Tribuna, ianuarie 1889 (Anul 6, nr. 6-24)
1889-01-15 / nr. 11
Pag. 42 Din dieta Ungariei.. Discursul deputatului Desider Szilágyi. (Urmare și fine.) Stabilirea dreptului de a da recruţi, așa cum o vrea proiectul, este în contra legii dela 1867 și a celei dela 1868, pentru că stabilirea nu se face pe un period anumit, precum o pretinde proiectul. încă la 1868 erau toţi legiuitorii de acord, că stabilirea dreptului de a da recruţi poate ave valoare numai pe un timp anumit, care contrarul ar fi o violare a-lui 12. Art. de lege XII, 1867. Şi acum să nu fie aşa? Aşa cum se stabilesce în proiect dreptul de a da recruţi, adecă pentru totdeauna, nu se poate numi că este o învoire reciprocă între cele două state ale monarchiei, căci aceasta se poate face numai pe un timp anumit. în punctele aceste este proiectul contra legii fundamentale dela 1867. Proiectul acesta s’a adus într’un timp, când înarmările se fac în măsura cea mai mare. Extensiunea şi greutăţile poverilor militare de autori sunt în conformitate cu exigenţele timpului. Dar’ preste 10 ani dezile pot se vină alte împregiurări şi naţiunea nu este permis să-şi lege marile pentru acest viitor. De aceea a dispus Art. de lege XII. 1867 foarte corect, ca în cestiuni, ce sânt de resolvat din timp în timp prin învoire reciprocă, să se lase legislativei mână liberă. Constituţia noastră este resultatul istoriei noastre, al suferinţelor şi experienţelor noastre. Fiecare punct al constituţiei şi cu deosebire legile dela 1867 îşi au istora lor şi sunt resultatul experienţelor celor mai importante şi celei mai mari precauţiuni. Cu o astfel de constituţie nu este permis a procede — nu malafide, dar’ în mod frivol — astfel, ca să aruncăm dela noi cu prodignitate, ceea ce din precauţiune am primit drept garanţă. Stabilirea periodică a contingentului de recruţi mai are încă un al doilea avantagiu politic; ea este un prilegiu natural de a revizui legea militară, întrucât ea nu este legată de un timp anumit. Seficeinsă, că votarea faptică a recruţilor se va face în fiecare an de cătră legislativă prin învoirea specială, ceea ce este tot asemenea garanţie ca şi cea din legea dela 1868. Ştefan Tisza a zis: Parlamentul hotăresce din an în an în deplină libertate, dacă preste tot sânt a se da recruţi, nu câţi sânt a se da. Vorbitorul întreabă acum: Crede dl deputat în adevăr, că dacă proiectul va fi primit împreună cu §. 14, dacă se hotăresce odată, țerile coroanei ungare au să dee în fiecare an atâtea mii de recruți; dacă preste aceasta este normal, din care cercuri sunt a se lua recruții, câtă vreme și sub ce modalități au să servească, — crede dl deputat în adevăr, că dieta, cerându-i-se sub asemenea împregiurări contingentul anual, îl va putea retuza în deplină libertate și fără nici o restricțiune din partea vreunei legi? Dacă ar fi aşa, parlamentul ar ave în fiecare an un mod sigur de a influența stabilirea sarcinilor militare. Ar pute simplamente enice. Nu votez cele 42.711 recruţi, pănă când guvernul nu se învoeşte cu o modificare a legii militare sau pănă când nu se micşorează contingentul armatei, pentru că acuma nu avem trebuinţă de atâţia soldaţi, dar avem lipsă de bani pentru alte scopuri, care deja se interesează; activitatea acestor adausuri, acestei individualizări, se cuvine să nu aibă influenţă asupra atentei urmăriri a acţiunii, căci la urma urmelor în poesie acţiunea, mişcările, sunt condiţii de căpetenie. Şi chipurile şi acţiunea să se construească astfel lămurite şi poetul îţi place. Eare impotenţa aceasta aparentă a poesiei este tocmai o virtute în arta poetică. Să luăm şi aici o pildă, tot din Coşbuc, din Fata craiului din Cetini: Zorilă descalecă pe drum şi vede. Ar pute legislativa să vorbească astfel? Crede guvernul că ar putea? Dacă s’ar pute aceasta, votarea recruților din an în an ar fi un drept mai eficace de a stabili sarcinile militare, decât învoirea făcută pe câte 10 ani. Insă aceasta ar duce la obiecțiuni foarte importante. Ni s’ar putea fice, că contingentul de recruţi este stabilit în lege, şi a nu-’l vota ar însemna a viola legea, care de obligă într'o formă şi dieta şi Coroana. Ni s’ar mai putea‘cer stabilirea contingentului de recruţi este o învoire între cele două state ale monarchiei, şi a nu-’l vota ar însemna a rupe contractul cu ceealaltă parte contralentă. Pentru lămurirea lucrului ar fi necesar să stim, ce vederi are guvernul despre dreptul de a vota recruţii în fiecare an. Vorbitorul crede, că votarea anuală a recruţilor poate fi de folos numai pentru a depărta de la putere un guvern, care nu conduce ţeara conform constituţiei, dar’ nu pentru stabilirea poverilor militare. în decursul desbaterii s’a zust că votarea anuală ne recompensează pentru stabilirea pe periode de 10 ani. Dacă însă se introduce votarea anuală, pentru a obţină dela guvern concesiuni, am veni într’un conflict, în care amândouă părţile s’ar pută provoca la lege. Guvernul ar pute zice, că refusarea nu este legală, ear’ noi am pute 4i°e că este prevă- zută în lege. Din aceasta s’ar pute nasce conflicte constituţionale între factori, care ar trebui să lucreze în pace pe terenul constituţiei. Şi o astfel de stare silnică să fie o garanţă pentru ingerenţa asupra statolirii poverilor militare? Deputatul Ştefan Tisza a mai zis, că votarea anuală a recruţilor este chiar de dorit, pentru că atunci minoritatea de a treia parte a consiliului imperial austriac n’ar mai veni în posiţia de a sîli parlamentul ungar la învoirile periodice să-’i facă concesiuni. Dl deputat se vede însă, că n’a studiat basa şi tendenţa legilor dela 1867. Căci dacă primindu-se proiectul pentru toate timpurile, tot rămâne latitudinea, că din 10 în 10 ani Coroana sau parlamentul poate lua iniţiativa pentru modificări în lege, car’ atunci minoritatea austriacă tot poate sîu parlamentul ungar să-’i facă concesiuni. Creaţiunea dela 1867 s’a dovedit a fi corăspunzătoare şi satisfăcătoare pentru interesele monarchiei. Noi voim să împlinim cu credinţă datorinţele, pe care le-am luat pe basa transacţiunii, dar, ca se facem unitatea mai strînsă, să renunţăm la garanţiile noastre, aceasta nu o voeste nimenea în ţeara întreagă, nimenea din casa aceasta. Noi totdeauna vom avea în vedere interesele monarchiei, vom vota mijloacele pentru apărarea ei fără orice reservă şi în conformitate cu exigenţele situaţiunii, dar’ nu vom permite să se folosească ocasiunea pentru de a face schimbări în legile dela 1867. O babă răzimată de cârja’i noduroasă. Dar’ Coşbuc nu te lasă să-’ţi gândesci orice babă vrei tu să-’ţi gândesci, ci-’ţi mai dă repede două idei ce-’ţi fixează şi mai clar icoana ei, şi-’ţi dă altă vorbă, care te îndeamnă să-’ţi construi momentan o sumă de întâmplări şi experienţe şi năcazuri, al căror product este baba aşa cum o descrie el. Cu ochi intraţi în frunte, cu trup pe-a cărui oase Topitu s’a fost carnea de ani şi de năcaz. Altă pildă, ceva mai dulce decât aceasta, o iau dintr’o poesie foarte cunoscută: Es stand in alten Zeiten ein Schloss ş. a. Einst zog nach diesem Schlosse, ein edles Sängerpaar Der Ein in goldnen Locken, der andere grau vom Haar. Şi altele, şi altele. Şi acţiunea se pornesce apoi mai departe, nu se întrerupe; fantasia are cu un tablou, cu un chip mai mult şi are şi toată povestea nefrântă. Dar’ la domnul Vulcan este altfel; dînsul mişcă şurubul, o figură apare pe drot, el ne-o presentă şi ne-o descrie, de îţi vine să crecji, că ceva mai nainte va fi cetit vre-un manual despre tipurile raselor ome-Conversiunea. Ministrul r. u. de interne prin un cercular face atente municipiile la avantagiile conversiunii şi le provoacă tomesoi, şi apoi îi şoptesce un „Allez!“ şi acţiunea se poate începe ori continua ori sfîrşi, cum se nimeresce. Numai cât oamenii îşi vor permite a crede, că păpuşeria aceasta nu-i poesie epică, şi vor pretinde şi de la autorii noştri să aibă cunoscinţă măcar de lucrurile cele mai elementare ale artei ce vreau să o cultive. Mai dau câteva citaţii, tot de dl Vucan, în „Familia“ Nr. 32 1888 dînsul cântă regiunile muntoase dela Stâna-de-vale. Pe ţărmul apei, muşchiul moale, Par’că-i covor de catifea, în dosu-i stânci cu braţe goale Fac spate ca de canapea(l) E meacă4i, vremea e caldă, Furnicile muncesc din greu, în aer fluturii se scaldă, Paiangenii cobor mereu. Gongi multe ies şi fac primblare, Doi p i ţ i g u ş i aproape vin; Pe-o creangă veveriţa sare Şi trei ţînţari îmi cântă lin.m giurul meu pădure deasă, Cu farmec gingaş în colori; Apoi, ca salba de mireasă, Un şir de munţi cu fruntea ’n nori. Un pisc se vede sus, cu frunte Pleşuvă. . . Şi ce e, şi ce nu este, numai descriere să fie! Alta. La conspiraţiunea florilor suntem osândiţi să cetim următorul catalog: în şir garofiţe, sulfine şi nalbe, Bujor, odolean, clopoţei, toporaşi Flori roşii, vinete, verzi şi mai albe Formau o cunună de fraţi (!) drăgălaşi. Dincolo camelii şi crini, lăcrimioare Şi cactuse, râse cu dulce miros Şi nu-mă-uita, busuioc, stelişoare Ghirlandă cu farmecul ei amoros. Şi altele multe ca năsîpul mării stau mărturie, că dl Vulcan nu încarcă numai descrierile, ci şi că de prea multe ori nici nu-i capabil să închiege un tablou. Dar’ mai la vale vom băga de seamă, că losnica acţiune este cam unilaterală, că după acest principiu numai eposul şi drama ar fi adevărate genuri de poesie. Herder s’a spăriat grozav de jertfele ce vor cade în faţa acestui criteriu. Lirica s’ar duce pe copcă şi noi nu o dăm, nu o putem da. Este unilateral, nu-i vorbă, să dau exemple din poesia epică şi să scot din ele legi pentru toate felurile de poesie; dar’ nu mai este nenatural, când losinca acţiune o schimbi cu mişcare, cum face Lessing mai târziu, şi când ceri apoi şi în lirică mişcare, idei, fantasie şi sentiment, care să curgă din belşug, să te încălzească şi să te însufleţească, nu să te lase să treci preste paginile pline de versuri, ca un câne prin apă, 4*8 trivial. Cu alte vorbe să nu fie seacă lirica, goală ca beşicile. Cuvântul acţiune ne împrumută astfel în caşul acesta noţiunea de căpetenie a succesiunii; şi ideile şi sentimentele asemenea sântsuccesive, în sensul acesta „fiecare luptă internă de patimi, fiecare şir de idei ce se exclud, îmbulzindu-se una pe alta, este acţiune“. Aceste sânt vorbele lui Lessig; cuprinsul lor este atât de larg, încât poate cuprinde toate obiectele poesiei, chiar şi afectele simple. Astfel cine se va mai sfii să nu facă pretenţii în sensul lui Laocoon? Noi ne vom sfii şi mai puţin, pentru că noi avem şi mai puţine pilde, care să ne convingă despre contrarul acestor vederi. Nu va fi deci de prisos să dau şi aici vre-o pildă — două din cele mai noue; una este din „Familia“ Nr. 44. 1888. Autorul este domnul V. B. (Urmare şi fine.) Nr. 8. Direcţiunea şcoalei de fete cu internat a „Asociaţiunii“ substerne prin hârtia date 25 Decemvrie 1888 Nr. 321 procesul verbal al conferenţei corpului didactic dela 22 Decemvrie 1888. (Ex. Nr. 1/1889). — Spre sciinţă: Condusele speciale, luate la singuraticele puncte din procesul verbal numit, se vor comunica cu direcţiunea institutului. Nr. 9. Au întrat la comitet taxe de membri: dela Filip George din Alba-Iulia 5 fl. pro 1888; Tămaş Nicolau din Grind 5 fl. pro 1888; Dr. Moisil din Năsăud 2 fl. 50 cf. pro 1888; Grigoriu Pletos din Năsăud 2 fl. Lumea e tin codru pustiiu şi cărunt Şi ca ’n lume ’n sînu’mi mii pustiiuri sânt. Primul vers, cam curios în atribute, nu spune, decât ce-a spus versul al treilea din strofa primă, şi al doilea nu-i prea la înţeles, pus în strînsă legătură cu cel dintâiu. Şi precum îşi lasă corbul umbra sa Pe zăpadă albă, far’ s’o poţi afla, Astfel sbor prin gându-’mi anii ce-au trecut, Sfintele ilusii ce-au murit de mult. Ilusiile, care, ca în tot locul, trebue să fie şi aici sfinte, ca moaştele răposaţilor, şi anii îi trec prin gând, precum trece umbra corbului pe zăpadă; acesta ar fi înţelesul; dar’ „fără să o poţi afla“ este un adaus naiv; de tot, isolat fiind, car’ susţinut în textul poetului, aduce confuzie în ideea cu anii şi ilusiile, dacă cauţi să vezi, la ce parte a comparaţiei ori a însuşirilor obiectelor comparate se poate reduce. Ilusiile şi anii nu trec niciodată fără să nu le dai de urmă ori şi când ai poftă, se înţelege, presupunând că eşti om normal. Doar’ sântem făpturi, ce ţin minte. Dulce primăvară! când vei reveni, Cine scie unde mă vei mai găsi. De ce „când vei reveni“, când toată mintea scie, că revederea-i totdeauna urmarea unei reveniri! Ca să ne îmbătăm de vorbe ? Ca să stimăm şi să grăim ca la şecători ? Atunci da, dar’ nu în poesie artistică! Inima, ce plânge, frunzele ce plâng, Se tot perd în lume, pănă ce se stîng! Versul prim din strofa primă să repeţesce dar’ şi în versul prim al ultimei strofe, se încheie un cerc de idei, vezi Doamne, dar’, după socoteala altora, să mai şi arete, că sânt puţine la încheiat, pareversul al doilea, cu ideea stingerii, tixită şi în strofa a doua a poesiei acesteia, ne arată, că fantasia poetu„ CRONICĂ. Numire. Preşedintele trib. regesc din Elisabetopol a numit pe juristul absolvent Francisc Roth de practicant în drept la judec. cerc. din Cohalm. * TRIBUNA odată, ca să fee disposiţiuni pentru schimbarea obligaţiunilor rurale, care se administrează în casele comitatense ori care se află în posesiunea unor fonduri supraveghiate de municipii. Aceste obligaţiuni sânt a se depune pănă la 9 Februarie la perceptorat ori la cassa statului. * Venitele statului, după cum anunță „Doi. Korr.“, curg într’un mod foarte îmbucurător. în cele trei săptămâni dintâiu ale lunii lui Ianuarie venitele au fost mai cu un milion mai mari ca venitele aceluiași period în anul trecut.# Invitare. P. T. domni membri ai comitetului central al „Reuniunii române de agricultură din comitatul Sibiiului“ sunt invitaţi pe Marţi, în 29 Ianuarie a. c. st. n. la 3 oare d. a. la şedinţă ordinară în localitatea „Asociaţiunii transilvane“. * Reuniunea de patinagiu. Mâne, Duminecă în 27, va avea loc prima festivitate mare de patinagiu, la cas dacă timpul nu se va schimba. Lacul e iluminat şi decorat, capela regimentului Nr. 31 va cânta dela 7 oare pănă la 9.* Sfântul botez"In Caransebeş. Botezul Domnului s’a sărbat şi de astă-dată cu solemnitatea îndatinată. Sfinţirea cea mare a apei a îndeplinit-o Preasfinţitul episcop diecesan Ioan Popasu, fiind timpul friguros şi vânturos, în biserică, cu asistenţa clerului local. O companie din regimentul de infanterie Nr. 43 contele Grünne a ridicat festivitatea prin salvele date la momentele principale ale oficiului divin şi ale actului sfinţirii apei. Un exemplu demn de imitat şi la metropolia din Sibiiu.* Episcopul din Cracovia, prin decret împărătesc, a fost ridicat la rangul de episcopprincipe. Cu acest prilegiu dieta provincială a Galiţiei a exmis o deputăţie consistătoare din mareşalul ţerii contele Tarnowski, metropolitul gr.-cat. Sembratowicz şi prinţul Sap ie ha, care vor merge să mulţumească în numele dietei Maiestăţii Sale împăratului pentru această distincţiune acordată Galiţiei. Alaltăieri noul principe-episcop, — de present monseniorul Dunajewski, fratele ministrului austriac de finance, — a primit o deputaţiune a consiliului comunal din Cracovia, carel-a felicitat de înaintarea sa în rang. Deodată cu această distincţiune s’a regulat şi organisaţia episcopiei de Cracovia şi anume astfel, că ea pe viitor nu mai este supusă nici unui archiepiscop, ci numai direct Scaunului papal. * Concursul lui Tatarczi. Diferitele mobile ale fostului arondator al băilor herculane Tatarczy s’au vândut pe calea licitaţiunii în 28 Decemvrie a. tr. Mobilele representau o valoare de 150.000 fl., cassa de economii din Timişoara le-a cumpărat însă cu 52.720 fl., deşi firma Deutsch din Timişoara a oferit 62.501 fl. în contra acestei hotărîri creditorii au recurat. Tribunalul r. din Caransebeş, având motive de a nu primi ofertul firmei Deutsch, aproape cu 10.000 fl. mai mare ca al cassei de economii timişorene, nu a aşternut recursul la tabla regească. Representanţii creditorilor, ofensaţi prin aceasta, au recurat acum deadreptul la tablă, ca să judece ea între representanţi şi tribunal. * Sursa Carol de România. Preste câteva 4‘10- 4'C8 „Epoca“, se va face la Graeffenberg ceremonia punerii primei petri a fântânei ce regele României a decis să se construească pe spesele sale. Această fântână, lucrată toată în marmoră, va fi pusă deasupra isvorului ce poartă numele „Sursa Carol de România“.* Scrie personală. Se scrie din Odessa, că cunoscutul filantrop Stroescu este greu bolnav. Cei care au auzit de faptele sale, nu pot decât să-şi dorească o grabnică însănătoşare. Dl Stroescu a jertfit mai multe sute de mii de franci pentru înfiinţări de şcoale şi alte scopuri culturale şi umanitare. * Concursul de frumseţă în Turin. Urmând exemplul concursului de frumseţă din Spaa, Italienii au arangeat şi ei în Turin un asemenea concurs. Aflăm că pănă acum s’au înscris 32 de concurente, dintre care sânt: o Cazacă, o Suedeză, o Spaniolă, două Unguroaice, trei Americane, două Parisiene, o Marseileză, o Lioneză, o Turineză, o Bologneză, o Neapolitana și două Milaneze, celelalte sânt din alte diferite părți ale lumii. * Cânele principelui de Bismarck. Principele de Bismarck a suferit o perdere grea. Cânele cel negru, care a fost cu o nespusă credinţă şi iubire cătră stăpânul seu, a murit în urma slăbiciunilor bătrâneţelor. Principele și-a pregătit mormântul sub vechii arbori din palatul cancelarului imperiului. Cestiuni economice. Îmbunătăţirea rasei bovine. Sub acest titlu, dnul V. Cârnu- Muntean publică în „Economia Naţională“ următorul tractat, pe care-l recomandăm atenţiunii agricultorilor noştri. Mai mult decât în oricare altă ţeară rasa bovină joacă cel mai însemnat rol în agricultura noastră. Putem zice, că toate lucrările agricole fără excepţiune se execută numai cu boi; sânt rari caşurile, în care se dă preferenţă cailor în ce priveste cultura pământului. Această stare de lucruri cunoscută de toţi, fiind admisă, putem lesne să apreciem câtă atenţiune merită rasa bovină din partea agricultorilor noştri. Orice pas spre îmbunătăţirea acestor animale, indispensabile culturii mănosului nostru pământ, este un pas făcut spre progresul agriculturii în genere. Rasa bovină nu are însă însemnătate numai prin munca ce produce, ci şi prin laptele ce-l poate da. Ea este un isvor nesecat de avuţie pentru o ţeară prin transformarea laptelui în producte alimentare de prima categorie, cum este brânza de tot felul şi untul, ce se pot conserva timp mai îndelungat fără a se strica. Pentru un străin, care ar studia ţeara noastră din punctul de vedere economic numai după datele statistice, având în vedere numai întinderea teritorului ţerii, calitatea solului cultivabil şi numărul poporaţiunii, s’ar păre lucru de necrezut, că laptele şi untul să fie mai scump în Bucuresci decât la Paris, la Londra, la Berlin sau la Viena. Ba ce este mai mult, aceste producte alimentare, prelângă că se vând mai ieftin în vastele oraşe sus menţionate, sânt în acelaşi timp şi de o calitate mai superioară, producţiunea şi fabricaţiunea sânt mai îngrijite. Nu vrem să acusăm prin aceasta pe nimenea ; constatăm numai un fapt, care se poate verifica ori şi când. Aşa d. ex. precând la Paris laptele bun de vacă se vinde cu 30 centime litrul în termin mediu, în Bucuresci îl plătim cu 40—50 Muntenescu; tema’i este biata Dulce primăvară, cum vedem, o temă, la care s’ar putea cita multe paralele foarte ruşinătoare pentru valoarea poesiei acestui domn. Dar’ la ce erudiţie literară? Un dram de judecată sănătoasă ajunge să vedem ce goală, ce fără idei şi sentimente, ce fără mişcare, ce fără acţiune sânt versurile aceste. Dulce primăvară, încă tro te-ai dus? începutul, care aduce aminte de pensele băieţilor de şcoală, cuprinde o idee ce se repeţesce apoi complet în versul al doilea: Pile dragi şi scumpe, unde v’aţi ascuns ? în treacăt notăm rimele dus — ascuns, mai la vale mult — trecut, şi cităm al treilea şi al patrulea vers, care trebuesc, adecă ar trebui să ne dee un contrast bine simţit, după îmbuibatele de vorbe versuri de mai nainte: Codru i fără frunze, carapu-i fără cânt, înimansîn plânge, frunza plânge ’n vânt. După un început vag, lipsit de conturi, care să ne determine activitatea fantasiei, să ne-o umple, versurile aceste ar fi ceva mai plastice. Versul din urmă, ca şi alte multe, e trivial de tot. Şi mai este ceva. Ce ? E ridicol. Dacă codru-i fără frunze, cum mai plânge frunza 'n vânt? Ori localisăm poate aşa. Câmpul n’are cânt, codrul poate ave, precum codrul n’are frunze, dar’ poate ave câmpul? Eu nu stiu cum aş înţelege altfel, dar’ văd, că nu-’mi pot alcătui sigur icoana ce poate a văzut-o poetul şi aceasta pentru că e neclar versul, deşi e atât de puţin cuprinzător, dar’ neclaritatea expresiei trebue să resulte din neclaritatea ori slăbiciunea ideilor fantasiei. Vai! s’a s t î n s, şi soare şi cântec s’au s t î n s (!) Şi natura ’ntreagă s’a pornit pe plâns. Tot plâns, ca şi în strofa primă bani, car’ cel de bivoliţă se plătesce dela 50—60 de bani. Nu vorbim aici de preţul extraordinar de 80 bani litrul, cu care se plătesce laptele ce se vinde în butelii dela câteva lăptării cu oare-care reputaţiune în Bucuresci. Ce denotă însă toate aceste ? Nimic altceva, decât că avem totul de făcut de aci înainte pentru îmbunătăţirea rasei bovine, pentru răspândirea cunoscinţelor solide ale cresterii şi îngrijirii ei, spre a trage cel mai mare profit posibil. Contrar de ceea ce se petrece cu animalele sălbatice, ale căror caractere se menţin prin secţiunea naturală, la animalele domestice totul depinde de la acţiunea omului, în special la noi în ţeară vitele erau mai bune, aveau mare reputaţiune chiar în afară, precând păşunile erau abundante, precând prin urmare crescerea animalelor se apropia mai mult de regimul natural. De când însă cultura cerealelor s’a lăţit, în paguba păşunilor şi a fânaţelor, s’au împuţinat şi mijloacele naturale pentru subsistenţa animalelor, alimentaţiunea lor a devenit din ce în ce mai dependentă de voinţa omului. La noi în ţeară din nenorocire acţiunea omului asupra animalelor domestice şi în special asupra rasei cailor şi a boilor a avut, putemnice, o influenţă din cele mai dezastroase asupra calităţilor lor. Crescerea animalelor în loc să prospereze, să se îmbunătăţească paralel cu progresul realizat în cultura plantelor, a mers înapoi. Acestei stări de lucruri se datoresce faptul, că boli buni şi puternici pentru muncă devin din ce în ce mai rari. S-au găsit proprietari particulari de iniţiativă, care, preocupaţi cu drept cuvânt de degenerarea rasei bovine, au făcut sacrificii pentru a aduce reproductori de rasă bună din străinătate. Sânt unii, care susţin, că resultatele dobândite nu ar corespunde sacrificiilor făcute, care alţii susţin contrarul. Adevărul este, că în majoritatea caşurilor resultatele dobândite de particulari au fost mai slabe decât ar trebui, şi aceasta pentru un motiv foarte simplu. (Va urma.) Nr. 11 „Asociaţiunea transilvană“. Nr. 249/1889. Proces verbal, al comitetului „Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului românil, luat în şedinţa dela 4 Ianuarie n. 1888.