Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1911 (Anul 1, nr. 27-52)

1911-07-31 / nr. 31

P«** 2 şi el se întăreşte prin vecinul său, şi neamul întreg. Dar băgaţi de seamă că’n fiecare sat sânt oameni, de multe ori chiar cei din fruntea satului, cari nu văd cu ochi buni că săracul începe să se scuture de zdrenţe. Ba dacă pot îi fac celea mai multe greutăţi la cumpărare, la intabulare. Şi unii din ei merg aşa de departe, încât încep, împotriva săracului, procese nedrepte, numai ca pe acela să nu-l ştie înălţat. Noi pe astfel de oameni îi vom face totdeauna de batjocură, ca pe nişte mici la suflet şi răi de inimă şi ca pe nişte neiubitori de dreptate. Şi vom lăuda pe oamenii cu inima dreaptă, pe cei ce vor zice: «Om harnic acela; din nimic s’a ales cu ceva. Să fie cât mai mulţi oameni vrednici ca el în sat! Atunci va fi bine!» Dacă ar fi cel puţin un om viteaz cel ce ne îndreptăţeşte pe semenul său mai mic, mai sărac. Dar’ nu! Numai pe acesta îl va privi despreţuitor. Dacă îi va pica în sat cel dintâi executor, cel dintâi scriitor, jidan, omul nostru nu va cuteza să-i vorbească omeneşte, ci va începe să se linguşească, să se căciulească şi să-i stee, ciasuri întregi, înainte, cu pălăria în mână. Pentru că omul nedrept nu-i niciodată un om tare, ci un om laş şi plin de frică. Şi trebuie să mai însemnăm ceva aici. Fruntaşul care nu poate suferi ridicarea Românului sărac, pe care îl va apăsa mereu pe inimă bucata de pământ cumpărată, va sta cu mânile î n sân, când jidanul se va cuibări în satul lui şi, din an în an, îşi va creşte averea cu unu, două, douăzeci de jughere de loc în cinci ani. Nu-l va dujmăni ci va clătina zîmbind din cap şi va zice: al dracului jupânul! Şi va căuta să cerşească prietinia. Să băgăm de seamă că’n chipul acesta satele noastre nu se vor închega. Să iubim dreptatea şi pe toţi cei cari din hărnicia lor, deci după dreptate, pot să-şi înmulţească avutul. Să nu-i dujmănim, să nu le punem beţe în roate, pentru că ne slăbim pe noi vişine. Ca sat şi ca popor, zicea: ce copil frumos aş putea să am. Mare durere pentru bărbat, care simţea că agoniseşte înzadar. Dar el cât era de necăjit, tot avea o bucurie: credinţa nevestei. O păzea şi-o temea şi de umbră. Dar n’avea nici un semn pentru necredinţa ei. Peste câţiva ani s’a întâmplat că’n vecini cu ei s’a aşezat o păreche tînără. Erau, de departe, ceva rudenii. Şi din ce, din ce nu, i se păru lui Ierotei, — bărbatul cel bănuitor — că nevasta lui s’ar uita nu ştiu cum la însurăţelul din vecini. Ba că îşi pleacă ochii când îl întâlneşte, ba că se roşeşte în obrazi ca un măr pârguit, ba că i se leagă limba când vorbeşte cu el. — Tu văruţo — îi zicea văruţă la nevastă-sa, — să bagi de seamă, vecinul ăsta nou n’are gânduri bune cu tine — Taci Ierotei că i păcat să bănuieşti pe om. Are nevasta lui şi i-e dragă nevasta. Tu, se vede, nu te mai saturi de prostii. De când te ştiu mă tot bănuieşti, dar n’ai fost harnic să-mi faci un ficior. Ierotei îşi muşcă buzele de ciudă şi nu-i mai zise nimic. Iar femeia, în taina sufletului ei se ruga în toată sara s’o cinstească Dumnezeu cu copii la casă. Să aibă ca un copil nu i-ar fi aşa de pustie viaţa, şi nu i s’ar urî când Ierotei o încuie cu trei lacăte, în casă. Bărbatul nu-i mai zicea nimic, dar îi pândea tot pasul, toată suflarea. Şi să nu fi dat Dumnezeu S’o afle vreodată la poartă povestind cu vecinul. O rupea în bătăi. Femeia răbda şi se ruga lui Dumnezeu şi-şi zicea: «Doamne vreau să rabd, deşi nevinovată, toate bătăile bărbatului, numai fie-ţi milă de mine, şi dă-mi copii la casă.« Şi în urmă Dumnezeu a ascultat o. Cât ce s’a simţit într-altă stare a început să salte de bucurie, şi a întinerit într’o zi cu zece ani. — Ierotei, zise ea seara, ni se împlineşte dorinţa. Dar bărbatul se întunecă îndată, i se pogorî un drac în suflet, şi el îşi zise cu hotărîre: Nu e copilul meu, e al vecinului. Şi în seara aceea, fără de nici o vină, o bătu mai cumplit ca totdeauna. De aici încolo femeia suferea fără durere vorbele şi palmele lui Numai când bărbatul o izbea nebun, unde ajungea, zicea oftând: — Ierotei, bagă de seamă, ai să omori două vieţi. Dar în sufletul lui Ierotei pe lângă dracul cel dintâi, al bănuielii, se mai strecură şi al doilea, care poartă gura lumii Şi era din zi în zi mai rău. In urmă Dumnezeu învinse de-oparte; copilul se născu sănătos. Un ficioraş voinic şi trufaş. Dar de altă parte învinse ghiavolul. Ierotei, îndată ce a privit băiatul i se păru că-i rupt bucată cu bucată din vecinul său. Cu cât creștea copilul, asemănarea i se păru mai mare până ce la trei luni nu se mai îndoia. — Văruțo, îi zise într’o seară nevestei, copilul ăsta nu-i al meu. Și nu te voiu lăsa să te bucuri în casa pe care mi-ai făcut-o de rușine. Atunci duhul rău, ucigaşi de oameni, care sălăşluia în el, i-a ridicat dreapta, i-a strîns ghiarele în jurul grumazului alb al copilului din păcet, şi l-a sugrumat. Ghiavolul crezu că el a biruit. Dar Dumnezeu l-a schimbat într’o clipită pe Ierotei în pasărea asta spurcată de-i zice huhurez, şi l-a pus să strige toată noaptea, chemând cu glas aproape omenesc pe nevasta şi copilul ce a sugrumat. Cheamă toată noaptea, şi numai cânii îi răspund, lătrându-l ca pe un duh rău Nevestei cică i-a înviat Dumnezeu copilul, şi-a trăit fericită«. Asta ar fi povestea sfârşi moş Ioniţă dar şi fără poveste e o pasăre urâtă. Celelalte buhe nu vin aşa aproape. Cheamă departe. Dar huhurezul se trage tot unde simte oameni. Pe semne tot e ceva drept şi din poveste.« Intunerecul cuprinse acum pădurea întreagă, şi buhele se auzeau tot mai rar. Apoi tăcură şi ele. »S’a înoptat. Acum pleacă la pradă tortoriţele, zise moş Ioniţă. Să te fereşti totdeauna nepoate, de ce umblă în întunerec. Şi de pasările nopţii.« TRIBUNA POPORULUI» Nr. Bl —ííHi Săptămâna politică. Guvernul contelui Khuen-Héderváry ajunge din încurcături în încurcături. Au trecut două luni de când legile militare — aceste legi atât de nedrepte pentru noi — s'au adus înaintea Camerei deputaţilor şi abia au vorbit despre lege vreo 6 deputaţi. In celealalte şedinţe potrivnicii guvernului au zădărnicit discuţia, cerând mereu să se voteze când despre un lucru, când despre altul. Şi lupta aceasta are să mai urmeze multă vreme, dacă nu se va face o înţelegere oarecare între guvern şi potrivnicii lui. Guvernul ce-i drept spune până acum cu multă hotărâre că nu vrea să ştie de nici o înţelegere, ci înainte de toate cere votarea legilor militare.. După aceea, va sta de vorbă. Zilele aceste s'a răspândit însă un zvon care trebuie să ne pună pe gânduri. Cele două partide paişoptiste cari, după căderea guvernului nefericitei coaliţii, s'au desbinat se apropie din nou şi se îmbie din nou — să facă pace. Pâinea amară a opoziţiei nu-i place nici lui Kossuth, nici lui Justh, preşedinţii celor două partide parşoptiste, dar nu le place nici oamenilor lor. Ar vrea cu toţii să ajungă din nou la cârma ţării, ca să se căpătuiască din nou cu toţii. Un mare ziar din Viena scrie anume că taberele ungureşti potrivnice guvernului umblă să încheie o nouă coaliţie. Dacă vor putea ajunge la înţelegere, vor face propunere la Curtea din Viena că ei vor împăca ţara şi vor şi vota legile militare, dacă legea despre votul universal va fi adusă numai decât înaintea Camerei deputaţilor. Atât n'ar fi încă mare vorbă. Dar tabărele aceste ungureşti mai cer şi altceva. Cer anume ca cârmuirea ţării să li se dea din nou pe mâna lor. Adică ne aşteaptă o nouă cârmuire coaliţionistă! Doamne, fereşte-ne ! Ne aducem cu toţii aminte cât am avut de îndurat sub cârmuirea vechei coaliţii a lui Kossuth-Apponyi-Andrassy, sub cari s'au adus cele mai nedrepte legi împotriva noastră! Nu se ştie ce va aduce ziua de mâne. Avem numai credinţa tare, credinţa întemeiată pe dreptatea şi adevărul cererilor noastre, că odată trebuie să se curme şirul lung al nedreptăţilor ce se săvârşesc împotriva noastră a Românilor şi a celorlalte popoare nemaghiare din ţară. Dar credinţa aceasta ne spune că datoria noastră e să rămânem uniţi, strânşi în aceiaş tabără românească, şi să nu ascultăm de vorbele ispititoare ale partidelor ungureşti. Trebuie să învingem, căci dreptatea trebuie să învingă. Şi învingerea aceasta va veni cu atât mai în grabă, cu cât vom fi mai uniţi, cu cât partidul nostru naţional-român va avea mai mulţi luptători credincioşi. Căci mântuirea noastră numai prin noi vişine poate să ne vină. * Tricolorul nostru. Dl deputat Dr. Ştefan C. Pop, la cererea mai multora, în 1 August s’a prezentat din nou la d. ministrupreşedinte contele Khuén-Méderváry, aducându i la cunoştinţă abuzurile în chestia tricolorului român, despre care i s'a raportat. D. prim-ministru a declarat că din nou a luat cele mai severe dispoziţii pentru sistarea acelor abuzuri, asigurându-l pe d. deputat Dr. Pop, că în viitor nu se vor mai săvârşi astfel de abuzuri, ba chiar a pus în vedere pedepsirea acelora, cari nu vor observa ordonaţiunea, îndrumând antistiile, că tricolorul român atunci poate fi confiscat, când prin acela evident se face demonstraţie în contra statului. D. Deputat Dr. Pop, fiind foarte ocupat, nu poate răspunde deosebit tuturor, cari au adus la cunoştinţă astfel de abuzuri, deci îi roagă să ia la cunoştinţă acest răspuns, încât pentru viitor deoarece faţă de două sentinţe conglăsuitoare nu are loc apelata, d. deputat roagă pe cei interesaţi, ca în asemenea cazuri să înainteze rugare de revizuire, ca astfel cauzele să ajungă la minister.« * Din Cameră. Lupta opoziţiei justiciste împotriva guvernului ţine înainte. Ca şi pînă acum, deputaţii aceştia împiedecă votarea reformelor militare zădărnicind discuţia lor. Zi de zi se înfăţişează cîţiva deputaţi cari cer îngăduială să petreacă câteva săptămâni acasă la moşie tot de atâtea ori opoziţia cere să se voteze cu numele. Fiecare votare ţine aproape cîte un das şi astfel trec cele patru ciasuri ale şedinţei fără ca să se ajungă la reformele militare. Astfel nici în săptămâna asta nu s’a vorbit despre legile militare ci numai s’a votat, zi de zi... Megustori, industriaşi, meseriaşi români. Ziarul nostru a hotărât publicarea unui tablou statistic al tuturor negustorilor, industriaşilor şi meseriaşilor români din Ungaria. Adresăm deci, tuturor celor interesaţi rugămintea să ne comunice cât mai în grabă numele firmei, oraşul şi strada unde se găseşte atelierul sau prăvălia lor. „TRIBUNA”