Tribuna, noiembrie 1888 (Anul 5, nr. 248-272)

1888-11-27 / nr. 270

Pag. 1078 In articolul seu din Nr. 283, „Ko­lozsvár“ citează în traducere după altă traducere a lui „Hermannstädter Zgt.“ un pasagiu din adresa părintelui Miron, prin care scoate la iveală, că adresa vorbesce de un „imperiu“ și de „resta­bilirea metropoliei gr.-or. a Ro­m­ â n i l o r din Ungaria şi Transilvania. Spune apoi, că adresa dă expresiune credinţei neclintite a Românilor, care credinţă se manifestează şi în fapte. Amintirea imperiului şi a Transil­vaniei separat de Ungaria, în care „Ko­lozsvár“ vede un fapt contrar consti­tuţiei, în considerarea patriotismului re­cunoscut al Inaltpreasfinţiei Sale, ofi­ciosul le atribue numai unei greşeli de formă şi nu impută metropolitului alt­ceva, decât că n’a luat la reviste mai severă conceptul secretarului sau al per­soanei, care a redigeat adresa. Cât despre credinţa Românilor, „care se manifestează şi în fapte“, oficio­sul spune între altele următoarele: „ . . . Românii — ca şi alte naţionali­tăţi — se agaţă de ori­ce ocasiune, pentru a accentua în mod demonstrativ loialitatea lor faţă cu dinastia. Nu tragem la îndoeală sin­ceritatea sentimentelor. Dar’­ade se bate la ochi, că ei sciu să facă deosebire între cre­dinţa ce datoresc Domnitorului şi credinţa ce datoresc statului. Această loialitate este uni­laterală. Prin fapte ea s’ar manifesta numai aşa, dacă nici-când şi în nimica n’ar separa persoana Regelui de regat. Prin fapte Româ­nii gr.-or. ’şi-ar pute documenta credinţa nu­mai aşa, dacă ar respecta legile (?) sancţionate de Maiestatea Sa şi obligătoare şi pentru Re­gele şi ar asculta de ele nu numai de silă, ci în deplină sinceritate. Aceasta însă nu este aşa, între „cel mai mult ca un milion şi jumătate“ de Ro­mâni gr.­or. sunt foarte mulţi, ale căror fapte nu consună cu expresiunea loialităţii din a­­dresa trimisă în numele lor. Regele şi statul sunt una şi nedespărţită. Cine este credincios Regelui, trebue să fie credincios şi statului, constituţiei şi tuturor legilor lui. Cine însă neagă organizarea în vigoare a statului, acela judecă fără respect asupra guvernării Regelui. Singur Maiestatea Sa a spus foarte hotărît în mai multe rânduri, că nu cunoasce şi nu su­fere două feluri de credinţă, două feluri de loialitate. Că în asigurările cuprinse în a­­dresa Românilor gr.-or. nu se află acea uni­lateralitate, despre aceasta vorbească fap­tele, pe care le vedem în toată sfiua în cre­­dinţa fraţilor noştri Români“. Ea se a jică, car’ insinuarea de atâ­­tea­ ori repeţită şi nici­odată dovedită, că Românii sunt duşmani ai statului, ai constituţiei şi ai legilor. Trecem mai departe, în numărul 284 al lui „Kolozsvár“ se debitează următoarele probe de cu­­noscinţe şi adevăr: . . . Această adresă nu arată nici un progres de la visitele Regelui la Seghedin şi Cluj încoace. Cuvintele aurite aici au sunat de­geaba. Sinodul (?) gr.-or. încă tot nu re­­cunoasce uniunea, încă tot vorbesce de Ardeal, Ungaria şi Bănat, şi lui ca corporaţiune bise­ricească îi place să nu iee în considerare no­ţiunea unităţii statului ungar basată pe lege. omul crescut în iubire, m’a făcut să alerg ră­tăcind ani îndelungaţi, să scrutez, să răsfoesc cărţile învăţaţilor, să mă frământ în mine şi să mă opresc în cele din urmă, noaptea şi eu singur, în pragul bisericei şi căit şi mângâiat să­­fie: Tu, Doamne, teii, card eu cred şi, iubind, îi plâng amar pe cei­ ce nu mai pot se creadă ! Eu am căutat cu multă însetare mân­gâierea sciinţei, dar’ n’am găsit nici în cărţile învăţaţilor, nici în capul meu, decât mulţu­mirea de a-’mi fi împăcat gândurile: mângâ­ierea sufletească, pe care ’mi-o dăduse iubirea învăţată dela mama mea, pacea dintre mintea mea şi inima mea n’am găsit-o decât în arta inspirată în musica lui Beethoven, în marmura cioplită de măiestri mari, în pânzele lui Rafa­­ele, în operele scrise de oameni, care au vor­bit sub stăpânirea iubirii covîrşitoare, numai atunci am găsit-o, când am ajuns să înţeleg, că iubirea m’a făcut ceea­ ce sânt şi că numai prin iubire mă pot ferici. Singur Dumnezeu însă le iubesce toate deopotrivă şi singură iubirea lui este fără de margini: eu omul am să mă mărginesc şi în iubire potrivit cu sla­bele mele putinţe. Lumina mângâierii nu ’mi­ s’a ivit dar’ decât atunci, când m’am întrebat: Omule! Ce ai tu se iubesci mai pre­sus de toate şi pâna unde are să meargă iubirea ta, pentru­ ca mereu vesel, mereu avân­tat, mereu mulţumit să treci prin viaţă ! ? întrebarea aceasta e punctul de plecare al întregei înţelepciuni omenesci, al filosofiei practice, al moralei fie religioase, fie politice, fie sociale, al esteticei şi mai presus de toate al pedagogiei, pentru mine cea mai înaltă şi mai de căpetenie dintre toate ftiinţele. Ca­ şi­ când ar trăi tot sub absolutism, aşadară ca corporaţiune bisericească face politică. „Aceasta tot aşa a fost în biserica gr.-or.“ Spune apoi, că dela unire încoace Românii gr.-or. totdeauna s’au răzimat pe bisericile gr.-or. din Serbia, Bosnia şi mai ales din principatele române. „De secoli durează acest contact. Neu­niţii totdeauna au considerat România de pa­tria lor. Un Sinkai, un Petru Kacov (Maior?) n’au emigrat, pentru­ că au fost catolici. Băr­baţii distinşi ai greco-catolicilor ’şi-au valorat aici în ţeară influenţa şi talentele. Un Mure­­şianu, un Cipariu, un Bariţiu au servit aici literatura română şi au ostenit pentru înain­tarea culture! românesci în Ungaria. „Dar’ nu aceasta o experiăm la ceealaltă parte. îndată­ ce un bărbat scie mai mult decât a, ceti şi scrie, îşi adună boscârţele şi se duce. Şi dacă odată ’şi-a scos piciorul de aici, scie foarte bine ce interese servesce. Şi pentru aceste interese face propagandă stabilă. Ear’ legătura cu aceşti bărbaţi nu încetează. „România încă se silesc s a întreţină le­găturile acestea, într’o vreme a subvenţionat biserici gr.-or., ca pe cea din Braşov, şi prin aceasta a ţinut comunităţi bisericesci din Tran­silvania în dependenţă. Dacă dintre greco­­orientali s’a ales câte un talent, acela a lucrat pentru România, şi al greco-catolicilor este me­ritul, că aici între hotarele patriei­­şi-au va­lorat influenţa şi talentele. „Că pe noi ne urăsc în România, aceasta este succesul Ziariştilor gr.-or. din Sibiiu, care în toată­­ziua inundează presa din România cu calomnii neruşinate contra noastră. „Slavici bine s'a, exprimat şi a exprimat cu o cale şi vederea cercului aceluia, că, pen­tru ei soarele răsare în Bucuresci! „Sub asemenea împregiurări cum să se poată întări în biserica gr.­or. spiritul consti­tuţional? Sinodul trimite deputaţiuni la Re­gele, dar­ la Viena, pentru­ ca Maghiarii să nu fie împregiurul Lui. Sunt obicinuiţi cu tradi­ţiile lui Şaguna, care conducea la Olmütz şi Viena distinsele deputaţiuni, care pretindeau pe teritorul statului „teritor separat ro­mânesc“. Spiritul lui Şaguna mai ispitesce încă. „Şi Miron Roman? „Cinste şi respect lui Miron Roman, dar’ el n’are destulă putere să înfrâne aceste ele­mente în biserica sa. Căci cu asemenea oca­­siuni ar trebui să-’şi arete sentimentul seu con­stituţional“, în partea din urmă a acestui ar­ticol „Kolozsvár“ combate amintirea „restaurării“ metropoliei gr. or., cricénd, că metropolia cea veche de Alba-Iulia după unire s’a prefăcut în metropolie greco-catolică, car’ actuala metropolie gr. or. este nouă, este opera lui Șaguna, întemeiată fiind din episcopia gr. or., care s’a început numai la 1783 cu epis­copul slav Ghedeon Nechitici. După toate acestea ori­cine vede ce scop are oficiosul maghiar în vedere, când face astfel de comparaţiuni între greco-orientali şi greco-catolici. Din articolul al treilea publicat în Nr. 285 vedem, că s’a convins „Ko­lozsvár“, că în adresa metropolitului Miron Roman n’a fost vorbă de ne­constituţionalul „imperiu“ şi că cu atât oameni înţelepţi şi oameni inspiraţi au răspuns potrivit cu îndoelile şi cu împregiu­­rările timpului lor la întrebarea aceasta. Dacă vre­odată în viaţa mea mă voiu bu­cura în condiţiuni mai potrivite de tigna, de liniştea şi de libertatea sufletească, pe care le am acum, voiu căuta să-­mi fac mulţumirea de a formula şi eu răspunsurile potrivit cu îm­­pregiurările, cu îndoelile şi cu înţelegerea a­­celora, la care mă adresez eu. De astă-dată mă mărginesc a-’ţi arăta, cum am ajuns şi eu să-’mi pun întrebarea a­­ceasta, cum întrebarea ’i­ se pune ea de ea ori şi­ cărui om, care a simţit odată în viaţa lui toată dulceaţa iubirii, şi cum aceia, care nu ’şi-au pus întrebarea aceasta, ori­ şi­ cât de mare ar fi fost mintea lor, au trecut prin lu­mea aceasta luminând, dar’ răd­ şi fără de a încălzi pe alţii, ca luna plină prin meciul de noapte. Căci viaţă adevărată numai în inimă este şi lumina caldă şi încălifitoare numai din inimă răsare. Eu, iubite amice, ’ţi-am spus tot ceea­ ce puteam să-’ţi spun, când ’ţi-am­­­is să faci nu­mai ceea­ ce-­ţi este dat a face cu toată mul­ţumirea şi să iubesci, dacă ţii ca multe să poţi face cu mulţumire. Ioan Slavici, mai mult îl supără numirea oficială „Un­garia şi Transilvania“. Iată cum se exprimă guverna­mentalul. „Expresiunile din „Ungaria şi Tran­silvania“ în adevăr sunt cuprinse în textul original. Dar d­in această privinţă am primit desluşirea de tot surprinzătoare, că însuşi ministrul de culte întrebuinţează în mod constant acest atribut. „Avem înaintea noastră mai multe cu­­verte, pe care ministrul cultelor şi al instruc­ţiunii publice astfel titulează pe archiepisco­­pul-metropolit: „Excelenţiei Sale domnului Dr. Miron Roman, archiepiscopul şi metropolitul tuturor Românilor gr. or. din Ungaria şi Tran­silvania“. „Aceasta Zeu este mare greşeală şi arată o confusie neexplicabilă, care dojanesce în bi­rourile ministerului de culte relativ la for­mele legale. Firesce, greco-orientalilor pentru aceea tot nu le-ar fi permis să întrebuinţeze expresiu­nea din gestiune. Redactorii adresei, ar fi tre­buit să stie, că ea este necorectă şi vătămă­toare. Dar, de altă parte este adevărat, că archiepiscopul nu este dator se fie mai maghiar şi mai legal (sunt ca să­­să identice aceste calităţi! Red. „Trib.“) ca ministerul maghiar al instrucţiunii publice. „Cu toată onoarea atragem atenţiunea d-lui conte Albin Csáky asupra acestei gre­şeli ce taie în constituţie, care în ministerul său se comite, precum se vede, în mod conse­­cvent. Nu încape îndoeală, că oare­care func­ţionar subaltern causează acest lucru neplăcut, care neîntrerupt compromite ministerul instruc­ţiunii publice şi care nu se poate suferi . . . . „Suntem convinşi, că ministrul conte Albin Csáky va dispune cât mai curând şter­gerea acestei titulaturi contrare legii. Şi pentru­ ca acestui abus să se pună capăt odată pentru totdeauna, sigur va dispune nu numai funcţionarilor ministeriali, ci prin ordi­­naţiune circulară tuturor autorităţilor intere­sate, capilor bisericesci etc., ca în hârtiile lor oficiale totdeauna să folosească titluri şi expresiuni corecte şi consumătoare cu legile fundamentale ale ţerii“ . . . Greşeală de formă la redactarea adresei, greşeală în minister, titulatură ilegală, abus! — De ce nu şi revoluţie, tradare etc., dacă odată zeloasa repti­­lie a uitat, că greşeala, ilegalitatea şi abusul sunt basate pe lege sancţionată şi înarticulată! Vom reveni în Noul viitor. Fericire casnică. — Novelă. — Da contele Leo Tolstoy. Traducere de Gil. (Urmare.) Dar’ asta a fost o singură dată, că a vorbit cu mine aşa; de altfel ,mi­ se părea ca­Drept completare la cele din Nr. 266 al „Tribunei“ cu privire la dece­datul Paul Dunca de Satu, ne-a succes a ajunge în posiţie, de a pută publica şi discursul funebral al părintelui asesor consistorial gr. or. din Sibiiu Zachara Boiu, rostit la mormânt în Ziua de 21 Noemvrie a. c. (3 Decemvrie) în nu­mele comitetului „Asociaţi­unii transilvane pentru literatura şi cultura poporului român“. Iată discursul: Deschide, o pământ sacrat, deschide bra­ţele tale şi cuprinde la sinul tău încă un că­lător ostenit, ajuns la capătul peregrinagiului şi­ când s’ar simţi în traiul nostru tot atât de bine ca şi mine, car’ eu mă simţiam atât de fericită şi fără de griji! Când îi era lui urît câte odată, mă mângâiam cu cugetul, că şi eu am suferit pentru el de urît la ţeară; dacă rela­­ţiunile noastre s’au schimbat întru-câtva, so­­cotiam, că totul se va întoarce în ogașa cea veche, îndată­ ce vom fi la vară earăși singuri cu Tatiana Semenovna în casa noastră din Nicolsc. în chipul acesta trecu earna fără să bag de seamă și cu toate proiectele noastre râma­serăm chiar și preste Paşci la Petersburg. în Dumineca următoare ne pregătirăm în sfîrşit de plecare. Totul era pachetat, bărbatul meu îşi isprăvise terguelile de cadouri, de flori şi de lucrurile trebuincioase pentru viaţa dela ţeară, — toate erau gata şi el se afla într’o disposiţie foarte drăgălaşe şi veselă. Atunci ne cercetă pe neaşteptate veri­­şoara lui şi stăruia să mai îngăduim cu ple­carea pănă Sâmbăta viitoare, pentru de a mai pute visita serata contesei R. . Ea c­eea­ că contesa R. , mă învită cu toată stăruinţa, că principele M., care se află de present în Pe­tersburg,­­şi-ar fi exprimat încă la balul din urmă dorinţa de a face cunoscinţă cu mine şi că numai de aceea o să se presenteze la se­rata contesei, şi că el susţinuse pretutindenea, că eu sunt femeia cea mai frumoasă în Rusia; oraşul întreg va fi acolo, — cu un cuvânt: ar lipsi lucrul cel mai de căpetenie dacă n’aş cerceta soareaua. Bărbatul meu stătea în capătul celalalt al odăii şi conversa cu oare­cine. „Ei, vei veni, Mario?“ — întrebă ve­­rişoara. Şi largi poiene triste rămân în urma lor . . .“ (Alexandri). Da, pădurea cea veche se răresce; dar’ oare creste alta tinără în loc? Să rugăm pe Atotţiitorul, care conduce soartea popoarelor, ca pe când cad unul după altul stejarii cei bătrâni, să odrăslească din sămânţa lor alţii tineri, tot de asemenea soiu bun, tot de ase­menea tărie şi trăinicie. Da, acolo să înălţăm privirile şi inimile noastre, Zicând cu psalmis­­tul: „Că de voiu şi umbla prin mijlocul um­brei morţii, nu mă voiu teme de rele, că tu cu mine eşti: toiagul tău şi varga ta, acestea m’au mângâiat! (Psalm 22. 4.“) Da. „Nu te teme, turmă mică, căci cu tine­’i Dum­nezeu! Cel­ ce te-a purtat lungi secoli printr’un jug amar şi greu, „Poimâne plecăm la ţeară“, — răspunsei cu trăgănare şi privind înspre bărbatul meu. Ochii noştri se întâlniră şi eu mă în­­torsei repede. „îl voiu îndupleca să mai rămână“. — Zise verişoara mea, — „şi Sâmbătă le sucim tuturor capetele din loc! Da?“ „Asta near răsturna toate proiectele noastre; apoi am pachetat deja“, — răspunsei gata să cedez. „Nu s’ar pută dînsa duce încă de astă­­seară la principele pentru­ ca să ’i­ se presen­teze?“ — Z'se acum bărbatul meu din ca­pătul celalalt al odăii cu o tremurare atât de reținută a vocii, precum nu-’l mai auzisem. „Ah, el este gelos! Asta încă n’am ob­servat-o deloc pănă aZi“ — grăi verișoara rîZend. — „Dar’ eu nu o învit de dragul prin­cipelui, Sergey Michaylovici, ci de al nostru al tuturor, și cum o roagă contesa R. ca să vină.“ „Depinde dela dînsa“, — observă rece bărbatul meu și eși din casă. Văzusem prea bine, că era mai agitat ca de obiceiu; asta mă durea şi nu-m i dădui răspuns hotărît verişoarei. După­ ce se duse m'am dus la dînsul. El se preumbla abătut în sus şi în jos în odaie; când întrai în vîrful degetelor, el nu mă auzi şi nu mă văzu. „El se cugetă la casa lui dragă din Ni­colae“, — socotii când mă uitai la dînsul. — „Şi vede cu sufletul ceaiul seu de dimineaţă în salonul luminos; se cugetă la pământurile sale, la ţerani şi la oarele de seară în salonul cel mare şi la cinele noastre secrete de noapte. De la Curte, Maiestatea Sa Monarchul a primit Miercuri în 5­­. c. în audienţă pe nunţiul din Viena, archiepiscopul Luigi Ca­li­sa­be­rti. Nunţiul a predat Maiestăţii Sale o scrisoare de felicitare a Papei, precum şi un dar de iubireu. Acest dar e un tablou şi representă pe Maria ţinând pe Isus în braţe. Nu“, — hotărît în mine, — „toate balurile lumii şi toate complimentele tuturor principilor de pe pământ le dau în schimb pentru liniştea lui veselă, pentru desmierdările lui dulci.“ Voiam să-mi spun, că n’am să merg la soare­, când se întoarse momentan; mă zări, încreţi din frunte şi expresiunea domoală şi gân­ditoare a feţei sale dispăru dintr’odată. Iarăşi se oglinda pe ea o perspicacitate însoţită cu înţelepciune şi o linişte premeditată, protec­toare. El nu voia ca eu să-’l consider de un om simplu; era o trebuinţă pentru dînsul de a sta înaintea mea ca un semi-Zeu, totdeauna pe un piedestal. „Ce-’ţi lipsesce, Mașa draga?“ — Zise el întorcându-se cu indiferenţă şi calm spre mine. — Nu răspunsei. Mă supăra, că de ce se preface înaintea mea şi de ce nu se arată aşa după­ cum­ îmi plăcea mie. „Vreai să cercetezi dar’ serata de Sâm­bătă?“ — întrebă dînsul. „Aş fi mers bucuroasă“, — răspunsei, — „dar’ ţie nu-’ţi convine; şi apoi am şi pa­chetat deja toate“, — adausei. încă nu m’a privit nici odată cu atâta răceală; n’a vorbit nici-când atât de rece cu mine ca acum. „Nu voiu pleca înainte de Marţi şi voiu dispune ca să se despacheteze toate“, — con­tinuă dînsul: — „prin urmare poţi să mergi dacă ai voe. Fă-­mi deci pe plac şi cercetează convenirea; nu am să plec.“ (Va urma.) rHIBUNA Un epilogi­ seu pământesc! Da, lângă venerabilul Archi­­păstor, care 35 de ani a purtat cârja şi cârma bisericei sale, luptând şi pătimind împreună cu mult năcăjitul seu popor, — lângă vene­rabilul Nestor al clerului seu, care, ca­nscho­­larum non unitarum in magno Transsylvaniae principatu nationalium director“, de asemenea a lucrat Ze°i de ani pentru deşteptarea şi lu­minarea poporului seu, fă, te rog, puţintel loc de odichnă şi iubitului lor fiiu, care a do­rit a-­şi afla ultimul repaus aici, aici lângă dinşii! Câte sbuciumări şi lupte, câte faceri şi prefaceri ai văzut tu, iubitul nostru veteran acum adormit, în spaţiul de timp al frumoasei tale vieţi de preste 88 de ani! Câte schim­bări de sisteme politice înlâuntru şi înafară, câte înălţări şi căderi, câte zile de pace şi de răsboiu, câte momente de fericire şi de nefericire în sinul omenirii! Câţi din aceia, care au intrat deodată cu tine pe arena vieţei publice, au obosit şi s’au retras, câţi s’au po­ticnit şi au căzut, câţi au dispărut de pe te­renul luptei şi chiar de pe al luptei luptelor, care este viaţa! Pe tine te-a învrednicit ce­rul a perduta toate greutăţile timpului , a ocupa una din cele mai frumoase posiţiuni sociale, a întemeia una din cele mai stimabile familii, a participa Zeci de ani la toate acţiu­nile mai momentuoase ale patriei şi naţiunii tale, a-­ţi câştiga încrederea, iubirea şi stima tuturor şi în fine, ca patriarchal Avram din legea veche, a încheia viaţa ta cu adânci şi bune şi onorate bătrâneţe, fără boală îndelun­gată, fără dureri consumătoare, ca pruncul ce adoarme lin la sinul cel cald al maicei sale. Căci în cele din urmă a trebuit, după legea cea nestrămutabilă a Creatorului, a tre­buit să dai şi tu tributul tău mortalităţii; şi nu numai tu, ci şi mulţi, prea mulţi alţi ve­nerabili veterani ai poporului nostru, înainte cu puţine zile îmormântarăm la malul Târ­­navei un cuvios moş preot, născut deodată cu tine şi cu secolul nostru, care a lucrat şi a luptat şi el, în modesta sa sferă liniştită, alăturea cu tine în sferă mai largă, mai amplă şi mai sgomotoasă. Cu puţin mai nainte dă­duserăm pământului aici în cetatea noastră pe un credincios vechiu apostol al justiţiei, din­colo într’o comună vecină pe altul şi tot cu puţin mai nainte pe alt bărbat aici, pe altul distins la întâlnirea Târnavelor, în alte locuri pe alţii şi alţii, aşa încât ne vine a ex­clama cu durere: „Sărman popor român, o, cum se răresce, văzând cu ochii, pădurea ta cea bătrână!“ „Din Zi în Z' pădurea bătrână se răresce, AZi un stejar, mâni altul, pe rând se prăbu­şesce, ’Ţi-a cercat statornicia, a văd­ut credinţa ta, Şi-a sa sfântă împărăţie, cum promite ’ţi-o va da! Odichnesce dar’ în pace, onorabil, bun luptător al bisericei, naţiunii şi patriei tale! Aproape trei pătrare de secol, precum la pu­ţini muritori,­­ţi-a fost dat ţie a lua parte ac­tivă la toate ursitele bune şi rele ale iubitei noastre patrii, ale bunului nostru popor, ca funcţionar pe trepte inferioare, ca membru al supremului consiliu guvernial al ţerei, ca de­putat al dietei transilvane şi al parlamentului central al monarchiei, şi în câte alte onorifice misiuni cetăţeneşti, politice şi bisericesce,­­ în tot timpul, în tot locul cu zel neobosit, cu modestie nefăţărită, cu credinţă neclătită. Şi când în fine puterile corporale n’au mai putut ţine pas cu cele spirituale, atunci ai deschis vistieriile cele bogate ale îndelungatelor tale experienţe, plinind cu fructele acestora îmbel­şugat lipsa acelora! Dar, cu deosebire, când razele cele risi­pite ale vieţei noastre spirituale au început a se concentra, ca într’un spectru, în iubita noastră „Asociaţiune transilvană pentru lite­ratura română şi cultura poporului român“, atunci tu ai fost unul dintre cei dintâiu, care au înţeles vocea datorinţei lor firesci cătră mama comună şi au emulat în nobila ambi­ţiune, de a se face întemeietori, sprijinitori şi apărători ai ei. Şi pe când alţii, chiar şi mai tineri, sub greutatea timpurilor au slăbit şi au obosit, pe atunci tu în tot decursul vieţei ei de 27 ani până acum n’ai lipsit nici un moment dela datorinţa ta. Şi aşa cu drept cuvânt se poate zice despre tine, precum despre puţini alţii dintre contimporani, că ai conlucrat la aratul şi sămănatul ei şi te-ai bucurat şi de primele ei secerişuri mai mănoase! Drept aceea, întru­cât în nobila noastră „Asociaţiune“ palpitează însăşi inima poporu­lui român transilvan, ea vine a-’ţi da, după datina străbunilor noştri, sărutarea sa cea mai de pe urmă şi a-’ţi aduce aici, pe malul ocea­nului eternităţii, unde te îmbarci astăzi, prin debilul rost al solului ei tributul seu de adâncă mulţumită şi recunoscinţă. De mulţumită şi recunoscinţă pentru căldurosul sprijin ce i-ai dat în viaţa ta, — şi de duplă mulţumită şi recunoscinţă, căci şi în ultimele disposiţiuni ale nobilei tale inimi ’ţi-ai adus aminte de dînsa. Da, alăturea cu cununa de flori trecă­toare ce ea depune ca simbol de iubire şi stimă pe sicriul tău, primesce din mânile mele în numele ei, ca o cunună de flori neveste­­jitoare, votul ei de pră aducere aminte, de păstrarea cu scumpătate a iubitului tău nume în analele ei şi mai vrîtos în inima ei. Odichnesce dar’ întru Domnul, fiu bun şi credincios al poporului tău şi al nostru ! Fie-’ţi ţărîna uşoară! Fie-’ţi memoria binecuvântată! Fie-’ţi sufletul întru fericire! Have, have anima pia! CRONICA. Nr. 270

Next