Tribuna Româna, 1860-1861 (Anul 2, nr. 90-112)
1860-06-30 / nr. 104
Sigdghiumn Momina. Aseasta fuie ese ve inve atire fertemîna. Avonamentele se fasp in Iassi la directia foiei strada Tatranaghiiog, iag PREPUL. pe tanu 2 galbeni. in Vpeptesti ui rghin distgiste N esteditoghiile rostelog. PRECUL cpe 7, anu 42 lei ANUL P. fel N., 104. IASSUL, IOI 30 IUNII 1860. Prigonirea presei. În prigonirea iscată asupra presei, cu ocazia unui articolu ce au citatu fapte necontestate și necontestabile, nu putemu videa mai multu o cuestie ordinară de presă, ea este o cuestie esencialu de principiu, o cues tie de guvernămintu. De observămu marșa sau măsurile adoptate de ministeriul actualu și de Adunare, cuestia de presă se perde, se nimiccește pe lăngă cuestia convențională și de guvernu representativu. Arestarea redactorului unui ziaru, care are cauția și gerantul seu respunzetoriu, nu mai poate fi o simplă cuestie de presă; ea este o chestie de legalitate și de violarea drepturiloru individuale garantate fiecăruia pămănteanu. Redactorul să subt însemneză sau nu în ziaru, este videratu că, afară de articolii ce nu poartă semnul anonimului, toți ceilalți nu trebuie a fi atribuiți de cătu penei redactorului. De s'ar admite clar că redactorul, ce are unu gerantu, poate fi arestatu, nu aru fi întru nimicu nevoie de sub-însemnarea lui. Sub-însemnarea articuliloru redacției de cătră redactori este facultativă. Fie unu articul sub-insemsau ne-sub-însemnarea natu sau nu, cănd acesta este a unuia din redactori, respunderea, după legea în vigoare, cade simplu și numai pe gerantu. În altu chipu, ființa ecfigiată de lege a unui gerantu responsabilu, aru fi o absurditate. Redacția unui ziaru pentru delictele ce potu proveni din pana lui proprie, are clar garanție, cauția bănească depusă, și răspunderea formală a gerantului. Dacă în această materie poate încăpe vreo asemănare, putemu zice, ea are chizășie și ipotică tot odată. Cătți pentru articolii străini redacției, și a cărora autori sunt declarați, respunderea nu poate privi de cătu pe acele fețe străine, căci, încă odată, cauția ziarului și gerantul seu nu sunt respunzători de cătu pentru personalul redacției, în altfelu slaba libertatea, ce ni s'au mai lasatu de legea presei, ar fi și aceasta ilusorie, prin respunderea nemărginită ce ar împune gerenței, respundere de persoane ce nu poate cunoaște, dar a căruru revelații putăndu avea desa toate formile adevărului și a legalităței, în interesul publicu, datoria publicistului este de a fi da la lumină. Căci, care este adevărul care au fostu necontestatu? Căte sunt culpele ce nu sunt contestate mai întăiu? Care ar fi libertatea lăsată presei, dacă ar fi redusă a fi mută asupra unui facru ce are toate formile adevărului, și a ave o censură de descoperiri prin neputință? fiind că au fostu exemple de resturnare de dreptăți în totul, după descoperiri tărzie, după zecimi de ani. Deci, să constatăm că numai cauzia și gerantul sunt respunzători și numai pentru personalul redacției, care, în urma îndeplinirei acestora formalități, cerute de lege, este inviolabilu ca și un reprezentantu al țerei. Fără aceasta, libertatea opiniei ce nu este garantată prin legea fundamentală, libertatea tiparului, nu poate fi de cătu o înșălăciune, o minciună. Se renimu la pretecstul ce au servciu, d-lui Leca, pentru aparență, la arestarea cu alitatea sa de militaru. D. Leca, înainte de a fi militaru, au fostu redactoru recunoscutu de guvernu. Înainte de a fi militaru au fostu și este cetățeanu și are dreptu a se bucuri de toate drepturile asigurate fiecăruia Romănu prin §46 din legea fundamentală. Sunt oare aceste drepturi în contradicție cu cualitatea sa de militaru. Să videmu. Fie-ni ertatu, deocamudată, ori care ar fi părerile întru acasta, fie-ni ertatu a declara intima noastră convinție, că singura persoană și pricipiu ce să reprezentează de ea, și la care avemu speranță și nu vomu ralia totdeauna, este acea a Domnului, iar respectulu legalităței este religia noastră. Afară de această persoană, speranța noastră, nu putemu lua în seriosu pe puternicii zilei din Moldova ce sunt chiemați a realiza noul ordinu de lucruri așteptatu. Credimu pe unii de rea credință, pe alții ne practici, pe cei mulți mărginiți sau cu păsare numai pentru interese individuale și străine binelui publicu. N'avemu alte locu a da temeiurile convingerei noastre, și se venimu la încompatibilitatea drepturiloru de cetățeanu cu calitate de militaru. Convicția noastră cea mai profundă este cu viitoriul nostru, ca nație autonomă este numai și numai în fundamentala și generala organisare militară ce ne vomu ști da. Nimenu este mai convisu de cătu noi, că mai alesu, în legea noastră, nici o disciplină nu va fi îndestul de aspruă spre a ne aduce într'o zi în stare a da peptu cu dușmanii noștrii, care, ori cum ar fi cuietudinea și visurile altora, noi li videmu păndindu-ni ca să ne înghită. De avemu dar aspirații naționale, de vomu ave voință statornică a trăi, si să ni va fi a ne organisa militărește. Legea fundamentală, dăruită nouă de Europa, oborănd orice distincție de clasă, și serviciulu militaru fiindu o datorie pentru toți, toți în diferite condiții, dar subt aceiași disciplină militară, vomu fi chemați a face, pănă la o vărstă, parte din puterea armată. Dacă, deci, s'ar statornici că drepturile de cetățeanu sunt în contrazicere cu datoriile de oșteanu, care ar rămăne țeara legală și politică, care ar fi libertatea opiniei, căndu opiniile împuternicițiloru zilei ar fi opiniile obligate a tuturoru celor ce facu parte din oaste, și căndu aceasta atunci ar cuprinde întreaga țeară? Credemu că în această supoziție, reprezentația națională ar fi ilusorie, și formile, drepturile constituționale a pămînteniloru, o minciună. Pare-ni-se că unu asemene principiu admisu, statornicitu, cuprinde în sine unu sistemu întregu de guvernămîntu, cu togtulu anticonstituționalu, antinaționalu; și impregiurările în cursul lor sunt mai logice de cătu credu unii din oamenii noștrii ce se premuitori potu trece la starea de cărmuiți, că puterea este o armă cu după tăiușuri și că sunt mijloace de fire a se întoarce în contra celoru ce li-au pregătitu. Aseminea prezidere nu întră înse în capul unora din domnii deputați. Unii ținu minte prea de demultu și nici voru a uita ceia ce au deprinsu, alții nu ținu minte de nimică, fiindcă nici știu nimică, nici se principu la nimică. Dar nici avemu pretenția de la cei ce nu au, a cere ceva. Ce amu cere de la cei ce nu știu nici a, b, e, (au budii) constituționalu. Oare pretindu acei doi deputați că opiniile emise de dloru sunt necontestabile, că proiectele ce votează, chiar căndu nu sunt încă adoptate și sancționate de Domnu, spre a avea putere de lege, sunt nediscutabile? Căci desiguru nu zelulu disciplinei militare i-au împinsu la asemine inciativă. O falsă idee despre inviolabilitatea d-loru personală i-au indusu, credemu, în eroare de a se socoti infailibili, ce a pretinde că voturile d-loru să fie nedescutabile de presă și de țeară. De unde oare această pretenție, și la ce țintește? Să întrebămu faptele acestei Adunări, fiindu că faptele, singure faptele ei ce ea am citatu au pusu pe unii din doiloru în o furoare în contra presei esecutive, așa teribilă Mulțămită slăbiciunei puterei care are toatlă inițiativa, legea fundamentală neîncetatu amănată în a ei consecuințe, astăzi este resturnată din fundamentu, iar o seamă din doinii ce compunu representația țerei care sunt chemați a concura, a face legea și a o respecta, a veghia la respectarea drepturiloru cetățănești și la cruțarea averei publice, sunt chiar acei ce aprobează și sancționează prădăciunile făcute în trecutu și răsipirea averei publice, desprețues cu formele împuse de dreptu și impingu la încalcarea drepturiloru individuale. Orice lege fundamentală, și numai puținu această dată nouă de Europa, are de țelu a defini și a mărgini atribuțiile și întinderea deosebiteloru puteri ale Statului. Cine nu știe că în sistemul representativu, cuestia de budgetu, adică acea a învoirei și a controlului cheltueliloru, cuprinde în sine toată cuestia guvernamentală. Despre controlu și cruțarea averei publice am văzutupăsarea celoru mulți din doinii deputați. Comisia de socotele denunță, dă pe față prădăciunea, înstrăinarea averei publice, și provoacă împlinirea de la făptuitori. Domnii deputați aprobează, și sacționează această înstrăinare! Articulul 22 din Convențieotărăște că: budgetul veniturilor și acelu alu cheltuelilor, să voru pregăti în totu anulu prin îngrijerea puterei esecutive și supuinduse Adunărei, care le va pute amenda, nu vor fi definitive de cătu după ce să voru vota de cătră dînsa. Din contra cu aceasta marșă constituțională, prescrisă de lege. Adunarea pregătește budpetulu și ministeriulutlu amandează! Numirea foncționariloru este, de lege, lasată puterei esecutive, adică fiecărui ministrudu politici. Comună însă este greșala ce tru în parte, în consecuință cu respundebru ce agiungu la guvernu. Ei uită, că din că vrea ce li să împune, și cu nevoia de centra-