Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1900 (Anul 4, nr. 122-242)
1900-11-26 / nr. 220
Anul in Arad, Duminecă 26 Noemvrie 0* Decemvrie) 1900 W*. 220 ADMINISTRAŢIA: Arad, Deák Ferencz-u. Nr 8 INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., de fiecare publicaţia ne. Atât abonamentele cât si inserţiunile simt a se platinainte in Arad. Snrisori nefrancate nn se primesc. redacţia Arad, Deák Ferencz-u. Nr 8 ABONAMENTUL Centra Austro-Ungaria se un an 20 cor pe Vs an 10 cor.; pe V« de au 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nil de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru România şitrftinatate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapotază în IMetă» Intre Unguri sunt o mulţime de ilustrităţi cari fără a lua chestia naţionalităţilor drept cal de bătaie, în vieaţa lor n'ajungeau să se mai ocupe lumea de el ... Komjáthy, Jancsó, Jesensky, Pámándy,Óváry şi întreaga serie de deputaţi şi publicişti cari cultivă şovinismul şi la momente date exalteză pe Unguri, desigur că vieţa lor întreagă nu s'ar fi putut ilustra cu altceva, decât tocând bureţi pe socoteala naţionalităţilor. îndeosebi acum, că se apropie alegerile, depositorii aceştia ai maghiarismului sacru desvoltă o activitate nu se poate mai intensivă. Până şi Secuii vestiţi de obtuzi la judecată vor să dea direcţie politicei de naţionalităţi, cerând nici mai mult nici mai puţin decât desfiinţarea legii de naţionalităţi. Komjáthy cum era să lase el fără ecou această propunere sublimă a clasicilor Secui?! Ne pomenirăm deci că graţie stăruinţii ce depune întru a resolva chestia naţionalităţilor şi astfel a mântui patria de cea mai mare primejdie, în şedinţa de Joul a Dietei maghiare s’a discutat puţin şi asupra chestiei naţionalităţilor, dându-se atenţie deosebită mai ales Românilor. Komjáthy a cerut guvernului pur şi simplu să desfiinţeze legea de naţionalităţi. Stell i-a răspuns că asta nu se poate. Şi nici nu este necesar! *Am trăit — zice Széll — cu legea aceasta până acum, o s’o ducem cu ea şi d’aci încolo, numai 80 aplicăm cu hotărîre, cuminte şi cu prevederea recerută». Dar noi naţionalităţile tocmai de asta ne plângem: că nu aplicaţi de loc legea naţionalităţilor! Suntem de altfel cu desăvîrşire de părerea lui Stall, unde zice: „Nici pilda Germaniei cum a procedat faţă de poloni nu ne poate servi de cinostiră. Komjáthy nu este, în privinţa aceasta, deplin informat. Posiţia Posenului şi Poloniei este cu totul alta decât a noastră şi nu se poate asămăna cu situaţia de la noi. Komjáthy recunoaşte că la noi Românii sunt mai liniştiţi, dar că nu România se agită împotriva noastră. Este adevărat, totdeauna au fost exaltaţi de aceştia in România. E fapt insă şi aceea, că al in România ni se păstrează cu totul alte sentimente ca nainte». însuşi răspunsul acesta este o dovadă că ce minori politici surescitează în patria noastră chestia naţionalităţilor. Komjáthy a cerut anume ca guvernul să se poarte faţă de naţionalităţi ca Germania faţă de Poloni. Dar ce ? Suntem noi, naţionalităţile din Ungaria, ţeară cucerită şi sunt oare Ungurii o mare putere ca Germania ? E regretabil, că unor copilării politice ca ale lui Komjáthy un bărbat de stat ca Stell nu li-a dat un răspuns cum merită , nu luându-l în serios, şi discutând cu el, ci arătând temeinic ce aberaţiuni se propun Dietei drept mijloc de a resolva chestia naţionalităţilor. O dovadă şi asta, cât de mult şovinismul s’a înstăpânit chiar şi asupra bărbaţilor de stat care n’ar trebui să ţină socoteală de astfel de fenomene morbide, ci să caute din toate puterile să le nimicească în prima lor manifestare. Cât priveşte acum pe Români, iarăşi era o datorie pentru Széll să aibă odată curagiul şi — dacă intr’adevăr are în vedere binele patriei şi pacinic la conveţuire a cetăţenilor — să spună şoviniştilor, că în sinul Românilor nu se găsesc decât buni patrioti în sensul clar al cuvântului, că cei timbraţi de şovinişti ca «agitatori» şi «ultraişti fanatici», nu se disting decât prin marea lor iubire de neam şi prin curagiul ce au de a înfrunta valurile şoviniste. Széli se laudă însă că «azi Românii sunt mai liniştiţi« .. . Dacă vrea să-’şi atribuie sieşi meritul de a-l fi liniştit, s’a lăudat. Széli ştie bine că n’a făcut nimic pentru ca Românii şi peste tot, naţionalităţile să aibă impresia unei ere cum făgăduise că va inaugura. II asigurăm însă, că cu toate neînţelegerile ce atâta vreme au bântuit în sinul partidului naţional român, îndată ce vedem că la suprafaţă se ridică ideile preconisate de politician ca Komjáthy, nu numai noi Românii, dar şi celelalte naţionalităţi vor fi oară sgomotoase în a-şi pretinde drepturile. Cum va fi asigurată libertatea manifestaţiunilor după idei şi sentimente, se poate prevedea, pornind din împrejurarea că nici una din ordinaţiunile restrictive nu a fost suspendată de actualul ministrupresident şi de interne, aşa că este de prevăzut că numitele ordinaţiuni (între cari şi ridicarea dreptului de întrunire după naţionalităţi) vor servi de basă viitoarei legi asupra dreptului de întrunire. Şi Banjjjy mai acasă pe Still că pactează cu naţionalităţile! Budgetul statului pe anul 1901, după desbatere de o săptămână, în şedinţa de joi a camerei a fost primit în general. Desbaterea în special se va începe în şedinţa de luni. Foile maghiare se miră, că tocmai desbaterea asupra budgetului a fost de data asta atât de scurtă şi împregiurarea aceasta foile guvernamentale o atribue: slăbirii opoziţiei. Curent clerical. In Reichstag, partidul Centrului, compus din catolici, a propus un proiect de lege pentru egala îndreptăţire confesională. Deoarece guvernul va avea nevoie de concursul Centrului, se crede că proiectul acesta — prin care s’ar revoca şi măsurile ce versează pe jesuiţi — va fi admis spre desbatere în Reichstag. y y Lege asupra dreptului de întrunire. Până acum în Constituţia Ungariei nu există o astfel de lege, dar de pe la 1868 există un conclus în care se prevede facerea unei legi care să asigure libertatea manifestaţiunilor şi grupării după idei şi sentimente. Prea ocupaţi cu făurirea altor legi „liberale“, miniştri de până acum nu s’au gândit să aducă la ordinea zilei vreun proiect de această natură, ba ce e mai mult, au pus în practică ordinaţiuni restrictive pentru libera manifestaţiune. Acum însă, răspunzând interpelaţiunei kossuthisto-socialistului Visontai Soma, primul ministru a declarat în parlament că va regula pe cale legislativă dreptul de întrunire. Mişerii patriotice. Am avut de-atâtea ori prilegiul să înregistrăm şi să aretăm »dragostea« nespusă, cu care şoviniştii patrioţii se îmbulzesc să ne fericească, cu şcoale de stat, cu dascălii patrioţi* şi impunându-ne cu de-a sila cultura lor — »bogată«. In schimb însă noi, ingraţii de nemaghiari, — totdeauna li-am respuns cu refus îndărătnic şi am asvîrlit dela noi toate darurile lor danaice. Nu mai pomenim azi sumedenia de motive puternice, cari justifică atitudinea noastră şi ne determină în procedarea noastră faţă de tendinţele şoviniştilor. Se ştie doar până departe peste hotarele ţării că scopul lor este maghiarizarea naţionalităţilor prin diferite acte de violenţă şi prin nesocotirea tuturor drepturilor asigurate nouă prin lege. De data aceasta vom scoate deci în relief numai două din apariţiile mai recente, ivite în sinul societăţii maghiare. Ele sunt de natură, că numai cinste nu le pot face nici patrioţilor peste tot, nici slujbaşilor îngâmfaţi şi şovinişti, puşi în serviciul culturii »naţiunii,« care pe nemaghiari îi înstrăinează de toată cultura »patrioţilor«. Punem mai întâiu de toate întrebarea: Unde e voinicosul inspector maghiarisator de şcoale al comitatului Arad? şi reproducem după »Arad es vidéke« următorul fapt interesant: „In cătunele aparţinătoare Aradului, —după cum tocmai acum se dovedeşte ca exemplu, — un purcar poartă numele de învăţător. Oláh András se cheamă acest original apostol, care în hotarul Arad-Gaiu (în cătunul Polonyi) răspândeşte cultura,— în tot anul în câteva săptămâni. Această şcoală obscură are numai scopul, ca poporul din Gatu şi Siederhât să poată eluda legea, care prescrie obligamentul la şcoală peste tot. Poporul, care ştie că are să fie globit pentru negligearea şcoalei, la conscriarea băeţilor, iute şi de grabă îi trimite la şcoala lui Oláh András pentru câteva săptămâni, plătindu-i ceva acestuia. (Ceeace la tot caşul îi aduce mai mult venit, decât competenţa sa anuală ca purcar). Lanoi s’a trecut peste conscriere, atunci copiii se întors acasă şi în anul întreg,ei nici nu mai privesc spre şcoală. „Aceste scandalurii-au fost denunţate acum în scris primarului Salacz Gyula, ca presidentului comisiei şcolare din oraşul Arad. In denunţare se atrage atenţia oraşului şi se roagă, ca, în interesul învăţămentulu orăşenesc, să facă ceva în contra învăţătorului - purcar şi în contra şcoalei conduse de el care estradează elevilor, respective părinţilor chiar şi atestate şcolare.“ Numita foae locală citeaza apoi două din aceste »atestate«, scrise într’o ungurească atât de pocită, că ea însăşi se scandalisează de limba patriotului dascăl. Ce zice la acestea dl inspector regesc Varjassy!: Tot şcoalele române le va mai descrie şi d’aci încolo cu colorile cele mai negre? Să vedeţi însă, că nu numai p’aici, în giurul Aradului, se bucură »patrioţii« de fericirea învăţământului modern - patriotic. După chiar istorisirile foilor maghiare , iată ce s’a petrecut Mercuria trecută într’o şcoală din Budapesta , învăţătorul Bartalus Endre dela şcoala elementară din stada „Dohány“ tocmai ţinea prelegere în clasă, când un oficiant dela tren, anume Bosány József, a intrat în clasă, a dat năvală asupra învăţătorului, a început a-’l pălmui înaintea şcolarilor şi în urmă a scos tft un cuţit, cu care era să-l străpungă, dacă nu-’i veniau în ajutor servitorii trcoalei. Ear causa acestui nemaipomenit scandal e, că învăţătorul pedepsise ceva mai aspru ca de obiceiu pe fiul neglijent al bătăuşului tată. Bineînţeles, că, în urma gravei întâmplări—zic însăşi foile patriotice—învăţătorul s’a făcut cu totul imposibil în şcoala sa, car’pilda scandaloasă a părintelui brutal, în tot momentul poate fi urmată şi de alţi părinţi, faţă de dascălii fiilor lor. Caşul e, în adevăr, atât de grav, că în faţa lui cea mai serioasă îngrijire trebue să cuprindă pe tot omul doritor de a vedea în şcoală ceea ce trebue să fie: focularul sacru al învăţământului, al educaţiuni sănătoase şi mai presus de orice critică. Ne convingem însă tot mai mult şi din zi în zi, că aşa ceva devine peste putinţă, câtă vreme în şcoalele statului bântue actualul curent nenorocit, începând de la ministru, trecând pe la inspectorii de şcoale şi oprindu-ne la cel din urmă cantor din şcolile lor,—toată preocupaţiunea le este: să lăţească maghiarizarea, să stârpească naţionalităţile de pretutindeni, în timpce disciplina, educaţiunea morală ideală şi învăţământul sănătos rămân chestii de-a doua mână, ori neglijente în cea mai mare măsură.