Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1902 (Anul 6, nr. 1-119)

1902-06-11 / nr. 107

2 Ridic paharul pentru oraşul Aachen, la nestrămutata convingere, că vorbele pe cari le-am spus aici, găsesc bun teren, ceea a Îmi asigură totodată, văzând cată-­­ţenii acestui oraş, mic şi mare, pe cari i am văzut astăzi însufleţiţi, prin ce văd că între zidurile sale casa mea şi tronul şi un viitor vor găsi puternic sprijin. Să trăiască oraşul Aachen la mulţi ani ! In jurul alegerii de episcop a dlui Vasilie Mangra. In primul său articol din numă­rul de Duminecă „Telegraful Român“ scrie între altele următoarele: E curios că vezi venind unul care nu face parte din biserica noastră, şi să ne spună că ce ar fi bine pentru biserica pe care noi o formăm. Şi mai curios e, să vezi aducându-se de motiv frecările interne, — pe cari nimeni nu le vede, nu le ştie, nu le cunoaşte. Unde sunt aceste frecări? Nu decurg congresele şi sinoadele noastre, sub înţeleaptă condu­cere a Archiereilor, în cea mai bună şi frumoasă ordine? Nu se manipulează averile noastre bisericeşti cu cea mai mare îngrijire şi scrupulositate ? Nu se dă chestilor bi­­sericeşti-şcolare cea mai mare atenţiune, şi special pentru şcoalele noastre confe­sionale nu se aduc cele mai mari jertfe posibile? Că la câte o alegere, — fie chiar de episcop, — oamenii se împart în par­tide, e numai urmarea firească a consti­tuţionalismului introdus pe cele mai largi base ia biserica noastră, şi faptul acesta nu însemnează, la nici un cas, boală internă în organismul nostru bisericesc. Dar intenţiunea, cum bine ştim, nu e aceea, de a ni­ se face noua bine, ci de a ni­ se sparge fortăreaţa, prin care ne avem acum apărată cât de cât naţionalitatea. Ei bine, să se ştie, că de fortăreaţa aceasta, nu se va putea atinge nimeni, câtă vreme vom simţi putere în noi de a o putea apăra. Strămoşii noştri au suferit torturi şi moarte pentru ea. Dacă va trebui, vom suferi şi noi, dar­ o vom apăra până la ultima răsuflare. Primejdia încă nu e iminentă, e numai semnalată, şi e bine că ni­ se sem­nalează din vreme, pentru­ ca să ne putem strânge şi noi bine şi din vreme rîndurile. Să fim deci pe grije şi fiecare la postul său. DRAGOSTEA PRIMĂ. (Din ziarul unui ofiţer de marină.) După o călătorie furtunoasă de mai multe săptămâni, in sfîrşit a ajuns corabia Majestăţii Sale .Gazella* în portul Simon Browm. Ancora s’a lăsat in adincime, luntrile le-au pus pe apă şi ordinul dat: „fumatul permis* a anunţat sfîrşitul serviciului. Primul ofiţer dă bucuros concediu oii şi cui; era vesel că manevra cu ancoră i-a succes bine şi comandantul a fost mulţumit. In toată corabia era vieaţa vie, mrî vesel sgomot era însă în cabina cadeţilor. Localul acesta simplu cu păreţi de lemn, e prevăzut cu tot ce e de lipsă pentru călă­toria pe mare. Cuiele mari bătute în grin­zile plafonului serviau paturilor atârnătoare; giur impregiur sunt dulăpioare numerotate, în mijloc între două mese înguste; acum însă tabla deasupra e ridicată, căci au mare trecere articolil de toaletă dintr’insa. — Nu-i așa, că permițî să ne spălăm cu o apă ? — Hei Snatman, caută repede palto­nul meu de postav fin. Unu, doi! — La poruncă, d-le cadet, răspunde feciorul. — Dar mă rog duți de aici ghetele ; omul mereu se împedecă de ele ! — Imprumută-’mî te rog, săpunul dumneatale! — Iubite conte nu mi’ar împrumuta ceva parale ? Sigur aici nu primesc banii de acasă; ş’apoî bucuros îţi dau și eu altă­dată. — La b­racu, ăștia nu sunt pantaloni! mei, Snatman! unde e măgarul ăla. — Ei, fulger și trăsnet, dar n’o mai fi odată linişte în cabină ? — Cbiară ofiţe­rul de pază. Se face linişte, dar pe încet earăşî se pornesc strigăte, înjurături şi ear începe sgomotul de mal înainte. Ofiţerul se depărtează în altă parte, — nu vrea să auză mai mult. In sflrşit sunt gata toţi. Fericiţii vin la ordin pe bord unde ofiţerul face inspec­ţia, de sunt toţi curaţi şi frumuşel şi apoi repede sar în luntru­ şi vâslesc la mai. Simon Brown e un mic orăşel de port şi la prima vedere poţi şti că nu multă dis­tracţie poate aştepta pe tinări; natura însă a fost prădătoare. In partea dosnică a oră­şelului se înalţă muntele „Tablei“ de unde e o privelişte admirabilă pe mare şi întreagă impregiurimea. Tinerilor însă nici că le vine în minte a se delecta în frumseţile naturei Nici nu petrec mult timp aici, ci pă­răsesc Simonstownul, se pun pe trăsuri câţi numai pot incâte una şi se duc în oraşul Gap unde pot petrece după plac. După câte­va zile, proviantul de bani scade binişor ; de acasă încă nu soseşte mandatul aşteptat, acum dar trebue să tră­iască mai in­est, pentru­ că mai stau aici trei săptămâni. Nevoia traiului onest au recunoscut o toţi, zicând, eu am făcut ofertat să rămâ­nem în Simonstown şi să facem escursiuni prin prejur, au primit toţi cu plăcere. Am făcut o escursiune admirabilă şi cătră seară am întrat într’o ospătărie cură­­ţică, unde ne-a jignit foarte bine vinul de Cap, nu numai pentru bunătatea lui dar şi din motivul că ni­ l’a servit frumoasa fată a ospătarului, tinără cu ochii întunecaţi, abia eşită din etatea copilăriei, lutr’atâta ne-a fermecat pe toţi, încât mulţi au plătit mai mult decât puteau plăti numai să poată vedea maî de aproape pe frumoasa Nelly. De supraveghierea părinţilor, cari erau în odaia de alături, n’a fost lipsă, căci mai ban apărător al Nellei a fost ţinuta mo­desta şi tactul înăscut al ei. Când să plecăm, ne-am luat adio a­­mical, promiţând că o să mai venim. Nelly deveni de aici Înainte obiectul principal al conversaţiei cadeţilor şi nu toată seara ne-am întâlnit în ospătărie. Intr’o seară am descoperit un pian în odaia învecinată. — Copiilor, pian! Ernest, vino­vezi aici ! Nici nu am eșu­at, căci numai eu știam cânta fără note. Am luat la rând cântările de acasă toate, când triste, când vesele, părinţii Nei­­ley şi o câţî­va străini formau publicut au­ditor. Marinarului II face mare plăcere cân­tarea. In singurătate devine sentimental; abia e o distracţie mai frumoasă ca şi cân­tarea feciorilor, dacă se înalţă Încet de pe valurile liniştite ale oceanului, acompaniate de murmurul lin al apei. Am petrecut multe seri vesele astfel și nu știu cum venia, de la sine par’că, Nelly se așeza mai de regulă lângă mine la pian. Neavând câte puteam privi liber ori încotro. Insă privirea nevinovată și sinceră a fru­moasei mele vecine mi a încătuşat ochii așa încât o priviam numai pe ea. Primul ofiţer m’a numit oficiant, şi la asta am putut mulţumi, că deja după prânz puteam merge în oraş cu bucătarul să cum­părăm proviant. Eu, se înţelege, mai bucuros mergeam la ospătăria cu „viţa de vie*, să povestesc cu Nelly, decât să controlez pe bucătarul. Ne aşezam naintea casei pe o bancă de iarbă, părinţii nu se interesau de noi; ce teamă ar fi putut avea de un cadet de marină, abea de 19 ani? Conversaţia noastră astfel ar fi putut o auzi ori­cine, mai de regulă îi traduceam textul cântărilor; dacă mă împiedecam, ea glumind termina proposiţia, sau râdea de mine, cu un rîs sonor melodios. Distracţia aceasta copilărească însă cu încetul s’a schimbat; involuntar ni se Intâl­­niau mânile, şi de o priviam în ochi, închi­dea pleoapele şi tenul frumos creol, se fă­cea cu o nuanţă mai întunecat. Câte-odată să împiedeca conversaţia şi în local rlsula, vesel o confasie dar ce cuprindea pe Nelly. Adeseori voi să mi abată atenţia şi să-mi arate un fluture sau o floare, ca să ducă conversaţia In alta di­recţie. Odată, când ridicându-se privea spre mare şi figura graţioasă stătea In toată frumuseţea naintea mea, nu mi-am putut reţinea admiraţiunea şi am exclamat: — Nelly, ce frumoasă ești D-ta. Sperată s’a întors, sinu-i setenea, și ochii străluciau de-o flacără nouă. — Mai am lucru la casă, îngână. Mi-a întins repede mâna și-a fugit. (Va urma). 11/24 iunie 1902 Instalarea noului vicar al Isăului. Primirea. — Actul instalării. — Deputaţiu­­nile. — Banchetul. — Petrecerea poporală. — Concert. Nasăud, 19 Iunie 1902. După un an de văduvie vicariatul Rodnei şi parochia Năsăud, Dumineca tre­cută a primit cu multă pompă pe noul­­ Sa­cap, pe noul vicar Ciril Deac, fost proto­pop al Budacului. Denumit în cea mai mare linişte aşa că chiar la NăsSud num?*! cu câte­va zile înainte de ziua instalări a ajuns vestea, totuşi năsSudenii au ţinut să dee noului lor conducător cuvenita cinste cu ocasiunea instalării. In timp de abia trei zile s’a făcut pregătiri, cari năsăienilor numai spre cinste le poate servi. Noul Vicar însoţit de o numeroasă suită compusă din domnii: canonicul Giorgi, Dr. Ciuta, Dr. Linul, de toţi iubitul pro­topop al Bistriţei Cerasim Domide, Dr. Seri­don, Dr. Alex. Pop, şi de mai mulţi preoţi din jurul Bistriţei a sosit Sâmbătă la _ Na­să­ud. La marginea pământului grăniţaresc e Intimpinat de un banderiu de vre-o 30 călăreţi şi de o mulţime de inteligenţi nă­­săudeni In numele cărora dl Dr. Paul Tanco cu cuvinte alese îl bineventează, do­­rindu-î rodnică şi îndelungată păstorire. Noul Vicar răspunde emoţionat şi între strigăte de­­trăiască­ promite că ,păşind la noul său post din cealaltă vale grăni­­ţărească în centrul grăniţărismului va face tot, ca activitatea ce o va desvolta spre binele ţinutului să fie. După obicinuitele presentări cortegiul compus din vre­o 20 trăsuri pleacă spre Năsăud. La marginea comunei Năsăud, noul Vicar e întimpinat de comitetul parochial bisericesc în numele căruia fruntaşul ţăran Dumitru Tomuţa în o scurtă dar prea frumoasă vorbire tălmă­ceşte bucuria poporenilor şi dragostea ce o au faţă de noul lor păstor. Dar în numele reuniune! pompierilor căpitanul reu­­niunei dl Cavrilun­ în cuvinte alese îi zice un bun venit dorindu-­l o rodnică activitate Dl vicar mulţumeşte comitetului bisericesc pentru dragostea dovedită şi declară că pentru binele bisericii şi a poporului va lucra. Intre strigătele de ,să trăiască* ale studenţilor gimnasiali şi ale şcolarilor şi fetelor dela şcoală normală înşiraţi pe ambele părţi a stradal noul vicar îşi face Intrarea în noua sa parochie. Sosind la bi­serică e Întimpinat de protopopul onorar Anton Precup şi după servirea­­Inseratu­lui* Intre aclamările entusiaste a mulţimei şi între sunetele musicel pompierilor care intonă imnul „Deşteaptăte române*, nou vicar se retrage la locuinţa vicarială. Seara In hotelul „Rahova* s’a dat cină comună la care au participat vre 80 de persoane. Duminecă dimineaţa bubuitul treasou­rilor anunţau rara sărbătoare şi pâlcurile de ţăran! ce un vestminte de sărbătoare înaintau spre pompoasa biserică dovedeau însemnă­tatea actului ce se săvîrşea Intrânsa. Misa festivă s’a început la orele 8. Pontifică ca­nonicul Georgi, având la dreapta pe noul Vicar car la stânga pe protopopul Gerasim Domide şi asistat de 24 preoţi din vicariat. Răspunsurile liturgice le-a executat duios corul studenţilor gimnasiali sub conducerea prof. de musica Emil Ştefanuţi. După în­­­ îndeplinirea formelor prescrise la asemenea peasiuni noul vicar ţine o vorbire sfîrşind cu promisiunea că ,interesele neamului a bisericeî şi a şcoaleî le va apăra cu toată puterea*. Această vorbire întreţăsută cu ci­tate din sf. scriptură a făcut o bună im­presie asupra poporului care mari speranţe ergă de noul său conducător şi păstor su­fletesc. După sf. liturgie noul vicar se retrage­a locuinţa vicarială unde primeşte felici­tările. S’au presentat senatul bisericesc-şco­­astic a comunei Năsăud, preoţimea gr.-cath. mopţimea gr -orientală, profesori dela gim­­naziul grăniţeresc, învăţători dela şcoala normală din loc, învăţătorimea din vicariat, Ton­u­l central şi da stipendii sub prezidenţa motopopulul Gerasim Domide, deputaţiunea tinerimea universitare, deputaţiunea preoţi­­or din protopopiatul Budaculuî, şi a Ro­mânilor bistriţeni.« La ora unu în onoarea noului vicar s’a dat un splendid banchet la care au par­ticipat peste 150 persoane. Marea sală de Siranastică dela gimnas răsuna de veselie, firul toastelor la început canonicul Georgi toastând pentru Pontifice, Impărat-Rege Noul Vicar Deac toastează pentru episcop, preotul Dologa pentru noul vicar, s’au mai toastat pentru preoţi, învăţătorime, popor, oaspeţi, etc Aici deschid o mică parantesă. Comitetul aranjator a însărcinat pe Chefie Jânos ca să ţnă toastul In onoarea Noului Vicar, dar în urma protestărilor energice ale universitarilor a fost delăturat. E doamnă ţinuta universitarilor, căci un individ care e unealtă urîtă care ca să-­şi ajungă scopurile lui egoistice personale lucră la ruinarea instituţiunilor culturale româneşti nu poate avea nici un rol în societatea cin­stită românească. In tot decursul banche­tului a domnit o mare veselie ear musica lui Criator ne delecta cu cele mai frumoase cântece naţionale. Abia la orele 4 să sflrşeşte banchetul ear noul vicar însoţit de un nu­­măros­­ oblic merge în „Caaîru* — locul de exerciţiu militari a foştilor grăniţeri unde s’a ţinut petrecere poporală. Şi nu e mai frumos decât a vedea mai multe sute de ţărani petrecând!« La tot caşul cel mai cu dor aşteptat şi mai reuşit punct al programului zilei de Duminecă fu concertul aranjat de reuniu­nea română de cântări. Ca şi de altădată, aşa şi acum bogatul program fu executat cu cea mai mare precisiune dar succesul secerat ar face cinste ori­cărei alte reuni­uni. Punctal prim ,Imn ocasional, al doilea ,Hora dobrogeană* și al treilea ,Un dor* de Heine, fură executate bine de corul reu­niunei. Punctul al patrulea „Dor de mare" solo executat de dl V. Meruß, stud. fll. cu acompaniament de pian de d-şoara Iuliana Mureşian, dl Mer­aţi posede o frumoasă voce de bariton car­e şoara Mureşian a dovedit că posede un bun talent musical. Puneai cinci „Vieaţa ţigăneasă“ de Schuman, al şaselea „Imn festiv“ şi al şeptelea „Hora de Cordonean“ fură executate în mod ad­mirabil de corul reuniunei. Trebue şi aci să exprimăm recuno­ştinţa dlui Alex. Halifă, preşedintele reuni­unei şi dlui Emil Ştefănuţi, profesor de musică pentru munca ce au prestat-o într­u ridicarea nimbului reuniunei noastre. După estaur­area programului mai multe drăguţe d­eoare ne au delectat pre­­sentându-ne tipuri vii in două tablouri ale­gorice : »Poesia şi ştiinţa* şi .Jocuri de pri­măvară“! Aceste încă au succes admirabil. După aceste urmează dans care să începe cu *comeş»na‘, un vals undulătorî urmează şi petrecerea ’şi ia adevăratul ei curs. Ve­­nitul curat fu aproape de 160 cor. Astfel au plăsnuit Năsăudeni acest mare act şi nu ne îndoim că sub conduce­­rea noului vicar un curent sănătos se va porni întru ridicarea ţinutului someşan, spre binele poporului şi a măreţelor instituţiunî culturale naţionale. Să dee Dumnezeu ca în curând să putem zice virtus romana re­­diviva. M.I. Nr. 107 Din străinătate. Procesul colonelului Lynch. Acum câte­ va zile s’a început la Londra procesul colonelului Lynch, deputat irlandez, care s’a luptat In rîndul burilor. Procurorul general, sir Edward Carson, conducea însuşi acuzaţiunea; contele de Dysart luase loc lângă judecător. In sală o mulţime da lume, între care şi d-na Lynch. Sir Edward Carson a luat cel dintâiu cuvântul, în numele ministerului public, căutând să arate că dl Lynch, născut în Australia, pe care o părăsise de vreo zece ani, pentru a merge la Paris, era supus britanic. In ianuarie 1900 a plecat în Transvaal, după ce se puse in comunicaţiune cu doctorul Leyds. In jurul acestor ra­porturi dintre ei se desfăşură toată acusa­­rea: nu i­ se reproşează atât faptele sale de arme, cât acea că a pus toată influenţa sa de ziarist în serviciul vrăjmaşilor suve­ranului său. La 15 ianuarie 1900, acusatul era la Pretoria; la 18 se naturalisă bur şi fără întârziere se puse să organiseze bri­gada sa „irlandeză“. Procurorul general observă că numele acesteia era tot ce poate fi mai puţin irlandez, căci şeful ei era australian, iar membrii săI aparţineau tuturor ţârilor din lume. De altfel, pe când lupta lângă Glencoe, colonelul scrise într'un

Next