Tribuna, ianuarie 1888 (Anul 5, nr. 3-24)

1888-01-15 / nr. 10

Anul V V ____________________ ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/l an 5 fl., 1 an 14 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr.,I­V, an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, la an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Vineri 15/27 Ianuarie 1888 Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un immer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 14 Ianuarie st. t. în sfîrşit, după atâte sbuciumări o clipă de repaos, — o siestă. Rusia nu mai e ameninţătoare; principele de Bismarck este sigur, că pacea europeană nu va fi deocamdată tulburată; prinţul Ferdinand calătoresce cu iubita sa mumă prin Bulgaria li­beră şi independentă, care părinţii pa­triei noastre, obosiţi de greaua muncă a votării budgetului îşi petrec într’o ospeţie veselă şi fără îndoeală bine me­ritată. Scutiţi astfel de grijile lumii ce ne încungiură, putem să ne întoarcem şi noi la grijile noastre proprii, la pro­priile noastre nevoi, la propria noastră viaţă. S’a acis adese­ori, am zus chiar şi noi, că situaţiunea generală, împregiu­­rările cele mari, stările de lucruri din Europa sunt de astfel, încât nu tre­­bue să ne facem ilusiunea, că acum se face aici în ţeara noastră vre-o schim­bare favorabilă desvoltării noastre na­ţionale, dar’ că situaţiunea, împregiu­­rările, stările de lucruri se pot schimba şi că noi trebue să aşteptăm în toată liniştea schimbarea şi să facem toate pregătirile în vederea ei. Sünt foarte mulţi oamenii, care nu-’şi fac o idee clară despre aceste pregătiri, şi nu sünt puţini nici aceia, care s’au deprins a cârti şi a se plânge mereu, că nimic nu se face, că sântem­ nisce nemernici, că situaţiunea mult aşteptată, dacă ar sosi mâne, ne-ar găsi nepregătiţi. Nu stim, dacă ei au ori nu drep­tate, aceasta se va soi numai atunci, când situaţiunea va fi sosit. De asemenea nu vom susţină, că s’a făcut tot ceea­ ce ar fi trebuit şi ar fi putut să se facă, pentru­ ca să fim pregătiţi. Susţinem însă, că în ciuda tu­turor greutăţilor, cu care am avut să ne luptăm, mai ales în timpul celor din urmă câţiva ani, noi Românii din ţerile coroanei ungare am lucrat mult şi am realizat progrese însemnate. Noi înşine, care am săvîrşit lucrarea aceasta, nu sântem încă în stare sg ju­decăm asupra ei. Abia peste crece ori douétreci de ani vom începe şi noi sg vedem deosebirea dintre ceea­ ce eram la 1881 şi ceea­ ce sântem aeji, la anul 1888. S’a petrecut în timpul acesta o foarte importantă schimbare în viaţa noastră intelectuală, în spiritul nostru public, în întreaga noastră lucrare culturală. Şi foarte puţini oameni ar fi crectut la 1881, că peste câţiva ani, la 1888, vom fi ajuns să judecăm aşa, cum judecăm astăz­i lucrurile şi oamenii şi faptele. Noi, care nu de mult trăiam o viaţă mai mult închipuită şi eram foarte ac­cesibili pentru frasele frumoase şi mari, foarte în curând am îmbătrânit oare­cum şi am devenit oameni positivi, care zimbesc în faţa frasei goale şi caută pretutindenea în fapte resultatul prac­tic, care în­frase înţelesul resonabil. Astăz­i nici palavragiii nu mai pot să ne îmbete cu apă rece, nici hipocriţii nu mai pot să ne tragă pe sfoară. Ne-am frământat, ne-am sbuciumat, ne-am în­vălmăşit timp de câţiva ani noi între noi, ne-am isbit mereu unii de alţii, şi resultatul este, că ne-am cuminţit, am devenit mai maturi atât în lucrarea noastră, cât şi în ceea­ ce privesce apre­­ciarea lucrării altora. In legătură cu această direcţiune sănătoasă în desvoltarea noastră intelec­tuală stă şi aventul, pe care­­l-am luat în ceea­ ce privesce desvoltarea noastră economică, îndată­ ce am început a simţi, că cu vorbe frumoase despre marii noştri străbuni şi despre drepturile noastre inprescriptibile nici un resultat practic nu se poate obţină, s’a deşteptat în noi şi dorinţa de a ne asigura, pe cât ne iartă împregiurările, mijloacele pentru susţinerea vieţii de toate zilele, puţina avere, care ni-a mai rămas, moşia părin­tească, pământul de sub picioarele noastre. Astăzi avem în aproape toate cen­trele de poporaţiune românească bănci înfiinţate şi conduse de noi înşine. Cele mai multe din ele sunt numai începu­turi, dar’ foarte bune începuturi, şi dacă aceste bănci vor fi bine conduse, nu ne temem, că cămătarii vor pută să con­tinue cu desmoştenirea Românilor, pe care o începuseră cu atât succes. Dar’, — vor fi­­jicend unii, — şi aceste bănci fac cămătărie. Fără îndoeală! Unele dintre ele fac poate chiar mai mult: profită de înrâurirea firească, pe care o au, pentru­ ca să se amestece în treburi, care pe ele nu le privesc. „Mulțam de patăneală! Tu vrei să ’nveți pe fiu In ce mod se trimite la iad? Se plătesc taxă La școală? Dar’ acasă nu pot să-’i dau eu praxă? Pe mulți trimit, amice, la iad! Deşi nu sciu Nici boabă din sintaxă!“ George Coşbuc. Aceste însă sunt rele mici şi tre­cătoare în comparaţiune cu răul mare şi permanent, pe care sânt menite a-­l combate. Atîrnă dela noi înşine, ca abu­­suri să nu se facă. Alăturea cu cămătăria mai sânt şi comasaţiunile, care pot să aducă pe mulţi dintre plugarii români la sapă de lemn. Vorbind în tesa generală, poporul român nu este încă destul de înaintat în desvoltarea economică, pentru­ ca să ecte trage profitul cuvenit din comasa­­ţiuni. Astfel chiar şi acolo, unde co­masaţiunile se fac în condiţiuni echita­bile, ele produc în viaţa economică o perturbaţiune, care poate să ducă pe mulţi la ruina economică. Perturba­­ţiunea aceasta se produce atât mai vîr­­tos acolo, unde oamenii lipsiţi de expe­rienţe şi de cunoscinţele cuvenite, nu sciu să-­şi apere interesele şi sunt ne­dreptăţiţi fie de proprietarii mari, fie de consătenii lor mai experimentaţi şi mai bine conduşi. E deci foarte legitimă resistenţa Românilor faţă cu ori-şi-ce iniţiativă luată pentru comasare, ori-şi-care om vrea să-­şi păstreze moşia, aşa cum o are, şi în faţa actualei stări de lucruri nu riscă a face un schimb cu alţii, care pot să-­l înşele. Foarte adese­ori însă resistenţa a­­ceasta e zadarnică, ba chiar păgubitoare, şi cel mai cuminte lucru este să ne învoim, când vedem, că comasarea se face chiar şi fără de voia noastră. Preoţii, învăţătorii şi în genere căr­turarii dela sate, trebue deci să fie tot­­deuna pregătiţi pentru eventualitatea unei comasări forţate, să ceară informa­­ţiunile cuvenite dela oamenii competenţi, să se orienteze asupra relaţiunilor de proprietate, pentru­ ca să-şi poată da po­porului sfaturile cuvenite. Tragem deci luarea aminte a căr­turarilor de la sate asupra dării de seamă, pe care începem a o publica în numă­rul de astăzi al „Tribunei“ în ceea­­ce privesce comasările. Autorul acestei dări de seamă, dl advocat A n a n i a Moldovanu din Turda, a avut oca­­siunea de a studia lucrul din practica vieţii şi a făcut cele mai triste expe­rienţe pe Câmpia­ Ardealului, unde o mare parte din poporaţiunea română a fost ruinată prin comasaţiuni, tinse neobositele sale scrutări dela capul Bunei­ Speranţe până la râul Zambesi, — căpitanii Burton şi Speke cu descoperirea marelui lac intern, — ei toţi ’i-au deschis civilisaţiunii moderne trei căi: punctul lor de încrucişare, unde încă n’a putut să ajungă nici un călă­tor, e inima, centrul Africei. Aci trebue să ţintească toate inştinţele noastre. „Acum dar’ se va continua earăşi munca întreruptă a acestor pioneri curagioşi ai sciin­­ţei prin încercarea îndrăsneaţă a doctorului Fergusson, ale cărui frumoase scrutări ceti­torii noştri avuseră destulă ocasiune de a le aprecia. „Acest explorator neînspâimântat ’şi-a pus de gând să traverseze toată Africa de la est la Vest în balon. Dacă suntem­ bine in­formaţi, punctul de plecare al surprinzătoarei călătorii va avea să fie insula Zanzibar, pe ţărmul ostic. Cât pentru locul debarcării, numai prevedinţa divină îl va pute defini. „Comunicarea oficială asupra acestei că­lătorii scientifice s’a făcut ieri la societatea regală geografică; o sumă de 2500 punţi s’a subscris spre acoperirea speselor între­prinderii. „Noi vom ţine necontenit în curent pe cetitorii noştri asupra acestei încercări, care nu are până acum seamăn în analele geo­grafiei.“ E uşor de înţeles, că articolul avu un efect imens; înainte de toate el dete prilej la Ad­notam. „Unirea“ din Bucuresci publică în numărul de la 12 Ianuarie a. c. urmă­toarele reflexiuni: „Tribuna“ ’şi-a mărit formatul. De aceasta trebue să se felicite în prima linie „înalta Casă Habsburgică“. Interesele ei nu pot ave mai bună santinelă la Sibiiu. Alta e cestia, dacă trebue să se felicite şi Româniii. Polemizând cu „ameţiţii“ de la „Unirea“, confraţii de la „Tribuna“ anunţă în numărul de la 9 ianuarie, că hotărîrea luată de con­­ferenţa naţională din Sibiiu de a se trimite un memoriu împăratuluiFrancisc Iosif— hotă­­rîre contra căreia „Unirea“ a lup­tat până astăzi cu succes — tot are să se realizeze în curend. Comitetul executiv n’are să ţină seamă nici de noi, nici de massa cea mare românească, care protestează în contra unei nouă şi inutile umiliri, ci va duce lui Francisc Iosif un me­moriu, „care să-­l pună în posiţie de a cu­­noasce cum stau lucrurile la hotarele orientale ale monarchiei“. Dacă comitetul sibi­an tocmai are gustul de a se plimba până la Viena şi de a face temenele marelui Fetiş, ducă-se, noi dăm din umeri şi da-va toată naţia. Luăm act de aceste mărturisiri şi ţinem să fie constatat, că din cercul re­­presentat de „Unirea“ din Bucuresci se lucrează cu toată consecvenţa, ca ho­tărîrea luată de conferenţa din Sibiiu să nu fie executată. E lucru cu de prisos dovedit, că în acelaşi sens se lucrează şi din cer­curile politice din Budapesta şi că agenţii români ai guvernului ungar fac toate opintirile, ca comitetul central electoral executiv al partidului naţional român să nu împlinească sarcina, pe care a luat-o asupra sa ori — cel puţin — să întârzie cât se poate de mult cu îm­plinirea ei. Va veni odată timpul, când se va sei, care sunt cercurile politice, care au stăruit, ca comitetul acesta să execute cât mai curând hotărîrea conferenţei şi atunci va eşi la iveală, în unire cu cine au luptat campionii de la Bucuresci ai curentului antidinastic cu succes contra acestei hotărîri, şi cine a tras folos din acest succes, un viscol de îndoeli, doctorul Fergusson trecea de o utopie după invenţia d-lui Barnum, care după­ ce a muncit în Statele­ Unite voia să „facă“ insule britanice. In unul din Februarie al analelor socie­tăţii geografice din Geneva apar un răspuns şăgalnic; ele îşi făceau haz într’un mod foarte de spirit de societatea regală geografică din London, de „Traveller’s-club“ şi de banchetul fenomenal. Dar’ dl Petermann făcu în organul seu „Mittheilungen“ ce apare la Gota, să amu­ţească revista din Geneva. Dl Petermann cunoscea pe doctorul Fergusson personal și garanta pentru euragiul neînfricatului său amic. De altfel trebuia să dispară în curând ori­ce îndoeală; pregătirile pentru călătorie se începură la Londra; fabricile din Lyon primiră o comandă însemnată de tafet pentru pregătirea balonului; în sfîrșit guvernul en­glez puse la disposiția doctorului corabia de transport „the Resolute“ sub căpitanul Pennet. In curend sosiră mii de încurag­ări, mii de felicitări din toate părțile. Amănuntele în­treprinderii apărură per longum et latum în analele societăţii geografice din Paris; un ar­ticol memorabil publică Dl U. A. Marie-Brun în „Analele noue pentru călătorii, geografie, istorie şi archeologie“ , o lucrare penibil de ex­actă a doctorului W. Koner, apărută în „Revista Deocamdată constatăm numai, că conferenţa din Sibiiu a luat cu unani­mitate hotărîrea, car’ conferenţa aceasta era representaţiunea „massei celei mari românesci! ?“ nu dar’ noi, „sentinela Înaltei Case Habsburgice“ am născocit acest apel la Coroană: e voinţa liber exprimată a totalităţii Românilor din ţerile coroanei ungare. Şi de aceea suntem siguri, că hotărîrea se va exe­cuta, fiindcă comitetul e compus din oameni onorabili, care nu primesc asu­pra lor o sarcină, pe care nu vor ori nu pot s’o împlinească. Iară cât pentru interesele, ale că­rora „sentinelă“ este „Tribuna“, Românii ei înşişi se vor pronunţa la timpul cuvenit, dacă sunt ori nu ale lor. „Tribuna“ nu are menirea de a răsturna împărăţii şi de a schimba harta Europei, nici de a le face adversarilor poporului român, lucrând în conivenţă cu agenţii actualului guvern ungar, niste servicii, ce-i drept, trecătoare,­ dar, deocamdată foarte preţioase, ea se măr­­ginesce a exprima, aşa precum scie, sentimentele Românilor din ţerile co­roanei ungare şi a contribui după sla­bele ei putinţe la ridicarea nivelului li­teral, cultural şi moral, la educaţiunea politică a Românilor. Românii din ţerile coroanei ungare vor, aşa seim noi, să-­şi asigure aici, în împărăţia aceasta, posiţiunea ce li se cuvine, şi pentru­ ca să ’şi-o poată asi­gura, realitatea lor trebue să fie, precum şi este, mai presus de ori-şi-ce îndoeală. Tocmai de aceea adversarii o pun la îndoeală, care agenţii provocători ai ad­versarilor şi ce­i uniţi cu dînşii crează dovezile pentru susţinerea calomniei in­fame, că Românii din ţerile coroanei ungare sunt niste trădători faţă cu pa­tria şi Tronul, care merită să fie tractaţi precum sunt. „Fraţii“ de la „Unirea“ pot să fie convinşi, că mai curând ori mai tânjiu tot va eşi la iveală, dacă sunt numai niste naivi traşi pe sfoară ori fac în toată consciinţa tovărăşie cu agenţii adversarilor noştri. Căci mulţi erau odinioară oamenii, care nu înţe­legeau, de ce se accentuează în coloa­nele „Tribunei“ cu atâta hotărâre alipirea cătră dinastie, — mai puţini sânt astăz­i şi în curând vor înţelege toţi oamenii cu judecată, că acela, care slăbesce încrederea Românilor în „înalta Casă Habsburgică“ şi încrederea monarchiei Habsburgice în Români, anume în faţa actualei situaţiuni, ser­­vesce causa duşmanilor neamului româ­nesc. FOIŢA „TRIBUNEI“. Gramatica şi medicul. Odată îmi trimise un medic renumit Pe fiu-seu la şcoală pe două luni, cu dorul Se fac din el gramatic şi retor, căci feciorul Isteţ era la vorbă şi gând, un îndrăcit. Da-’n lună cu piciorul. în şcoală eu, firesce, voind să-’l introduc în taină de grămătici, încep cu poesia. Iau versul Iliadei: „ Se-mi cânţi, musă, mânia, Căci ea pe mulţi trimite la iad“, apoi apuc Să-m i spun ce-i prosodia. Deseară, când băiatul se duce la părinţi, El spune ce-i prin şcoală şi prinde se recite: „ Se-mi cânţi, musă, mânia, căci ea pe mulţi trimite La iad“; vestitul doctor a prins se cresce-’n dinţi Ca cei scoşi din sărite. Atâta ’i-a fost şcoala băiatului; de-atunci El n’a venit la mine, căci tată-seu pe semne Ţinea, c’aceste versuri sunt oare-cum nedemne De-un doctor; dar’ în fine dai versuri unor prunci Ca versul se-’i indemne. Trecură alde multe, şi-odată mă ’ntâlnesc Cu doctorul pe stradă, făţiş venind spre mine, El râde, mă salută, poftindu-’mi bani şi bine, Eu resalut, şi dânsul cu glasul prietinesc­­Mi-a­şi vis şoptind în fine: Cinci septemâni în balon. — Roman. — De Julea Verne. (Urmare.­) Capitlul II. Un articol în „Daily Telegraph“. — Resboiul revistelor scientifice. — Dl Petermann sprijinesce pe prietenul seu doctor Fergusson. — Răspunsul savantu­lui Koner. — Rămășaguri. — Doctorului ’i­ se fac dife­rite propuneri. Dimineaţa următoare „Daily Telegraph“ publică în noul seu din 15 ianuarie un articol de următorul cuprins: „In sfîrşit va trebui să-­şi desvălească şi Africa secretele interiorului seu solitar; un Edip modern are să ne deslege această enigmă, pe care savanţii celor 16 veacuri trecute nu o putură descifra. Odinioară se privea cău­tarea isvoarelor Nilului „fontes Nili quaerere“, ca o întreprindere nebunească, ca o utopie neexecutabilă. „ Doctorul Barth, care urmărise calea indicată de Denham şi Clapperton până în Sudan, — doctorul Livingstone, care îşi ex-pentru geografia generală“, indică cu succes posibilitatea călătoriei, şansele ei de reuşită, natura impedimentelor şi enormele avantaje ale înaintării aeriane; el excepţiona numai chiar locul de plecare, propunând punctul Masuah, un port mic al Abissiniei, de unde pornise James Bruce la anul 1768 spre a ex­plora isvoarele Nilului. De altfel dînsul admira fără nici o re­­servă spiritul energic al doctorului Fergusson și inima lui ferecată cu trei chiurașe, care a putut să plasmuească și să voească să încerce o astfel de călătorie. „Rewiew“-ul Americei-de-Nord privea cu oare­care năcaz cum se cumulează atâta mărire pe capul Angliei; îl luă deci pe doc­torul în rîs și-­i propuse să sboare direct în America, dacă a apucat odată pe așa cale bună. In sfîrșit, fără de a mai înșira Zorele din toată lumea; nu exista o revistă scienti­­fică începând de la „ Journal des Misions évan­­géliques“ pănă la „ Revue algérienne et colo­niale“, de la rinales de la propagation de la foi* până la „Church Missionary Intelligen­ces“, care să nu fi dat informațiuni asupra faptului din toate punctele de vedere. In Londra şi în Anglia oamenii făceau rămăşaguri enorme: 1) asupra existenţei reale ori numai ima­ginare a doctorului Fergusson. Rugăm totodată şi pe alţi oameni competenţi să se pronunţe în cestiunea aceasta, pentru­ ca cu toţii împreună sg luminăm pe proprietarii români şi să-’i ferim de nenorocirile, care ar puta să-’i ajungă, dacă n’ar fi din destul pregă­tiţi pentru încercările făcute spre a-’i desmoşteni. Nr. 10

Next