Tribuna, octombrie 1884 (Anul 1, nr. 136-160)
1884-10-24 / nr. 155
Anul I Sibiuu, Mercuri în 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1884 Nr. 155 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 1/i an 2 11. 50 cr., 1/i an 5 11., 1 an 10 11. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 11. 20 cr., 1/4 an 3 11. 50 cr., la an 7 11., 1 an 14 11. Pentru România și străinătate: 10 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. şi de lucru Inserţiunile . Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un numer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 23 Octomvrie st. v. Guvernamentalii unguresci au serbat şi ei diua aniversării de o sută de ani a răscoalei lui Horia. Aceasta tot nu credem, că ar fi putut s’o presupună cineva, cu atât mai puţin am fi presupus-o noi Românii. Dar faptă oricât de neaşteptată s’a petrecut în adevăr. Guvernul prin organele sale opresce serbarea; îşi pune oamenii să pândească după Români şi se miroase nu au cumva de gând să se într’unească spre a serba; n’are încredere nici chiar în cel mai credincios aderent, și îl poftesce să calce legea sa ungurească și să nu într’unească un congres bisericesc, pentru ca într’unirea să nu cadă în același timp, în care s’ar cuveni, ca și Românii să serbeze aniversarea răscoalei lui Horia. Merge mai departe. Stăruie guvernul unui regat vecin se întrevină la supușii lui, ca să nu serbeze nici ei reamintirea luii Horia. Par’că este vorba de ciumă sau de cheleră, atâtea măsuri profilactice se iau, numai ca Românii să nu serbeze aniversarea lui Horia, și, lucru minunat, tocmai oficioșii o serbează. Urmărim demult pașii guvernelor şi ai bărbaţilor politici unguresci, am vetjat şi am înregistrat multe slăbiciuni de ale unora şi ale altora; zăpăceala rusé, ce o vedem de un timp şi mai cu seamă dela întâlnirea împăraţilor la Skiernieviţe încoace, încă nu o am vădut nici odată. Se vede, că rău s’au încurcat iţele diplomaţiei dlui Tisza, ca să fie silit a recurge la un lucru atât de neaşteptat. Este adevărat, că n’ar trebui să ne mirăm de încurcătura ce o simţim cât pe colo. Aceasta după o economisirea cu politica cum scia Maghiarii să o facă, nici că se putea altfel. După ce la Világos puseseră, numai seim a câtea oară, Ungaria cu fundul în sus, au început a se boci înaintea Europei şi lumei prin emigranţi şi prin scrierile acestora, mai târziu chiar şi prin presa de tot felul din patrie, că ei au fost jigniţi în lucrarea lor alcătuitoare de puterea baionetelor austriace şi rusesci şi de uneltele camarilei din Viena. Dar dacă ar pută lucra ei în tignă, ar vedè lumea, ce stări înflorite s’ar desvolta la ei şi în giurul lor. Libertatea ’şi-ar avă la ei acasă rădăcinile şi trunchiul, car’ ramurile ei ar fi adăpostitoare nu numai pentru fiii patriei, ci şi pentru împregiurimea îndepărtată. La 1867 se începe proba. Este lung şirul celor ce sau rînduit la guvern până a ajuns rîndul pe d-l Tisza, ca să poarte frânele guvernului unguresc devenit maghiar. Abia au început să lucre şi să probeze Europei şi lumei, ce sciu guvernele maghiare şi bărbaţii lor politici, carul politic, în loc să meargă pe drum, a luat-o preste câmpuri. Cel mai mare bărbat al lor, Francisc Deák, care a contribuit mult de Maghiarilor li s’a dat ocasiunea să-’şi probeze talentul de alcătuitori de state, a simţit îndată, că carul politic al Maghiarilor o ia peste gropi şi va ajunge cu timpul la*"? vre-un pripor, unde are să se restoarne. Vădend direcţiunea greşită şi simţind mersul incorect al lucrurilor, nu odată s’a vădut silit aledice partisanilor sei: „Eu sunt Deák, dar’ nu deakist!“ şi: „Dracul e conducătorul vostru, dăr’ eu nu!“ Şi Deák avea dreptul de a le vorbi conaţionalilor sei în limba aceasta, deoarece el le recomanda să câştige simpatiile naţionalităţilor, cu care locuiesc împreună, sprijinindu-le în cultură, pe când ei nu le lasă să se cultiveze nici cu mijloacele lor private, ci căznesc ca în contul culturii să le înveţe a vorbi în limba maghiară. După Deák, în locuri cu majorităţi de naţionalitate nemaghiară, limba majorităţii ar fi trebuit să se întrebuinţeze pe lângă a statului atât la justiţie, cât şi la administraţiune, până când Maghiarii pe funcţionarii cei ce sciu una sau altă limbă nemaghiară ’i-au strămutat în fundul maghiarimei, car’ dela naţionalităţile nemaghiare pretind să fie de sus până jos filoloage, învăţând o limbă săracă de literatură şi isolată de toate limbile europene cu o cultură universală. Prin procedarea de felul acesta, nici vorbă, Maghiarii ’şi-au înstrăinat toate naţionalităţile din ţară, ba ’şi le-au făcut chiar duşmane. Cum se administrează justiţia, cum se susţine ordinea publică, de când au luat Maghiarii toată respunderea, ne spun defraudaţiunile cele multe, caşul de la Tisza- Eszlár, corupţiunea, bătăile şi omorurile la alegeri de deputaţi pentru legislativa ţerii, furturile cele mari in capitală, la poşta principală, şi altele de felul acestora. Ba, lucru ne mai audit! o parte, şi incă partea din poliţia capitalei Budapesta, care avea să împedece şi să urmărească crimele, a fost arestată pentru crime. Ca modelul acesta de guvernament în lăuntru, să aibă părechie şi in afară, înţelepţii politici maghiari, la 1870, când Germania purta răsboiu cu Francia, zângăniau cu săbiile, răstinduse contra Germaniei. După ce la 1875 Austro-Ungar’ia s’a văjut în alianţa celor trei împăraţi, au început a se găsi fraţi cu Turcii şi în mânia aliaţilor monarchiei noastre, care e şi a lor, purtau chiar şi fesuri turcesci. Ear’ acum după ce Monarchul nostru, care este şi al lor, la Skiernieviţe, se întâlnesce cu Ţarul rusesc, d-le lor ignorează acest eveniment, pentru ca să pegătească coroanei dificultăţi. Ei, pe contul păcei generale inaugurate, caută să-şi răsbune, căci au avut odată să sufere consecuenţele unei fapte nesocotite: consecuenţele detronărei Habsburgilor, proclamate în Aprilie 1849 la Dobriţin! Cu deosebire acest cap de operă politic din urmă era să-i plătească scump monarchia noastră, pentru că era să perdem doi aliaţi putermici deodată spre afară inimici în şirurile altor inimici. Un corespondent din Petersburg scrie la „Alig. Ztg.“ din München, că a fost timpul suprem, ca ministrul-president al Ungariei cu ocasiunea desbaterii adresei să se lovească preste gură si să clarifice si rectifice raporturile dintre Austro-Ungraria si Rusia asa cum le-a clarificat si O 1 11 rectificat, căci altcum pe lângă toate disposiţiunile cele bune ale Rusiei faţă cu Austria, din atitudinea cea vrăşmăşească a presei unguresci se născea cel puţin un răsboiuharistic. „începutul dice corespuse şi făcuse; căci dacă însuşi precautul (fiar „Journal de Saint Pétersbourg“ s’a vădut îndemnat a pune in paralelă atitudinea lui „Pester Lloyd“ faţă cu întâlnirea împăraţilor la Skiernieviţe, cu atitudinea foaiei lui Atsacov „Russ“ şi a deduce din nemulţumirea amândoror cu evenimentul acesta, că acesta trebue să fie de importanţă mare, fiindcă a provocat neplăcerea contrarilor politicei rusesci, atunci se poate redă că în sferele guvernului se începuse deja a se considera limbagiul foilor unguresci ca nepotrivit spre a întări raporturile cele bune dintre Austro-Ungaria şi Rusia. Deoarece aici dintre foile unguresci numai „Pester Lloyd“ este cetit, al cărui redactor, după cum se scie, are legături intime cu casa deputaţilor Ungariei şi trece de autorul răspunsului la mesagiu, aşa nu se putea altfel, decât că expectoraţiunile foaiei numite să se fee de identice cu opiniunea dominantă in casa deputaţilor Ungariei faţă cu Rusia. Dacă cu toate aceste ... raporturile cele bune dintre Petersburg şi Viena au rămas neschimbate, s’a întâmplat în linia primă, pentru că aici sunt oamenii convinşi, că atât împăratul Francisc Iosif, cât şi contele Kálnoky vor fi toţi aşa de puţin încântaţi de cele petrecute în casa ungurească a deputaţilor, ca şi cei de aici , pentru că au încrederea, că amândouă persoanele înalte vor face tot ce le va fi ai putinţă, ca raporturile cele bune faţă da Rusia să nu se tulbure.“ Oricum ar fi, flascul guvernului şi a diplomaţiei unguresci nu se mai poate ascunde. „St. Petersb. Zig“ într’o corespondenţă a sa, venită dela Viena, „a cărei auor este o persoană de posiţiune înaltă“, o constată aceasta şi adăuge, că d-l Tsza, şi cu el casa deputaţilor Ungariei, îi public şi sărbătoresce au dis un pater pecavi, au cerut „în toată regula şi solem iertare de la Rusia“, „... a fost o mărturisire oficială, că Ungaria a greşit şi a comis o stângăcie mare“. Iată unde au adus lucrurile înţeleţii alcătuitori de staturi. Astfel de fiascuri însă nu vin bine poporului ales al Maghiarilor, dar guvern care are responsabilitatea pentru ele, tenându-’şi popularitatea, trebuie să caute utdeva vr’un lucru, prin care să poată arate atenţiunea în altă parte. „In der Noth frisst der Teufel Flie gen“ (fice Germanul şi aşa reptiliile fondului de disposiţiune nu se ruşinează a se ocupa — după ce cu Rusia o a băgat aşa de urît pe mânecă, — cu aniversarea răscoalei lui Horia. Aşa este. De luni de zile fondul de disposiţiune a pus o mulţime de condeie în mişcare ca să scrie despre Horia, care oficiosul oficioaselor vine tocmai înjiua aniversară ca să sărbătorească pe Horia. Se înţelege că sărbătorirea aceasta este corespunzătoare caracterului scriitorilor. Cetească cine va vră d.e articolul din „Fester Lloyd“ dela 1 Noemvrie n. şi va recunoasce pe misionarul civilisaţiunei, care nu se deosebesce întru nimic de acei misionari cari cântau în Cluj în vara trecută, afară de: „ O te büdös bocslwr!11 şi alt product, care testează de o deosebită gingăşie civilisătoare şi care acum nu o mai ascundem publicului. Iată ce se cânta astă vară după aria „Csicsoné“ în Cluj: „Az oláhnak van egy papja Az is ki ment a faluba, Roşescu galambom! Rád illik a nagy botom, Kidobunk az ablakon“. Ce ironie! Reptiliile sbiară, până răguşesc, asupra asupriţilor de acum o sută de ani, căci în năcaşurile lor au recurs la ultima ratio şi spun că au fost „crânceni“. Dar spună-ne d-lor, care popoare sânt necrâncene când recurg la arme! Şi apoi acele „crâncenii“ s-au întâmplat înainte de aceasta cu o sută de ani şi le-a comis un popor sclăvit, care a cercat să rupă lanţurile unor tirani, căror le plăcea se trăiască şi să se înavuţească din sudoare străină. Noi nu întrebăm, ce au făcut d-lor la 1848 şi 1849, când au inaugurat libertatea ridicând furci pe toate dealurile, ci îi îndreptăm să se întrebe ce au făcut în vara trecută în Cluj cu Românii cari nu le-au făcut nimica şi pe urmă chiar cu oamenii lor, căror le-au scos ochii şi le-au sfarmat fălcile. Cu toate aceste noi mulţumim guvernului unguresc pentru concursul care nil-au dat foile sale pentru a împrospeta în memorie evenimente cari sânt dureroase pentru noi, dar au fost totodată şi folositoare. Mulţumim preste tot presei maghiare, fiindcă a contribuit şi contribuie foarte mult la reamintirea răscoalei din timpul lui Horia. Una am dori însă. Ca astfel de reamintiri să nu se mai întâmple spre acoperirea fiascurilor ce „marii diplomaţi“ le întreprind spre jignirea păcii sau pentruca dicând „pater peccavi“ să se roage de iertare, ci purcedând cu totul din alte îndemnuri să apropie şi să câştige simpatiile tuturor naţionalităţilor, ca la vreme de nevoie toate împreună umăr la umăr să apere libertatea veritabilă, ce d-l Tisza pentru putere pare gata a o jertfi.