Tribuna, iulie 1884 (Anul 1, nr. 63-87)
1884-07-31 / nr. 87
Anul I Sibiiu, Marţi în 31 Iulie (12 August) 1884 Nr. 87 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., Vi an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Vi an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: Vi an 10 fr., 1/2 an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Pedacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Din numer costă 5 ci. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Un resunet. E pentru cultură, dar nu pentru putere lupta, pe care o purtăm noi Românii din ţerile supuse coroanei ungare; nu vrem să stăpânim ţara, ci să ne desvoltăm liberi în patria noastră. Tocmai de aceea însă anume în aşectămintele noastre de cultură suntem loviţi mai cu deosebire şi mai ales tinerimea noastră ,studioasă trebue să simtă apăsarea. Purtaţi de curentul general al naţiunii, tinerii noştri, ori unde s’ar afla ei la studii, resping după putinţă înrîurirea străină şi se cidtivă ei prin ei în limba română şi în spiritul naţional. Pentru aceasta sânt persecutaţi în mod sistematic şi numai puţini dintre dînşii ajung la şcolile secundare maghiare să-şi facă examenul de maturitate. Cei mai mulţi sânt respinşi la examenele generale şi remân ca vai de ei cu studiile nefăcute. Dar nici atât nu e destul. Maghiarii, atât societatea, cât şi guvernul, sunt mereu treji, — şi-’şi dau toată silinţa să intimideze pe tinerii noştri. Ceea ce s’a petrecut sunt acum la Cluj în dimensiuni mari, se petrece pretutindenea şi în toate zilele în dimensiuni mici, totdeauna şi pretutindenea studenţilor români li se amăresce viaţa din partea atât a profesorilor, cât şi a colegilor maghiari. în acelaşi timp şi guvernul e foarte activ în ceea ce privesce statuirea exemplelor. în fiececare an se iau măsuri contra aşezămintelor noastre de cultură, se fac cercetări disciplinare, în fiececare an se relegă câţiva studenţi români, pentru că au purtat tricolorul român, au declamat o poesie de V. Alexandri ori au cântat imnul naţional. Trecem cu vederea, că tinerii pedepsiţi săvîrşesc asemenea păcate grave după încuragiarea publicului român şi că acesta e, prin urmare, autorul intelectual al „crimei“ săvîrşite de dînşii şi dator a-i lua în apărare ori a primi el pedeapsa croită asupra faptei lor. O trecem aceasta cu vederea şi ne mărginim a întreba: ce se fac aceşti nenorociţi ? ce se alege de dînşii ? e în interesul nostru, e în interesul patriei noastre, ca ei să rămână niste oameni cu viaţa stricată, copii horopsiţi ai ţerii pentru o vină, care nu este a lor ?! Asemenea tineri sânt oarecum predestinaţi a deveni existenţe catilinare, tulburători de profesiune, oameni care seamănă ura şi vrajba, pentru că sunt ei înşişi învrăjbiţi cu sine. Datoria noastră e dlar de a-’i mângăia, ocrotindu-’i încă acum, pe când ei sânt încă nestricaţi, ca să facem din ei cetăţeni buni pentru patrie şi membri folositori pentru societatea noastră. Să nu-’i părăsim, că ne vom căi, să nu-’i alungăm dela noi, că se vor răsbuna. Am zis-o aceasta în mai multe rînduri, consecvenţi însă cu programul nostru de a nu crea curente, ci de a representa pe acele, care sânt, de a nu iniţia întreprinderi, ci de a ne mărgini să fim organ al celor iniţiate de public, am aşteptat să se facă ceva pentru tinerii români nenorociţi şi în deosebit pentru cei de la gimnasiul din Lugoj, relegaţi la sfârşitul trecutului an şcolar. Cu vină părere de bine am primit dar următoarea adresă, pe care ne grăbim a o pune în vederea publicului. Mult onorate die epitrop ! *) Ara primit dela vestitul erou al nostru dl Axente Sever , fl., cinci fl., pentru stipendiarea acelor studenţi români, cari au fost eliminaţi din gimnasiul maghiar al Lugojului. Mare ’mi-au fost mângâierea, că la aceste trei şi jumătate milioane de Români, dl A. Sever a făcut începutul frumos şi ca se contribuiu şi eu la îndemnul nobil de a stîrni voia de jertfă la naţia română în această causă, de carea e legată onoarea noastră naţională. Vă rog a primi şi din partea mea pre anul şcolar 1884/5, 50 fl., rugându-Vă a-m i împărţi acelora dintre eliminaţi, cari sânt avisaţi la ajutor şi dacă e posibil în mod egal. Lugoj, în 4 August 1884. Stimător: Coriolan Brediceanu, advocat. Această epistolă începătoare a d-lui advocat C. Brediceanu ne îndeamnă a deschide o colectă pentru ajutorarea studenţilor români eliminaţi din gimnasiul maghiar al Lugojului. Lista de contribuire pentru salvarea acestei fapte generoase va fi deschisă pănă la 25 August st. n. a. c. Aducând aceste la cunoscinţa onor. public român, rugăm pre acei domni, cari vor binevoi să contribue, ca să binevoiească a se adresa direct: „Cătră epitropia bisericei gr. or. din Lugoj.“ Contribuirile marinimoase se vor publica şi curta prin diarele noastre românesci. Lugoj, în 5 August 1884, în numele epitropiei gr. or. Ioţa Pavel, epitrop. E multă nemulţumire în inimile Românilor, multă sămânţă de vrajbă în patria noastră: acela, care doresce pacea, ordinea şi desvoltarea liberă, va înţelege pornirea, de care a fost povăţuit iniţiatorul, cel ce atât de bine stie, unde duce amărîciunea sădită cu nesocotinţă în inimi, acela, care voiesce, ca patria şi naţiunea să fie ferite de oameni inclinaţi spre turburări, acela se va uni cu Axente Sever şi le va sări într’ajutor tinerilor nenorociţi. Şi fiindcă toţi dorim pacea, ordinea şi libera desvoltare, vom sări cu toţii, ca să ne apărăm de elementele turburătoare. Avem dar consciinţa de a răspunde la sentimentul general al publicului român când deschidem prin aceasta o listă de subscripţiune la redacţiunea „Tribunei“, declarând, că sântem gata să primim sume, chiar şi cele mai mici, pentru ajutorarea tinerilor români nenorociţi fără de vina lor şi să le trimitem onorabilei epitropii din Lugoj, care va chibzui mijloacele de a le asigura acelor tineri un viitor bun şi de de a face din ei buni cetăţeni şi folositori membri ai societăţii române. *) Toate diareele noastre românesci, sunt rugate să binevoiească a publica acest aviz. Epitropia, Sibiiu, 30 Iulie st. v. De când cu cestiunea sărbării centenarului răscoalei lui Horia, colegii noştri maghiari nu ne mai slăbesc din dragoste şi strigă mereu după procuror. E prea multă libertate în Ungaria, nu însă pentru toţi, ci numai pentru noi. Guvernul Engliterei, fiind patria în pericol, ia dela parlament puteri discreţionare, pentru ca să poată pedepsi abusurile ce se fac de libertate. De obiceiu legile liberale se suspendă pe un timp oare-care. Astfel s’a suspendat abună-oară legea „Habeas corpus“ faţă cu Irlandezii. Unul dintre 7'111’64 din Budapesta stăruie, ca și guvernul Ungariei să facă deasemeni, mai ales, că Ziarele române din Ardeal nu iau drept model foile maghiare din Bucuresci. E în adevăr revoltătoare îndelunga răbdare a d-lui Tisza. Auzi D-Ta lucru ? ! Guvernul Engliterei suspendă legile, când interesul patriei o cere aceasta: guvernul Ungariei nu e oare şi el tot guvern? de ce să nu facă şi el ca cel englezesc ? Ce-i drept, Englezii sânt un popor cult şi grozav de bogat, ei stau isolaţi în mijlocul oceanului, ei stăpânesc vreo două- Zeci de milioane de chilometri pătraţi, peste a şeptea parte din faţa pământului, şi două sute cinci-Zeci de milioane suflete, a cincia parte aproape din omenire, ascultă de poruncile lor, dar la urma urmelor şi guvernul maghiar e tot guvern ca cel englezesc: de ce să nu facă şi vigurosul d. Tisza, ceea ce face moşneagul cela de Gladstone?! Se vede, că n’are vreme D-l Tisza. Va fi având alte treburi mai urgente. Dar să lăsăm gluma, piarele, care cer măsuri excepţionale contra noastră, sânt guvernamentale, şi prin aceasta şi prăpăstiile devin un lucru serios. E ridicol, când guvernul maghiar este invitat a face ca cel englezesc, ca cel german ori ca cel rusesc, nu mai e însă ridicol, când diare guvernamentale au obrazul de a pune Zorele române alăturea cu fleacurile de foiţe maghiare din Bucuresci, aceasta e cinism. Ce representă aceste foiţe? — Nimic! — ori poate cel mult pe cele câteva sute de familii maghiare pripăşite de, ieri alaltăieri în România, oameni, care s’au dus în „Ţară“ („czârâba“), ca să-şi câştige pânea de toate Zilele, şi nu sânt cetăţenii, ci oaspeţii statului român. Noi sântem la noi acasă, în ţara noastră, avem în dosul nostru trei milioane de Români, care dau un însemnat contingent pentru puterea economică şi militară a Ungariei, şi representăm interesele majorităţii statului ungar. în toate societăţile oamenii se despart în două: mulţimea ostenesce în sudoarea feţii sale şi trăiesce de azi pe mâne, pentru ca cei puţini, dar înzestraţi cu daruri excepţionale, să-şi poată urma în tignă lucrarea pentru desvoltarea etică. Veacuri întregi de-a rîndul noi am ostenit şi ostenim şi astăzi, dar poporul maghiar a dat şi tot mai dă şi astăzi aproape numai el singur clasa celor ce trăiesc în tignă, ca să ne poată duce pe toţi înainte. Cu ce ne-am ales? — care e răsplata ostenelelor noastre ? ce-a produs şi ce produce poporul maghiar în schimb pentru sudorile noastre? prin ce s’a dovedit, că în adevăr poporul maghiar e acela, care trebue să stee în fruntea noastră şi să conducă desvoltarea noastră , etică ? Noi nimic nu vedem, şi fiindcă nu vedem nimic, îi contestăm destoinicia, îi punem la îndoială superioritatea şi stăruim să trăim de aici înainte noi înşine din săul nostru şi să trăiască şi el din al lui propriu. Nu vrem săul lui, dar nici din al nostru nu sântem dispuşi a-ş i mai da: vrem să ne încercăm noi înşine în lucrarea etică, poate că sântem mai destoinici ca dînsul, când e vorba de iubirea adevărului şi a formelor frumoase. Ne aflăm poate în rătăcire. Atunci e treaba Maghiarilor să ne povăţuiască pe calea cea bună. Noi nu vedem nimic : ei să ne arete ceva. Noi punem destoinicia lor la îndoială: ei să ’și-o dovedească prin producte de valoare universală. Noi contestăm superioritatea lor: ei să ne fure cu formele de nobleță impunătoare. Noi nu voim să le mai dăm din săul nostru, să ni-’l stoarcă, dacă-’l pot, în loc de aceasta ei strigă după procuror: Iarăşi temniţa, earâşi furcile! Apoi, dacă-i aşa, încă odată, nu ne intimidăm ! — faceţi-o, dacă vă dă mâna ! n’are Ungaria destule temniţe pentru noi! — şi dacă e vorba să cioplim furci unii pentru alţii, la această lucrare se pricep toate popoarele barbare ! Se ceară guvernul puteri excepţionale de la dietă contra noastră. Ne vine şi nouă aceasta la socoteală. De oare am pută noi dori mai mult decât aceasta? Da! voim să se discute în dieta Ungariei asupra noastră, să se constate, că e ceva putred în statul Ungariei să se scie, că aici la hotarele orientale ale monarchiei paznicii porţilor răsăritene sânt nemulţumiţi , o voim aceasta mai presus de toate. Stim noi prea bine, că drepturile nu se cerşesc, ci sânt răsplata abnegaţiunii şi a bărbăţiei, dacă n’am fi capabili de abnegaţiune şi n’am avă bărbăţie de a da pept şi cu temniţa şi cu furcile, n’am fi vrednici de drepturile, la care rîvnim. Ne vor arunca în temniţe, ne vor pune în furci, dar ne vor face dreptate. Căci noi şi Maghiarii nu sântem singuri nici pe lume, nici în Europa, nici în Monarchie, nici chiar în Ungaria, mai e pe ici pe colo câte cineva la mijloc, care vrea pace şi ordine şi sole, că numai dreptatea dă pace şi ordine. Şi de aceea oară şi ea să ne întoarcem la vorba: lăsaţi temniţele pentru făcătorii de rele şi furcile pentru ucigaşi şi să căutăm cu toţii un „modus vivendi“ suportabil, pentru că, întârziând noi a ni-’l căuta, mai curând ori mai târziu se vor găsi alţii, care ni-’l vor impune. Buna înţelegere între noi şi Maghiari nu e numai interesul nostru: e un interes european, şi mult timp n’o să se tolereze abusul, ce facem noi de „libertatea“ noastră şi Maghiarii de puterea lor.