Tribuna, august 1888 (Anul 5, nr. 174-197)

1888-08-05 / nr. 177

Pag. 706 Putem dară privi cu consciinţa li­niştită asupra acestui aşezământ naţio­­nal-cultural, căci deşi nu putem nega, că mai întâiu în administraţiunea fon­dului, apoi în organisaţiunea interna­tului, ar mai fi multe de (f1e, totuşi armonia şi concordia dovedită cu ocasiunea adunării generale din acest an, ne servesc de ga­­ranţă pentru îndreptarea smin­­telor ce s’au putut comite în ambele direcţiuni. F. CORESPONDENŢA „ TRIBUNEI“. Borseul-de-jos, 11 August 1888. în filele trecute am avut norocirea, de a­­cerceta casa unui Român verde. Multe am ve­rut, multe am audit, care m’au încântat, așa încât nu pot să nu descriu ceva din acelea­și pentru marele public român. E drept, că puterile mele spirituale sunt cu mult mai de­bile, decât ca se pot satisface pe onoratul public și se corespund lucrurilor mărețe, pe care voesc a le onora, însă scopul e frumos, publi­cul e element — înainte dar’. Am fost în Seini. Cea mai principală datorinţă­­mi-a fost, de a cerceta pe protopo­pul Berinde. Altcum din capul locului ’mi-am propus de a-­l studia, căci multe bune şi mă­reţe am audit despre el. Apoi mie îmi cam place a fi „Toma“, căci am audit despre mulţi, că sânt bărbaţi aşa şi aşa de bravi, dar’ apoi am venit la trista convingere, că numai lumea ’i-a apucat în sus şi înălţat, dar’ nu sânt atari. Şi de ce am avut de a mă convinge? De aceea, că toate câte se vorbesc bune despre Berinde sânt numai umbra realităţii. Pentru aceea am apucat peana ca să descriu câteva din faptele acestui om, căci acele pot servi de model, de exemplu şi pentru alţii, care voesc a ţine cont de stima şi iubirea poporului român. Se încep de când a venit Berinde în Seini. Poporul seinean a fost decădut mate­rialmente şi moralmente, în lipsele sale n’a avut cătră cine să se adreseze, decât la Ji­dani, cărora, făcându-li-se milă de bietul popor, ’i-au împrumutat bani pe 200 percente. Anii au fost nefavoritori pentru economi, şi aşa a devenit bietul popor pe moşia, care a fost a lui, arondator. A fost decădut moralmente, spre a cărei demonstrare va fi destul dacă voiu descrie aceea, că lângă biserica cea veche era o cârcîmă. Poporul evlavios confunda cârcima cu bise­rica. Unii mergeau în biserică, alţii în cârcîmă, în decursul misei apoi se schimbau. Pănă şi cantorul încă cerceta cârcima în decursul mi­sei. Preotul predica, cantorul mergea la câte un ciocan de vinars. Şi apoi altele multe, pe care le trec cu vederea. Destul, că răul a fost atât de înrădăcinat, încât la aparenţă era impo­sibilă stirpirea lui. Dar’ Berinde ’şi-a propus a face popor de model. Scopul s’a ajuns,—glo­rie lui. Dar’ cum ? — A­sta e altă întrebare. Că cu câte greutăți s’a lupat, aceasta ’și-o poate în­chipui fiesce care luând în considerarea, că datina e a doua natură; că câtă paciență a trebuit să aibă, să va putea convinge fiesce­ care, dacă va sei aceea­ ce am audit însuşi dela Be­rinde. Un an de zile s’a silit pănă a putut desvăţa pe cantorul, ca să nu părăsească misa şi să nu se îmbete în toată diua­ Şi aşa a fost aceasta şi cu ceilalţi, până ’şi-a strîns prelângă sine o grupă frumoasă din poporeni, cu care apoi s’a apucat de lucru. Multe şi mari au fost lipsele poporului. Biserica şi şcoala au fost numai ruină. Bise­rica n’a avut bani, poporul a fost sărac­ă de mai rămas fidel, şi cu acest sigil voiu sigila legătura noastră. (El pune pistolul în pept.) unde şi cum să facă biserica şi şcoala ? Preo­tul a că trebue să fie, şi acuma sânt astfel, că n'au păreche în toată diecesa. Berinde, ca june a studiat cu predilecţie matematica şi geometria. Sciinţa câştigată din acestea a pus-o în praxă ca supra­veghetor la edificările episcopului Pavel din Slatina. Ar­chitect dară a fost. N’a trebuit să dee atâţia amar de bani pentru planuri şi nu sciu mai ce. Murarii ’şi­’i-a instruat el însuşi din popo­­renii sei. A îndemnat oraşe şi proprietari prin vorbă şi scrisoare să contribuească la edificarea bisericii şi şcoalei. Şi aşa cu multă silinţă, dar’ bani puţini, a făcut biserica, şcoala, casa parochială, în locul cel mai frumos al Seinilor. Altcum Berinde e architect în sensul strict al cuvântului. El a făcut planuri la mai multe biserici şi căsi pa­­rochiale, între altele şi la biserica cea renumită din Sisiesci, unde el conduce şi edificarea. E bine, acum a avut poporul unde să umble ca să se roage lui D-z­eu, a avut unde să-’şi trimită copiii ca să înveţe, dar’ ajutor în lipsele sale tot n’a avut, tot la Jidani a tre­buit să recurgă. Apoi Jidanul tot Jidan a ră­mas şi după­ ce a venit Berinde în Seini. Se cugetă Berinde cât se cugetă, şi a făcut o cassâ de păstrare pe acţii, întitulată „Perseiu“, îmi reserv pentru altădată descrierea băncii „Perseiu“ şi că cât de recomandabilă instituirea de atari bănci, acuma numai aceea voesc a o aminti, că funcţionarii toţi sânt din popor, pe care pe toţi Berinde­i i-a învăţat în afacerile băncii şi a ajuns la o perfecţiune, aşa încât te uimesci de isteţimea lor. Apoi a mers şi mai departe. Poporul n’a avut destul pământ, s’a sfătuit cu vre-o 50—60 de oameni şi a cumpărat prin licitaţie un pământ de vre-o 500 de jugăre. Banii ’i-a luat dela „Albina“ şi se amortisează antatim în 20 de ani. Şi ce să vec­i: O rată anuală nu e mai mult, decât cât ar fi orânda. Şi pământul acesta, care a fost al lui Antoniu Pop se numesce „Moşia românească“. Multe aş mai ave de a fis, dar, pentru astădată să fie destul. Din cele 4i se se poate convinge on­ public, că protopopul Berinde e Român verde şi preot de model, car’ poporenii sei mândria naţiei românesci. Şi nici că poate fi altcum, căci după­­fişa lui George Pop de Basescu: „Cum e popa, aşa e şi satul“. Putem fi pre­gătiţi, ca sĕ auijim multe bune şi măreţe despre Berinde şi Sem­enii lui. Nu pot dar’ mai convenient finn rândurile acestea, decât cu sincera dorinţă: „D-creu să-­l dâruească cu ani nestoriani, ca încă mulţi ani să poată fi spre gloria bisericii şi naţiunii şi spre bucuria familiei sale“. G. Scena XV. Rudolf. Zanaretto. Lorenzo. Bandiţi. Z a n a r e 11 o. (îi apucă braţul.) Eşti tu cu mintea la loc, Rudolfo? Rudolf. Zanaretto? Zanarett­o. Me mai cunosci? Rudolf. Ce vreți voi ? Zanaretto. Pe tine bandit! Rudolf. Pe mine me vreți? Cum? Zanaretto. Acuși vei sei totul. Dar’ ce te-a mușcat într’atâta, nebunule, să ridici mâna asupra ta ? Turbatule, tu ca bandit să ajungi pănă la îndoeala desperată ? Rudolf. Cum să vă narez aceasta! Voi nu o puteţi pricepe ! Nu! Nu! Voi nu cu­­noasceţi fericirea frenesiei, nu, voi nu o pu­teţi pricepe! Tăceţi dară! Lorenzo. Lasă trasele la o parte şi spune simplu! Zanaretto. Spune, ce te-a fost apucat? Rudolf. Voi sciţi cum mă aleşuiau, când am expedat senatorii în ceealaltă lume. Eu am fugit în aceşti munţi. Ruşinea nume­lui meu era necunoscută acestor colibi. Aici, unde nevinovăţia îşi are templul seu, aici în­tristarea e străină inimilor. Trăisem câteva săptămâni în acestea ţinuturi, atunci aflai o feţişoară, — nu rîdeţi bandiţilor! Voi mă cunoasceţi încă! — Ea era din Felseck. Ve­Cine nu scie, că fostele graniţe mi­litare române ocupă în istoria militară a mo­­narchiei noastre una din cele mai frumoase pagine? Cine nu scie, că adevărata noastră pleiadă de oficeri viteji o ocupă dintre Români cu deosebire cei născuţi în fostele graniţe militare? Timp de o sută de ani, cât au gustat graniţele militare, mângâierea şi bu­curia Românului era cariera militară. Sub arme era deosebita posibilitate, de a se pute distinge Românul şi cu deosebire Românul grăniţer. Grăniţerii români născuţi în sune­tul armelor, crescuţi sub spiritul militar, în­­tu­pat într’înşii sentimentul de alipire şi iu­bire cătră Tron şi patrie, atât gregarul, cât şi ofiţerul,­­şi-au ţinut de glorie a se lupta în toate timpurile şi în toate împregiurările de ei, aceasta redeşteptă în suflet simţirea no­bilă umană ce era înăduşită de veninul tim­pului, mă făcu să sper, că prin penitenţă şi reforma totală a vieţii o voiu pute dobândi şi viaţa îmi va suride în toată splendoarea fericirii! — Mă aplicai la contele ca forestier, adevărat sclav, şi toate acestea numai pentru ea, şi acum — Zanaretto. Acum? Rudolf. Lăsaţi-mă ca să refac aceasta. Nu stîrniţi aceasta grozavă amintire în su­fletul meu, voi bine sciţi pe ce cale m’ar pute duce iarăşi. Zanaretto. Eşti amăgit, aşa e? Rudolf. Pe toţi diavolii! Sânt amăgit! Eu mă credeam iubit cu căldură de o inimă aşa nobilă, eu credeam, că inima, pentru care am câştigat pulsul viciu al vieţii, îmi va fi deobligată cu recunoscinţa eternă, acum mă văd tradat şi de rîs şi aceasta tradare duplă îmi rumpe în două cea din urmă datorinţă a mea faţă de omenime. Zanaretto. Răsbună-te dar’! Tu ai pu­terea de lipsă spre aşa ceva. Rudolf. Oare bine te înţeleg ? Zanaretto. De­sigur! Pe noi ne atrase în aceasta vale vestea despre bogăţiile cele mari ale lui Felseck şi acum numai timp de amânat. Nouă ne stă în gând să dăm o năvală asupra castelului, tu ne vei conduce. A treia parte din câştig e a ta, daca ne vei preda pe Felseck fără luptă. (Va urma.) 1 Leon Domide, c. r. major în regimentul de infanterie Nr. 5, pentru decorul patriei şi pentru bunul renume al Românilor. Nu este aici locul ca să enumărăm fap­tele de glorii şi eroismul grăniţerilor români, nici ca să ne ocupăm cu bravura regimente­lor române în timpurile mai noue, căci seim cu toţii laudele la adresa regimentelor noastre, aduse de nenumărate­ ori prin atâtea şi atâtea ordine de ele care sânt pentru noi ca tot atâtea mărgăritare, care împodobesc fruntea ostaşilor români şi care asemenea unei aureole sfinte cuprinde corpul nostru naţional. Aducem la acest loc o scrie pe cât de tristă, pe atât de neaşteptată ! Unul dintre tinerii, dar o bravii oficeri români din armata c. r. nu mai este. Majo­rul c. r. Leon Domide, un adevărat oştean, dela care naţiunea română putea aştepta foarte multe faţă cu rangul şi tinereţa sa, în 13 iulie n. a. c. a trecut la cele vecinice. Leon Domide, — fiiul bătrânului căpi­tan emerit Pantelimon Domide, a acelui căpitan brav, care pe timpul revoluţiunii dela 1848 a condus prin pasul de la Rodna arma­tele rusesci, pentru de a suprima revoluţia şi astfel a uşura soartea fraţilor sei români — prin moartea sa a lăsat un gol simţit în şirul oficerilor români din armata austriacă. Pentru­ ca cetitorii noştri să nu cugete, că lăudăm fără cunoscinţe de cauză trecutul unui oficer, lăsăm ca să urmeze o mică schiţă biografică a acestui brav major, stimat de co­legii sei, iubit de superiorii sei şi neuitat din partea familiei şi a rudeniilor sale. Decedatul major Leon Domide s’a născut în fosta graniţă militară din al II. reg. românesc dela Năsăud, în comuna Rodna-ve­­chie, la 11 Martie 1839 din părinţii Pante­limon Domide, căpitan cesare reg­­emerit şi soţia Elisaveta, răposată la 13 Apri­lie a. c. La anul 1845, adecă în al şeptelea al etăţii sale, a început a cerceta şcoalele din graniţa militară: Feldru, Telciu şi Năsăud, apoi din Cluj, Turda, Murăş-Oşorheiu, Turda, Şimleu, şi în fine din Cluj. La anul 1853 (octomvrie) a fost primit în academia militară, unde s’a distins prin purtare şi studiu, ceea­ ce se vede de acolo, că la anul 1858 a avansat la rangul de sub­locotenent împărţit fiind la reg. de infanterie numărul 50, e­r, la anul 1859 ca ofițer tinăr a participat la răsboiul contra Italiei. La anul 1866 a avansat la rangul de locotenent, denumit fiind totodată și profesor la institutul de căderi din Heimburg. Aici a avut ocasiune tinerul profesor a se distinge între colegii sei cu mult mai înaintaţi în etate prin cunoscinţele sale militare-stra­­tegice. Drept aceea, la solicitarea din partea Maiestăţii Sale preabunului nostru Monarch, a fost dispus la corpul de mapare pentru păr­ţile Ungariei. Şi începând de la anul 1871 — 78 a ma­­pat părţile Ardealului şi toate punctele stra­tegice din Ungaria pănă la Capo d’Istria. încă în timpul mapării la anul 1874 (1 Maiu) a înaintat la rangul de căpitan, trans­ferat fiind după finirea mapării de la reg. de inf. Nr. 50 la reg. 51. La anul 1880 (1 Ian.) a fost trimis cu un batalion din reg. de inf. Nr. 51 în Bosnia, unde, nefiind pe deplin stabilită ordinea din causa deselor atacuri bosniece, a participat la mai multe atacuri, deosebindu-se preste tot lo­cul prin bravură şi abnegaţiune. Mulţi dintre cetitorii noştri îşi vor aduce aminte despre eroismul batalionului, din care făcea parte căpitanul Domide, când în iarna­ anului 1881—­ presa germană şi maghiară încărca de laude Rudolf. Ha! Drace! Bine cunosc sa­lutul tău, tu îmi depingi deja cu fantasii în­­veninătoare castelul în flăcări şi pe Hedviga svîrcolindu-se în braţele mele. Da! Ea trebue să fie a mea, aceasta am jurat-o ! Zanaretto. Şi un bandit îşi ţine cu­vântul. Rudolf. Dar îl ţine! (pausă) Lorenzo. Ce te socotesci ? Rudolf. Nimic, sânt decis! Voi tre­bue să mă răsbunaţi şi eu voesc să vă con­duc. La 9 oare să fiţi în castel! Vechiul semn cară întră în vigoare. Eu vă deschid poarta. Oamenii lui sânt la Werneck, mie îmi sânt concretute castelul cu toate încuietorile, totuşi să nu veniţi târziu, pentru­ că contele a pro­mis o grabnică reîntoarcere. Zanaretto. Pentru­ ce nu îndată! Rudolf. Când vor fi sunat clăcaşii clo­potul de seară, atunci e timpul potrivit. Lorenzo. Vom urma sfatul tău, Rudolf. Daţi-­mi parola voastră. Eu vă jur fidelitate de bandit. Iertarea îmi suridea, părtaşii, fraţii, mă­restatorii în viaţa curată, crima se face soaţa inocenţei, atunci se re­pede spre mine şerpele iadului. Cerul se perde, iadul mă apucă eară. Bine! Eu pot să fiu un diavol întreg! (toţi pleacă.) pe căp. Domide şi compania comandată de el. La K­r i­b­­­i­n­a în Bosnia s’a distins în un atac contra insurgenţilor, aşa încât chiar şi aceia, care poate invidiau eroismul căpita­nului, a fost siliţi a recunoasce meritele lui: „Hier zeichnete er sich in einem Treffen mit Insurgenten aus und erhielt dafür die Aller­höchste Anerkennung­­“ Fără de nici un comentări Unii seamănă, alţii seceră. Poate­ că cestiuni şi consideraţiuni naţio­nale, poate alte consideraţiuni, au împedecat pe cel pregătit în toată regula şi forma de la avansamentul de major, cu toate­ că după eroismul arătat aştepta, precum şi era îndrep­tăţit la aceasta. După şedere de doi ani şi jumătate în Bosnia, batalionul, din care făcea parte şi că­pitanul Domide, a fost transferat la Cluj, căci, aşa se vede, căpitanul avea acum o altă me­nire. Căci în Iulie 1883 a fost denumit în co­­misiunea de regulare a graniţei dintre Ro­mânia şi monarchia noastră. Nu ca pe un oficer fără cunoscinţe, nici ca pe un om netalentat, el­ a fost ales şi cu aceasta ocasiune, ci din contră, ca pe unul, de care erau siguri la locurile mai înalte des­pre capacitatea şi frumoasele sale talente mi­­litare-strategice. După finirea regularii graniţelor dintre România şi monarchia noastră în Octomvrie 1883, a fost din nou transpus la regimentul seu cu reşedinţa în Cluj. După toate acestea servicii ce a prestat patriei, la anul 1884 (1 Noemvrie) a avansat la rangul de major transferat fiind la regimentul de infanterie Nr. 5 in Miscolţ. Abia câteva luni a putut să guste puţină linişte şi recreaţie după atâtea strapaţii, şi din nou în Septem­vrie 1885 a fost trimis la Bosnia în garni­­soană, parte la Ulok-Obreja şi Nevesine, şi parte la Mostar. Doi ani de vde a petrecut din nou în Bosnia, când la anul 1887 (20 Octomvrie) a fost din nou transpus la regimentul seu în Mişcolţ. Cu rechemarea lui în Ungaria, s’a curmat însă şi terenul seu de activitate. Desele şi aproape necurmatele strapaţii — după­ cum ne-am putut convinge din cele pănă aci de­scrise — mi-au contras un morb greu de sto­mach (racul) şi prelângă toată cura luată parte în Viena, parte la Carlsbad şi la deo­sebite scalde, şi prelângă toate consultările deosebiţilor medici, morbul a luat din ce în ce dimensiuni mai mari, aşa încât singur s’a convins, că ajutorul omenesc nu-’i poate nimic folosi. Astfel greu morbos, pe la mijlocul lui Iunie a. c. s’a retras la casa părintească în Rodna-veche, pentru a vedea încă odată pe bă­trânul şi iubitul seu tată. A probat îndată după sosire cu farisarea prin apa dela St. George, însă fără folos. De aici s’a dus la Bistriţă pen­tru a mai consulta medicii de acolo — dar’ toate în zadar! în fine după grele suferinţe, în 13 Iulie st. n. a. c. ’şi-a dat blândul seu suflet în mâ­­nile Creatorului — făcându-l i-se din partea miliţiei onorurile militare. Fiindcă expresa lui dorinţă a fost ca să se transporteze trupul său la locul natal pentru a fi aşezat spre odihnă vecenică lângă adormita sa mamă, decedată la 13 Aprilie a. c., astfel în 14 Iulie a. c., după săvîrşirea serviciului funebral şi a onorurilor militare, a fost transportat dela Bistriţă la Rodna, veche. Astfel s’a finit o viaţă plină de activi­tate şi plină de iubire faţă cu neamul româ­nesc. Căci adese se exprima dînsul despre oştenii sei: „Trebue să-’i admiri! Facem stra­paţii câte două-trei­­jile, feciorii mei însă, nu să doarmă noaptea — ca alţii de alt neam — ei joacă şi cântă după fluerul unui prieten de al lor. Dacă le spui, că să se odihnească, că dimineaţa avem să plecăm, îţi răspund: Sântem gata de drum, încă pănă nu va veni porunca!“ Şi era şi iubit bravul major de ostaşii sei, căci era ostaş din tălpi pănă în crescet. Era ostaş după­ cum şi trebue să fie acela, care se dedică acestei cariere. Lăsăm acum să urmeze anunciul fune­bru, ca o tristă scrie ce o împărtăşim came­­raşilor şi cunoscuţilor decedatului major. Subscrişii cu inima mâhnită aducem la cunoscinţa tuturor amicilor şi cunoscuţilor moartea prea de timpurie a mult iubitului nostru fiiu, resp. frate, cumnat şi unchiu, Leon Domide, c­r. major în regimentul de infanterie Nr. 6, posesor al medaliei de resboiu şi a crucei de serviciu, carele Vineri, în 13 iulie st. n., în urma unui morb greu intern, în al 49-lea an al labori­oasei sale vieţi,­­şi-a dat nobilul suflet în mâ­­nile Creatorului. Osemintele pământesci se vor conduce Sâmbătă, în 14 iulie, la 5 oare p. m. din locul de jale, spitalul c. r. militar, pănă la biserica gr.-cat. din loc, de unde după cultul funebral se vor transporta spre îmormântare la locul natal Rodna-veche, Bistriţa, în 13 iulie 1888. Pie-’i ţerina uşoară!­­osif Mihailaş ca cumnat. Vilhelmina Domide, casăt. Michailaş, ca soră. Pantelimon Domide, c. r. căpitan în pensiune, ca tată. Drd. med. Victor Mihailaş, Constantin Mihailaş, stud. gini., şi Ioan Macaveiu, preot gr.-cat în Năsăud, ca nepoţi. Emilia Mihailaş şi Paulina Mi­hailaş, ca sat. Macaveiu, ca nepoate. Ear, cu acestea finind, nu putem decât să punem tipul decedatului înaintea fiecărui oş­tean român, ca pe un model de virtute mili­tară şi demn de imitat. I. M. Asociindu-ne şi noi durerii fa­miliei acestui soldat-model, trimi­tem pe această cale sincerile noa­stre condolenţe familiei lui şi în special veteranului tată, căpitan c­­r. emerit Pantelimon Domide, rugân­­du-­l, ca puţinele noastre cuvinte de mângâiere să-’i întărească pute­rile, păstrând­u- ’şi încă mulţi ani cu­­ragiul tinereţelor spre fala ţinutu­lui năsăudean şi a întregei româ­nimi. „Kolozsvár“ desminţit. După infor­­maţiunile ce am primit din mai multe părţi şi dela oameni demni de toată încrederea, ve­nim a-­i spune ziarului subvenţionat din Cluj, că gimnasiul din Năsăud se edifică singur şi numai din partea grăniţerilor, respective din partea fondurilor grăniţeresci, adunate cu multă sudoare. Guvernul unguresc nu a con­tribuit cu nici un crucer, căci nu este lipsă, şi afară de aceea ar primi el dela alţii, nu încă să dee , şi chiar spre scopuri româ­nesci? Ziarele române, care poate au fost in­duse în eroare prin invenţiunea ziarului „Ko­lozsvár“, trebue să grăbească a desminţi acea­sta scornitură, ca aşa să poată şi subvenţio­­natul a-­şi revoca aserţiunile sale. Aşa păţesc compatrioţii. * Circul Enders. Programul representa­­ţiunii de ieri s’a început cu saltomortale simple şi duple, executate de mai mulţi membri ai societăţii. Jokey-ul englez pe calul fără şea a fost executat de dl Alexin (Steiner) cu ade­­verată artă. Joungleur-ul F r a n c i n i, care pres­tează adevărate minuni, a fost de repeţite­ ori aplaudat şi chemat. „Grand Pass de Deux“ pe doi cai, cu posiţii romane, încă a succes foarte bine. Dl Alexin şi d-şoara Paulina Enders au primit aplause binemeritate. De asemenea bine s’a produs şi d-şoara Io­sefa. Clovn-ii au făcut mult haz cu măgarul dre­sat. Direcţiunea circului anunţă, că numai patru representaţiuni va mai da în Sibiiu, Deri, Sâmbătă şi Duminecă (două). De aici se duce circul la Braşov. * TRIBUNA CRONICA. Numire. Direcţiunea financiară din Se­­ghedin a numit pe oficiantul de clasa a Vl-a provisor de la perceptoratul din Panciova, Irimie Szabó, de oficiant de clasa a Vl-a de­finitiv la perceptoratul din Măcău. * Transferare. Direcțiunea financiară din Seghedin a transferat pe oficiantul de cl. V. din Beeicherecul-mare, Martin Nagy, în ace­eaşi calitate la perceptoratul din Panciova. * Camera advocaţială din Sibiiu aduce la cunostinţă, că advocatul din Hususeu, Dr. Ioan Rónai, s’a introdus în lista acelei camere. * Avis. La adunarea despărţământului al XII-lea al „Asociaţiunii transilvane pentru literatura şi cultura poporului român“, ce se va ţine în Ileanda-mare, în 26 August a. c. st. n., cu care ocasiune se va da şi bal, onoratul pu­blic e rugat a participa cu aceea notificare, că pentru încuartirarea oaspeţilor s’a făcut îngrijire, spre care scop au a se adresa cătră domnul Mihail Furcoviciu, notar cercual în Ileanda-mare. Ileanda-mare, 14/8 1888. Ioan Roman.* Nr. 177 Demonstrațiunea din Gratz. Coman­dantul brigadei de infanterie din Gratz, gene­ralul Schwitzer, este transferat în aceeași calitate la o brigadă din Bosnia. în cercu­rile militare se crede, că aceasta este un fel de disciplinare în urma demonstraţiunii pentru generalul Kuhn. # închisoarea de stat dela Vaţ, după­cum e informat­o­arul „Szegedi Napló"', se va strămuta la Seghedin. Ministrul nostru de justiţie nu a mai reînoit contractul cu proprie­tarul edificiilor din sat, unde se află închisoa­rea, pentru închinarea pe mai departe a lor, ci a cumpărat în Seghedin un pământ, pe care se va edifica închisoarea de stat. Planul edifi­ciului e deja gata și spesele lucrărilor edifi­cării se vor introduce în budgetul anului viitor. * Ministrul de honvezi bar. Fejér­­váry își sărbează la 23 n. ale curentei jubi­­leul de 40 ani de serviciu. în realitate sânt numai 37 ani, de când baronul Fejérváry a întrat în armată după absolvarea academiei militare din Wiener-Neus­ta­dt, dar’ fiind­că a luat parte la răsboaiele din 1859, 1864 și 1866, ei­ se numără şi aceşti trei ani de ser­viciu. Oficerii din toată armata­­de honve4i au pregătit ca suvenir pentru şeful lor un sicriu, în care se află o tablă de aramă, pe care sânt gravate numele tuturor oficerilor de honve4i şi gendarmerie. Sub aceasta tablă se află portretele tuturor ofițerilor, 1872 la număr. Archiducele Iosif, comandantul su­prem al armatei teritoriale, va conduce în per­soană deputațiunea, care va felicita pe minis­trul de iubileul său. *

Next