Tribuna, iulie 1884 (Anul 1, nr. 63-87)
1884-07-24 / nr. 81
Anul I Nr. 81 Sibiiu, Marţi în 24 Iulie (5 August) 1884 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1 li an 2 fl. 50 cr., la an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., la an 3 fl. 50 cr., la an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: Apare în fiecare zi de lucru 10 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un immer costa 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 23 iulie st. v. în timpul domniei lor de optsprezece ani Maghiarii ’şi-au înstrăinat încetul cu încetul pe toate popoarele, de care se află încungiuraţi, atât în ţară, cât şi în afară, şi au compromis prin aceasta relaţiunile Monarchiei cu aceste popoare. Fără îndoială însă cea mai mare dintre greşelile lor e de a ne fi înstrăinat pe noi un popor destul de mare şi singurul, care are pe un timp foarte îndelungat interese comune cu ale lor, simte această comunitate de interese şi o mărturisesce fără de reservă la toate ocasiunile. Graţie simpatiilor, de care se bucură Tronul şi monarchia noastră la popoarele din Orient, graţie autorităţii Germaniei şi graţie înţelepciunii bărbaţilor ce stau în fruntea ţerilor din Orient, cu toată aversiunea acestor ţeri faţă cu Ungaria, bunele relaţiuni între ele şi monarchia noastră s’au stabilit. Ori şi ce om serios trebue însă să simtă, că manţinerea relaţiunilor stabilite odată trebue să le dee foarte mult de lucru celor ce le-au stabilit. Aceasta se vede mai ales în România. Mai cu seamă de când cu tulburările de la Cluj s’a produs în România o agitaţiune făţişă contra Maghiarilor şi, prin urmare, indirect cel puţin, şi contra alianţei austrogermane şi ceea ce mai nainte se petrecea prin ascuns, a eşit acum la lumina zilei. Aceasta dovedesce, că curentul anti-maghiar este mai mult ori mai puţin popular, încât agitatorii nu se mai sfiiesc a-’şi mărturisi tendenţele, ba pot să-’şi facă din ele un titlu de glorie. Fără îndoială această glorie e trecătoare, şi foarte în curând tocmai Românii vor fi aceia, care vor simţi mai tare, cât de mult le strică aceste agitaţiuni. Căci ori şi care ar fi guvernul României, el nu poate să le tolereze timp îndelungat, sunt datorii de bună cuviinţă internaţională, pe care nici un guvern nu le poate trece cu vederea, fără ca să compromită ţara, în fruntea căreia se află. Sunt acum câteva săptămâni, în urma demonstraţiunilor anti-maghiare din Bucuresci, din Iaşi şi din alte părţi ale ţerii, guvernul român a discutat, se arice, cestiunea, dacă nu cumva ar fi în interesul ţerii să lipsească de dreptul de a fii pe câţiva dintre emigraţii ardeleni, care abuzaseră de acest drept. Nu s’a făcut însă aceasta. Acum aceiaşi oameni agitează pentru sărbarea centenarului răscoalei dela 1784. E evident că scopul acestei sărbări, este de a manifesta contra Maghiarilor şi indirect contra Ungariei: e vorba să se afle o ocasiune spre a ţină discursuri „despre barbaria Maghiarilor, despre s tirăriile lor, despre perfidia Austriei, care i-a dat pe Români pradă Maghiarilor însetaţi de putere, despre unirea tuturor Românilor într’un stat naţional“ şi aşa mai departe. Le seim toate! Horia nu e decât un titlu de agitare. E evident aceasta, dar tot atât de evident este, că guvernul României nu poate să tolereze asemenea agitaţiuni. Şi cu toate aceste el nu poate să oprească sărbarea, fără de a comite o lipsă de tact politic. N’a putut să lipsească de dreptul de a fii pe cei ce abusează de acest drept, pentru că ar fi lovit prin aceasta în consciinţa naţională a Românilor şi ar fi angagiat contra Austro-Ungariei pe foarte mulţi din aceia, care azi susţin alipirea cătră alianţa austro-germană. Pentru acelaşi cuvânt îi este greu guvernului român să oprească sărbarea. Căci, iată! — vor dice agitatorii — Brătianu este o slugă al Austro-Ungariei; din porunca guvernului din Budapesta ne opresce. Aceasta va să dică alianţa! Aceasta o scrii agitatorii şi de aceea se simt atât de tari şi sânt atât de îndrăsneţi. Este o răutate neiertată în această îndrăsneală, şi nu-e greu să le mai dicem Români oamenilor, care în situaţiunea, în care ne aflăm astăzi, nu se sfiesc a pune guvernul român, ori şi care ar fi el, faţă cu alternativa, ca ori să tolereze, ori să ne umilească. Şi cu toate acestea ce le putem face ?! Singura armă contra asemenea manifestaţiuni bolnăvicioase ar fi ridicolul; unde mai e însă cu putinţă acest ridicol, când disposiţiunile de a manifesta se cultivă în fiescecare di ?! Nimeni, om cu mintea întreagă, nu va pută cere dela noi să renegăm sentimentul de pietate cătră Horia şi Cloşca. Ne îngrozim de faptele, la care au fost împinşi de mânia lor oarbă, dar ne îngrozim de ele ca de o calamitate elementară şi nu uităm că ei n’au fost criminali comuni, nu hoţi de codru, că nu setea de câştig, ci desperaţiunea unei întregi clase sociale i-a dus pintre mii de primejdii la roata, în careşi-au ispăşit păcatele. Astăzi însă şi aşa cum s’a proiectat, sărbarea e un abus de pietatea noastră. Şi de sigur, dacă am fi fost lăsaţi noi de noi, n’ar mai fi avut guvernul român nevoie să se pună la mijloc, partea cea sănătoasă şi cu desăvîrşire mare a Românilor ar fi combătut acest abus şi ar fi soitit să-’i facă de rîsul lumii pe agitatori. Şi aici însă straşnicii noştri poruncitori, tot ei au trebuit să se pună la mijloc. Ne aducem aminte, cum în timpul ultimului resboiu diarele maghiare îi spuneau lumii, că un singur batalion de honvezi ar fi destul spre a-’i risipi pe toţi Curcanii adunaţi pe câmpiile Bulgariei. Astăzi n’o mai die aceasta, dar Românul ţine minte, c’au dis-o odată şi e foarte succeptibil faţă cu expectoraţiunilefiarelor maghiare. îndată dar ce diarele maghiare au început din toate părţile să bată în alarmă, şi din Budapesta, şi din Cluj, şi din Arad, ba chiar şi din Săcuime, îndată ce ele au început ea să-i facă pe Români ţopîrlani, să proclame pe Horia căpetenie de tâlhari, să provoace pe guvernul României şi să ne ameninţe pe noi, care nu putem fi traşi la răspundere pentru ceea ce se face afară de ţară, şi să ne sparie cu procurorii, îndată ce Maghiarii ’şi-au luat aerul de naţiune atotputernică, întreaga situaţiune s’a schimbat. Astăzi, pe la finele secolului XIX, Românii nu mai sciu de frică! E bine s’o scie Maghiarii aceasta, e bine s’o simtă, e bine să se deprindă a se adresa de la om la om la noi, căci altfel nu stăm de vorbă cu dînşii, şi ar fi bine să nu fim siliţi, când sunt şi ei la mijloc, a vorbi peste capetele lor cu alţii. Noi Românii din ţerile supuse coroanei Sfîntului Ştefan ne simţim foarte nenorociţi, că, pe lângă toate miseriile, cu care ne luptăm, mai trebue să-i creăm greutăţi şi unei ţeri vecine, la care ţinem cu atât mai mult, cu cât e aliata patriei noastre. Vina e însă numai şi numai a nenorocitului sistem de guvernament, care a silit mii de tineri români să-şi caute adăpost în acea ţară, ziarele guvernamentale, atingând înfilele din urmă nişce coarde mai domoale, vor să ne arete, că n’avem cuvinte de a fi nemulţumiţi şi că nimeni dintre noi n’ar fi având nevoie să-’şi părăsească ţeara. Să ni se dee voie de a obiecta la aceste, că asupra acestui punct noi singuri sântem competenţi a ne pronunţa. Da, sântem nemulţumiţi, fiindcă ne simţim nemulţumiţi, şi nemulţumirea noastră e legitimă, fiindcă e adevărată. „Nemzet“ ne dovedesce cu cifre statistice, că nu sântem câtuşi de puţin ameninţaţi în naţionalitatea noastră. Ne pare bine de aceasta, că tocmai noi sântem aceia, care sânt acum câtevafile le-am pus oamenilor serioşi întrebarea, dacă noi Românii mergem ori nu înainte, dacă sântem ori nu ameninţaţi în existenţa noastră. „Viitoriul“ şi „Viitorul Român“ sânt de părere, că perim, ne ducem, şi „Viitoriul“ ne-o spune drept argument, ca să ne supunem, dar „Viitorul Român“ drept argument, ca să luăm parul: noi, din contră, susţinem, că mai putem aştepta, fiindcă existenţa nu ne este ameninţată. Prea puţin ne pasă, dacă vor Maghiarii ori nu să ne asimileze; asta e treaba lor: destul, că ştim, că nu pot să o facă. Şi ne pare bine, că o mărturisesc şi ei, ba o dovedesc chiar cu date statistice. Cu totul altul e izvorul nemulţumirii noastre. Sântem lipsiţi de libertatea de desvoltare şi voim să avem această libertate, o voim cu orice preţ. Să ne dovedească, cine poate, că avem această libertate, ori că nu o voim, atunci şi numai atunci vom renunţa la punctul nostru de vedere. Câtă vreme însă vom avă consciinţa primejdiei ce ar pute să resulte în unele împregiurări atât pentru patrie, cât şi pentru naţiunea noastră din nemulţumirea, care îi frământă pe Românii din ţerile supuse coroanei sfîntului Ştefan, câtă vreme ne temem, ca nu cumva să se facă abus de această nemulţumire, nu vom înceta a atrage atenţiunea publică asupra ei. Revistă politică, Sibiiu, 23 iulie st. v. „Politische Correspondenz“ primesce din Bucuresci următoarea telegramă : Legaţiunea germană din Bucuresci n’a primit pănă acum scrie oficială despre proiectata visită a principelui moştenitor la Curtea română; de aceea toate scirile privitoare la această visită sânt de a se primi cu reservă. De asemenea trebuesc puse mai mult sau mai puţin în rîndul scorniturilor aventurioase afirmaţiunile cum că între guvernul rusesc şi oposiţia română ar fi existând vre-o înţelegere pentru resturnarea lui Brătianu şi pentru înfiinţarea unei confederaţiuni republicane la Dunărea de jos, că ministrul plenipotenţiar al Rusiei, principele Urussov ar lucra din resputeri în acest sens şi că din causa aceasta relaţiunile între guvernul din Petersburg şi Bucuresci ar fi încordate. Proiectul pentru revizuirea constituţiunei, modificat de senatul francez şi primit de cameră, sună astfel: Articol unic. Conform art. 8 din constituţiunea dela 25 Februarie 1875 şi în urma propunerii preşedintelui republicei senatul (camera) declară că sânt de revizuit: I. Paragraful 2 din art. 5 din constituţiunea dela 25 Februarie 1875, privitor la organisarea puterilor publice. Paragraful sună astfel: „Pentru cazul când camera deputaţilor s’ar disolva de cătră preşedintele în unire cu senatul, colegiile electorale trebuesc convocate în termin de trei luni pentru ca să facă alegeri nouă“. II. Paragraful 3 din art. 8 din constituţiune, privitor la cestiunea dacă revizuirea se poate întinde şi asupra formei republicane de guvernament. Paragraful sună astfel: „Hotărîrile pentru revizuirea constituţiunei, în întregul ei sau în parte, trebuesc luate cu majoritatea absolută a membrilor, din cari se compune adunarea naţională“. III. Articolu 27 din constituţiune privitori la organisarea senatului spre a se sti dacă aceşti articoli sânt de manţinut sau de înlăturat din constituţiune. Dintre articolii înşiraţi, articolul 2 stabilesce câţi senatori are să aleagă fiecare departament. Ceilalţi articoli sună astfel: Art. 3: Nimenea nu poate fi ales senator dacă nu este Francez, nu are 40 de ani şi nu se bucură de drepturile civile şi politice. Art. 4 : Senatorii departamentelor şi coloniilor se aleg cu majoritatea absolută şi în caz de necesitate prin scrutiniu pe liste de cătră un singur colegiu, care se va întruni in capitala departamentului sau coloniei şi care se compune: 1. din deputaţi ; 2. din consilierii generali; 3. din consilierii de arondismente; 4. din câte un delegat din partea fiecărui consiliu municipal ales de către alegătorii comunali.