Tribuna, ianuarie 1889 (Anul 6, nr. 6-24)

1889-01-15 / nr. 11

Pag. 42 Din dieta Ungariei.. Discursul deputatului Desider Szilágyi. (Urmare și fine.) Stabilirea dreptului de a da recruţi, așa cum o vrea proiectul, este în contra legii dela 1867 și a celei dela 1868, pentru­ că sta­bilirea nu se face pe un period anumit, pre­cum o pretinde proiectul. încă la 1868 erau toţi legiuitorii de acord, că stabilirea drep­tului de a da recruţi poate ave valoare nu­mai pe un timp anumit, care contrarul ar fi o violare a­­-lui 12. Art. de lege XII, 1867. Şi acum să nu fie aşa? Aşa cum se stabilesce în proiect drep­tul de a da recruţi, adecă pentru totdeauna, nu se poate numi că este o învoire reciprocă între cele două state ale monarchiei, căci a­­ceasta se poate face numai pe un timp anu­mit. în punctele aceste este proiectul contra legii fundamentale dela 1867. Proiectul acesta s’a adus într’un timp, când înarmările se fac în măsura cea mai mare. Extensiunea şi greutăţile poverilor mi­litare de autor­i sunt în conformitate cu exi­genţele timpului. Dar’ preste 10 ani de­­zile pot se vină alte împregiurări şi naţiunea nu este permis să-­şi lege marile pentru acest viitor. De aceea a dispus Art. de lege XII. 1867 foarte corect, ca în cestiuni, ce sânt de resolvat din timp în timp prin învoire reci­procă, să se lase legislativei mână liberă. Constituţia noastră este resultatul istoriei noastre, al suferinţelor şi experienţelor noastre. Fiecare punct al constituţiei şi cu deosebire legile dela 1867 îşi au istora lor şi sunt resul­tatul experienţelor celor mai importante şi ce­lei mai mari precauţiuni. Cu o astfel de con­stituţie nu este permis a procede — nu mala­fide, dar’ în mod frivol — astfel, ca să aruncăm dela noi cu prodignitate, ceea­ ce din precauţiune am primit drept garanţă. Stabilirea periodică a contingentului de recruţi mai are încă un al doilea avantagiu politic; ea este un prilegiu natural de a re­­vizui legea militară, întru­cât ea nu este le­gată de un timp anumit. Se­­fice­insă, că votarea faptică a re­cruţilor se va face în fiecare an de cătră legislativă prin învoirea specială, ceea­ ce este tot asemenea garanţie ca şi cea din legea dela 1868. Ştefan Tisza a zis: Parlamentul ho­­tăresce din an în an în deplină libertate, dacă preste tot sânt a se da recruţi, nu câţi sânt a se da. Vorbitorul întreabă acum: Crede dl deputat în adevăr, că dacă proiectul va fi primit împreună cu §. 14, dacă se hotăresce odată, țerile coroanei ungare au să dee în fiecare an atâtea mii de recruți; dacă preste aceasta este normal, din care cercuri sunt a se lua recruții, câtă vreme și sub ce modali­tăți au să servească, — crede dl deputat în adevăr, că dieta, cerându-­i-se sub asemenea împregiurări contingentul anual, îl va putea retuza în deplină libertate și fără nici o res­­tricțiune din partea vre­unei legi? Dacă ar fi aşa, parlamentul ar ave în fiecare an un mod sigur de a influența sta­bilirea sarcinilor militare. Ar pute simpla­­mente enice. Nu votez cele 42.711 recruţi, pănă când guvernul nu se învoeşte cu o mo­dificare a legii militare sau pănă când nu se micşorează contingentul armatei, pentru­ că acuma nu avem trebuinţă de atâţia soldaţi, dar­ avem lipsă de bani pentru alte scopuri, care deja se interesează; activitatea acestor adausuri, acestei individualizări, se cuvine să nu aibă influenţă asupra atentei urmăriri a ac­ţiunii, căci la urma urmelor în poesie ac­ţiunea, mişcările, sunt condiţii de căpetenie. Şi chipurile şi acţiunea să se construească astfel lămurite şi poetul îţi place. Eare impotenţa aceasta aparentă a poesiei este tocmai o vir­tute în arta poetică. Să luăm şi aici o pildă, tot din Coş­buc, din Fata craiului din Cetini: Zorilă descalecă pe drum şi vede. Ar pute legislativa să vorbească astfel? Crede guvernul că ar putea? Dacă s’ar pute aceasta, votarea recru­ților din an în an ar fi un drept mai eficace de a stabili sarcinile militare, decât învoirea făcută pe câte 10 ani. Insă aceasta ar duce la obiecțiuni foarte importante. Ni s’ar pute­a fice, că contingentul de recruţi este stabilit în lege, şi a nu-’l vota ar însemna a viola legea, care de obligă într'o formă şi dieta şi Coroana. Ni­ s’ar mai pute­a‘cer stabilirea contin­gentului de recruţi este o învoire între cele două state ale monarchiei, şi a nu-’l vota ar însemna a rupe contractul cu ceealaltă parte contralentă. Pentru lămurirea lucrului ar fi necesar să stim, ce vederi are guvernul despre dreptul de a vota recruţii în fiecare an. Vorbitorul crede, că votarea anuală a recruţilor poate fi de folos numai pentru a depărta de la putere un guvern, care nu conduce ţeara conform constituţiei, dar’ nu pentru stabilirea poverilor militare. în de­cursul desbaterii s’a zust că votarea anuală ne recompensează pentru stabilirea pe periode de 10 ani. Dacă însă se introduce votarea anuală, pentru a obţină dela guvern conce­siuni, am veni într’un conflict, în care amân­două părţile s’ar pută provoca la lege. Gu­vernul ar pute zice, că refusarea nu este le­gală, ear’ noi am pute 4i°e­ că este prevă- zută în lege. Din aceasta s’ar pute nasce con­flicte constituţionale între factori, care ar tre­bui să lucreze în pace pe terenul constituţiei. Şi o astfel de stare silnică să fie o garanţă pentru ingerenţa asupra statolirii poverilor mi­litare? Deputatul Ştefan Tisza a mai zis, că votarea anuală a recruţilor este chiar de dorit, pentru­ că atunci minoritatea de a treia parte a consiliului imperial austriac n’ar mai veni în posiţia de a sîli parlamentul ungar la în­voirile periodice să-’i facă concesiuni. Dl deputat se vede însă, că n’a studiat basa şi tendenţa legilor dela 1867. Căci dacă primindu-se proiectul pentru toate timpurile, tot rămâne latitudinea, că din 10 în 10 ani Coroana sau parlamentul poate lua iniţiativa pentru modificări în lege, car’ atunci minori­tatea austriacă tot poate sîu­ parlamentul un­gar să-’i facă concesiuni. Creaţiunea dela 1867 s’a dovedit a fi corăspunzătoare şi satisfăcătoare pentru inte­resele monarchiei. Noi voim să împlinim cu credinţă datorinţele, pe care le-am luat pe basa transacţiunii, dar, ca se facem unitatea mai strînsă, să renunţăm la garanţiile noastre, a­­ceasta nu o voeste nimenea în ţeara întreagă, nimenea din casa aceasta. Noi totdeauna vom avea în vedere interesele monarchiei, vom vota mijloacele pentru apărarea ei fără ori­ce re­­servă şi în conformitate cu exigenţele situa­­ţiunii, dar’ nu vom permite să se folosească ocasiunea pentru de a face schimbări în legile dela 1867. O babă răzimată de cârja­’i noduroasă. Dar’ Coşbuc nu te lasă să-’ţi gândesci ori­ce babă vrei tu să-’ţi gândesci, ci-’ţi mai dă repede două idei ce-’ţi fixează şi mai clar icoana ei, şi-’ţi dă altă vorbă, care te în­deamnă să-’ţi construi momentan o sumă de întâmplări şi experienţe şi năcazuri, al căror product este baba aşa cum o descrie el. Cu ochi intraţi în frunte, cu trup pe-a cărui oase Topitu­ s’a fost carnea de ani şi de năcaz. Altă pildă, ceva mai dulce decât aceasta, o iau dintr’o poesie foarte cunoscută: Es stand in alten Zeiten ein Schloss ş. a. Einst zog nach diesem Schlosse, ein edles Sängerpaar Der Ein in goldnen Locken, der an­dere grau vom Haar. Şi altele, şi altele. Şi acţiunea se pornesce apoi mai departe, nu se întrerupe; fantasia are cu un tablou, cu un chip mai mult şi are şi toată povestea nefrântă. Dar’ la domnul Vulcan este alt­fel; dînsul mişcă şurubul, o figură apare pe drot, el ne-o presentă şi ne-o descrie, de îţi vine să crecji, că ceva mai nainte va fi cetit vre-un manual despre tipurile raselor ome-Conversiunea. Ministrul r. u. de interne prin un cercular face atente municipiile la avantagiile conversiunii şi le provoacă tom­­esoi, şi apoi îi şoptesce un „Allez!“ şi ac­ţiunea se poate începe ori continua ori sfîrşi, cum se nimeresce. Numai cât oamenii îşi vor permite a crede, că păpuşeria aceasta nu-i poesie epică, şi vor pretinde şi de la autorii noştri să aibă cunoscinţă măcar de lucrurile cele m­ai elementare ale artei ce vreau să o cultive. Mai dau câteva citaţii, tot de dl V­u­­­­can, în „Familia“ Nr. 32 1888 dînsul cântă regiunile muntoase dela Stâna-de-vale. Pe ţărmul apei, muşchiul moale, Par’că-i covor de catifea, în dosu-­i stânci cu braţe goale Fac spate ca de canapea(l) E meacă4i, vremea e caldă, Furnicile muncesc din greu, în aer fluturii se scaldă, Paiangenii cobor mereu. Gongi multe ies şi fac primblare, Doi p i ţ i g u ş i aproape vin; Pe-o creangă veveriţa sare Şi trei ţînţari îmi cântă lin.­m giurul meu pădure deasă, Cu farmec gingaş în colori; Apoi, ca salba de mireasă, Un şir de munţi cu fruntea ’n nori. Un pisc se vede sus, cu frunte Pleşuvă. . . Şi ce e, şi ce nu este, numai descriere să fie! Alta. La conspiraţiunea florilor suntem osândiţi să cetim următorul catalog: în şir garofiţe, sulfine şi nalbe, Bujor, odolean, clopoţei, toporaşi Flori roşii, vinete, verzi şi mai albe Formau o cunună de fr­a­ţ­i (!) drăgălaşi. Dincolo camelii şi crini, lăcrimioare Şi c­act­use, râse cu dulce miros Şi nu-mă-uita, busuioc, stelişoare Ghirlandă cu farmecul ei amoros. Şi altele multe ca năsîpul mării stau mărturie, că dl Vulcan nu încarcă numai descrierile, ci şi că de prea multe­ ori nici nu-i capabil să închiege un tablou. Dar’ mai la vale vom băga de seamă, că losnica acţiune este cam unilaterală, că după acest principiu numai eposul şi drama ar fi adevărate genuri de poesie. Herder s’a spăriat grozav de jertfele ce vor cade în faţa acestui criteriu. Lirica s’ar duce pe copcă şi noi nu o dăm, nu o putem da. Este uni­lateral, nu-i vorbă, să dau exemple din poe­­sia epică şi să scot din ele legi pentru toate felurile de poesie; dar’ nu mai este nenatu­ral, când losinca acţiune o schimbi cu mişcare, cum face Lessing mai târziu, şi când ceri apoi şi în lirică mişcare, idei, fantasie şi sentiment, care să curgă din bel­şug, să te încălzească şi să te însufleţească, nu să te lase să treci preste paginile pline de versuri, ca un câne prin apă, 4*8 trivial. Cu alte vorbe să nu fie seacă lirica, goală ca be­­şicile. Cuvântul acţiune ne împrumută ast­fel în caşul acesta noţiunea de căpetenie a succesiunii; şi ideile şi sentimentele ase­menea sânt­­succesive, în sensul acesta „fiecare luptă internă de patimi, fiecare şir de idei ce se exclud, îmbulzindu-se una pe alta, este acţiune“. Aceste sânt vorbele lui Lessig; cuprinsul lor este atât de larg, încât poate cuprinde toate obiectele poesiei, chiar şi afec­tele simple. Astfel cine se va mai sfii să nu facă pretenţii în sensul lui Laocoon? Noi ne vom sfii şi mai puţin, pentru­ că noi avem şi mai puţine pilde, care să ne convingă des­pre contrarul acestor vederi. Nu va fi deci de prisos să dau şi aici vre-o pildă — două din cele mai noue; una este din „Familia“ Nr. 44. 1888. Autorul este domnul V. B. (Urmare şi fine.) Nr. 8. Direcţiunea şcoalei de fete cu internat a „Asociaţiunii“ substerne prin hârtia date 25 Decemvrie 1888 Nr. 321 procesul verbal al conferenţei corpului didactic dela 22 Decemvrie 1888. (Ex. Nr. 1/1889). — Spre sciinţă: Cond­usele speciale, luate la singuraticele puncte din procesul verbal numit, se vor comunica cu direcţiunea insti­tutului. Nr. 9. Au întrat la comitet taxe de membri: dela Filip George din Alba-Iulia 5 fl. pro 1888; Tămaş Nicolau din Grind 5 fl. pro 1888; Dr. Moisil din Năsăud 2 fl. 50 cf. pro 1888; Grigoriu Pletos din Năsăud 2 fl. Lumea e tin codru pustiiu şi cărunt Şi ca ’n lume ’n sînu­’mi mii pustiiuri sânt. Primul vers, cam curios în atribute, nu spune, decât ce-a spus versul al treilea din strofa primă, şi al doilea nu-i prea la înţeles, pus în strînsă legătură cu cel dintâiu. Şi precum îşi lasă corbul umbra sa Pe zăpadă albă, far’ s’o poţi afla, Astfel sbor prin gându-’mi anii ce-au trecut, Sfintele ilusii ce-au murit de mult. Ilusiile, care, ca în tot locul, trebue să fie şi aici sfinte, ca moaştele răposaţilor, şi anii îi trec prin gând, precum trece umbra corbului pe zăpadă; acesta ar fi înţelesul; dar’ „fără să o poţi afla“ este un adaus naiv; de tot, isolat fiind, car’ susţinut în textul poetului, aduce confuzie în ideea cu anii şi ilusiile, dacă cauţi să vezi, la ce parte a comparaţiei ori a însuşirilor obiectelor comparate se poate re­duce. Ilusiile şi anii nu trec nici­odată fără să nu le dai de urmă ori­ şi­ când ai poftă, se înţelege, presupunând că eşti om normal. Doar’ sântem făpturi, ce ţin minte. Dulce primăvară! când vei reveni, Cine scie unde mă vei mai găsi. De ce „când vei reveni“, când toată min­tea scie, că revederea-i totdeauna urmarea unei reveniri! Ca să ne îmbătăm de vorbe ? Ca să stimăm şi să grăim ca la şecători ? Atunci da, dar’ nu în poesie artistică! Inima, ce plânge, frunzele ce plâng, Se tot perd în lume, pănă­ ce se stîng! Versul prim din strofa primă să repe­­ţesce dar’ şi în versul prim al ultimei strofe, se încheie un cerc de idei, vezi Doamne, dar’, după socoteala altora, să mai şi arete, că sânt puţine la încheiat, pare­versul al doilea, cu ideea stingerii, tixită şi în strofa a doua a poesiei acesteia, ne arată, că fantasia poetu„ CRONICĂ. Numire. Preşedintele trib. regesc din Elisabetopol a numit pe juristul absolvent Francisc Roth de practicant în drept la judec. cerc. din Cohalm. * TRIBUNA odată, ca să fee disposiţiuni pentru schimba­rea obligaţiunilor rurale, care se administrează în casele comitatense ori care se află în po­sesiunea unor fonduri supraveghiate de mu­nicipii. Aceste obligaţiuni sânt a se depune pănă la 9 Februarie la perceptorat ori la cassa statului. * Venitele statului, după­ cum anunță „Doi. Korr.“, curg într’un mod foarte îmbu­curător. în cele trei săptămâni dintâiu ale lunii lui Ianuarie venitele au fost mai cu un mi­lion mai mari ca venitele aceluiași period în anul trecut.# Invitare. P. T. domni membri ai co­mitetului central al „Reuniunii române de agricultură din comitatul Sibiiului“ sunt invitaţi pe Marţi, în 29 Ianuarie a. c. st. n. la 3 oare d. a. la şedinţă ordinară în localitatea „Asociaţiunii transilvane“. * Reuniunea de patinagiu. Mâne, Du­minecă în 27, va avea loc prima festivitate mare de patinagiu, la cas dacă timpul nu se va schimba. Lacul e iluminat şi decorat, ca­pela regimentului Nr. 31 va cânta dela 7 oare pănă la 9.* Sfântul botez"In Caransebeş. Botezul Domnului s’a sărbat şi de astă-dată cu solem­nitatea îndatinată. Sfinţirea cea mare a apei a îndeplinit-o Preasfinţitul episcop di­e­­cesan Ioan Popas­u, fiind timpul friguros şi vânturos, în biserică, cu asistenţa clerului local. O companie din regimentul de infan­terie Nr. 43 contele Grünne a ridicat festivi­tatea prin salvele date la momentele principale ale oficiului divin şi ale actului sfinţirii apei. Un exemplu demn de imitat şi la metropolia din Sibiiu.* Episcopul din Cracovia, prin decret împărătesc, a fost ridicat la rangul de episcop­­principe. Cu acest prilegiu dieta provincială a Gal­iţi­ei a exmis o deputăţie consistă­­toare din mareşalul ţerii contele Tarnowski, metropolitul gr.-cat. Sembratowicz şi prinţul S­a­p i­e h­a, care vor merge să mulţu­mească în numele dietei Maiestăţii Sale împă­ratului pentru această distincţiune acordată Galiţiei. Alaltăieri noul principe-episcop, — de present monseniorul Dunajewski, fratele ministrului austriac de finance, — a primit o deputaţiune a consiliului comunal din Cracovia, care­­l-a felicitat de înaintarea sa în rang. Deodată cu această distincţiune s’a regulat şi organisaţia episcopiei de Cracovia şi anume astfel, că ea pe viitor nu mai este supusă nici unui archiepiscop, ci numai direct Scau­nului papal. * Concursul lui Tatarczi. Diferitele mo­bile ale fostului arondator al băilor herculane Tatarczy s’au vândut pe calea licitaţiunii în 28 Decemvrie a. tr. Mobilele representau o valoare de 150.000 fl., cassa de economii din Timişoara le-a cumpărat însă cu 52.720 fl., deşi firma Deutsch din Timişoara a oferit 62.501 fl. în contra acestei hotărîri creditorii au recurat. Tribunalul r. din Caransebeş, având motive de a nu primi ofertul firmei Deutsch, aproape cu 10.000 fl. mai mare ca al cassei de economii timişorene, nu a aşternut recur­sul la tabla regească. Representanţii credito­rilor, ofensaţi prin aceasta, au recurat acum deadreptul la tablă, ca să judece ea între representanţi şi tribunal. * Sursa Carol de România. Preste câteva 4‘10- 4'C8 „Epoca“, se va face la Graeffenberg ceremonia punerii primei petri a fântânei ce regele României a decis să se construească pe spesele sale. Această fântână, lucrată toată în marmoră, va fi pusă deasupra isvorului ce poartă numele „Sursa Carol de România“.* Scrie personală. Se scrie din Odessa, că cunoscutul filantrop Stroescu este greu bolnav. Cei care au auzit de faptele sale, nu pot decât să-şi dorească o grabnică însănăto­­şare. Dl Stroescu a jertfit mai multe sute de mii de franci pentru înfiinţări de şcoale şi alte scopuri culturale şi umanitare. * Concursul de frumseţă în Turin. Urmând exemplul concursului de frumseţă din Spaa, Italienii au arangeat şi ei în Turin un asemenea concurs. Aflăm că pănă acum s’au înscris 32 de concurente, dintre care sânt: o Cazacă, o Suedeză, o Spaniolă, două Ungu­roaice, trei Americane, două Parisiene, o Mar­seileză, o Lioneză, o Turineză, o Bologneză, o Neapolitana și două Milaneze, celelalte sânt din alte diferite părți ale lumii. * Cânele principelui de Bismarck. Prin­cipele de Bismarck a suferit o perdere grea. Cânele cel negru, care a fost cu o nespusă credinţă şi iubire cătră stăpânul seu, a murit în urma slăbiciunilor bătrâneţelor. Principele și-a pregătit mormântul sub vechii arbori din palatul cancelarului imperiului. Cestiuni economice. Îmbunătăţirea rasei bovine. Sub acest titlu, dnul V. Cârnu- Muntean publică în „Economia Naţio­nală“ următorul tractat, pe care-l re­comandăm atenţiunii agricultorilor noştri. Mai mult decât în ori­care altă ţeară rasa bovină joacă cel mai însemnat rol în agricultura noastră. Putem zice, că toate lucrările agricole fără excepţiune se execută numai cu boi; sânt rari caşurile, în care se dă preferenţă cailor în ce priveste cultura pământului. Această stare de lucruri cunoscută de toţi, fiind admisă, putem lesne să apreciem câtă atenţiune merită rasa bovină din partea agricultorilor noştri. Ori­ce pas spre îmbunătăţirea acestor animale, indispensabile culturii mănosului nos­tru pământ, este un pas făcut spre progresul agriculturii în genere. Rasa bovină nu are însă însemnătate numai prin munca ce produce, ci şi prin lap­tele ce-­l poate da. Ea este un isvor nesecat de avuţie pen­tru o ţeară prin transformarea laptelui în pro­ducte alimentare de prima categorie, cum este brânza de tot felul şi untul, ce se pot con­serva timp mai îndelungat fără a se strica. Pentru un străin, care ar studia ţeara noastră din punctul de vedere economic nu­mai după datele statistice, având în vedere numai întinderea teritorului ţerii, calitatea so­lului cultivabil şi numărul poporaţiunii, s’ar păre lucru de necrezut, că laptele şi untul să fie mai scump în Bucuresci decât la Paris, la Londra, la Berlin sau la Viena. Ba ce este mai mult, aceste producte alimentare, prelângă că se vând mai ieftin în vastele oraşe sus menţionate, sânt în acelaşi timp şi de o calitate mai superioară, produc­­ţiunea şi fabricaţiunea sânt mai îngrijite. Nu vrem să acusăm prin aceasta pe ni­menea ; constatăm numai un fapt, care se poate verifica ori şi­ când. Aşa d. ex. precând la Paris laptele bun de vacă se vinde cu 30 centime litrul în ter­min mediu, în Bucuresci îl plătim cu 40—50 Muntenescu; tema­’i este biata Dulce primăvară, cum vedem, o temă, la care s’ar putea cita multe paralele foarte ruşină­­toare pentru valoarea poesiei acestui domn. Dar’ la ce erudiţie literară? Un dram de ju­decată sănătoasă ajunge să vedem ce goală, ce fără idei şi sentimente, ce fără mişcare, ce fără acţiune sânt versurile aceste. Dulce primăvară, încă tro te-ai dus? începutul, care aduce aminte de pensele băieţilor de şcoală, cuprinde o idee ce se re­­peţesce apoi complet în versul al doilea: Pile dragi şi scumpe, unde v’aţi ascuns ? în treacăt notăm rimele dus — ascuns, mai la vale mult — trecut, şi cităm al treilea şi al patrulea vers, care trebuesc, adecă a­r trebui să ne dee un contrast bine simţit, după îmbuibatele de vorbe versuri de mai nainte: Codru i fără frunze, carapu-i fără cânt, înima­­n­sîn plânge, frunza plânge ’n vânt. După un început vag, lipsit de conturi, care să ne determine activitatea fantasiei, să ne-o umple, versurile aceste ar fi ceva mai plastice. Versul din urmă, ca şi alte multe, e trivial de tot. Şi mai este ceva. Ce ? E ridicol. Dacă codru-i fără frunze, cum mai plânge frunza 'n vânt? Ori localisăm poate aşa. Câmpul n’are cânt, codrul poate ave, pre­cum codrul n’are frunze, dar’ poate ave câm­pul? Eu nu stiu cum aş înţelege altfel, dar’ văd, că nu-’mi pot alcătui sigur icoana ce poate a văzut-o poetul şi aceasta pentru­ că e neclar versul, deşi e atât de puţin cuprinzător, dar’ neclaritatea expresiei trebue să resulte din neclaritatea ori slăbiciunea ideilor fantasiei. Vai! s’a s t î n s, şi soare şi cântec s’au s t î n s (!) Şi natura ’ntreagă s’a pornit pe plâns. Tot plâns, ca şi în strofa primă­ bani, car’ cel de bivoliţă se plătesce dela 50—60 de bani. Nu vorbim aici de preţul extraordinar de 80 bani litrul, cu care se plătesce laptele ce se vinde în butelii dela câteva lăptării cu oare-care reputaţiune în Bucuresci. Ce denotă însă toate aceste ? Nimic altceva, decât că avem totul de făcut de aci înainte pentru îmbunătăţirea ra­sei bovine, pentru răspândirea cunoscinţelor solide ale cresterii şi îngrijirii ei, spre a trage cel mai mare profit posibil. Contrar de ceea­ ce se petrece cu anima­lele sălbatice, ale căror caractere se menţin prin secţiunea naturală, la animalele domestice totul depinde de la acţiunea omului, în special la noi în ţeară vitele erau mai bune, aveau mare reputaţiune chiar în afară, precând păşunile erau abundante, precând prin urmare crescerea animalelor se apropia mai mult de regimul natural. De când însă cultura cerealelor s’a lăţit, în paguba păşunilor şi a fânaţelor, s’au împu­ţinat şi mijloacele naturale pentru subsistenţa animalelor, alimentaţiunea lor a devenit din ce în ce mai dependentă de voinţa omului. La noi în ţeară din nenorocire acţiunea omului asupra animalelor domestice şi în spe­cial asupra rasei cailor şi a boilor a avut, pu­tem­nice, o influenţă din cele mai dezastroase asupra calităţilor lor. Crescerea animalelor în loc să prospereze, să se îmbunătăţească paralel cu progresul rea­lizat în cultura plantelor, a mers înapoi. Acestei stări de lucruri se datoresce fap­tul, că boli buni şi puternici pentru muncă devin din ce în ce mai rari. S-au găsit proprietari particulari de ini­ţiativă, care, preocupaţi cu drept cuvânt de degenerarea rasei bovine, au făcut sacrificii pentru a aduce reproductori de rasă bună din străinătate. Sânt unii, care susţin, că resultatele dobândite nu ar corespunde sacrificiilor făcute, care alţii susţin contrarul. Adevărul este, că în majoritatea caşurilor resultatele dobândite de particulari au fost mai slabe decât ar tre­bui, şi aceasta pentru un motiv foarte simplu. (Va urma.) Nr. 11 „Asociaţiunea transilvană“. Nr. 249/1889. Proces verbal, al comitetului „Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura po­porului românil, luat în şedinţa dela 4 Ianuarie n. 1888.

Next