariţia unei intransigenţe, care nu are condiţiu­­nile necesare de a pută la ocasiuni date să aşeze de favorurile unui com­promis temporal cu partidele de gu­­vernament ale monarchiei. Şi tot această lipsă a clasei burgheze o sim­ţim adânc la trebuinţele materiale indispensabile pentru politica oposi­­ţionilă, care trebue să desfăşoare o activitate intensivă, dacă voeşte să-’şi creeze condiţiunile reuşitei în viitor. Ear’ legăturile noastre fireşti cu fraţii din Regat constitue pentru con­trarii noştri nesfîrşite pretexte de insinuări compromiţătoare loialităţii noastre politice. In mijlocul atâtor greutăţi, bine­înţeles, ne este foarte greu să mer­gem ablu înainte pe o cale bine de­­finiată şi sigură. Cu toate că politica noastră, pe care trebue şi pe care putem să o facem, e limpede. Simţul cel bun al poporului nostru a determinat mer­sul politicei româneşti clar şi precis. Vom cerea să schiţăm în linia­­mente generale elementele acestei politice, iniţiată şi condusă dea drep­­tul de instinctul firesc al poporului însuşi. Reforma administraţiunii. Secţiunea a X a a ministerialul unguresc de interne în timpul de faţă e ocupată mult cu adu­narea materialului pentru reforma admini­­st­ativă. In timpul miniștrilor antecesori — zi«*­ ..Magyarország" — parte au fost pre­gătite proiecte, parte s’au lucrat planuri pen­­tr­­i ac­eastă reformă, dar cabinetul Széli toate ac­estea le folosește acum numai ca mate­rial pentru pregătirea reformei sale, deoare­ce — zice ‘numita foaie — cabinetul actual ara de gând să prepare reforma administraţiei pe temeiu cu totul nou. 1„ Ce o fi cu dualismul? Această între­­b­re ’şi o pune foaia vieneză ,Information“, care, între altele, scrie următoarele: „Ra­porturile noastre de politică internă iarăşi sunt azi de aşa, că se pare îndreptăţită în­trebarea: Geo fi cu dualismul? Oara, în urma stărilor de lucruri austriaca aproape incurabile, cei din Ungaria tot mai pot încă să creadă în statornicia pactului din 1867? In Austria absolutismul e la uşă. La noi afacerile pactului din nou se conduc pe căi extraparlamentare. Poate asta să meargă astfel mai departe? întrebarea aceasta pricinueşte rele ceasuri nu numai miniştrilor noştri, ci şi lui Széll Kálmán. El, deak-istul comune­­i faul e silit să vază clătinându-se opera lui Debic şi prin nimic nu poate să-­i ajute. De­geaba călătoreşte ei pe la Viena şi zadarnic conferează în Budapesta cu Tisza, cu Szilágyi şi cu Ho­­rátiszky Azv este scăpare, şi foaia lui Bán­­ffy cu ironie spune deja, că Széll Kálmán nu e străin de-un absolutism adhoc unguresc, în ce priveşte descurcarea technică a afa­cerilor comune*. După­ ce mai spune, că Szell are destulă vreme în cele trei luni de vacanţă să apere pactul din punctul de privare unguresc, dacă are şi destulă energie, —»Information* are câte­va cuvinte şi cătră miniştrii austriaci. Să se ocupe serios cu chestia —zice— și dacă nu vor avea majoritatea parlamentară pentru incheiarea pactului pe temelia vechie, atunci să caute chipul „pentru formarea unei noue relațiuni cu Ungaria*, nu încă o „bravură“ a guvernului. Se poate aproape zilnic vedea, ceea ce de curând accentua și con­tele Tisza István la Oradea-mare, că nici sistemul, nici politica actualului guvern — nu difer de cele din timpul lui Bánffy. Sub titlul „Pedeapsa agitatorului toate foile maghiare înregistrează cu o nespusă bucurie ştirea din foaia oficială, despre cea mai nouă „bra­vură“ a guvernului unguresc. Se ştie anume, de ce „crimă“ sunt vinovaţi câţiva din tinerii noştri universitari de la Cluj, care luaseră un ton mai pronunţat în chestia Avram Iancu, insultat în faţa jude­cătoriei de un nechibzuit funcţionar al statului. Insulta fusese atât de temerară, atât de cumplită la adresa nemuritorului nostru erou naţional, că întreg poporul român s’a conster­nat şi a respins-o în chipul cel mai hotărît. Se putea atunci, ca tinerimea noastră să rămână rece şi indiferentă în faţa acestei insulte, când până chiar şi unele din foile maghiare mai chibşuite o găsiseră nemotivată şi temerară ? Sigur, că nu­ — Politica siste­mului pâcătos însă, altfel ţine şi voeşte să judece causa. Au luat-o asupra lor mai întâiu autoritatea superioară şcolară de stat, apoi — ,,justiţia“ maghiară. Cea dintâiu s’a pronunţat deja zilele trecute prin sentinţa ministrului de învăţământ classics, publicată în numărul din 21 f. c. al foii oficiale. Iată cum sună sentinţa: „Ministrul de culte şi instrucţiune publică, pe temeiul cercetării disciplinare, pornite pentru agitaţiunile lui în contra statului şi în contra naţionalităţii, — a exchis odată pentru totdeauna din toate şcoalele superioare din Ungaria pe George Novacovici, jurist în anul II-lea la universitatea din Cluj,cu adausul că, dacă numitul jurist­­şi-ar câştiga absolutoriu sau diplomă la ori­ şi­ ce institut înalt din străinătate, — aceasta în Ungaria nu va avea valoare, respective nu se va pute nostrifica“. Aceasta e sentinţa, dictată de un ministru al statului constituţional-libe­­ral, în era de „lege, drept şi dreptate“­­ — Mai draconică nu se poate! La ce să s’alerge peste ţâri şi mări, într’o lume păgână, pentru a reglementa pe Chinezii tulburaţi? — N’avem noi destui Chinezi în Un­garia ? O însemnăm şi aceasta la cele multe. Se înţelege de la sine, că nici ceialalţi soţi de suferinţă ai lui No­vacovici n’au scăpat de pumnul mi­nisterial. Ei însă, pe semne, găsiţi mai nevinovaţi de „oribila crimă“, sâvîrşită spre primejduirea statului, au fost mai „blând“ tractaţi: Cori­­olan Steer, Ioan Scurtu, George Do­­mide şi Ioan Moga, toţi studenţi în drept,­­ sunt exchişi pentru tot­deauna de la universitatea din Cluj. Acum în curând va veni şi rândul „justiţiei“ să se pronunţe. Ce va isprăvi aceasta faţă de cei prigoniţi,­­ nu e greu de prevăzut. Protestanţii în contra Tisza-iştilor. Ziarul „Protestáns Szemle“ In nu­­mârul din urmă scrie: „Protestantismului unguresc ’i-a stricat mai mult politica de partid Tisza-istă, privindu-l drept obiect al po­liticei lor de partid. Au frânt într'însul energia credinţei. In cei din urmă trei­zeci de ani, de când ca papă calvin neîncoronat Tisza Kálmán conduce bise­rica protestantă, aceasta în­continuu a slăbit în internul său. Presbiterii, epi­­tropii şi judecătorii acestei biserici au fost aleşi după confesia credinţei lor po­litice. Politica a împins biserica în anii şepte­zeci în braţele partidului liberal şi prin aceasta protestantismul­­şi-a perdut puterea de viaţă. In loc de virtuţile creştine, preoţii şi oficianţii mi­

Next