Tribuna, octombrie 1888 (Anul 5, nr. 222-247)

1888-10-26 / nr. 243

? O FOIŢA „TRIBUNEI". Fapta omenească. Scrisori adresate unui om tiner. I. Iubite Amice! Nu din nepăsare, nici din neglijenţă te-am lăsat să aştepţi, ci fiindcă ţineam să-’ţi dau un răspuns lămurit şi multe fapte petrecute, multe vederi emise de alţii, a trebuit să-mi reamintesc, multe seri a trebuit să petrec între patru păreți, aşa numai eu singur cu gândurile mele, pănă ce am ajuns să mă simt din destul dumerit. Stărui în convingerea, că nu puteam să fac altfel şi că nici tu, nici el, n’aţi fi oameni cuminte, dacă ați face contra convingerii voastre ceea ce vi se cere. E fără îndoieală mare durerea, pe care o produce în orşicare suflet curat gândul: „ai intrat în conflict cu familia ta şi cu binefăcătorii tăi“, înţeleg dar’, ca cineva, voind să scape de durerea aceasta, să facă şi ceea ce este contra convingerii lui. Asemenea fapte, cele mai număroase, se explică ele de ele , săvîrşite în virtutea unei presiuni morale, sunt niste acte de slăbiciune, care nu merită să fie discutate. Tu însă nu-mi pui cestiunea aşa, ci mă întrebi, dacă eşti ori nu dator să cedezi stăruinţelor puse de familia ta şi de binefăcătorii tăi, când tu însuţi ai convingerea, că mai bine ai face, dacă n’ai ceda. Dacă ar pute să-’l seie, oamenii nu s’ar plânge mereu, câ lumea e ingrată. Se plâng, fiindcă firea nu le-a dat putinţa măsurei drepte şi, in lipsa acestei măsuri, fiesce care crede, că el însuşi face mult bine, car’ alţii îl răsplătesc cu prea puţin. Gratitudinea, iubite amice, în lumea cea adevărată nu există: e un lucru, pe care toţi îl caută, dar’ nimenea nu-’l găsesce. Nu trece di dată de Dumnedeu, fără ca vre-un om, cel puţin unul, cel din noi înşine, se ni se plângă, că lumea e ingrată, că societatea, naţiunea, patria, nu răsplătesc după cuviinţă faptele bune, ca oamenii, pănă chiar şi cei mai de aproape ai tăi, foarte încurând uită binele ce li-l faci. Numai rar se găsesc părinţi, care nu se plâng mereu, şi un fel de minuni sunt părinţii, care nu se plâng niciodată, câ copiii nu răsplătesc după cuviinţă jertfele, pe care le-au adus pentru dînşii, ostenelile lor, iubirea lor. Chiar mai amarnice ca ale părinţilor sunt plângerile copiilor, care au ajuns, ceeace rar se întâmplă, să facă şi ei pentru părinţii lor ceva. Părintele e cel mai ingrat dintre toţi ocrotiţii. Vecinic nemulţumit, el nu poate să fie mulţumitor. Dacă îl iai în casa ta, vrea să se facă stăpân în ea şi tot se plânge, că-’l ţii ca pe o slugă; dacă îl pui via masa ta, vrea să-’i dai totdeauna cea mai bună bucată, dar’ dacă ’i-o dai, nu o primesce, pentru ca să se poată plânge, că lui îi rămân numai fărîmăturile. Anul V Sibiiul Mercuri 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1888 r. hi ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr., la an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai muţi. Pentru monarchie: şi lună'fl fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 1U an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. iernii ni. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. în parlamentele ambelor părţi ale monarchiei s’a pus în discuţie noua lege militară. Această lege este pănă acum numai proiect, aşa cum el a fost elaborat de ministerul comun de resboiu împreună cu ministeriile pentru apărarea ţerii. Pănă a fi aplicată, ea va mai suferi ici şi colo câte o schimbare, dară nici o îndoeală nu încape, că deja de pe acum, adecă din proiectul presentat de guverne, putem se ne facem idee cât de lămurită despre natura şi scopurile nonei legi. Ear’ aici putem spune, fără frică de a greşi, că tendenţa generală a reformelor ce voesce noua lege să introducă în sistemul de apărare al monarchiei, este de natură, de a îngreuna în mod simţitor jertfele de bani şi de sânge ale cetăţenilor. Obligamentul militar al tinerilor se va începe pe viitor în anul al 21-lea al vieţii, aşadar, cu un an mai târziu ca pănă acum, dar’ de altă parte măsura minimală a trupului s’a redus la 155 centimetri, ear’ contingentul anual de recruţi, care în trecut era de 95.474 ficiori, noua lege voesce să’l aducă la 103.100 feciori. Este evident, că prin aceste măsuri obligamentul militar va fi cu mult mai simţitor atât pentru contribuabili, cât şi pentru tinerii supuşi la asentare. Mai îngreunător încă este modul cum se vor face recrutările. Comisiunile de asentare vor merge în decursul lunei lui Martie a fiecărui an prin toate cercurile de asentare şi vor asenta pe toţi tinerii apţi de serviciu, fără considerare, dacă contingentul anual va fi acoperit sau nu. Asemenea vor fi conscrişi şi asentaţi şi aceia mai puţin apţi. După terminarea asentărilor se vor distribui după trebuinţă dintre cei asentaţi 103,100 feciori la armata comună, 12.500 din Ungaria la armata teritorială, care restul celor apţi, precum şi cei mai puţin apţi, vor fi înşiraţi la reserva de întregire. Tot la reserva de întregire vor fi împărţiţi şi candidaţii de preoţi şi învăţători, apoi proprietarii moşiilor moştenite, din al căror venit se pot hrăni cel puţin 5 persoane, precum şi tinerii susţinători de familii, care toţi au avut şi după legea veche unele favoruri în privinţa serviciului militar. Serviciul activ va fi pentru armata de linie de 3 ani, pentru convechime de 2 ani, care pentru reservele de întregire de 8 săptămâni. Aceia, care ’l-au avut pănă acum, vor avă şi pe viitor favorul de a servi ca voluntari numai un an. Nu se va mai permite însă ca aceştia în anul de voluntariat să-’şi continue şi studiile civile, ci vor fi ţinuţi a-’şi face numai instrucţiunea militară. După terminarea anului de voluntariat vor avă să depună examenul de oficeri în reserva, ear’ dacă nu-’l vor pută depune, vor fi datori a servi încă un an, după terminarea căruia vor avă dreptul să se supună a doua oarâ examenului de oficeri. Studenţii în medicină vor servi o jumătate de an la infanterie, car’ a doua jumătate vor servi-o ca medici graduaţi într’un spital militar. Prelungă acestea se vor mai îngreuna în mod esenţial condiţiunile, sub care voluntarii pe un an vor fi admişi a presta serviciul activ pe spesele statului. Vom publica la timpul seu întreagă noua lege militară, de astădată ne-am mărginit a aminti pe scurt numai reformele principale ce voesce se introducă. Repetăm, că toate aceste reforme sunt de natură, de a mări jertfele de băni şi de sânge ale locuitorilor monarchiei. Vom fi ajunşi acuşi la extremul încordării puterilor, pe care o reclamă siguranţa şi autoritatea monarchiei noastre în concertul celoralalte puteri. Cetăţenii Austro-Ungariei, între care şi poporul românesc, se vor supune şi de astădată fără şovăire forţei împregiurărilor şi vor da toate jertfele, care se vor cere de la patriotismul lor, pentru susţinerea vajei iubitei lor patrii. Dar’ cu cât mai multe se fac greutăţile, care se pretind dela dînşii, cu atât mai legitime devin şi pretensiunile lor, de a se aduce în curând şi legi ,^de acelea, care să mulţumească pe aceia. Răspunsul meu a fost, că da, eşti dator şi tu, întocmai precum dator eram şi eu, dar’ că eu nu am cedat şi nici nu cred, că voiu ceda vreodată în asemenea caşuri, fiindcă după convingerea mea aceasta e una dintre datoriile, pe care nu le împlinim decât cu toată mulţumirea. Bine !—îmi acum cu mirare, ba chiar cu un fel de indignaţiune, — dar’ cu gratitudinea cum rămâne ! ? îţi mulţumesc pentru indignaţiunea aceasta, căci ea m’a făcut se petrec multe dile şi mai ales multe seri plăcute. Aşa e! — ’mi amzis şi eu, — cum rămâne cu gratitudinea! ? Ce este „gratitudinea“ aceasta? E răsplata unei fapte bune. Părintele meu, unul dintre fraţii mei, una dintre rudeniile mele, un prieten ori,—ceea ce este mai mult,—vre-un om străin pentru mine mă ajută la timp de nevoe, îmi face vre-un bine, ostenesce întru folosul meu, jertfesce din al meu, ca să nu fiu eu lipsit, sufere ca să mă scutească pe mine de suferinţe ori îşi expune chiar viaţa, ca să mă scape din vre-o primejdie. Am să-’i fiu recunoscător; n’am să uit niciodată binele, pe care ’mi-’l-a făcut; am să-’l iubesc; am să răsplătesc binele tot cu bine: aceasta e gratitudinea. ’Mi-a fost totdeauna greu să mă împac cu gândul, că gratitudinea astfel înţeleasă este o „datorie morală“. Căci dacă aş admite, că sânt dator a răsplăti binele cu bine, ar trebui să admit şi care cu drept cuvânt sânt nemulţumiţi. Vom face tot posibilul, pentru ca monarchia austro-ungară, ca mare putere europeană, să-’şi vadă asigurate toate condiţiunile de desvoltare şi siguranţă înlăuntru şi înafară, cerem însă să se facă şi ceea ce este indispensabil, ca popoarele, care alcătuesc monarchia, să-’şi vadă garantate şi condiţiunile lor de viaţă şi de desvoltare naţională. Căci la urma urmelor siguranţa publică a monarchiei înlăuntru şi înafară nu depinde numai dela numărul ostaşilor, de care dispune, ci mai ales şi în prima linie dela mulţumirea şi buna înţelegere a popoarelor ele între ele. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. pilele din urmă grvele din România aduseseră diferite serii, privitoare la o remaniere ministerială. „România Liberă“, organul actualului guvern, publică în numărul seu de la 1 Noemvrie n, cu litere mari următoarea declaraţiune: „O modificare a cabinetului în sens politic este exclusă prin resurt atul alegerilor, căci orice ar pută scrie unii din confraţii noştri, care clasifică pe deputaţi, imensa majoritate a camerei s’a ales pe basa programului guvernului şi sântem convinşi, că cu dînsul a vor sta sau vor cade“. Prin aceasta organul din cestiune aduce la cunoscinţa alegătorilor şi a celor aleşi, că guvernul, conform scopului seu hotărît, rămâne credincios programului seu, va realiza toate reformele ce le-a promis şi nu va face compromisuri cu nici unul dintre partidurile din ţară. Se spune, că numai ministrul de resboiu Barozzi va eşi din cabinet şi în locul lui va veni probabil generalul Manu. Din Bucuresci se scrie, că guvernul sperează să câştige majoritate în parlament, având să ţină cont numai de vreo câţiva oposiţionali, de liberali, de socialişti, radicali şi conservatorii, care aparţin vechului partid rusofil şi care de-abia sânt representaţi prin vreo 30 de deputaţi. Se vede, că astăzi numai partidul junimist, care pănă acum nu a prea luat parte la activitatea politică şi care prin urmare a stat deasupra partidurilor, este chemat a conduce destinele că am datoria, de a răsplăti răul cu rău, ceea ce nu vreau să admit. Dar’ vei dice poate, că sânt dator numai să nu-’i fac rău celui-ce ’mi-a făcut bine. Chiar nici aceasta n’aş pute să o admit, căci dacă o admit, trebue să admit şi că n’am dreptul de a-’i face bine celui-ce ’mi-a făcut rău, şi aceasta de asemenea nu vreau să o admit. Ceea ce totdeauna m’a supărat, este gândul comun, că o faptă are să fie răsplătită prin altă faptă, că un om, prin ceea ce-mi face astăzi, poate să mă oblige a face ori a nu face ceva în viitor, că eu nu sunt totdeauna și în toate împregiurările numai eu însumi ceea ce hotăresc faptele mele, că cineva poate să-şi câştige dreptul, de a mă lipsi de independenţa mea firească. Nicăiri în toată natura nu se poate întâmpla, ca compensaţiunea să nu fie deplină şi dreaptă ; pretutindenea ceea ce se scade de aici se adaugă colo, tocmai pe tocmai, fără ea să resulte cea mai mică diferenţă. Dacă ar fi deci adevărat, că o faptă are să compenseze pe ceealaltă, ar trebui să seim noi oamenii cum avem să facem compensaţiunea aceasta, pentru ca ea să fie dreaptă, tocmai pe tocmai. Ear’ noi nu o seim aceasta, simtem dar’ totdeauna expuşi, de a face prea mult ori prea puţin, nu putem să aflăm măsura dreaptă. Atunci dar’, când îmi vorbesci de gratitudine, ar trebui să-’mi spui şi unde începe şi unde se sfîrşesce datoria aceasta, — un lucru, pe care nu vei pute nici odată să ’mi’l spui, fiindcă nici un om nu-l seie. României. Programul acestui partid este o progresare continuă pe terenul afacerilor interne, menţinerea păcii faţă cu străinătatea şi prin urmare alipirea de puterile ligei de pace din Europa centrală. Răspunsul Sobraniei bulgare la mesagiul de tron este următorul: Representanţii poporului bulgar, convocaţi la a doua sesiune ordinară, se simt fericiţi a pută exprima Alteţei Voastre regale sentimentele de omagiu şi de iubire, de care poporul este pătruns faţă cu suveranul. Representanţa naţională a întimpinat cu bucurie cuvintele Alteţei Voastre, că, mulţumită păcii generale, precum şi mulţumirii liniştei şi ordinei ce domnesce în ţeară, causa dreaptă a Bulgarilor se întăresce pe cel ce merge, şi sperează, că, sub conducerea înţeleaptă a Alteţei Voastre guvernul va face toate, spre a asigura Bulgariei un viitor strălucit. Norocoasa deschidere a liniei ferate Taribrod- Va cărei umple cu adevărată fală inimile poporului bulgar, ea a arătat, că el îşi soe scuti drepturile şi îşi respectează îndatoririle, posede darurile şi calităţile recerute, de a se îngriji însuşi de afacerile sale. Călătoria ce Alteţa Voastră aţi intreprins-o prin ţeară a oferit poporului posibilitatea, de a da expresiune sentimentelor sale de iubire şi de omagiu pentru persoana aceluia, careşi-a consacrat viaţa în serviciul patriei şi care ţine sus steagul libertăţii şi independenţei Bulgariei. Poporul îşi va aduce aminte de jertfele mari, pe care le aduceţi pentru scutirea libertăţii şi drepturilor sale, şi va fi gata să păşească şi să apere pe suveranul şi conducătorul său. Cuvintele Alteţei Voastre regale cu privire la instruirea şi desvoltarea puterii armate bulgare ne-a umplut de satisfacţie. Jertfele, pe care poporul le aduce şi le va mai aduce pentru susţinerea armatei, sânt dovezi învederate ale încrederii şi speranţei. Representanţa naţională este convinsă, că, sub înalta conducere a Alteţei Voastre regale, Bulgaria va ave totdeauna o armată bine instruită şi disciplinată, vrednică şi gata totdeauna de a corespunde misiunii sale. Representanţa naţională, recunoscând necesitatea iromisă şi importanţa bunei organizări interne a statului, va studia cu o îngrijire şi atenţiune specială toate proiectele de legi, pe care guvernul le va presenta Sobraniei, şi ea va face tot ceea ce-i prescriu datorinţele sale şi interesele patriei ! Trăească Alteţa Sa regală principele Bulgariei Ferdinand I. Dr. Rieger despre dualism. Foaia politică „Schwarzgelb“, al cărei prim număr ’l-am primit în zilele acestea, publică o prea interesantă scrisoare a conducătorului vechilor bătrâni Dr. Rieger, de pe timpul, când ministerul austriac Auersperg avea să se retragă, făcând loc contelui Taaffe, cu programul său de a împăca naţionalităţile Cislaitaniei. Solut este, că pănă la venirea contelui Taaffe, vechii au urmat o politică de pasivitate, şi nie** mai şeful actualului cabinet austriac ’i-a putut îndupleca să între în viaţa parlamentară. Este de mare interes, pentru apreciarea stărilor de lucruri ale monarchie!, a vede sub ce condiţiuni şi cu care aspiraţii mi s’au resolvat vechii bătrâni a sprijini guvernul contelui Taaffe. Spre acest sfîrşit reproducem întreagă scrisoarea menţionată a Drului Rieger: Stimabile domnule! Resonamentul d-tale asupra actualei stări de lucruri, în cele esenţiale se unesce pe deplin cu propriile mele vederi. Că dualismul paralisează monarchia politicesce, că o face incapabilă de orice fel de acţiune înafară, o ruinează în cele financiare şi că înstrăinează succesive în mod îngrijitor majoritatea slavă a poporaţiunii de cătră monarchie şi dinastie, va înţelege oricine, dacă, considerând experienţele trecutului imediat va judeca lucrurile numai pe jumătate obiectiv. De aceea nici nu înţeleg, de ce graba cea mare de a asigura cât se poate de iute pe alţi 10 ani această instituţiune pernicioasă. Dacă s’ar amâna pe oare-care timp această afacere, care se numesce înoirea transacţiunii, în realitate însă ar trebui să se numească prolongarea discordiei, şi dacă arangeamentul definitiv al raporturilor noastre constituţionale s’ar lăsa până la toamnă, aceasta în adevăr n’ar fi nici o nenorocire. Pănă atunci, poate prin arangearea cestiunii orientale şi a miseriei financiare potenţate, va deveni mai modest în pretensiunile sale şi maghiarismul răsfăţat şi se va pute aplica cuvântul bibliei: „Daţi împăratului ce este a împăratului“,sau mai precis: „Daţi monarchiei ce este a monarchiei“. Sigur ar fi eroare a crede, că în viaţa constituţională nu compete Monarchului nici o ingerenţă personală; atunci teoria despre cele trei puteri n’ar ave nici un înţeles, în Austria chiar nicidecum. Aici, la desele conflicte între naţiuni şi ţeri, misiunea Coroanei este mai importantă ca oriunde şi ingerenţă personală a Monarchului este nu numai îndreptăţită, ci chiar indispensabilă. Ea trebue să umple şi să cureagă lacunele instituţiunilor. în ea trebue să-şi găsească razimul măsura de centralisare indis-Şi dacă ingraţi sânt copiii şi părinţii, n’ai să te aştepţi, ca fraţii şi surorile ori rudeniile tale să ţie minte binele, pe care li-’l faci, şi să ’ţi’l răsplătească cel puţin prin o sinceră recunoascere a bunătăţii tale. Nu! Ori şi ce ai face pentru dînşii, tu îţi împlinesci numai o mică parte din datoriile tale. Eşind apoi din cercul restrîns al legăturilor de sânge, dăm chiar în propria noastră casă de slugile noastre. Sluga e „boţ plătit“. O adăpostesci în casa ta, o hrănesci, o iai sub scutul tău, ori şicât de binevoitor ai fi însă faţă cu dînsa, ea te minte, te înşeală, te defaimă, te fură şi în cele din urmă se mai şi plânge, că eşti un ingrat, care n’ai răsplătit ostenelile ei, şi un tiran, care voiai să-’i storci şi măduva din oase. Ajunşi în sfîrşit în lumea cea mare, ne aflăm înainte de toate în faţa prietenilor noştri, care ne preţuesc după foloasele ce pot să le tragă din prietenia noastră. Unul ţine la tine fiindcă eşti om vesel, deştept, de bunăcuviinţă ori om de felul lui şi poate să-şi petreacă bine timpul cu tine. Altul te iubesc, fiindcă eşti om cu stare, om cu trecere ori om cu pricepere şi poţi să-’l ajuţi a-’şi asigura bunul traiu. Ear’ altul îţi este prieten fiindcă îi eşti tovarăş bun în vre-o întreprindere, din care aşteaptă şi el vre-un folos — cel puţin moral, dacă nu chiar material. Aşa numai din senin nu-’ţi este nimenea prieten şi prietenia încetează, când nu mai poate resulta nici o mulțumire din ea.