Tribuna, octombrie 1884 (Anul 1, nr. 136-160)
1884-10-26 / nr. 157
Anul I Nr. 157 Sibiiu, Vineri în 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1884 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 er., 10 an 2 fl. 50 er., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casa cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 er., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 10 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile : Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Conjecturi politice. ii. Am pus cestiunea Croaţiei în fruntea şirului de împregiurări, ce ne face să cedăm înclinării noastre spre politica conjecturală. Punem la locul al doilea cestiunea sărbării centenarului răscoalei dela 1784. E evident, că această sărbare a fost, între altele, şi o manifestaţiune îndreptată contra Ungariei actuale. Ea nu se celebrează aici, ci într’o ţara vecină, dar’ iniţiatorii ei nu sânt fii ai acelei ţeri, ci tineri emigraţi de aici. Aceştia de sigur că nu ’şi-au părăsit ţara, familiile şi prietinii de copilărie, fiindcă le mergea prea bine, ci fiindcă li se făcuse în ţara lor viaţa insuportabilă. Ei au dat cause binecuvântate de a fi duşmani ai Ungariei actuale, şi au pus sărbarea la care anume pentruca să o poată mărturisi aceasta în niste împregiurări, în care sunt auriţi în cercuri mai largi, înţelegem clar’, că pe susţiitorii actualei stări de lucruri din Ungaria îi supără această manifestaţiune. Organele de publicitate maghiare au şi manifestat această supărăre şi au stăruit cu tot dinadinsul, ca guvernul român să oprească sărbarea. Serbarea cu toate aceste s’a celebrat şi la Bucuresci, şi la Iaşi, şi la Galaţi, şi la Craiova, şi în alte oraşe ale României, şi trebuia neapărat să se celebreze anume pentru că Maghiarii prea mult au stăruit, ca ea să fie oprită. Interesele monarchiei cer manţinerea bunelor relaţiuni cu toate ţerile vecine, în deosebi şi cu România, ceea ce nu ar fi cu putinţă, dacă cabinetul din Viena ar fi făcut presiune asupra celui din Bucuresci în sensul dorinţelor particulare ale Maghiarilor. Bunele relaţiuni s’au stabilit cu curtea din Viena şi în genere cu monarchia austro-ungară; îndată dar’ ce s’ar simţi, că dorinţele particulare maghiare determină hotărîrile acestei curţi, că Maghiarii sânt elementul hotărîtor în Austro-Ungaria, celor mai multe dintre guvernele, ce astăcji ne sânt aliate, li s’ar crea o posiţiune foarte grea faţă cu ţerile, pe care le representă. Monarchia şi în deosebi curtea din Viena a scitit să-şi câştige simpatii şi să inspire încredere în toate ţerile vecine: actuala Ungarie, naţiunea maghiară, nu ’şi-a câştigat încă simpatii, nu inspiră încă încredere, ba a perdut-o chiar şi în unele cercuri, în care o avea odată. De aceasta trebue să se ţină seamă mai ales în cestiunea unei sărbări, prin care se reamintesce un timp, în care naţiunea maghiară se afla în luptă cu curtea din Viena, căci asemenea sărbare, fiind o manifestaţiune contra naţiunii maghiare, e eo ipso o demonstraţiune simpatică pentru curtea din Viena. Ţerile române au tradiţiuni austrofile, şi totdeauna au fost în aceste ţeri oameni cu multă trecere, care nu s’au sfiit a mărturisi încrederea lor în bunele intenţiuni ale curţii din Viena faţă cu patria lor. Prin unirea ţerilor într’un singur stat aceste tradiţiuni nu s’au putut perde, şi numai Maghiarii sânt de vină, dacă oamenii politici ai României se sfiesc a mai mărturisi încrederea lor în intenţiunile Austro-Ungariei, căci riscă de a fi desminţiţi di pe di, cias pe cias, minut pe minut de Maghiari. Ungaria actuală a făcut, ca monarchia să fie urgisită în mai multe dintre ţerile vecine şi în deosebi şi în România. Aceia dar dintre oamenii politici ai României, care au mijlocit stabilirea bunelor relaţiuni cu monarchia noastră, s’au expus pentru o causă în ţara lor impopulară, au pus în joc posiţiunea lor, au riscat mult, foarte mult. Dacă este acum cu adevărat în interesul monarchiei, ca bunele relaţiuni cu România să fie manţinute, atunci cabinetul din Viena nu poate să le creeze acestor oameni noue greutăţi în chestiune, care nu privesce monarchia întreagă. Din contră, situaţiunea, ce i s’a creat prin stăruinţele opiniunii publice maghiare, trebue să fie una din cele mai penibile. „Te rog, — trebue să-’i dică el cabinetului din Bucuresci, — fă ce poţi, ca să se mai domolească spiritele la tine, căci mie îmi fac aici la noi Maghiarii foarte multă gălăgie. Sânt strîmtorat; dă-’mi ca bun vecin ce eşti, mână de ajutor!“ „Te rog şi eu, — trebue să-’i răspundă cabinetul din Bucuresci, — ca să faci ce poţi şi să vă arangiaţi la voi acasă astfel, ca să nu-’mi creaţi şi mie greutăţi aici la mine acasă. Oamenii, care fac aici gălăgie şi ne zăpăcesc, sânt tot de ai voştri. Ne-aţi trimis o mulţime de flămendi pe cap; căutaţi să ne scăpaţi de ei, căci sânt o adevărată plagă socială pentru noi. Nu voim să ne amestecăm în treburile voastre interne; vom face tot ceea ce ne va permite situaţiunea grea, în care ne aflăm, dar’ vă rugăm faceţi şi voi ce veţi pută, să înceteze starea de lucruri, din care pentru noi resultă o mulţime de greutăţi; scăpaţi-ne de nemulţumiţii voştri, căci avem şi noi destui.“ Nu avem relaţiuni nici cu cabinetul din Viena, nici cu cel din Bucuresci, sântem niste bieţi oposiţionali, care nu au informaţiuni positive, presupunem însă, că în împregiurările date cam aşa trebuiau să-şi vorbească cele două cabinete, care trebue să manţină bunele relaţiuni între România şi Austro-Ungaria cu toate că Românii şi Maghiarii sânt învrăjbiţi. Şi de aceea era o lipsă de tact politic din partea cercurilor politice maghiare de a stărui atât de mult pentru oprirea sărbării. Nota supărătoare a acestei sărbări era de a face, ca lumea să stie, că Românii din ţerile supuse coroanei ungare sânt nemulţumiţi, foarte nemulţumiţi cu situaţiunea ce li s’a creat în actuala Ungarie. Şi nimeni mai mult decât opiniunea politică maghiară n’a contribuit ca să se producă acest efect în cercuri cât se poate de largi. De opt-spre-giece ani de zile pribegesc mereu dela noi în România tinerii, cărora aici în ţara lor li se face viaţa insuportabilă; numărul lor încetul cu încetul s’a sporit la mai multe mii. Nu se scia cu toate aceste în cercuri mai largi, că există în România o oaste de emigraţi politici austro-ungari, acum se scie aceasta pretutindenea, şi tocmai Maghiarii au făcut să se scie, tocmai ei au accentuat importanţa acestei oştiri de elemente învrăjbite. Şi nu se poate, ca cercurile hotărîtoare din monarchie să fie indiferente faţă cu acest adevăr constatat chiar şi de Maghiari ei înşişi, trebue neapărat să se producă în ele convingerea, că nu se mai poate manţină o stare de lucruri, care silesce sute şi mii de oameni să-şi fee lumea în cap şi să lucreze cu desnădăjduirea expatriatului spre a face peste putinţă menţinerea bunelor relaţiuni cu o ţară vecină. Aceasta cu atât mai vîrtos, cu cât ele trebue să ţină seamă de impresiunea, pe care o produc aceste stări de lucruri în afară, în Bucuresci sânt representate toate ţerile, toate popoarele europene, şi prin representanţii sei Europa întreagă s’a încredinţat, că guvernul României, că Regele României, că cercurile politice române guvernamentale, ba chiar şi unele din cele oposiţionale înţeleg importanţa bunelor relaţiuni cu Austro-Ungaria şi sânt gata de a le susţină, însă în ţară curentul antimaghiar e atât de puternic, încât nici chiar dl I. Brătianu n’a credut de cuviinţă să oprească sărbarea celebrată ca manifestaţiune a acestui curent, tocmai acum, în ajunul alegerilor. Poliţia a făcut încercări să o zădărnicească, a asistat la ea după ce a vădut că nu o poate zădărnici, dar’ mai departe tactul politic nu ’i-a permis să meargă. N’avem relaţiuni cu cercurile diplomatice, presupunem însă, că, văzând aceste se va fi găsit pe ici pe colo câte un diplomat mai sceptic, care îşi va fi dis: „Doamne iartă-mă, dar eu nu prea am încredere în stabilitatea relaţiunilor din Ungaria actuală, dar nici în alianţa dintre România şi Austro-Ungaria.“ Şi interesul monarchiei cere, ca asemenea oameni răutăcioşi să tacă om, cel puţin să nu poată găsi public pentru scepticismul lor. Căci noi Austro-Ungarii avem tradiţiuni în materie de emigraţi politici, şi lumea scie, că treabă bună ei nu ne fac niciodată, îndeosebi Maghiarii o sciu aceasta chiar din propria lor experienţă. Numai astfel, trecând prin gălăgia, pe care o fac Starcevicienii în Croaţia, Maghiarii în Ungaria şi emigraţii noştri în România, numai cu mare încungiur putem noi să înţelegem articolul, pe carel-a publicat „Pester Lloyd“ de urma sărbării centenarului răscoalei dela 1784. Revistă politică. Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. Anevoie se va mai afla o presă atât de rabulistică ca şi cea oficioasă din Budapesta. Din negru face alb şi vice versa, căci întocmai astfel este, când se opintesce a dovedi lumii, că ceea ce e dis în exposeul ministrului Kálnoky despre politica externă a monarchiei noastre nu este nici mai mult nici mai puţin, decât chiar aceea, ce a fost cuprins şi în mesagiul de tron cătră dietă şi cu deosebire în proiectul de adresă al acesteia. Domnii din capitala Ungariei prea despreţuesc intelectul celorlalţi oameni, dacă îi presupun atât de naivi, să nu pătrundă la instinţa ungurească de a acoperi înaintea lumii politice flascul neasămănat al aspiraţiunilor maghiare, contrare intenţiunilor Vieneze. Publicăm la alt loc exposeul din cestiune şi invităm pe cetitori de a pune alăturea următoarele sucituri din comentând lui „Pester Lloyd“ la acel exposeu. „Trebue să adresăm cu acest prilegiu colegilor noştri rusesci un cuvânt serios, pentru a cărui luare în consideraţie noi foarte mi-am rugaţii arele rusesci în decursul săptămânelor din urmă natural s’au ocupat forte mult cu Ungaria şi şi cu foaia noastră şi au afirmat într’o consonanţă de tot remarcabilă, ca şi urmând unei lozince comune, că politica Ungariei a fost condusă faţă cu Rusia de oarecare sete de răsbunare, de dorul de „revanşă“ pentru Világos. Noi îi putem încredinţa, că această presupunere se întemeiază pe o totală necunoscinţă a situaţiei. Preste timpul, la care fac alusiune foile rusesci, noi de mult am tras vălul uitării, abstracţie făcând dela aceea, că chiar atunci, când nu s’a fost întâmplat încă împăcarea, nu Ruşii au fost aceia, în contra cărora s’a îndreptat în prima linie rancoarea naţiunei. Astăzi ne cuprinde încă şi mai puţin sentimentul urei sau al răsbunărei, dar’ în adevăr credem, că anumite interese vitale ale monarchiei, căreia aparţinem, cu deosebire însă interese ale ţerii şi naţiunii noastre ar pută fi ameninţate de cătră Rusia, şi de aici isvoresce o neîncredere şi o neliniştire, pe care în adevăr nu umblăm de loc să le deghisăm“. Cu toate aceste organul unguresc continuă astfel: „Aceasta însă nu ne împedecă a susţină pacea şi prietinia sinceră şi onestă cu Rusia...“ Vecji bine! Fiindcă aşa pretinde interesul general al monarchiei noastre, de care singur e preocupat cabinetul din Viena. Aşa fiind situaţia, în zădar mai umblă advocatul de la „Bester Lloyd“, să mai accentueze deosebiri subtile între raporturile austro-ruse şi austro-germane, numai şi numai pentru a îndulci „hapul rusesc“ din discursul tronului cătră delegaţiuni de o parte, şi de a viuji o consonanţă între acesta şi adresa dietei ungare de altă parte. Aceasta duce negru, ceealaltă alb, pentru toţi aceia, care nu umblă să se mângăie pe sine asupra situaţiunii prin amăgiri vedite şi cari n’au tendenţa de a voi să păcălească lumea străină în privirea voinţei şi puterii maghiare. Mai corespunzătoare adevărului ne par