Tribuna, decembrie 1888 (Anul 5, nr. 273-297)

1888-12-08 / nr. 278

Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/i an 2 fi. 50 cr., 1/a an 5 fi. 1 an 1? ! Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., 1ji an 3 fi. 50 cr., 1/a an 7 fi. 1 an 14 fi. Pentru Romania și străinătate: 1h an 10 franci, ‘/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru p­e INSERTIUNILE ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia:­­Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 7 Decemvrie st. v. în casa deputaţilor s’a pertractat la 14 i. c. n. un obiect, care, deşi ne­însemnat la aparenţă, este foarte carac­teristic pentru apreciarea politicei dom­nitoare în Ungaria. O întrunire de uvrieri şi câteva adunări de popor au înaintat o peti­­ţiune, în care au cerut ca legislativa să reguleze poziţia uvrierilor din Ungaria, introducând sufragiul universal cu vo­tare secretă la alegerile representanţilor constituţionali şi decretând prin lege, ca Dumineca şi în sărbatori să nu fie per­mis a se lucra în stabilimentele indus­triale, în care se poate sista lucrarea. Petiţiunea aceasta a fost la ordinea zilei. Referentul comisiunii petiţionare Gajari, accentuând imposibilitatea şi pe­­riculositatea introducerii sufragiului uni­versal şi a votului secret, a propus, ca dieta să treacă la ordinea 4'Li preste pe­­tiţiune şi numai în ceea­ ce priveste sfinţirea Duminecii să o transpună gu­vernului, spre a fi luată în considerare la codificarea unei eventuale legi de fabrici. Treaba a venit la o discuţie mai măricică, în care guvernamentalii Vad­­nai, Bezerédy etc., precum şi contele Albert Apponyi, au pledat pentru pro­punerea comisiunii, cu toţii silindu-se a documenta, că sufragiul universal ar fi un pericol mare pentru statul ungar, pe când kossuth-iştii Madarász şi Irá­nyi în numele partidului lor s’au de­clarat aderenţi ai sufragiului universal. Această stare de lucruri îl îndeamnă pe oficiosul german „Pester Lloyd“ se­­ţică următoarele: „Toţi vorbitorii din partidul guvernamen­tal, precum şi contele Albert Apponyi, au care­­tat în expuneri într’o formă de excelente, care respirau simpatii sincere pentru poporaţiunea lucrătoare, cât de inoportun ar fi a făţi drep­tul de a influenţa legislativa deodată asupra celor mai largi cercuri ale poporaţiunii băr­­bătesci. Puterea convingătoare a aces­tor expuneri n’a perdut nimica prin aceea, că argumentul principal con­tra introducerii votului universal în Ungaria, adecă raporturile noas­tre cu totul deosebite cu naţionali­tăţile,de cătră cei mai mulţi vorbi­tori a fost numai atins. „Cu atât mai mare este tartufferia mem­brilor stângei extreme, care în tendenţa lor de a întrece partidul liberal în liberalism, s’au gerat ca partisani fără reservă, ai sufragiului universal şi s’au arătat orbi faţă cu pericolele, care ar urma pentru statul ungar dintr’o asemenea reformă radicală.“ Nu voim să ne declarăm de ade­renţi prea înflăcăraţi ai sufragiului uni­versal. Seim noi foarte bine, că şi în state cu poporaţiune neasemănat mai ci­­vilisată ca la noi el a produs roade mai mult rele decât bune. Seim noi, că dacă astăzi cu sistemul censului relativ destul de mare încă se pot face abusuri şi corumperi demoralisătoare la alegeri, cu atât mai sensibil pentru corupţiune şi demoralisare ar fi terenul electoral atunci, când votul universal ar duce înaintea urnei toate elementele scăpătate, sărăcite cu desăvîrşire şi prin urmare venale şi lipsite de basa morală, pe care o dă proprietatea sau existenţa basată pe ceva. Nu dară ca susţinători ai sufragiu­lui universal ne ocupăm cu această afa­cere, însă ne-a bătut la ochi, că ofi­ciosul, a cărui menire este a informa străinătatea şi căruia drept­ aceea nu l i­ se prea dă voe să se îmbăteze în nec­tarul şovinismului, are francheţa a spune în faţa lumii, că raporturile na­ţionale sunt argumentul principal, care pledează contra sufragiului universal. Ce va să aceasta? Că prin sufragiul universal ar e şi în representan­­ţii.nea ţerei la iveală majoritatea adevă­rată a ei, care însă nu este maghiară, şi de aceea legislativa maghiară de as­­tă-zi ar comite suicidere, dacă ar intro­duce votul universal. Aşadar, toate celelalte considera­­ţiuni politice, sociale şi economice sânt numai tari­fari, lucrul principal este, că legislativa maghiară are să poarte de grije, ca majoritatea ei să nu corespundă majorităţii ţerei, ci să fie forţată, arti­ficială, făcută cu fel de fel de mijloace iertate şi neiertate. Aşa pretind interesele „rassei con­ducătoare aşa pretinde „idea de stat maghiar“. Stim noi, că aşa este, căci nu este numai de astăzi aşa. — „Pe cine întrebi?“ — a întrebat apoi, — „pe om ori pe insuitorul spre înţe­lepciune?“ — — „Pe marele învăţător al înţelepciunii,“ —­­i-a răspuns ucenicul lui Lao-tse. — „Reu faci“, — a­lis Confuciu, — căci nobil şi frumos lucru e, când omul se ocupă cu întrebările, pe care ’mi­ le pui, dar’ insuitorul spre înţelepciune se ocupă cu în­trebări, pentru care poate să afle şi răspun­sul potrivit cu nevoile vieţei, car’ acestea sânt atât de multe, încât nu-’i mai rămâne timp şi pentru acea nobilă şi frumoasă ocupa­­ţiune“. E acelaşi lucru, pe care ni-­l spune şi biserica noastră, când ne zice: „Credeţi şi nu scrutaţi» Căci pentru viaţa mea practică e indi­ferent, care-­mi sânt ideile şi convingerile, ce sciu şi ce nu sciu, cum văd şi cum nu văd lucrurile, dacă numai simţirea mea nu se al­terează prin ele. E frumoasă şi nobilă aiurarea capetelor mari, şi aceia, care se perd în asemenea aiu­rări, sunt buni şi fericiţi câtă vreme sunt perduţi în aiurările lor, cum bun şi fericit e ori­ şi­ care om când doarme liniştit şi visează frumos. întrebarea e însă : cum este şi cum se simte fresce­ care după­ ce se deşteaptă şi se întoarce în lumea vieţei trăite în aievea. Aici bun este şi bine se simte numai acela, care­­nu e nici străin, nici înstrăinat. Eu străin nu eram încă, dar’ mă în­străinasem de tot ceea­ ce mai nainte îmi era scump şi dădea farmec vieţei mele. Nu ’mi­ se mai întâmplase încă nici odată, ca un an întreg să nu-’i fi văitat pe ai mei, în vederea acestor „interese“ s’a statorit censul atât de mare în Ungaria şi şi mai mare în Transilvania. în vederea acestor interese s’au dis­pensat de cens toţi nemeşii şoldani şi sărăntoci din Transilvania şi în vederea acestor interese s’au comis şi se comit toate grozăveniile de prin cercurile elec­torale nemaghiare. Drept­ aceea n’avem să ne punem pe gânduri pentru acest nou simptom al politicei, care dominează astăzi Un­garia. îl luăm spre sciinţă şi nu facem alta, decât punem o întrebare: Dacă raporturile naţionale sânt ar­gumentul principal contra sufra­giului universal, de ce atunci onorabilii guvernamentali ’l-au amintit numai per tangentem"? Unde este tartufferia? FOIŢA „TRIBUNEI“. Fapta omenească. Scrisori adresate unui om tiner. VIII. (Urmare). Ceea­ ce ’ţi-am spus aici nu sânt născo­ciri de ale mele, ci idei, pe care le-am găsit prin cărţi scrise de oameni învăţaţi şi adese­ori geniali şi care m’au încântat şi pe mine, cum pe atâţi alţi oameni însetaţi de sciinţă ’i-au încântat. A te perde în asemenea idei este fără îndoeală una din cele mai adevărate şi mai curate mulţumiri sufletesci, şi fericit este acela, căruia îi este dat să-­şi poată petrece viaţa în asemenea aiurări. Nu e cu toate acestea mai puţin adevă­rat, că perdut astfel în idei sublime, omul foarte lesne îşi perde rostul moral. Căci răs­­turnând, fie chiar şi numai pentru mine în­sumi, ideile lui Kant, răstorn şi principiile, pe care îşi întemeiază el întreaga lui morală, şi rump astfel toate legăturile dintre mine şi lume. Tu ai verbat însă prea bine, că n’am putut să răstorn nici măcar o iotă din enun­­ciaţiunea făcută de Apostolul Pavel, care nu se adresează la mintea, ci la inima mea. Cel mai cuminte dintre toţi oamenii fiind întrebat de un ucenic al lui Lho­tse, care îi sunt vederile despre originea lumii şi despre posiţiimea omului în lume, a stat pe gânduri. O parte însemnată din publicul românesc ,de dincoace de Carpaţi va fi puţin orientată despre aceea ce se pe­trece în regatul vecin, în România. Birourile de presă ne servesc nu­mai cu solri puţine din România şi şi acestea sânt puse totdeauna în o lu­mină oficioasă. Ear’ jurnalistica română de dincolo nu s’a avântat încă, durere, la acel nivel, pentru a discuta eveni­mentele politice interne cu răceala o­­biectivităţii şi cu seriositatea recerută. Cine nu cunoasce modul de scriere al publiciştilor români de dincolo, cine nu s’a deprins cu exagerările lor şi cu forma extravagantă, în care îmbracă a­­precierile lor, ar trebui să vină la con­vingere, că bărbaţii de stat ai Româ­niei au însuşiri puţin onorabile. Cuvinte drastice, ca „hoţii“, „m­i­­şelii“, „târâiorii“, etc. se aruncă fără nici o genă în faţa acelora, care guver­nează sau au guvernat statul. Nici co­roana nu este cruţată de epitete puţin cuviincioase. Ori­ce societate cultă ţine a îm­brăca ideile sale în cuvinte alese şi bine chibzuite. Ar fi timpul suprem, ca şi presa serioasă română de dincolo să înceapă a se deosebi prin limbagiul ei de acele forţe, care stau în şoldul cutărei sau cu­­tărei persoane, şi cele mai frumoase părţi din viaţa mea erau l­a filele de revedere. Mă văd şi acum alergând înveselit când vedeam pe tata, pe mama, pe vre­ una dintre rudeniile mele, pe vre-un prieten al casei noastre ori pe cineva „de la noi“, fie el ori­şi­­cine, căci pe toţi îi sciam şi toţi îmi păreau apropiaţi, toţi me soiau pe mine şi toţi se bu­curau când le eşiam în cale ca să-m i mai întreb „ce-i pe la noi“. Dar’ când mă duceam eu pe acasă şi cutrieram toate uliţile şi urcam dealurile şi mă plimbam pe câmp, ca să mai văd odată locuri pentru toată viața neuitate, pe unde ștrengărisem atâta timp ? ! Pretutindenea mă revedeam pe mine însumi într’un timp de neasemănată fericire și pretutindenea îmi eșiau în cale oameni, care de departe își arătau bucuria, că mă văd, și spre care eu mergeam cu pas mai grăbit. Fiesce-care avea să mă întrebe, dacă-’mi mai aduc aminte cum atunci şi atunci a fost aşa şi aşa, şi fiesce-care se bucura, când vedea, că eu îmi aduc aminte, chiar mai bine ca dân­­sul şi că sânt tot cum eram atunci. Unul îmi fusese tovarăş la şcoală, altul soţ de ştrengării, car’ altul me luase, pe când eu eram copil și el era flăcău, pe cal lângă dânsul, ca să mă ducă la deal ori la câmp, fiindcă grozav îmi plăcea să stau la foc și se alerg strigând cu strășnicie, când vitele se apropiau de vii ori de semănaturi, pentru­ ca se le abat­ear’ la pășune. Mulți erau, care mă acoperiseră cu haina lor, când, stăpânit de oboseală, dormiam ca mort; la multe mese mâncasem ; în multe case noptasem; la multe nunți petrecusem; multe Proiectul militar ce s’a presentat ambelor diete ale monarchiei ar putea să aibă încă urmări funeste pentru actualul guvern unguresc, dacă dieta ungară în adevĕr va face unele modificări într’însul. Oficioasa „Mährisch-Schlesische Korres­pondenz“ primesce adecă din Viena ur­mătoarea împărtăşire: „Nu există nici o speranţă pentru oare­care modificare a proiectului guvernului. Chiar şi pă­rerea ce s’a exprimat din mai multe părţi, că în dieta ungară se vor putea hotărî încă unele modificări esenţiale în proiectul de lege militar, e de tot gre­şită şi eronată. Din parte foarte auto­­ritativă se asigură anume, că între am­bele guverne există o înţelegere, după care proiectul acceptat în parlamentul unei părţi a monarchiei are să se accep­­teze întocmai şi în legislativa celeialalte părţi. O neacceptare a proiectului militar votat de representanţa austriacă, după firea lucrului, va aduce cu sine o cri­ză de cabinet în Ungaria.“ Un cas interesant ne dovedesce din nou, cât de întemeiate sânt infor­­mațiunile 4'ar­elor maghiare. Sub titlul timp nu me verjusera și unii me opriau din uliță ca se întru prin casele lor, alții veniau ei ca să me vadă. Eu?! — Nu mai înțele­geam ce vreau cu mine, nu mai stiam ce se le fac și ce se le răspund : sinceritatea și bu­curia lor mă supărau; iubirea lor îmi părea un lucru sec și ridicol. Mama stăruise se viu acasă, fiindcă vcia, că dînsa, dacă va vorbi cu mine, mă va în­dupleca să nu-­mi mai urmez studiile, ci se rămân acasă, în apropierea ei, scriitor la no­tarul dela noi deocamdată, pănă­ ce mă voiu pute așeza, ca se întru și eu în rând cu oamenii. Au trecut înse cele patru­­zile, fără­ ca ea să-’mi 4ica ceva. Simțiam, că e în casa noastră o încor­dare, dar’ nu-’mi păsa de ea. Soră-mea, acum măritată și mumă a doi copii, plângea prin ascuns și-’mi spunea mereu să-’i scriu ei când voiu ajunge în strâmtorare, căci ea își va vinde casa și mă va ajuta. Eu îi spuneam, că n’o să am nici­odată trebuință de ajutorul ei. Tata, omul duios și totdeauna vesel, era închis la inimă, vostit cu toată lumea, umbla ca printre cuțite și nu mai stia ce să-’mi facă și unde să mă pună. — Vedeam, că are ceva pe inimă, dar’ nu-’mi păsa. Eară mama era bună, bună, bună, cum fusese odinioară față cu soră-mea și cum acum numai față cu nepoții ei mai era. Am ajuns în sfârșit să-’mi așezi lucrurile în geamantan. Soră-mea îmi punea rufăria bucată cu bucată, mama ’i-o dădea, car’ tata privia tă­cut şi întunecat. Sibiiu, Joi 8120 Decemvrie 1888 — WMBBW11' INII ’IMTITI»——^—!—Bgfc« Situaţiunea în România. i. * Ioan Brătianu, a cărui viaţă întreagă este un şir neîntrerupt de fapte patriotice, a fost şi este tractat de par­tea jurnalisticei, care nu împărtăşesce vederile politice ale acestui mare băr­bat, ca­ şi­ când Ioan Brătianu ar fi cel mai mare criminalist. Tot acest soiu de tra­tament îl aplică jurnalistica se­rioasă şi altor bărbaţi de stat ai Ro­mâniei, tot aşa de onorabili şi vrednici. Noi aici nu ne putem deprinde cu acest fel de apreciare a activităţii po­litice a vre­unui bărbat de stat sau a vre­unui guvern. Din care cau să cu­legem cu multă reservă spirile ce ne vin prin jurnalistica română de dincolo şi nu putem da publicului nostru in­formaţi­uni sigure decât atunci când faptele şi evenimentele inserate în jur­nalistica României au trecut prin oare­care probe. Dacă n’am face aceasta, am fi adese­ori puşi în posiţiune de a rectifica şi desminţi scrrile aduse. Cetitorii noştri sciu, că în primă­vara acestui an ministerul Ioan Brătianu, care a guvernat ţeara 12 ani conse­cutivi, ’şi-a dat demisiunea şi s’a retras. Acest fapt a fost surprinzător pentru întreaga lume politică. Motivele retragerii se căutau în po­litica externă şi nu se găsiau. Prin ur­mare se zicea, că ele trebuesc să fie în politica internă a ţerei. Dar’ guvernul avea marea majoritate a camerelor şi în­crederea coroanei. în popor se produse însă pe atunci o mişcare, „răscoala ţe­­ranilor“ şi tulburările de pe stradele Bu­­curescilor. După diferite încercări za­darnice, de a forma un cabinet sub presi­­denţa prinţului Di­mi­trie Gh­i­ca, s’a constituit în fine ministerul aşa numit „juni­m­i­st“ în frunte cu Teodor Rosetti. Teodor Rosetti este unul dintre cei mai onorabili şi mai capabili bărbaţi ai României. Activitatea sa pe terenul politic însă a fost neînsemnată. Timbrul politic al noului minister avea să-­l pri­mească de la Petre Carp, a cărui con­fesiune politică era cunoscută nu numai în ţear­ă, ci şi înafară din ţeară. Vede­rile lui Carp în politica externă erau identice cu ale lui Ioan Brătianu. Titu Maiorescu, distinsul literat şi capul societăţii „Junimea“, a primit în noul minister partea instrucţiunii, în privinţa politică Titu Maiorescu era un aderent al politicei externe inaugurate şi desvoltate de Ioan Brătianu şi spri­­jinite de Petre Carp. Toţi trei capii noului minister „junimist“ treceau de an­­trofili, au fost, frumoase au fost, şi când veniam pe acasă şi umblam aşa pe ulițe și pe deal și pe câmp, îmi era par’că toate se mai petrec odată. Așa fusese mai înainte: acum, deși un an trecuse, gândul de a mă duce pe acasă nu mai avea nici un farmec pentru mine, ba chiar me și supera câte­odată, în mai multe rânduri ,mi­ se scrisese, că trebue neapărat să mă întorc, fiindcă mama e mereu bolnavă și vrea să me vază; ’mi­ se trimiseseră chiar banii de drum și numai banii de drum: eu nu me puteam hotărî să plec. După­ ce ’m­i-am făcut anul de volunta­riat, am rămas fără de îmbrăcăminte, fără de adăpost și fără de nici un ban în pungă: tră­iam din bunăvoința amicilor mei; eram cu toate acestea tare hotărît să rămân în Viena și-­mi părea un lucru de tot sarbed se dau singurii bănișori, pe care pusesem mâna, pen­tru o călătorie lungă, obositoare și lipsită de ori-și­ce folos. Pentru­ ce să mă va da, mama!? Ei! — și cu ce se va alege ea, cu ce mă voiu alege eu după­ ce mă va fi vetjud­? N’am plecat dar’ decât după­ ce am fost angagiat într’un institut privat ca meditator în limba maghiară şi am plecat aşa, ca în timp de opt ane să fiu oar’ în Viena. Doamne! cât de schimbată e lumea ! Uliţile şi dealurile şi câmpul şi oamenii — toate erau atât de mici și de sarbede. Venisem pentru patru­­file numai: nu mai puteam să mă duc să-’i văd pe toți și-’mi părea lucru fără de rost, că mă duc și pe la cei puțini. Mă duceam numai fiindcă prea tare s’ar fi mâchnit mama, dacă nu m’aș fi dus și pe la aceștia. Oamenii însă de atâta Formarea ministerului junimist s’a săvîrşit în mod extraordinar. Căci nouii miniştri nu aparţineau nici unui partid oposiţional. Chiar numele ministerului compus prin ei a trebuit să fie împru­mutat din viaţa lor literară şi nu poli­tică. Un partid politic junimist nu exista în țeară. Prin urmare dacă noul minister avea să guverneze cu vederile sale în mod constituțional, trebuia să se for­meze un partid politic junimist. Camerele guvernului Brătianu- S t u r d z a nu au fost disolvate deodată cu formarea noului minister, cu toate­ că ele nu erau compuse de aşa, ca ministerul junimist să poată găsi destule elemente sigure pentru sprijinul său. După retragerea ministerului Bră­­tianu-Sturdza, şese luni de 4 ce a rămas situaţiunea politică internă a României neclarificată: camerele fără guvern şi guvernul fără camere, în acest timp gu­vernul a publicat un şir de proiecte de legi, care trebuiau privite drept program politic al partidului junimist ce avea să se formeze. în fine, după­ ce şi răscoala ţeră­­nească era de mult suprimată, în toamna aceasta s’a disolvat camerele şi s’au excris alegeri noue prin guvernul junimist. Nr. 278 REVISTĂ POLITICA. Sibiiu, 7 Decemvrie st. v.

Next