Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1902 (Anul 6, nr. 120-242)
1902-07-31 / nr. 140
Anul VI. No. 140 Aradi, Mercuri, 31 Iulie (13 August) 1003 REDACȚIA Arad, Deák Ferencz-utcza nr. 20. ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an . . . 20 cpr. pe u1 an ... 100 pe an . . . 5 ‰ pe 1 lună ... 2 . N-nul de Duminecă pe an 4 coroane. Pentru Romania și străinătate pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza nr. 20. INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte in Arad. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Scriaori nefrancate nu se primesc Eduard VII. (sb) Eduard VII, Regele Angliel, Sftffib&ta trecuta ’şi-a pus pe cap coroana glorioşilor sei străbuni. Sunt 65 de ani de când s’a făcut cea din urma încoronare In Londra atunci când s’a încoronat cea din urmă mladiţâ a Hanoverilor, fetiţa de 18 ani Victoria, care a guvernat 68 de ani, adecâ mai îndeungat decât toţi predecesorii sei. Înainte cu câteva septemâni lumea s’a mai adunat odata pentru încoronarea Regelui Eduard, dar o boală ascunsâ l’a repus atunci, tocmi cu o zi înainte de încoronare; o panică generala s’a făcut, toata mulţimea adunată s’a împrăştiat, şi pretutindenea sa credea, câ Regele Eduard va trece spre odihnă eternă la strămoşii sei neincoronat. Altfel a hotărlt Insă soartea. După grele suferinţe Regele Eduard s’a Intrămat din cruda boală şi s’a întărit intr’atâta, încât a putut suporta oboseala istoricului ceremonial al încoronării. Şi s’a Încoronat. Serbările poate In dimensiunea lor nu au fost tocmai atât de mari precum la Început se contemplaseră, totuşi ele au fost din cale afară splendide, strălucite. Nici ca teritor nici ca populaţie nu este imperiu pe faţa pământului care s’ar pute măsura Angliei. In ţările coroanei engleze nici odată nu apune soarele, precum nu apunea In veacul al XVI In imperiul lui Carol V rege spaniol şi imperator romanogerman. Imperiile evului vechiu, cuceririle lui Alexandru cel mare, Roma sub imperatori, nici pe departe nu cuprindea atâta teritor cât cuprinde Anglia de astăzi. Marea populaţie şi mai puţin pot figura ca termin de comparaţie Posesiunile Angliei să întind pe toate cinci continentele, dintre cari cel mai tiner Australia aparţine aproape cu totul ei. Abea sunt două sute de ani de când Anglia a început aceste cuceriri colosale. La mijlocul veacului XVII spaniolii aveau colonii mai multe şi mai mari. La sfârşitul veacului XVII când după alungarea lui Jacob IL-Iea s-a ales Wilhelm de Oranje rege englez, Holanda avea asemenea mai multe colonii decât Anglia. Sub regența Elisabetei fiica lui Henric VIII când pentru Intâiaş dată s’a ivit idei* cuceririlor, Anglia consista numai din țeara-insula din Europa. Seasă domnitori cu numele Eduard s’au parendat de când pe la mijlocul veacului XI, Wilhelm Cuceritorul a fondat Anglia de astăzi. Ce potentaţi mici, neînsemnaţi sunt aceştia pe lângă strănepotul lor Eluard VII, deşi Intre dânşii au fost unii domnitori escelenţi şi eroi de rosboae. Anglia In evul mediu s’a rosboit aproape fără întrerupere, Intâiu cu Franţa asupra căreia işi forma drepturi, mai apoi acasă. Războiul purtat cu Franţa a durat mai mult de 100 ani, iar acasă rosboiul Lancaster şi York peste jumătate veac. Sângele a curs şiroae şi atrocităţile păreau fără sfirşit. La mijlocul secolului XVI cu urcarea pe tron a Elisabetei se schimbă şi politica Angliei. Nu mai poartă rosboaie pe continentul european, dar acasă până la revoluţia care a trimis pe eşafod pe Carol I şi a dat frânele conducerei In mările puritanului Cromwell, numai atunci foloseşte armele, când trebue să suprime mişcările Scoţilor ori a Irlandezilor. Politica, care a ridicat Anglia la mărirea de stăpânitoare a lumii, a fost inaugurată de Elisabeta. Atenţia politicei engleze atunci a început a fi atrasă de nemăsuratele bogăţii ale Indiilor şi ale Americei. Şi deodată ce poporul acesta a început calea cuceririlor, nu a uitat mal mult nici-odată, că menirea Angliei este peste mări, sub cerul tropical al lume! antice şi pe secularele păduri ale lumel noue. De aci încolo creşte Intr’una In bogăţie şi putere. Şi aceasta politică de cuceriri, care ţine aproape de trei veacuri, nici acum n’a ostenit, dorul de estindere și acum e tot acelaş. Pe ce Anglia a pus odata mâna, cu greu i-a mal putut scăpa, numai odată a ajuns-o mari perderi, pe vremea când revoluţia francesă a zguduit lumea, când coloniile engleze din America s’au prefăcut In republica Statelor-Unite. Sub lunga domnie a Victoriei Insă, s’a desdaunat cu prisosinţă de aceasta perdere In Asia dar mal ales In părţile de sud ale Africei. Sub tot decursul veacului XIX In aceste ţinuturi mereu s’a continuat resboaie. Angia şi-a mărit mereu hotarele cucerind nouă teritoare şi subjugând popoare de jumătate sălbatice dar prin victoriile sale navale asupra flotelor francese şi spaniole asigurându -i imperiul oceanelor şi comercialul lumei Întregi. Eduard VII după moartea mamei sale şi-a tot amânat încoronarea pentru câ In o parte a imperiului său curgea Încă din greu sânge ear ei n’a voit să ’şi stropescă tronul cu acest sânge. Resboiul englez a ţinut mult, micul, dar eroicul popor bur a luptat cu îndărătnicie In contra puternicului său potrivnic şi când a depus armele, când Londra a făcut pregătirile pentru Încoronare, Regele a fost repus de boală. Providenţa totuşi a voit ca Eduardal VIl să nu plece la strămoşii săi neincoronat. Regele Eduard VII a primit în toată rigurositatea formelor, maestatea regală. Toate popoarele dar mai ales poporul său doreşte să fie apăratorul credincios, interpretatorul drept şi executorul strict al constituţionalismului englez depus un „magna charta* pe care dânsul a jurat. Puterea pe care regele Eduard VII a primit-o, nu este nemărginită, căci constituţia engleză limitează până la cele mai mici amănunte prerogativele şi datorinţele monarchului. Nici aşa Insă nu e indiferent cine deţine In mănile sale cea mai mare putere de pe faţa pământului. Regii, stăpănitorii şi cu mănile legate pot împărţi binefacere ori urgie. Regele Eduard VII s’a declarat pe tron de filantrop. Popoarele astăzi nu au lipsă de regi cuceritori ci de humanişti. Dacă Eduard VII va rămâne acesta, II vor saluta toate popoarele alăturându se la conştientele şi ambiţioasele cuvinte ale poporului Englez: „God save de King*. VmV CARACÎIL, DE IOSIF POPESCU. VII. Tronul. (Urmare). Aşadar cei două oameni, cufundaţi în urmărirea unor scopuri personale, nu apreciau după merit pericolele ce ameninţau din nou moşia strămoşească. Şi cu toate acestea numai el erau oamenii, cari ar fi putut scăpa situaţiunea, căci boerii ţării, deveniţi servili prin tirănia predecesorilor lui Petru, nu-şi recâştigaseră încă caracterul independent şi puterea de judecată a oamenilor, cari îşi cunosc demnitatea. Aceştia dară nu erau capabili de a da sfaturi, ci numai de a se supune la porunci. — »Bată-mă singur acum«, îşi zicea Petru, »silit să înfrunt furtuna ameninţătoare. Şi puterea judecăţii mi-e slăbită, sufletul mi-e amărît de suferinţă, durerea mă roade şi mă îmbătrâneşte. Nu ştiu ce mă mai reţine pe acest tron, de unde fericirea îmi lipseşte. Oh! dac’ar fi lângă mine, scumpă Maria, toate aceste lupte mi s’ar părea o jucărie de copil. Cu tine alături, draga mea a’şî combate în contra universului«. Aşa vorbia Petru, când i se anunţă, că un curier plin de pulbere a adus o scrisoare. Petru o ceti şi scoase un ţipăt de bucurie. Acea scrisoare îl anunţa, că Maria era pe drum cătră Iaşi, venind din Muntenia. Petru ordonă îndată, ca acel curier să fie introdus. Cine să descrie bucuria sa, când recunoscu pe Stoica. Acesta un genunchiu în pământ şi sărută mâna lui Vodă. Puţin lipsi ca Petru să îmbrăţoşeze pe fidelul servitor al Măriei. — »Stoica, Stoica«, zise el cu veselie, »pentru buna veste, ce-’mi aduci, te fac boer. Dar spune-mi ce face ea ? cum a petrecut timpul până acum ? pe unde a umblat ?... Ah, dar ce stau eu să vorbesc aci, pe când ea vine. Iute, să se gătească o escortă număroasâ! vom merge să întimpinăm pe Doamna«. Și Petru în nerăbdarea sa umbla repede prin casă îl venia să cânte să rîdă, să plângă. Beglerbegul şi Caspar Sibric, chiar Hetmanul Barbu, erau uitaţi, şi numai femeia adorată mai exista dinaintea ochilor săi sufleteşti. Până când se făcură pregătirile necesare, Stoica istorisi lui vodă, ce se întâmplase cu Maria de la despărţire. Cum a fost ea prinsă de oamenii lui Aron şi dusă la palat; petrecerea de mai multe luni aci, conştiinţa ei cu simpaticul cameriei, care deveni cu încetul amicul Măriei. Acest Caracal ajunse aşa de departe cu încrederea sa, încât descoperi tinerei femei sensul său şi amorul pentru Aron. Atât din amiciţie, cât şi din gelosie, pretinsul camerier dede în sfîrşit Măriei toate mijloacele de a părăsi palatul împreună cu Stoica. Aceştia părăsiră Moldova şi se refugiară în Muntenia, unde petrecură la nişte rudenii, fără să ştie ceva despre soartea lui Petru, până la urcarea lui pe tron, îndată ce pătrunse până la el îmbucurătoarea știre, se grăbiră a se înapoia în Moldova. Petru nu se mai sătura de a pune întrebări peste întrebări, și de a da ordine, ca oamenii să se gătească mai iute. In sfîrșit porniră la drum și, după o cale de două zile, întâlniră mica caravană a Măriei. Cine să descrie bucuria nebună a celor două soţi, când se revăzură! Tânăra femeie se schimbase tare. Suferinţele despărţirea şi necunoaşterea sorţii lui Petru dărăpănaseră această constituţiune de elită. Luptele sufleteşti, torturele unor cugetări crude îşi lăsaseră urme pe faţa altădată atât de fragedă. O amărăciune nespusă îi aplecase colţurile gurei, iar ochiul altădată atât de vioiu devenise visător. Puterea sufletească îi era pe jumătate sfărâmată. Ajungea o nouă lovitură a sorţii pentru a degrada cu totul o inteligenţă atât de vie şi un suflet atât de nobil. Amorul creşte prin pedecile, care i se pun. Am putea zice, că iubirea celor două soţi se mărise prin adversităţi în gradul cel mai înalt, se apropiase de nemărginire întru cât se poate aşa ceva la oameni. De aceea revederea lor produse sufletul amărît al tinerei femei o lovitură violentă. Ma- Körber la Rátét Ministrul president al Austriei, Körber este oaspete ministrului preşedinte Széll la moşia acestuia din Rátét, de unde vin veşti favorabile privitoare la succesul pertractărilor pactului. O depeşă din Viena anunţă, că trei controverse mari cari esistau până aci, s-au aplanat şi, mai mult peste patru luni, palamentele vor fi puse în posiţie a delibera definitiv asupra proiectelor premierilor. Pester Lloyd susţine a fi din sorginte sigură informat, că miniştrii president deşi poate nu vor putea aplana, acuma definitiv toate diferinţele, la tot caşul însă acestea se vor înlesni esenţial. Miniştrii president în 15 l. c. vor merge la Majestatea Sa în Ischl, de unde Széll se va reîntoarce în 17 la Budapesta având se asiste la festivităţile zilei onomastice a Majestăţii Sale.