Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1902 (Anul 6, nr. 120-242)

1902-09-26 / nr. 178

l consul al secţiei maghiare a asociaţiei, precum şi jurnalul a­rea ce redacta de­clară­ că nu mai e organ al secţiei ma­ghiare. Adevĕrul e, că la Veneţia Româ­nilor li-s a făcut mare cinste şi toţi stu­denţii au plecat la Bucureşti, unde stu­denţii naţiunilor apusene vor fi sărbă­toriţi, împăcarea croato-serbă. Croaţii şi-au venit in fire, au va­­zut ca duşmănia dintre dinşii şi Serbi nu duce la bine. Au hotarit deci sa caute a-l impeca pe Serbi, can se arata şi el dispuşi de pace. Astfel la 6 Octomvrie partidul naţional croat (guvernamentalii) a ţinut sub presidenţia contelui Erdödy Sán­dor conferenţa, în care după o des­­batere mai lunga au decis: 1. Partidul, pătruns de sentimen­tul de înţelegere ce trebuie sa dom­neasca între Croaţi şi Serbi, desaproba hotaric demonstraţiunile antiserbe dela 30 August, 1, 2 şi 3 Septemvrie. Credincios tradiţiunii sale şi pe lângă menţinerea dreptului public actual, partidul naţional respinge ori­ce agi­taţie de felul acesta, vina ea din ori­ce parte. 2. Deoare­ce cinstea naţiunei aşa cere, ca stricăciunele causate sa se despăgubească, partidul declara ca pentru promovarea bunei Înţelegeri şi in interesul ţârii, In Dieta Croaţiei şi Slavoniei, precum şi a Dalmaţiei, va vota pentru despăgubire. 3. Partidul este convins ca gu­vernul Banului este In stare ca sa facă linişte In ţeară şi sa menţină ordinea. Apelează la toţi membrii săi pentru menţinerea bunelor relaţiuni, ca astfel sa fie uitate neplăcutele impresii cauzate de tulburările din Zagreb. La coferenţa aceasta de partid a participat şi ministrul Cseh Ervin, care după conferinţa a plecat Indata la Budapesta sa refereze guvernului­ o mare înfrângere. Valachii şi Saşii aliaţi au făcut sa cada ori­ce propu­nere patriotica. Congregaţia a luat adică azi cu regret la cunoştinţa ordi­nul privitor la maghiarizarea numelor comunelor al ministrului de interne. In decursul discuţiunei asupra propu­nerii comitatului Pojon de a se revi­­sui legea de naţionalităţi. Românii au propus ca sa se scrie Dietei să în­­grijască de executarea legii de naţionali­tăţi , ear’ In numele Saşilor a propus Wolff ca adresa comitatului Pojon sa se iee la cunoştinţa cu regret. „Congregaţia a primit ambele propuneri. Adresa comitatului Pojon de a se revisui legea electorală Românii au susţinut-o, dar­ majoritatea a tre­cut la ordinea zilei peste dinsa. Din comitate, „înfrângerea maghiarismului“. Sub acest titlu „Független Magyaror­szág“ dela 7 Octomvrie scrie: „In şedinţa de azi a congregaţiu­­nei din Sibiiu maghiarismul a suferit Apoi buzele lor se atinseră într’o sărutare nebună. — »Laura«­­ răsună în apropierea lor și ceata lui Daniel, condusă de Baltazar Kornis, îi încungiură. — »Iată cei cari au prins pe Gaspar Kornis­­, zise un căpitan. — »De douâ­ ori sperjur«, urlă Baltazar vâzând scena de amor dinaintea sa şi ghicind totul. »De două­ ori sperjur şi poţi muri numai odată. Prindeţi pe această femeie«, adăogă el întorcându-se cătră soldaţii sei, cari puseră mâna pe Maria, »Dar ţie, frate fals, îţi fac prea multă onoare încrucişând felul cu tine«. Daniel se ridică cu privirea râtăcită şi cu faţa palidă. El aruncă o privire asupra Măriei, care stetea în mijlocul soldaţilor lui Kornis, cu faţa ascunsă în amendouă mânile. El suspină şi întoarse ochii înspre fratele Laurel. — »Ai dreptate«, zise el, »îmi faci prea multă onoare încrucişând felul cu mine. Te cruţ de această ruşine«. Cu un gest repede, Daniel scoase un stilet din brâul seu şi-’şi stră­punse inima. Soldaţii se aruncară asupra lui. — »Mort«, ziseră eî. — »’Şi-a făcut dreptate«, adăogă Baltazar Kornis. Mihai stăpânea Transilvania. Era una din­tre cele din urmă zile ale toamnei. Pe movila proaspătă a Turcilor, unde zăceau mii de viteji căzuţi în lupta de giganţi, razele soarelui se juca, ca­ şi­ când ar fi desmierdat umbrele mor­ţilor. Douâ femei în doliu venind din direc­ţiuni opuse se opriră dinaintea mormântului proaspet şi îngenunchiară aproape una de alta. Erau amândouă de o frumsețe rară, dar’ una blondă ceealaltă brunetă. Ele se rugară un minut, apoi se uitară una la alta. — »Pe cine plângi, femeie?« întrebă cu liniște cea brunetă. — »Pe logodnicul meu, dar’ tu?» — »Pe mirele meu, îmi iau adio dela umbra lui, pentru a mă retrage în pacea unei mănăstiri«. — »Eu te voiu însoţi, femeie; şi eu îmi iau adio. Dar’ cum se cheamă el?« — »Daniel, Daniel Zalasdi. Dar’ al tău?« — »Tot Daniel, tot Daniel Zalasdi«. Aceste două femei, unite prin aceeaşi du­rere, se îmbrăţişară ca două surori şi vărsară o lacrimă comună pe mormântul unde zăcea sărmanul Daniel. Era Maria şi Laura. Acesta fu epitaful lui Daniel! Cugetări despre iubire. Nu e nevoe să arzi femeia pe care ai adorat-o pentru ca să te convingi că din cel mai frumos ideal nu mai rămâne decât puţină cenuşe... (Stahl). * In iubire, de la nevinovăţie la păcat, nu e decât spaţiul... unul sărut. (Alberic). * Cel mai bun mijloc de a-ţî păstra prietenia chiar a femeei celei mai raţionale, e să nu te ames­teci nici­odată în afacerile ei de inimă. (Stendhall).* Prietenia şi amorul se iubesc ca doi fraţi cari au aceiaşi moştenire de împărţit. (Oxenstierna). Nu prea se ştie bine ,nu ştiu cel care vine de meaza „nu ştiu cum pricina dragostei: e un nu ştiu unde“, se fer­­şi ne farmecă „nu ştiu ce fel­­“ (Du Bosc). * pe care trebue să-­l conduci ca să nu se piaraa. c. un orb răutăcios care nu caută decât să scoată ochii celuiii'-care îl duce de mână, ca la urmă să se rătăcească amândoi I (Du Bosc). In iubire, judecata rămîne de-o parte: e dușmana hotărită a inimei. (M-me de Ri­ux). * A iubi, e­a cere altuia, fericirea care ne lipsește. (Alph. Karr). Amorul e un ca să nu se piardă. Efev . Un pentru Amorul e un foc mistuitor cam­ mai puţin, mai viu, cu cat s’a aprins mal­iza cu atat şi a ars chard). * Revisuirea legii de naţionali­tăţi. In congregaţia comitatului Liptó s’a primit alaltăieri cu 69 voturi contra 25 propunerea comitatului Pojon de a se cere Dietei revisuirea legii de naţionalităţi. Naţionalistul slovac Ru­­zsiak şi poporalul Răkovszk­y István combătuseră propunerea. Tot aşa au combătut propunerea de a se picta portretul lui Kossuth pentru seama sălii comitatului. In consiliul municipal al oraşului Pojon asupra propunerii comitatului de a se revisui legea de naţionalităţi, simplu s’a trecut la ordinea zilei. 26 Septemvrie (9 Octomvrie) 1902 DIN ROMÂNIA. Excursiunea bastimentelor ro­mâne. Incrucişătorul „Elisabeta“ şi bricul „Mircea“ din divisia de mare, au părăsit Constanţa la 1 Septemvrie trecut, spre a visita porturile din Asia Minoră, având autorizaţia prealabilă a guvernului Otoman. După trei zile de navigaţie au ajuns la Sinop, port celebru in Marea Neagră prin bătălia între flotele ruse şi turce la 1828. Imediat după sosire, onoruri şi visite au fost schimbate între autorităţile otomane şi comandanţii vaselor române. Incrucişe­­torul „Elisabeta* a salutat oraşul printr’o salvă de tunuri, la care a răspuns bate­riile de coastă şi staţionarul otoman. In­­crucişetorul nostru a fost visitat de mă multe persoane de distincţie, între cat guvernatorul şi comandantul trupelor din garnisoană. Dinşii au fost primiţi de coman­dantul vasului, dl locotenent comandor Spi­­ropol cu onorurile şi ceremonialul usitat. Oficerii şi echipagiul român, au visitat oraşul însoţiţi de oficeri turci, ce fuseseră anume delegaţi de Excelenţa sa Refîc Paşa, general comandant al întregului litoral. Cea mai cordială camaraderie n’a încetat a domni în tot timpul, Intre oficeriî ambe­­or naţiuni. După o staţiune de patru zile vasele române au părăsit Sinop, mergând a Benderi Erekli. Aci după schimbarea onorurilor, caimahcamul oraşului, amiralul, şi alte personaje marcante, au visitat „Eli­sabeta“ felicitând comandantul, de curăţenia şi excelenţa ţinută a echipagiului. Ofiţerii români au visitat oraşul şi pitoreştele-­­mprejurimi, între cari se află vechiul castel Renovez cu fortăreaţa­ în ruine, şi minele de cărbuni. O violentă furtună stărnindu-se pe Marea Neagră, bastimentele române au fost nevoite a sta ancorate în port cinci zile, după cari şi-au reluat drumul spre România, urmând lungul coastelor Rumeliei, fără însă a aborda. La 25 Septemvrie „Elisabeta* însoţit de „Mircea* au reintrat în portul Constanţa, unde actualmente îşi urmează preparaţiunile în vederea vizitei ce trebue să întoarcă flotei ruse la Se­vastopol. La 24 Septemvrie bastimentele noastre vor ridica ancorele spre a îndeplini această obligaţie de politeţă internaţională. Asupra femeii şi căsătoria. Revista La Pensée a început o anchetă asupra acestei chestiuni, anchetă în care sunt consultate numai femeile. Sunt foarte curioase şi originale unele din opiniile emise de femeile consultate. Bună­oară d-na Schmidt ar voi „ca Statul să furnizeze fe­meii o rentă lunară începând de la a opta lună a însărcinărei şi până la majorat*. Fe­ricit copil­ pensionar al Statului, înainte de a se naşte şi până la vârsta de 21 ani! E adevărat că această rentă lunară nu o va atinge copilul cel puţin în primele luni; nimic însă nu ne împedică că va fi infor­mat prin telepatie de fericita lui situaţie de budgetivor şi că va tresări de bucurie în sinul mamei lui. Sunt atât de precoc: copiii din ziua de astăzi. D-na Schmidt, odată perniţă pe povîrnişul concepţiilor nu se mai opreşte. D-na cere ca puterea „ma­ternă să fie exclusivă şi preponderentă* • D-na Oranoskai spune: la toate fiin­ţele sexuale afară de genul uman, femeia face alegerea. Femeia se dă bărbatului cela mai atrăgător sau se lasă a fi subjugată de el; bărbatul trebue să placă. Ghiarele, coamele, pintenii, penele strălucitoare toate servesc să facă pe bărbat plăcut. De ce numai în genul omenesc, femeia trebue să placă, şi de ce bărbatul se dispensează de asta ? D-na Oranoskai găseşte lucrul acesta barte nedrept. D-sa uită că dacă omul a devenit urît, cum îl vedem astăzi, e că de­­­oase mii de ani de când sunt femei şi dac, bărbatul s’a abrutizat prin muncă, pentru a întreţine delicioasa tovarăşe a vieţei sale, a cărei unică şi principală ocu­paţie a fost să-’şi îngrijească frumuseţea, bărbatul, în naivitatea lui a crezut că mun­cind din toate puterile, în loc să se desfă­­teze şi odihnească, va plăcea nu prin fru­museţea fizică, ci prin calităţi maî serioase. )-na Oranoskai ne confirmă că bărbatul s’a înşelat. De alt­minteri nu se mai îndoia asu­­pra acestui punct. Se ştie că o sumă de oameni de geniu—mari scriitori, mari sa­vanţi au avut un menaj nenorocit; că atunci când scriitorii vor să ne arate un bărbat înşelat, ne prezintă un om, care fuge din adunări frivole pentru a-şi consuma viaţa în laboratoare şi biblioteci. De altminter, nu fără dreptate marele critic Saint-Beuve care toată viaţa sa a dorit să fie iubit de femei şi pe care le cunoştea bine, declară, pe când se afla în culmea gloriei, că şi-ar schimba bucuros gloria cu agrementele unui ofiţer de husari. Corespondentele revistei La Pensée se împart în două tabere: acele care sunt pentru căsătorie, şi cele care sunt contra. Se nădăjduia că cu întinderea instrucţiei femeile vor aduce în literatură o notă de veselie, de graţie şi de frivolitate amabilă şi spirituală. Nădejdea aceasta începe să se schimbe într’o deziluzie, căci femeile care scriu vor să fie mai serioase decât Papa! Cel puţin din modul cum au respins femeile consul­tate de La Pensée, resultă o seriositate gre­oaie, cu pedantism şi un abuz de rigiditate ştinţifică. Nr. 178 NOUTĂŢÎ. ARAD, 8 Octomvrie n. 1902. Osândit. Ziarele maghiare anunţă cu multă bucurie, că ieri distinsul ad­vocat şi naţionalist slovac Valasek Păi din Nyitra a fost osândit la trei luni temniţă pentru calomnie... Se înţelege, e vorba de luptă în presă contra oamenilor stăpânirii.9 Automobil între Arad şi Brad. Direc­ţia căilor ferate Arad Csanádi comandase încă astă vară un automobil la fabrica de

Next