Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1900 (Anul 4, nr. 122-242)

1900-11-26 / nr. 220

Anul in Arad, Duminecă 26 Noemvrie 0* Decemvrie) 1900 W*. 220 ADMINISTRAŢIA: Arad, Deák Ferencz-u. Nr 8 INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., de fiecare publicaţia ne. Atât abonamentele cât si inserţiunile simt a se plat­inain­te in Arad. Snrisori nefrancate nn se primesc. redacţia Arad, Deák Ferencz-u. Nr 8 ABONAMENTUL Centra Austro-Ungaria s­­e un an 20 cor pe Vs an 10 cor.; pe V« de au 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nil de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru România şi­­trftinatate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapotază în IMetă» Intre Unguri sunt o mulţime de ilustrităţi cari fără a lua chestia na­ţionalităţilor drept cal de bătaie, în vieaţa lor n'ajungeau să se mai ocupe lumea de el ... Komjáthy, Jancsó, Jes­ens­ky, Pá­mándy,Óváry şi întreaga serie de deputaţi şi publicişti cari cultivă şovinismul şi la momente date exalteză pe Unguri, desigur că vieţa lor întreagă nu s'ar fi putut ilustra cu alt­ceva, decât tocând bureţi pe soco­teala naţionalităţilor. îndeosebi acum, că se apropie alegerile, depositorii aceştia ai maghia­rismului sacru desvoltă o activitate nu se poate mai intensivă. Până şi Secuii vestiţi de obtuzi la judecată vor să dea direcţie politicei de naţio­nalităţi, cerând nici mai mult nici mai puţin decât desfiinţarea legii de na­ţionalităţi. Komjáthy cum era să lase el fără ecou această propunere sublimă a clasicilor Secui?! Ne pomenirăm deci că graţie stă­­ruinţii ce depune întru a resolva ches­tia naţionalităţilor şi astfel a mântui patria de cea mai mare primejdie, în şedinţa de Joul a Dietei maghiare s’a discutat puţin şi asupra chestiei naţio­nalităţilor, dându-se atenţie deosebită mai ales Românilor. Komjáthy a cerut guvernului pur şi simplu să desfiinţeze legea de na­ţionalităţi. Stell i-a răspuns că asta nu se poate. Şi nici nu este necesar! *Am trăit — zice Széll — cu legea aceasta până acum, o s’o ducem cu ea şi d’aci încolo, numai 8­0 apli­căm cu hotărîre, cuminte şi cu prevederea recerută». Dar noi naţionalităţile tocmai de asta ne plângem: că nu aplicaţi de loc legea naţionalităţilor! Suntem de altfel cu desăvîrşire de părerea lui Stall, unde zice: „Nici pilda Germaniei cum a procedat faţă de poloni nu ne poate servi de cinostiră. Komjáthy nu este, în privinţa aceasta, deplin informat. Posiţia Posenului şi Poloniei este cu totul alta decât a noastră şi nu se poate asămăna cu situaţia de la noi. Komjáthy recunoaşte că la noi Ro­mânii sunt mai liniştiţi, dar că nu Ro­mânia se agită împotriva noastră. Este adevărat, tot­deauna au fost exaltaţi de aceştia in România. E fapt insă şi aceea, că a­l in România ni­ se păstrează cu totul alte sentimente ca nainte». însuşi răspunsul acesta este o dovadă că ce minori politici suresci­tează în patria noastră chestia naţio­nalităţilor. Komjáthy a cerut anume ca gu­vernul să se poarte faţă de naţionali­tăţi ca Germania faţă de Poloni. Dar ce ? Suntem noi, naţionalită­ţile din Ungaria, ţeară cucerită şi sunt oare Ungurii o mare putere ca Ger­mania ? E regretabil, că unor copilării po­litice ca ale lui Komjáthy un bărbat de stat ca Stell nu li-a dat un răspuns cum merită , nu luându-l în serios, şi discutând cu el, ci arătând temeinic ce aberaţiuni se propun Dietei drept mijloc de a resolva chestia naţionali­tăţilor.­­ O dovadă şi asta, cât de mult şo­vinismul s’a înstăpânit chiar şi asupra bărbaţilor de stat care n’ar trebui să ţină socoteală de astfel de fenomene morbide, ci să caute din toate pute­rile să le nimicească în prima lor ma­nifestare. Cât priveşte acum pe Români, iarăşi era o datorie pentru Széll să aibă odată curagiul şi — dacă intr’a­­devăr are în vedere binele patriei şi pacinic la conveţuire a cetăţenilor — să spună şoviniştilor, că în sinul Ro­mânilor nu se găsesc decât buni pa­trioti în sensul clar al cuvântului, că cei timbraţi de şovinişti ca «agitatori» şi «ultraişti fanatici», nu se disting de­cât prin marea lor iubire de neam şi prin curagiul ce au de a înfrunta va­lurile şoviniste. Széli se laudă însă că «azi Ro­mânii sunt mai liniştiţi« .. . Dacă vrea să-’şi atribuie sieşi meritul de a-l fi li­niştit, s’a lăudat. Széli ştie bine că n’a făcut nimic pentru­ ca Românii şi peste tot, naţionalităţile să aibă impresia unei ere cum făgăduise că va inaugura. II asigurăm însă, că cu toate ne­înţelegerile ce atâta vreme au bântuit în sinul partidului naţional român, în­dată ce vedem că la suprafaţă se ri­dică ideile preconisate de politician­ ca Komjáthy, nu numai noi Românii, dar şi celelalte naţionalităţi vor fi oară sgomotoase în a-şi pretinde drepturile. Cum va fi asigurată libertatea mani­­festaţiunilor după idei şi sentimente, se poate prevedea, pornind din împrejurarea că nici una din ordinaţiunile restrictive nu a fost suspendată de actualul ministru­­president şi de interne, aşa că este de pre­văzut că numitele ordinaţiuni (între cari şi ridicarea dreptului de întrunire după na­ţionalităţi) vor servi de basă viitoarei legi asupra dreptului de întrunire. Şi Banjjjy mai acasă pe Still că pac­­tează cu naţionalităţile! Budgetul statului pe anul 1901, după desbatere de o săptămână, în şedinţa de joi a camerei a fost primit în general. Desbaterea în special se va începe în şe­dinţa de luni. Foile maghiare se miră, că tocmai desbaterea asupra budgetului a fost de data asta atât de scurtă şi împregiura­­rea aceasta foile guvernamentale o atribue: slăbirii opoziţiei. Curent clerical. In Reichstag, par­tidul Centrului, compus din catolici, a pro­pus un proiect de lege pentru egala în­dreptăţire confesională. De­oare­ce guvernul va avea nevoie de concursul Centrului, se crede că proiectul acesta — prin care s’ar revoca şi măsurile ce versează pe jesuiţi — va fi admis spre desbatere în Reichstag. y y Lege asupra dreptului de întru­nire. Până acum în Constituţia Ungariei nu există o ast­fel de lege, dar de pe la 1868 există un conclus în care se prevede facerea unei legi care să asigure libertatea manifestaţiunilor şi grupării după idei şi sentimente. Prea ocupaţi cu făurirea altor legi „liberale“, miniştri de până acum nu s’au gândit să aducă la ordinea zilei vre­un proiect de această natură, ba ce e mai mult, au pus în practică ordinaţiuni restric­tive pentru libera manifestaţiune. Acum însă, răspunzând interpelaţiunei kossuthisto-socialistului Visontai Soma, pri­mul ministru a declarat în parlament că va regula pe cale legislativă dreptul de în­trunire. Mişerii­ patriotice. Am avut de-atâtea­ ori prilegiul să înregistrăm şi să aretăm »dragostea« nespusă, cu care şoviniştii patrioţii se îmbulzesc să ne fericească, cu şcoale de stat, cu dascăli­i patrioţi* şi impu­­nându-ne cu de-a sila cultura lor — »bogată«. In schimb însă noi, ingraţii de ne­maghiari, — totdeauna li-am respuns cu refus îndărătnic şi am asvîrlit dela noi toate darurile lor danaice. Nu mai pomenim azi sumedenia de motive puternice, cari justifică ati­tudinea noastră şi ne determină în pro­cedarea noastră faţă de tendinţele şo­viniştilor. Se ştie doar­ până departe peste hotarele ţării că scopul lor este maghiarizarea naţionalităţilor prin dife­rite acte de violenţă şi prin nesocotirea tuturor drepturilor asigurate nouă prin lege. De data aceasta vom scoate deci în relief numai două din apariţiile mai recente, ivite în sinul societăţii ma­ghiare. Ele sunt de natură, că numai cinste nu le pot face nici patrioţilor peste tot, nici slujbaşilor îngâmfaţi şi şovinişti, puşi în serviciul culturii »na­ţiunii,« care pe nemaghiari îi înstrăi­nează de toată cultura »patrioţilor«. Punem mai întâiu de toate între­barea: Unde e voinicosul inspector maghiarisator de şcoale al comitatului Arad? şi reproducem după »Arad es vidéke« următorul fapt interesant: „In cătunele aparţinătoare Aradului, —după­ cum tocmai acum se dovedeşte ca exemplu, — un purcar poartă numele de în­văţător. Oláh András se cheamă acest ori­ginal apostol, care în hotarul Arad-Gaiu (în cătunul­ Polonyi) răspândeşte cultura,— în tot anul în câteva săptămâni. Această şcoală obscură are numai scopul, ca po­porul din Gat­u şi Siederhât să poată eluda legea, care prescrie obligamentul la şcoală peste tot. Poporul, care ştie că are să fie globit pentru negligearea şcoalei, la con­­scriarea băeţilor, iute şi de grabă îi trimite la şcoala lui Oláh András pentru câteva săptămâni, plătindu-­i ceva acestuia. (Ceea­­ce la tot caşul îi aduce mai mult venit, decât competenţa sa anuală ca purcar). Lanoi s’a trecut peste conscriere, atunci copiii se întors acasă şi în anul întreg,ei nici nu mai privesc spre şcoală. „Aceste scandaluri­­i-au fost denun­ţate acum în scris primarului Salacz Gyula, ca presidentului comisiei şcolare din oraşul Arad. In denunţare se atrage atenţia ora­şului şi se roagă, ca, în interesul învăţă­­mentulu orăşenesc, să facă ceva în contra învăţătorului - purcar şi în contra şcoa­­lei conduse de el care estradează elevilor, respective părinţilor chiar şi atestate şcolare.“ Numita foae locală citeaza apoi două din aceste »atestate«, scrise într’o ungurească atât de pocită, că ea însăşi se scandalisează de limba patriotului dascăl. Ce zice la acestea dl inspector regesc Varjassy­­!: Tot şcoalele române le va mai descrie şi d’aci încolo cu colorile cele mai negre? Să vedeţi însă, că nu numai p’aici, în giurul Aradului, se bucură »patrioţii« de fericirea învăţământului modern - patriotic. După chiar istorisirile foilor maghiare , iată ce s’a petrecut Mer­­curia trecută într’o şcoală din Buda­pesta , învăţătorul Bartalus Endre dela şcoala elementară din stada „Dohány“ tocmai ţi­nea prelegere în clasă, când un oficiant dela tren, anume Bo­sány József, a intrat în clasă, a dat năvală asupra învăţătorului, a început a-’l pălmu­i înaintea şcolarilor şi în urmă a scos tft un cuţit, cu care era să-l străpungă, dacă nu-’i veniau în ajutor servitorii trcoalei. Ear causa a­­cestui ne­mai­pomenit scandal e, că învă­ţătorul pedepsise ceva mai aspru ca de obiceiu pe fiul neglijent al bătăuşului tată. Bine­înţeles, că, în urma gravei întâmplări—zic însăşi foile patriotice—învă­ţătorul s’a făcut cu totul imposibil în şcoala sa, car’pilda scandaloasă a părintelui bru­tal, în tot momentul poate fi urmată şi de alţi părinţi, faţă de dascălii fiilor lor. Caşul e, în adevăr, atât de grav, că în faţa lui cea mai serioasă îngri­jire trebue să cuprindă pe tot omul doritor de a vedea în şcoală ceea­ ce tre­bue să fie: focularul sacru al învăţămân­­tului, al educaţiuni sănătoase şi mai pre­sus de ori­ce critică. Ne convingem însă tot mai mult şi din zi în zi, că aşa ceva devine peste putinţă, câtă vreme în şcoalele statului bântue actualul curent nenoro­cit, începând de la ministru, trecând pe la inspectorii de şcoale şi oprin­­du-ne la cel din urmă cantor din şco­lile lor,—toată preocupaţiunea le este: să lăţească maghiarizarea, să stârpească naţionalităţile de pretutindeni, în timp­­ce disciplina, educaţiunea morală­ ide­­ală şi învăţământul sănătos rămân che­stii de-a doua mână, ori neglijente în cea mai mare măsură.

Next