Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1900 (Anul 4, nr. 122-242)
1900-09-26 / nr. 179
Anul IV Mp. 179 ARAD. Marţi 26 septEMVRTF (11 OCTOMVRIE) 1900 REDACŢIA Arad, strada Aulich Nr. 1 ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe Va au 10 cor.; pe Vt de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nul de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru România şi străinătate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapolază ADMINISTRAŢIA: Arad, strada Autioh Nr. 1 INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. Stejarul şi... buruiana. Marele patriot Bartha, şi toţi cei d’o seamă cu el, este supărat foc, că Saşii nu se învoiesc la maghiarisarea numelor oraşelor pe cari dânşii li-au întemeiat şi ridicat la înflorire. Şi scriind trei coloane (In „Magyarország“ dela 5 c.), Bartha zice că Ungurii sunt stejari iar Saşii nişte buruieni. E o nespusă obrăznicie deci, din partea Saşilor, să încerce a face pe grozavul. Doar aşa e rînduiala lumii, aşa e legea firei: stejarul nu se va opri el în desvoltarea sa, de dragul vreunei buruieni, ci va creşte nainte, fără să ţină socoteală că umbra ce face pricinueşte perirea buruiene!, setoasă de aier, lumină şi căldură. Ungurii, cari n’au ştiut să întemeieze oraşe, nici industrie şi comerciu, ci au rămas în starea In care i-a adus aici Árpád, sunt stejari, dear Saşii, chemaţi deja prin secolul al XII în Ungaria, să dea ţerii o înfăţişare de stat, sunt buruieni. Şi noi, naţionalităţile toate, cari veacuri de-arândul am dat patriei bărbaţi iluştri, şi am apărat-o de Turci chiar şi atunci, când primaţi maghiari luptau alăturea cu Turcii, noi toate suntem buruieni, ursite să ne veştejim la umbra giganticilor stejari. Şi orice străduinţă a noastră de a creşte şi noi spre lumină, la fel cu Ungurii, că doar avem aceleaşi drepturi cetăţeneşti, este o temeritate, împotriva căreia Bartha cere a se lua măsuri straşnice, căci primejduim unitatea statului. Se întreabă adecă, plin de îngrijare, nobilul Secuiu: „Dacă neamul unguresc ar renunţa la heghemonie, cine ar lua rolul de conducere? Sub guvernare slovacă, valahă, germană ori sârbească s’ar mai putea oare păstra unitatea istorică a ţării*. Unitatea aceasta istorică cere, după părerea heghemonilor, ca locurilor unde nu-i picior de Ungur, ori unde nu sunt decât Unguri importaţi, venetici cum le zice ţăranul român, aduşi să trăiască din salariul plătit de naţionalităţi, zicem: unitatea aceasta ar pretinde să se dea nume unguresc tuturor satelor şi oraşelor. Dar tendenţa noastră de a păstra numele istorice, cel puţin pe acestea, este curată „tradare de patrie“. Este o provocare din partea noastră, provocare neiertată. De aceea Bartha povăţueşte pe Saşi să se astâmpere, şi mai ales să nu se tot plângă prin „Hamburger Nachrichten“ şi alte ziare mari europene. Pentru că protestând în congregaţiuni şi prin presa germană, Saşii şi oricare altă naţionalitate: „Provoacă în contra lor tot amarul neamului unguresc calomniat. Va înceta astfel răbdarea încercată şi nobilă a Ungurilor, caracteristica noastră în chestii de luptă de rasă. O să se deştepte astfel patimi necunoscute încă până acum. Şi cine o să se ardă la flacără, dacă vom ataca şi noi ca el, dacă în patima noastră oarbă ne vom da mâna şi-l vom ataca cu forţe unite, cu porniri sălbatice şi crude cu pana muiată în venin şi prin cuvinte omorîtoare, cu toată puterea de guvernare şi cu tot arsenalul nostru naţional ?“ ... Până acum deci am avut a face numai cu „răbdarea încercată şi nobilă“ a Ungurilor. La Turda, la Cluj, Oradea, Arad şi alte părţi, pretutindeni conpatrioţii noştri m-au tratat cu manieri „nobile“. Dacă Saşii fac însă gură şi scot sabia pentru Kronstadt şi dacă şi celelalte neamuri ÎI secundează val nou! Căci se vor deştepta atunci în Unguri „patimi necunoscute“ şi ne vor ataca „uniţi, cu porniri sălbatice şi crude“ ... Aşa ne ameninţă Bartha. Pace rău că nu precizează. Ce Înţelege adecă sub ,,patimi necunoscute?“ Noi ştim anume de vandalism, căror li-a mers vestea în lumea întreagă. Noi ştim de procese cu grămada şi întemniţări cu anii. Noi ştim că nu ne mai putem întruni, parcă n’am mai fi cetăţenii acestei ţări. Ce ar mai putèa urma? Să ne tragă în ţeapă, cum scria odată „Magyar Hírlap” ? Dar chiar patriotul Bartha, nu de mult, ci mai zilele trecute, scria pentru molcomirea naţionalităţilor, cu cari — zicea — Ungurii împreună au să susţină statul. Ei bine! Pentru că au şi Saşii gustul sa ’i se zică Sibiiului Hermanstadt, Braşovului Kronstadt, în loc de a ’i se zice ungureşte, acum să ne ameninţe pe toţi cu foc şi sabie ? Dar’ în felul acesta cine, şi pe care Ungur îl mai poţi lua în serios ? Dacă pentru că ţinem şi noi la neamul şi trecutul nostru istoric şoviniştii sunt în stare a decreta stîrpirea noastră, ca a unor buruieni netrebnice, negreşit că cu atât mai ales trebue să luptăm şi să le dovedim, că nu suntem buruieni cari trăiesc din milă sub umbra stejarilor, ci stejari suntem, ca ori şi cine în această ţeară Căci răbdăt-am şi noi, alăturea cu Ungurii, şi pe Tatari şi pe Turci, fără să ni se rărească rândurile, din contră, am sporit tot mai mult şi ne-am întărit, încât, fie sigur Bartha, vom şti să suportăm şi tirănia şovinistă. De aceea să nu ameninţe ci mai bine să se gândească la un lucru: D-zeu s’a îngrijit el, caTfieLaterarului să nu ’i crească crengile până în cer. Russu ,Şirianu. La temniţă. In ziua de 24 Septemvre Slovacii, cari au fost osândiţi pentru că primiseră cu alaiu pe redactorul Pietor, şi-au început osânda. Unii dintre ei, ca dl Dula, au să stea 6 luni. Damele distinse slovace însă, douăzeci la număr, au sosit alaltăeri la Buda- Pesta, unde solicitând audienţei la Szél îl vor ruga să intervie pentru ca fruntaşii slovaci să fie recomandaţi M. Sale spre graţiare. Mărturisiri preţioase, înregistrând faptul, că în vorbirea sa de la Papa, rostită în adunarea din urmă a reformaţilor în calitate-l de primcurator, Tisza Kálmán a acusat grav pe catelici, numindu-l ultra-montani capabili a trada ţeara. „Alkotmány“ (de la 7 Octomvre) scrie : „Trista epocă a luptelor confesionale a adus multe primejdii asupra naţiunei noastre, şi judecată asupra pricinuitorilor primejdiilor face istoria. Dacă însă judecata aceasta nu într’un caz, ci în multe, este gravă şi nemiloasă, atât pentru unii cât şi pentru alţii dintre beligeranţi, un lucru fără îndoială dovedeşte istoria. Dovedeşte că acei catolici, cari au luptat în Diete împotriva protestanţilor, s-au condus de credinţa cătră dinastie şi de îngrijirile ce bunul patriot trebuia să simtă cu privire la viitorul patriei. „Şi niciodată aceşti catolici nu au căutat peste hotare aliaţi pentru ţeară şi monarchie. Până ce din contră , aceiaşi istorie dovedeşte, că tocmai protestanţii au fost cei cari au căutat şi au găsit peste hotarele ţerii şi ale monarchiei cuvântul de ordine, comanda pentru forţa înarmată duşmană creştinismului cu ajutorul căreia a încins patria în flăcări. „Şi dacă Zsilinszky Mihály încă înaintea vorbirii de la Papa a socotit consult şi combatibil cu poziţia sa de secretar de stat să se provoace la influenţa mare a literaturei vechie teologică engleză, şi din acest punct de vedere se poate stabili un lucru. Iată care, această literatură teologică engleză protestantă chiar de la începutul luptelor confesionale a propagat şi împrăştiat cuvântul de ordin dat de Cronwell şi formulat apoi în cărţile sale de legi de Milton, că adecă toţi protestanţii trebue să se alieze întru a nimici Dinastia de Habsburg.“ Când Ungurii fac aceste constatări, din parte-ne ce am mai avè de adăogat? Spicuiri din presa maghiară. Desmint ei înşişi. De câte ori e vorba de Secui, aproape totd’auna ziarele ungureşti Insinua că ei se prăpădesc din causă că — „ Albina‘-l omoară cu creditul. Minciuna aceasta s’a repetat şi mai alaltăeri. O desminte insă acum chiar Ugron Gábor, Secuiul cel mai veritabil, care iată ce scrie în foile maghiare: ,Nu este adevărat că „Albina“ prin ofert de bani pe credit ar strica Secuilor. In situaţia actuală grea şi când banii sunt scumpi, nici o bancă nu fuge după oameni să le ofere bani şi cu atât mai puţin face aceasta prin mijlocirea agenților*.* Bánffy și Majláth. Pe ziua de 13 Noemvre, Bănffy a convocat la Cluj adunarea generală a reformaților. Intre altele a pus la ordinele zilei și : .hotărâre asupra răspunsului dat de ministru adresei nastre în afacerea titlului de episcop al Ardealului“... Cu un cuvânt: Banffy nu lasă să se stângă cearta confesională, ci-i adună la luptă pe calvini ! Brav bărbat! Din România* Misiunea italiană, care a venit să notifice Suveranului nostru suirea pe tronul Italiei a M. Sale Regelui Victor Emanuel III, a fost însoţită la Sinaia de dl Florescu, secretar general al ministerului de externe şi de dl Dl Colonel Averescu. Duminecă, a avut loc în Castelul Peleş un dejun de gală, dat de Suveranul nostru în onoarea misiunei italiene. La acest dejun au luat parte dl Titu Maiorescu, ministru de externe, marchizul Becaria d’Inciza, ministru plenipotenţiar al Italiei în Capitală, cu d-na marchiză d’Inciza, membrii corpului diplomatic aflaţi la Sinaia, dl A. E. Florescu, secretar general la ministerul de externe, dl colonel Averescu etc. * Comitetul congresului de arte şi meserii, ce s’a ţinut zilele trecute în Capitală aderesând telegrame M. Sale Regelui, d-lul ministru al domeniilor şi mai multor persoane marcante a primit răspunsuri telegrafice şi scrisori. Din partea M. Sale Regelui a primit următoarea telegramă: „Maiestatea Sa, foarte măgulită desentimentele de devotament ce-l exprimaţi „In numele congresului de arte şi meserii, „mă însărcinează a arăta Înaltele sale mulţumiri Domniei Voastre şi întreg congresului. Adjutant general : Variiadi. Adresă de omaj. Cu ocazia sărbării bicentenarului unirel, din Blaj, Majestăţii sale s’au telegrafat următoarele: Nr. 4881—1900. Preaînaltei Cancelarie de Cabinet a Majestăţii Sale ces. şi reg. apostolice Viena. Mitropolitul, Episcopii şi membrii legalminte convocaţi al provinciei bisericeşti greco-catolice de Alba-Iulia şi Făgăraş, adunaţi In Blaş la sărbătorirea aniversării de două sute ani de la unirea noastră cu biserica catolică, reamintesc cu inima plină de