Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1902 (Anul 6, nr. 1-119)

1902-01-15 / nr. 10

Anul VI Arad, Marţi, 15/38 Ianuarie 1902 No. 10 REDACŢIA Arad, Deák Ferencz-Jiteza nr. 20. ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an . . . 20 cor. pe V2 an ... 10 , pe V4 an . . . 5 , pe 1 lună ... 2 „ N-ril de Duminecii pe an 4 coroane. Pentru Romania şi străinătate pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferencz-uteza nr. 20. INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. „Debut ciudat“. (*) Aşa numesc confraţii noştri dela Braşov debutul celor din jurul „Libertăţii". Este ciudat însă, că abea acum, dupa ce în al patrulea număr tinerii dela Oraştie se identifică cu idei salevate în ziarul nostru, confraţii dela Braşov încreţesc eprincenile când vorba-i de tinerii susamintiţi. De ce? îndoiala nu sufere, căci confraţii braşoveni au francheţia sa o spună, adevarat, mai urnit prin citaţiuni, arâtând adică ceea ce nu le place din articolul amicului nostru V. O., articol ale catul idei „Libertatea“ le scotea în relief — drept program şi „datatoare de direcţie“... Cum adica? Liar fi plăcut mai bine confraţilor noştri dela Braşov daca tinerii aceştia ieşeau în vileag dând In dreapta şi stânga, daca el nu s’ar apropia de nici una dintre grupările existente, ci ar fi urmat direcţia ce cunoscutul Daian inaugurase, pe vremuri, tot In numele tinerimii şi de fapt zăpăcind pe câţiva tineri, cari atunci erau încă pe băncile universităţilor! Era mai folositor pentru causă dacă tinerii ar fi zis: cine nu-i cu noi, e contra partidului. II vom trata deci ca duşmani, după cum Daianu tratase drept „trădători de neam“ pe un Brote, Lucaciu, Mangra şi pe toţi amicii acestora!? De altfel vedem cu plăcere că însăşi „Tribuna“ de eri publică un articol, în care ocupându se de ,,Libertatea“, accentuează necesitatea Introducerii în sînul partidului naţional a unor idei noul, precum salută şi activitatea tinerilor dela Orăştie Se poate ca unor „cinstite individualităţi“ să le fi convenit mai mult dacă tinerii ar fi făcut zarvă. Dar aceasta „încă nu însemnează că s’ar fi făcut bine şi cause naţionale“ care nu poate fi monopolul esclusiv al nimenui, după cum nu poate fi supărare, dacă tinerii nu stau pe loc cu bătrânii, ci declara şi fac totul pentru a merge înainte, ducând în eă cu el şi causa naţională. Noi nu intenţionăm să apărăm pe cel de la Orâştie; vor şti ei sâ răspundă, dacă vor socoti că trebue să vorbească. Ţinem să amintim însă confraţilor dela Braşov că numai şi luind înţelesul, cineva a putut scoate din articolul amicului nostru, reprodus de „Libertatea“, că ne am fi pus drept ţintă numai „ruperea hamurilor vechi“ ... Nu, la asta nu s’a putut gândi nimeni, căci causa naţionala — comoara vieţii noastre româneşti, după cum a scris V. G. — nu e legată de hamuri, ci ea poate fi dusă ’nainte, spre isbândă, luptând şi altfel de cum s’a luptat ori mai bine : nu sa luptat In ceşti din urma câţi va ani! Necesitatea unei schimbări de organisare şi tactică. Intr’adever, azi numai încapăţinarea oarbă o mai poate tăgădui. Şi fiindca tinerii accentuează şi el această necesitate, dar ziarele maghiare fie intenţionat, fie din prostie, văd în această atitudine „formarea unui nou partid activist, care sa me ture pe ultraiştî“, o dorinţă a Ungurilor, dar nu un fapt savîrşit de Români, — noi să abdicăm la ideile noastre, sa nu căutăm a le populariza, numai ca Ungurii să nu scrie dupăcum le place ? Desigur că nu! Ce însemnează deci atunci dojana confraţilor noştri braşoveni, cami privitor la articolul nostru şi la chipul cum tinerii l’au primit şi l’au comentat, scriu: „Apoi sa se mai mire omul, că adversarii vorbesc de un „nou partid naţional român“ ! ? . . . Tineri români din giurul „Libertăţii“ şi luptători români de pretutindeni! Staţi locului, nu grăiţi de noul lupte şi de organisări, ci juraţi că totul e în ordine, că o seamă de bătrâni veghieză neadormit asupra destinelor poporului român — şi fiţi siguri : presa maghiară n’are să mai scrie nimic supărător. Ce-o fi însă atunci cu chestia naţională, poate ne vor spune-o confraţi de la Braşov, oameni chibzuiţi şi cari ştiu cum să respecte — tradiţiile. Exposiţia lui Grigorescu. Din ajunul anului nou uau din sălile Ateneului Român din Bucureşti este loc de mntâlnire pentru toţi iubitorii de artă. Mirele pictor naţional Grigorescu a expus spre vânzare toate pânzele, vre-o trei sute la număr... Şi pelerinează lumea, pâlcuri, pâlcuri. Bogaţii cumpera pentru că s’ar gena să n’aibă In casa lor ceva de Grigorescu, car’ intelectualiî, cu bani mai puţini, sunt atât de pasionaţi de tot ce a eşitc de sub penelul marelui măiestru, încât jertfesc ultimul lor ban. In pictură Grigorescu represintă şcoala impresionaţilor. In executarea amănunţită a tablourilor abia pune gura, ci par’că a zugrăvit cu un cuţit... Privite însă dela distanţă, fiecare din pânzele sale îţi deşteaptă In suflet o idee... Te face mai mult să simţi, decât să vezi !... Pentru Români Gigorescu are însă şi o altă însemnătate, mult mai mare, şi naţională, ca să zic aşa. Nimeni ca el nu şi-a închinat talentul întru a fixa pe pânză întreaga vieaţă a ţăranului român. Peisajele lui puse între nu ştiu câte peisage de ale altor pictori mari, au să se distingă: e alt cer, alte păraie, alte dealuri. Va! şi mai ales simţi că înaintea ta ai un colţ din patria română. .. Cât despre ţărani, iii-î presentă Intr’o lumină pe cât de adevărată, pe atât de poetică, Cum merg dimineaţa, în carul cu doi ori cu patru boi, la ţarină, cum sa întorc pe’nserate, cum ară până abia-i mai distingi tu întunerecul ce se lasă; Ii vez curând fân şi lemne, ÎI vezi pe luncă, II vezi pe gânduri; II vezi pe România gura bordeiului şi pe coasta dealului. II vezi mergând vesel la bâlciu; vezi nuntă, încât par’că auzi şi veselia ce umple valea taîntreagă; Iţi presintă mai ales vieaţa primitivă: păstoritul. Atâţia cioboi, atâtea feţişoare, cari păzesc turma de oi, nici un pictor român n’a zugrăvit... Vezi cirezile de boi şi vad la ţărmul apei ori strânse la umbră... Iţi presintă casa ţărănească, cu ciardacul cel luminos; Iţi dă casă de om sărac şi interiorul cârcimei, care duce la sărăcie. Marginea de sat, cu clăile de fân, cu vre-un deal ori câmp, par’că ţi-e cunoştinţă din copilărie. .. Drumuri grele ş- şosele netede, fântâni unde fetele-şi umplu cafeele, apus de soare şi zi In plină lumină, ţărani In mijlocul holdei galbene, cu un cuvânt tot ce constitue bogăţia ţării şi cuprinsul hotarelor ei, găseşti in pânzele lui Grigorescu, toate composiţiî atât de măiestre şi de fireşti, încât dacă ar veni un ţăran In sală, la vederea celui dintâiu tablou ar exclama: dar asta’i din satul nostru ! Cu aceeaşi dragoste şi presie ne înfăţişează apoi pe ţigani, aceşti nomazi nedespărţiţi de satele noastre româneşti.... Găsim apoi şi câte o pânză ce aminteşte de impresiile primite de artist când a colindat prin străinătate. Sunt două săptămâni de când am văzut expoziţia aceasta, şi farmecul ei mă stăpâneşte încă, mă urmăreşte. Par’că aş citit vreo epopee naţională, puternică şi dulce. „România pitorească“ a lui Vlahuţă şi atâtea poesii cari cântă frumseţea pământului locuit de Români, numai acestea ţi mai lasă un suflet impresii atât de înălţătoare! Văd par’că şi acum un pomânnirit, încât crengele-i atîrnă aproape până la pământ şi florile se scutură, s’acopere, nu alt cava, fetiţa culcată-n iarba mare, moale şi d’un verde plin de vieaţă .. D’apoi acel dorobanţ svelt, care cu puşca pe umăr îşi roteşte ochi să vadă ce e la frontieră, şi fragmentul din bătălia de la Călugăreni ?! .. Nu e notă, pe care să n’o găseşti la tablourile lui Grigorescu... Iţi dă veselie, te umple de melancolie, îţi deşteaptă entusiasm... E o şcoală naţională ce a întemeiat Grigorescu, şi dacă e ceva de obiecţionat şi de regretat, e numai puţina grije ce se dă latra a folosi capo d’operele lui pentru ridicarea sentimentului naţional. Tablourile acestea sunt adică acum, desigur, pentru ultima oă împreună. Le văd bucureştenii număr. Dar d’aci încolo au să se împrăştie toate, căci una nu va rămâne nevîndută. Restul ţării, restul Românilor, marea majoritate a Românilor, trebue să se mulţumească numai citind palide dări de seamă. Ungurii altfel fac. Iată, In fiecare an, pânzele mai însemnate ala pictorilor ce se disting la exposiţia de iarnă din Budapesta, sunt purtate prin fiecare oraş de provincie. 8’a Intemsiat o societate chiar, care n’ara alt scop decât să aranjeze aceste exposiţii, desvoltâd pe d’oparte gratul estetic şi mândria în popor, ear pe de altă parte se ajută ca pictorii să-’şi desfacă operele cu preţ cât se poate de ridicat. Să fim noi oare ma prejos decât Uagurii ? Capetele luminate, inimile generoase ale neamului românesc să nu înţeleagă oare, ce efect binefăcător ar avea purtându se cape d’operele măiestrilor români pretutindeni unde sunt Români ? Ba n’ închipuiţi-vă, ce efect ar face, da pildă, dacă s’ar aranja o asemenea exposiţie la Braşov, Sibiiu, Arad şi Lugoj, centre româneşti puternice!... Se cheltuiesc atâţia bani pe diferite misiuni, pe urma căror neamul românesc se alege cel mult cu un raport sec, pus la dosar în archiva vreunui minister ori primărie... Să nu fia câteva mii pentru a se purta capo d’operele pictorilor români şi pela noi ? Vlahuţă, iubitul poet şi admiratorul fără fără seamăn al lui Grigorescu, care zilnic cercetează exposiţia, Intr’o convorbire emisese ideia aceasta. Oare nu s’ar putea să stărue asupra ei ? Să ne încălzim astfel şi noi, ceşti d’aici, de darul dumnezeasc al marelui măiestru Grigorescu. Russu Şirianu. Un memoriu contra Pangermanilor austriac! Ziarul vienez .N me Wiece Journal* într’un număr din urmă anunţă, că archiepiscopul-cardinal Dr. Qruscha a dat acum de curând Maiestăţii Sale Monarchuluî un memoriu, în care acasă atitudinea guvernului austriac faţă cu mişcarea anti-catolică a Pangermanilor austriaci. Monarchal — zice numită foaie vieneză — a primit cu multă bunăvoinţă memoriul cardinalului Kruscha, dar’ a accentuat în acelaşi timp că atitudinea de până acum a guvernuli trebue s’o considere, peste tot, corectă. Terenul legal — a zis Monarchal — nu poate să fie depășit , și numai atunci are să intervină guvernul, dacă în agitarea din chestie se ivesc vădite călcări de lege. Aceasta totdeauna s’a observat și până acum, astfel, că azi e inutilă o schimbare în tactica de pănă acum a guvernului austriac. * Obstrucţie contra tarifului vamal german. Din Berlin soseşte ştirea, ca comisia tarifului vamal din Reichstag de 14 zile tot ţine şedinţe, fără să fi trecut peste stadiul începutului dezbaterilor. Socialiştii şi liberalii presintă latr’una amendamente, pe cari spoî le sprijinesc eu nesfirsite discursuri si cati apoi pase la vot, cad. Pentru obstructionist! aceasta nu e nici o supărare, căci întâii- scop ce urmăresc este, să se pearză, să se intârzieze vremea. Dar in ședința recetită a comisiimel s’a mal petrecut şi un lucru neaşteptat, şi anume: Propunerea unui socialist — făcută probabil din ironie — s’a primit, cu unanimitate, dar In propunere se cere, ca ordine din străinătate, in caşul când cântăresc mai puţin de 250 grame, să fie libere de vamă. Şefii agrari, conservatorii şi centrul, la rodul lor nici ei nu sunt înţeleşi şi loviţi asupra înălţimei taxelor vamale. Aşa că ar fi cu putinţă, ca proiectul de tarif vamal să cadă deja în comisiune, aşa că în plen nu ar mai fi nevoie de obstrucţie. Autonomia catolică. In şedinţa de Sâmbătă a congresului catolic din Budapesta, după o discuţie animată ce a avut loc între Zichy Nándor şi Ugron pe d’o parte, cari au criticat asupra episcopului că nu e destul de energic, iar pe de altă parte între archiepiscopul Samassa şi Hovănyi, cari au primit proiectul comisiei de 27, procedându se la vot, proiectul comisiei de 27 s a primit cu 69 voturi contra 56. Pe lângă proiect au votat 10 episcopi şi 4 priori. Bin Dieta. Şedinţa dela 25 Ianuarie. Dieta s-a ocupat de suspendarea de imunitate a mai multor deputaţi. La ordinea zilei urmează interpelarea deputatului Korove László, conceputa în următorii termeni: „Are cunoştinţa ministrul de culte şi ministrul de interne, că un partid se pretează de a face, în mijlocul tinerimei universitare, agitaţiuni nu numai politice şi politice confesionale, ci provoacă şi tulburări, şi deoarece partidele tinerimei nu sunt îndreptăţite de a exista, decât înlâuntrul zidurilor universitarii, îndată ce trec peste acest cadru, ne mai fiind o afacere internă a universităţii, sunt dispuşi domnii miniştri să o regulamenteze ?“ Ministrul de culte Wlassics, şi în numele ministrului de interne, declară, că condamnă formarea de partide politice între studenţi. Condamnă hotărît, că şi după alegeri se mai menţin grupări cu asemenea nume: agrarliberal, radical, naţional, reformator, etc. Rolul universităţii este de a educa, nu de a face partide. Csavolszky: Preşedintele partidului radical e Wlassics Tibor! (Fiiul ministrului). Răspunsul ministrului se ia la cunoştința.