Tribuna, ianuarie 1889 (Anul 6, nr. 6-24)

1889-01-15 / nr. 11

Anul VI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:* an 10 franci, 1/3 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Duminecă 15(2) Ianuarie 1889 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmona prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia iară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 14 Ianuarie st. v. Din discuţiunile dietale şi chiaristice de pănă acum asupra novelei militare am primit convingerea, că oricât s’ar învîrti oratorii oposiţionali în dreapta şi în stânga pentru înfiinţarea unei armate independente. Maghiarii nu sânt mei în stare şi nu au nici mijloacele recerute pentru susţinerea unei asemenea armate. Şi în decursul desbaterii generale ce se va mai urma, dar, mai ales cu prilegiul desbaterii speciale a proiectului din cestiune va ieşi tot mai mult la iveală, că pentru raporturile, în care se află concetăţenii noştri maghiari atât faţă cu ceealaltă parte a monarchiei, cât şi faţă cu naţionalităţile conlocuitoare nemaghiare, nu ar putea exista o armată mai salutară, decât armata comună, aşa cum în principiu a fost alcătuită pănă acum, precum şi în organizarea ce o proiectează guvernul comun. Maghiarii însă nu vor să înţeleagă acest lucru şi organe de frunte de ale guvernului ungar, cum sânt „Pester Lloyd“ şi „Nemzet“, sânt silite să trădeze toate scăderile „naţiunii“ şi să arete în toată golătatea ei nimicinicia poporului maghiar în raport cu alte popoare, care au şi ele o înrîurire oarecare asupra mersului lucrurilor din această monarchie. Am petrecut cu atenţiune în special introducerile ce „Pester Lloyd“ le face de obiceiu discuţiunilor dietale şi în vre-o câteva rinduri am aflat intr’acele adevăruri, pe care între alte condiţiuni nu le-am fi auzit dela un organ de calibrul diarului „Pester Lloyd“, dar’ nu ar fi cutezat să ’şi le spună nici doi Maghiari între patru ochi. în Introducerea ce guvernamentalul din cestiune o face spre exemplu discursului deputatului Irányi, spune, că, deşi acest şef in partibus al partidului independent nu vede nici o pedecă în chieltuelile ce ar reclama o împărţire a armatei, s’ar umplă de oare care fiori, când ar avă să se ocupe în toată seriositatea cu realisarea acestui problem. Căci, după „Pester Lloyd“, aici nu s’ar tracta de chieltuelile urcate ale administrării armatei şi nici de înfiinţarea unei mulţimi de institute militare, care dincolo de Laitha există de secoli încoace, car’ la noi ar trebui să se creeze din nou. Dacă ar fi chiar parale pentru aceste, de unde s’ar lua oamenii, deoarece întreaga sciinţă militară maghiară se basează de-abia pe şese ori opt ochi şi consistă numai din vre-o câteva publicaţiuni mai noue. Şi apoi, continuă foaia guvernamentală, nici nu voim să-mi mai aducem aminte, ceea ce Pulszky a avut curagiul să o spună, că în Ungaria afară de Maghiari mai sânt şi alte naţionalităţi şi că voinţa unanimă a naţiunii unguresci în privinţa înfiinţării unei armate independente, în Viena poate tot nu s’ar privi de o voinţă tocmai unanimă. Armata ungurească independentă ar trebui înainte de toate să renunţe la caracterul ei unitar în favorul Croaţilor, precând dincolo de Laitna armata nu ar pută să resiste mult timp tendenţelor centrifugale şi federaliste. Că oare actuala stare, se înţelege cu unele corecturi materiale şi morale, nu ar fi a se preferi aceleia, care ar întră apoi preste un timp foarte scurt, şi că în special nu ar fi mai bine garantate siguranţa şi apărarea Ungariei prin actualul sistem al armatei comune, in camera caritatis, însuşi Daniel Irányi, care e un om înţelept şi un patriot bun, ar da la aceste întrebări un răspuns, care ar sta mult mai aproape de vederile noastre, ca de acele, cărora le-a dat expresiune în discursul său de astăzi, în introducerea ce acelaşi chiar o face discursurilor deputaţilor Carol Eötvös şi Desider Szilágyi, orice cu privire la vorbirea celui dintâiu: „între exagerările, după care ascultăt®rul admite o anumită lipsă de gândire, primul loc ’i-a ocupat aceea, care pretindea pentru armată atributul naţional, fără de care nu se poate cugeta nici un succes. Dl de Eötvös, care cu drept cuvânt trece de un om cu desăvîrşire cuminte, vorbia aici, par’că cercurile conducătoare ale armatei ar fi direct responsabile pentru aceea, că nici aici, nici dincolo de Laitha nu există un stat naţional omogen. Şi un om atât de cuminte tot nu va pută să pretindă în toată seriositatea împărţirea armatei, câtă vreme nu vom avă destui oficeri, ca să acoperim partea ce cade pe noi, şi câtă vreme nu sântem nici în poziţie — să o spunem franc, cu toatecă în decursul desbaterii nimenea nu a avut curagiul să o spună — câtă vreme nu sântem în posiţie, de a presta din al nostru propriu chieltuelile unei armate separate, prin urmare cel puţin jumătate, dacă nu mai mult din actualele chieltueli ce le reclamă armata. Acesta e un argument, preste care nici chiar Carol Eötvös nu, poate trece la ordinea (Tle. Exclame Daniel Irányi cât de mult: „Pentru o armată naţională independentă nici o jertfă nu ne este prea mare!“ Omul practic, Carol Eötvös, stie, că averea noastră naţională are margini, preste care nu poate trece nici un patriotism şi nici o însufleţire...“ Rar nu se va mai da ocasiune, de a auzel atâtea mărturisiri preţioase din gura unui organ cu „Pester Lloyd“. Avere naţională nu este, oameni de stiinţă nu au, limba naţională nuşi-o pot validita nici în armată, „voinţa unanimă“ a naţiunii se exprimă numai în dieta ţerii unguresci, unde naţionalităţile nemaghiare nu au representanţi în raport cu mărimea lor numerică şi aşa în Viena desigur nu o vor privi de o adevărată „voinţă unanimă“ a „naţiunii unguresci“, prin urmare atîrnă de la Viena ca orişicare alt popor din provinciile austriace; şi cu toate aceste concetăţenii noştri maghiari se umflă în pene şi vor să se impună naţionalităţilor nemaghiare ca un popor, care are toate condiţiunile de lipsă pentru chivernisirea exclusivă a unui stat, compus în majoritatea sa covîrşitoare din neamuri de alte limbi. Totul e numai o spoeală şi nu scie omul să-’i condamne sau să-’i compătimească pe concetăţenii noştri maghiari, căci în serios nimenea nu va mai pută lua grandomania lor. Răul cel mare pentru Ungaria în special şi pentru monarchia întreagă preste tot consistă însă tocmai în împregiurarea, că pentru orbia unei minorităţi, sufere şt e împedecată în desvoltarea ei firească marea majoritate a celorlalţi locuitori din ţerile de sub coroana Sfântului Ştefan. 1 FOIŢA „TRIBUNEI“. Laoceon. — Notiţe. — De G. B. Butcă. (Urmare) La Coşbuc e acţiune, este mişcare în versuri, este puterea presentată în efectele ei, nu în formele fisice ce o indică la corpul omenesc. Tip bălaiu, Dulce ’n graiu, Neaua ’n faţă Cu roşeaţă Şi cu ochi De deochi. Cum vedem, în strofele prime poetul voia să ne descrie o înfăţişare bărbătească, imposantă. Acum se silesce să-i dee şi toate atributele ce se dau fetelor plăpânde, adecă le dau poeţii ce se rudesc după duch cu d-nul Vulcan. Mania descrierilor este demonul versurilor, de care ne ocupăm. Dar’ al doilea ficior? Acesta nu mai are oase groase, e mai delicat. Adecă: Cel mai mic, Biet voinic, , îţi părea, Că era O zambilă De copilă Tinerea, Căci avea Piele albă, Dinţi de salbă, Faţă dalbă, Mâni micuţe, Picioruţe , Păru 'n plete Dat pe spete Ca la fete, N’avea 'n faţă Nici mustaţă, Dar’ pe buze Foc de spuze Cu văpaie, Care taie, Şi ’n ochi stele Viorele Ce prin raze Schînteiază!.. Pune-’ţi şi aici întrebarea de mai la vale, caută-’i răspunsul şi te convingi, că şi noi avem descrierile aceste ridicole şi nesuferite; dar’ pănă acum ele răsar la noi din naivitatea, din lipsa de talent a autorilor, ele nu sânt o consecvenţă a curentului realistic, de multe ori rău înţeles şi exagerat, ce suflă ar fi preste suprafaţa Europei întregi. Accentuez aceasta, pentru că oamenii sunt deprinşi să-’şi motiveze bucuros defectele prin teoriile noue, cărora nu ne putem opune, dar’ care pretind talente să poată fi întrupate în opere, şi realiste, dare şi artistice, încântătoare. Lessing va fi un vrăşmaş de valoare al acestui realism, care, adus fiind la extrem, face din tot obiectul capital mare şi observă cu ochi de critic din toate părţile şi în toate mişcările şi posiţiile, înlocuesce astfel condiţia de căpetenie a producţiei poetice, fantasia, cu studiul rece, apropie poesia de marginile sciinţei exacte, de abia le mai recunosci, şi produce astfel descrieri reci şi lungi şi late. Fără îndoeală sciinţă va ave şi asupra producţiei poetice influenţa cei se cuvine, dar’ despre această influenţă va fi cuprinsul mărturie. Technica manualelor „heraldice“, cumrice Lessing, nu poate fi socotită drept artă, drept poesie. De aceea noi trebue să deosebim bine, să fim stricţi. Defectele ce eşti pornit să le ierţi unui talent superior, nu le ierţi niciodată mediocrităţilor. Acestora le aduci vecinie aminte de cuviinţe, de legi. Şi o lege de aceste este legea, în potriva căreia a păcătuit domnul Vulcan şi pe care Lessing a demonstrat-o atât de convingător în Laocoon: că poetului nu-i este permis să descrie coexistentul, corpurile, decât indicându-’l prin acţiuni, transformându-’l în consecutiv, după cum vom vede şi mai la valet Homer n’a descris frumseţi corporale. Dar’ ne putem mângâia, ce n’a făcut el, la noi a voit să facă Vulcan. Serios putem adauge ce Lessing spune din alt motiv despre Homer într’o notă: „Astfel bătrânul Homer rămâne totdeauna cel mai cuminte, şi toată dojana, cu care-l încarcă criticul rece, toată emulaţia, în care se lasă geniii mai mici cu el, nu fac alt serviciu, ci ne arată înţelepciunea lui în lumina cea mai buna“. Frumseţa corporală o descrii mai potrivit cu firea poesiei, dacă faci ca Homer, îi descrii efectele ei. Aşa e, domnul Vulcan n’are noroc, adecă n’are poesie, deşi versurile dînsului cuprind volume întregi. De aceeaficeam într’o revistă literară, că ar fi vremea să primim odată cu toţii acest adevăr de mult dovedit. Şi tot acolo maificeam că poesia noastră începe a primi de câtva timp o direcţie sănătoasă, şi că acest început îl fac domnii Coşbuc, Cacovean, Bârsean şi domnişoara Suciu. Nu vreau să repetez ce am a fis acolo. Vreau se mă folosesc numai de acest prilegiu şi să citez prelângă pildele rele de pănă aici şi ceva bun, să se vadă şi din caşuri speciale, că şi tinerii sânt de multe ori mai harnici şi deci mai vrednici de atenţiune şi cinste decât bătrânii. Lăudasem povestea lui Fulger, de Coşbuc. Poesia descrie acţiuni, spune Lessing. Fulger e tot acţiune, în Fulger nu găsim descrierile, de care ne ocupăm şi care îţi opresc fantasia în loc, tocmai când ea ar dori să urmărească febril pe eroii poemului. Poetul lasă pe cetitor să-şi alcătuească singur icoana Salbei ori a lui Pulger; fiecareşi-o alcătuesce în felul lui şi poesia le place tuturor . La faţă merge Fulger în turn, şi-’i place fata, Căci n’a vădut pe lume nimica mai frumos Ca Salba. „Atâta tot?“ — va întreba cel deprins cu descrieri ca cele din Vulcan. — Dar’ce poţi spune mai mult decât atâta? Când poetul îţi spune, că Salba e cea mai frumoasă fată din lume, nu-’şi va închipui tot cetitorul o fată ideal de frumoasă? Şi un ideal ca acesta îl mai poţi descrie în vorbe? „E o întorsătură poporală“, vor trece alţii- înţelepciunea însă este să o afli, să o aplici. Şi apoi nu avem numai noi Românii asemenea întorsături, în treacăt să însemnez numai o paralelă din cântecul Niebelungen-ilor. E3 wuchs einst in Burgunden ein schönes Mägdelein; In allen Landen konnte nicht Eine holder sein, Kriemhild war sie gebeissen und war ein schönes Weib. — Atâta tot şi bine. Domnul Vulcan descrie: Neaua ’n faţă Cu roşeaţă. Piele albă, Faţă dalbă. De nesuferit. Coşbuc nu descrie obrajii Salbei, dar alt efect au versurile aceste aruncate în cursul poveştii: Şi-au fost boerii veseli, car’ Salba dinadins Zimbra pe-obraz cu lacrimi. Domnul Vulcan îngână: Şi ’n ochi stele, Viorele, Ce prin raclă Schînteiază. Coşbuc nu ne spune cu ce fel de flori semănau ochii Salbei, ci ne spune, că la sosirea lui Fulger ea plânge de bucurie. Şi-aruncă ochi de dragoste la Fulger pe furiş. Este graţie în aceste şiruri şi graţia este şi după Laocoon al doilea mijloc poetic la descrierea frumseţilor corporale; frumseţa este în mişcare. Dar’ dacă citez aceste versuri simple, frumoase, nu voesc săfle, că poetului nu-i este permis să indice şi alte frumseţi; o vorbă deşteaptă în noi numai o noţiune şi ea e generală, şematică, poate cuprinde mulţime de subiecte de acelaşi gen. Dacă Salba îifice lui Fulger: Tu eşti frumos şi tinăr. . . . în vorbele aceste se cuprind toate frumseţile tineresci de bărbat. Şi aceste câte nu sânt! Ne place să ni le plăsmuim; dar’ mulţumiţi sântem şi când poetul însuşi ne mărginesce lucrarea noastră şi adaugă ici şi colo, la acelaşi loc ori mai împrasciate, câteva atribute, care ne determină plăsmuirile fantasiei, când el dă probe, că are darul observaţiei, că scie individualisa. Aceste atribute el le aruncă dibaciu, aşa că la cetirea sau aurirea lor tot omul le poate cuprinde uşor şi le poate adauge repede la notele caracteristice ce le-a avut deja despre eroul, pentru REVISTA POLITICA. Sibiiu, 14 Ianuarie st. v. Legea militară în dieta Ungariei. Desbaterea generală asupra proiectului de lege militară a întrat deja în a treia săptămână, și cu cât înaintează mai mult, cu atât partidele ce se combat devin mai înverşunate şi provocatoare, aşa că astăci avem din nou să înregistrăm o scenă scandaloasă, care s’a petrecut în şedinţa de alaltăieri a dietei ungare ! După ce a vorbit baronul Kaas, contele Eugen Zichy a declarat, de ce el, cu toate că aparţine partidului guvernamental, va trebui să voteze în contra proiectului. Spre a-şi motiva votul, s’a provocat şi el la spiritul lui Francisc Deac, care ar fi şetiut acolo, unde şede astăcji contele Ludovic Tisza... La aceasta contele Tisza s’a sculat şi voia să se îndepărteze. Oratoruli-a strigat apoi: „Du-te numai!“ Contele Tisza s-a oprit în mijlocul salei şi a strigat: „Mă duc atunci, când îmi place mie!“ Cei doi deputaţi au stat mai mult timp privind unul la altul, precând opoziţia se încerca să aţîţe şi mai mult pe contele Zichy. în zadar a intervenit preşedintele, sgomotul ce-şi făcea oposiţia a devenit din ce în ce mai mare şi contele Zichy nu a mai putut ajunge la cuvânt, ci s’a aşezat pe scaun, în vreme ce contele Tisza a ieşit în sfîrşit din sală. z)ece minute au trebuit să treacă, pănă ce casa ’şi-a putut continua desbaterea. în şedinţa aceasta a vorbit şi ministrul-preşedinte Tisza. La sfîrşitul şedinţei deputatul Csatár a presentat o interpelaţie despre vânzarea pădurilor evariale din Năsăud. După o scrisoare ce o primesce din Budapesta „Politische Korrespondenz“, oposiţiunea trăesce în firma speranţă, că o parte a partidului guvernamental se va alătura ei cu prilegiul desbaterii speciale asupra §filor 14 şi 25 ai proiectului militar. Faţă cu aceasta, în scrisoare se accentuează, că membrii partidului guvernamental, care păstrează o atitudine respingătoare faţă cu paragrafii amintiţi, nu sânt nici ei în curat cu atitudinea lor cu prilegiul votării, deoarece ei între toate împregiurările ar dori să evite o sguduire a actualului cabinet. Situaţia în Francia. Jurnalele prevăd pentru Duminecă seara unele agitaţiuni în urma alegerii. Resultatul alegerii formează mereu obiectul prevestirilor contrajictoare. Ziarul „La France“, organul din Boulanger, răspândesc o scirea tendenţioasă, că din incidentul alegerii de Duminecă guvernul ar voi să înlocuească unele regimente parisiene suspecte cu altele şi să însceneze o demonstraţiune de stradă, spre a pută aresta pe Boulanger pentru agitări în contra ordinei publice. în camera franceză încă se petrec scene tot atât de frumoase ca şi cele din dieta Ungariei, în privinţa aceasta, dar numai în aceasta. Francezii sânt fraţi de cruce cu Maghiarii, în şedinţa de alaltăieri oposiţia a făcut mare sgomot Nr. 11 din causa destituirii unui primar monarchist. Douviile Maillefen a strigat: Monarchia pre lângă toate opintirile d-voastre e gata, nu astăzi, dar’mâne. Oratorul a numit mai departe pe deputatul Launay o bestie (bâte). Ministrul preşedinte Floquet a răspuns, dar’ a fost des întrerupt. Cas sagnac a strigat: „Noi datorim respect colegilor noştri, dar’ nu lui Floquet.“ Lamarpelle a strigat în sfîrşit: în vîrsta d-tale, domnule ministrupreşedinte, Robespiere a fost deja guillotinat!“ Expulsarea sudiţilor rusesci în România. Cetim în „Pester Lloyd“. Din Bucuresci ne vine scriea, că guvernul rusesc are de gând să facă representaţiuni diplomatice pentru expulsarea unor anumiţi sudiţi rusesci, care au devenit bănuiţi pentru agitaţiuni politice între ţeranii din România. E vorba de acei colportori rusesci, care cutrieră ţeara ca iconari şi bagă în capul ţeranilor tot felul de gărgăuni despre strălucirea Stăpânirii rusesci, care ar da ţeranilor pământ liber etc. Sânt, se face, şi vre-o câţiva ofiţeri rusesci, care erau observaţi în decursul verii trecute pe lângă Gralaţi şi Focşani făcând studii militare, şi guvernul României s’a aflat îndemnat a controla şi activitatea acestora. Dacă cabinetul din Petersburg ar avă în realitate intenţia, de a cere pentru aceste lucruri explicaţiuni dela guvernul român, acestuia desigur nu-i va fi greu a le şi da acele. Conflictul dintre sinodul bulgar şi prinţul Ferdinand. „ Politische Korrespondenz“ primesce din Sofia împărtăşirea, că în cercurile preoţimii inferioare din Bulgaria se manifestează o reacţiune viuă în contra „renitentei“ atitudini a episcopilor bulgari faţă cu prinţul Ferdinand, în unele eparehii, protopresbiterii umblă cu ideea, de a asigura printr’un act solemn pe prinţul Ferdinand şi guvernul despre sentimentele reale şi patriotice ale clerului din Bulgaria, care e hotărît a rămână, ca şi pănă acum, pe terenul intereselor naţionale.