Tribuna, ianuarie 1889 (Anul 6, nr. 6-24)

1889-01-28 / nr. 22

Anul VI 18M«BllBHaMW^aMi^rtáflÍllBM«lfflW ABONAMENTELE Pentru Sibîiu: 1 lună 85 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr., la an 5 fl., 1 an 10, flc 5­ __ r Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. o­­­r: 8 . Pentru monarchie: "r§ i : 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., 1/i an 7 % * '&", 1 an 14 fl. : /'py Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, Va an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru. Sibiuu­, Sâmbătă 28 Ianuarie (9 Februarie) 1889 ^l^Qr^^B)iHBB8KMHHIBiWW5ttllWK!IWBBMlBMWHWMBIWWiiî IWWTWMBJiSWWMiilaaMBaMBiWBWMHBMlliliMBaHWi II il f MMBMMI Nr. 22 INSERTIUNILE 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Gisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Trei autografe împărătesei. Maiestatea Sa împăratul și Regele nostru, din incidentul înfricoșatei catas­trofe întâmplate în familia imperială, a luat prilegiul de a exmite următoarele Preaînalte autografe : Iubite Tisza! Este o adevărată tre­buinţă a inimii Mele a Mă adresa şi în­­zilele celei mai dureroase jale nemij­locit cătră popoarele Mele iu­bite şi a le exprima pentru nenumă­ratele semne de alipire mişcătoare şi de credinţă plină de pietate cea mai intimă şi nesecată a Mea mulţumită. Spre acest sfîrşit îţi trimit aici alăturat manifestul Meu respectiv, cu a cărui corespunctă­­toare publicare în toate ţ e r i l­e co­roanei Mele ungare prin aceasta te în­sărcinez. Viena, 5 Februarie n. 1889. Francisc Iosif m. p. Goloman Tisza m. p. Cătră popoarele Mele! Lovitura cea mai grea ce a putut ajunge inima Mea de părinte, irepara­bila perdere a scumpului și unicului Meu fiiu, m’a umplut pe Mine, Casa Mea şi pe popoarele Mele credin­cioase de cea mai profundă jale. Sguduit în interiorul Meu, îmi plec capul cu supunere înaintea nepătrunsei hotărîri a provedinţei doreesci şi Mă rog împreună cu popoarele Mele cătră Atotputernicul, să-­mi dee puterea de a nu slăbi în împlinirea conscienţioasă a datorinţelor Mele de regent, ci, având dinaintea ochilor aceeaşi direcţiune, a cărei observare este asigurată şi pentru viitor ca şi pănă acum, să pot persista cu curagiu şi încredere în instiinţele ne­întrerupte pentru binele comun şi sus­ţinerea binecuvântărilor păcii.­­Mi-a servit spre mângâiere­a Mă­rei în aceste tile de cea mai amară du­rere sufletească încungiurat de partici­parea totdeauna probată a popoare­lor Mele şi a primi din toate părţile, din toate cercurile, din apropiere şi din depărtare, din oraşe şi de la ţ­ară, ma­­nifestaţiunile cele mai varii şi mai miş­cătoare ale acestei participări la durerea Mea. Cu recunoscinţă intimă simţesc, că legătura de iubire şi credinţă reciprocă, care Mă leagă pe Mine şi Casa Mea cu toate popoarele monarehiei Mele, în care de asemenea grea cel­care câştigă numai în tărie şi consis­tenţă, şi astfel este o trebuinţă, ca î­n numele Meu şi în numele împă­rătesei şi Reginei, a prea iubitei Mele soţii, apoi în numele norei Mele adânc întristate se mulţumesc din toată inima pentru toate aceste manifestaţiuni de participare plină de iubire la doliul Nostru. Cu această mulţumită profund sim­ţită im­plorez împreună cu popoarele Mele credincioase ajutorul milostiv al lui Dumnezeu pentru conlucrarea şi mai departe cu puteri unite spre binele patriei. Viena, 5 Februarie n. 1889. Francisc Iosif m. p. Ordin cătră armată, cu mândrie privesc la dînşii şi şi pe viitor le este asigurată întreagă iubirea şi îngrijirea Mea. Dat în Viena la 6 Februarie 1889, Francisc Iosif m. p. Puternic va fi efectul acestor Prea­înalte manifeste în sufletul a toată su­flarea din monarchia austro-ungară. Pu­ternic cu deosebire la credinciosul popor românesc, care prin graiul Preaslăvi­­tului seu Monarch este întărit în cre­dinţa sa, pe care a o sgudui atâtea încor­dări s’au făcut de 21 ani încoace! Augustul nostru împărat şi Rege simte trebuinţa de a se adresa nemijlocit cătră toate po­poarele monarchiei Sale şi îm­preună cu Împărăteasa­ Regină a mulţumi acestora pentru credinţa, iu­birea şi participarea lor la durerea Casei imperiale! Maiestatea Sa imploară aju­torul decesc, pentru­ ca împreună cu toate popoarele credincioase, cu puteri unite să poată conlucra la fericirea patriei comune. Români, credinţa Monarchului vos­tru este şi credinţa voastră! Aveţi răb­dare şi încredere! »wriwwB’TsiwaiiWMiaMwwwwaBgBaaMMMBMBiiiiMiMiwiwiiMMMiiiiiiiiiiiaíiwMiiMPPiiimm—immi— Abonament lunar pentru Februarie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. Sibiiu­, 27 Ianuarie st. v. că puţini Români sânt şi au fost, care să fi făcut mai mult sau cel puţin cât dînsul pentru consolidarea ţerii sale şi înaintarea neamului seu. Noi seim, că el a fost unul dintre conducătorii mişcărilor de deşteptare din anul libertăţilor 1848. Noi seim, că el a întemeiat la 1866 monarchia eredi­tară cu principe străin, asertând în acest chip pe tronul României stabilitatea şi o odraslă viguroasă a unei din cele mai strălucite dinastii din Europa, în locul rivalităţilor, usurpaţiunilor şi intrigilor de mai înainte. Noi ştim, că de numele lui Ioan Brătianu este legat răsboiul glorios al armatei române din 1877, acest eveni­ment, care a câştigat României respectul lumii întregi şi a recucerit armelor ro­mâne gloria străbună, ascunsă în mor­mintele eroilor din vremile trecute. Noi ştim, că lui Ioan Brătianu se datoresce în prima linie independenţa României şi coroana regală de pe capul suveranului său. Stim în urmă, că statul român şi societatea română a realizat în timpul guvernului din urmă al dlui Ioan Bră­tianu pe terenul economic, şcolar, mi­litar şi cu un cuvânt pe toate terenele astfel de progrese, ca şi care n’au fost realizate în nici un interval corăspun- zător de mai nainte. Astfel îl cunoascem noi pe dl Ioan Brătianu, şi este deci mai mult ca na­tural, când mărturisim acuma, că nu ne putem împăca cu gândul, ca cineva să ceară acusarea şi poate şi condamnarea acestui bărbat. Nu e vorbă, trebue să recunoascem şi aceea, că în decursul guvernării de 13 ani a dlui loan Brătianu şi cu deose­bire în anii mai din urmă s’au ridicat pre lângă dînsul mulţi oameni, care n’au contribuit la gloria faptelor sale. Mulţi dintre oamenii, în care loan Brătianu ’şi-a pus încrederea şi ’i-a făcut părtaşi ai activităţii sale, au abusat de încre­derea sa şi de încrederea ţerii. S’au co­mis şi abusuri sub guvernul trecut al României, aceasta după episodele pe­trecute înaintea forurilor judecătoresci nu se mai poate nega. Dar’ câtă este vina care cade asupra dlui Brătianu din acele abusuri? Este cineva, care să cuteze a afirmă, că el singur a abusat sau că abusurile s’au comis cu scirea sa, şi că dacă ar fi aflat de ele, le-ar fi acoperit cu numele seu, şi n’ar fi tras pe culpabili la răspun­dere? Noi nu credem să fie. Cu durere trebue să mărturisească ori­care Român de bună credinţă, că abusurile de putere şi de oficiu sânt în România o calamitate socială, care se explică din tinereţa vieţii moderne falsă. Cum am mai observat, el şi găsesce un motiv foarte bun. El­ifice: Toate sentimen­tele şi patimile, care insuflă altora foarte pu­ţină simpatie, pot să jignească, dacă le ex­primi prea violent. Din acest motiv nu este nimic mai nedemn şi mai necuviincios pentru un bărbat, decât când nu voie suporta cu răb­dare şi durerea cea mai violentă, ci plânge şi sbială. Ce e drept, există o simpatie pentru du­rerea trupească. Când vedem, că cineva va fi lovit la braţ sau la fluierul piciorului, este natural că tresărim, şi noi ne retragem bra­ţul sau fluierul piciorului, şi dacă într’adevăr lovitura urmează noi o simţim oare­cum ca şi cel­ ce a primit-o, dar’ totodată este sigur, că durerea simţită nu este deloc considera­bilă; aşadar­, dacă cel lovit sbiară violent, a­­tunci nu ne sfiim al despreţul, pentru­ că noi nu suntem aplecaţi să sbierăm ca el.­ Ni­mic nu este mai înşelător decât legile gene­rale pentru sentimentele noastre. Ţesătura lor e aşa de fină şi complicată, încât nici celei mai precaute speculaţii nu-’i este cu putinţă să apuce lămurit un fir şi să-’l urmărească prin toate încrucişările. Şi dacă-’i şi succede, ce folos? Nici un sentiment nu-i clar în na­tură ; când se nasce unul, se nasc altele, unii, cu el, şi cel mai neînsemnat schimbă total senti­mentul fundamental, astfel că în timpul acesta se nasc excepţii preste excepţii, care mărginesc de stat, din deprinderile rele ofedite de la Fanarioţi, din insuficienţa puteri­lor de lucru şi preste tot din starea culturală a ţerii. Abusuri de putere şi de oficiu s’au întâmplat şi sub guver­nul vechiu conservator şi sub guver­nul liberal, şi am vră să fim proroci mincinoşi, dar’ ne temem că se vor întâmpla şi sub guvernul actual. Ear’ această stare de lucruri, re­gretabilă ce e drept, dar’ inevitabilă, nu se poate schimba decât cu timpul, prin cultură şi progres. Este prin urmare un lucru fără înţeles a face responsabil pe şeful unui guvern pentru abusurile care se comit de subalternii şi ajutoarele sale. Res­ponsabil este numai culpabilul şi în mod indirect societatea întreagă. Şi mai fără înţeles însă ar fi, când s’ar trage la răspundere pentru abusurile Maicanilor şi Anghelescilor un şef de guvern ca domnul Ioan Brătianu, care numără atâtea merite la activul seu şi căruia ţeara atât de mult îi dato­resce. Dar’ sântem convinşi, că argumen­­taţiunea noastră va fi primită de toţi oamenii serioşi din România. Nici vorbă nu este să presupunem, că parla­mentul României ar primi propunerea dlui Blaramberg. Nu teama, că dl Ioan Brătianu va fi acusat şi poate şi condamnat, ne-a fă­cut să scriem aceste, ci numai curiosul faptului, că s’a cerut punerea lui sub acasă. Căci de altmintrelea, de când ni­ s’a fost prevestit, că dl Blaramberg va face propunerea sa, s’a adaus şi aceea, că guvernul şi majoritatea parlamentară nu vor primi această propunere. Credem şi noi că nu o vor primi. Şi astfel toată treaba are numai atâta însemnătate, câtă îi putem da dlui Nicolae Blaramberg. Ear’ despre acest onorabil deputat putem zice în liniamente generale, că nu seim să fie capul sau representantul vre-unui partid numeros sau puternic, seim însă că excelează prin sentimen­tele sale rusofile şi printr’o foarte pro­nunţată înclinare spre exagerări. Când cu desbaterea cesti­unii franco­­porturilor, pe care tot d-sa o iniţiase, a cerut, după­ ce vorbise în cestiune de atâtea­ ori cât permite regulamentul casei, cuvântul în cestiune de regula­ment. Urcându-se la tribună, a vorbit însă tot în meritul cestiunii de sub des­­batere şi nici habar n’a avut de regu­lament. Atunci presidentul între apro­bările deputaţilor, după-ce ’l-a provocat să vorbească în cestiune de regulament şi n’a făcut-o, ’i-a detras cuvânt­ legea generală la aparenţă, pre lângă experi­enţa curată a câtorva caşuri singuratice. Des­­preţuim pe cel­ ce îl auzim sbierând violent în durerile­’i trupeşei. Dar’ nu totdeauna, nu ân­­tâia­ oară; nu când vedem că suferindu-’l aplică toate mijloacele să-’şi suprime durerile; nu dacă de altmintrelea îl cunoascem că-i bărbat constant; şi mai puţin când îl vedem dând probe de constanţa sa în dureri, când durerea îl face să suiere, dar’ nu-’l poate sili să facă altceva, şi că el mai bucuros se supune la o durere îndelungată, decât să-’şi schimbe câtuşi de puţin felul de a cugeta şi hotărîrile sale, deşi poate spera că cu aceste schimbări s’ar sfîrşi şi durerile sale. Toate acestea să găsesc la Philoctet. La Grecii antici mărimea mo­rală consistă în iubire neschimbată faţă cu prie­tenii şi neschimbată ură faţă cu inimicii. Acea­stă mărime îşi păstrează şi Philoctet în toate chinurile sale. Durerea nu şi-a uscat ochii aşa, încât să nu-­i mai poată da lacrimi pentru soartea ami­cilor lui de demult. Durerea lui nu­­l-a po­somorit atâta, încât el să poată ierta pe duşmani, voind să scape de ea ori să se pună bucuros la disposiţia intenţiilor lor egoiste. Şi această stâncă de bărbat să fi fost despreţuită de Athé­niem, pentru­ că valurile ce nu o pot sgudui o fac cel puţin să răsune? Recunosc că eu simţesc puţină plăcere cetind filosofia lui Cicero, mai puţină la cea scremută în cartea a doua a cercetărilor tus­­culanice despre răbdarea durerii trupeşei. Ai­ c , FOIŢA „TRIBUNEI". Laoceon. De Gotthold Ephraim Lessing. Traducere de Lucreţia Suc­iu. III. (Urmare.) Dar, ori­cât de mari şi grozave a făcut el durerile trupeşei ale eroului seu, el tot a simţit foarte bine, că numai ele nu sunt dea­­juns să producă un grad suficient de com­pătimire. De aceea el­­e împreună cu alte rele, care, ele de ele luate, nu puteau îndu­ioşa deosebit, dar­ care primiră prin această legătură acelaşi colorit melancolic ce-­l dau şi ele durerilor trupeşei. Relele aceste erau lipsa totală a societăţii omeneşti, a foamei şi toate incomodităţile vieţii, cărora eşti expus sub un cer aspru în lipsurile acele. Să ne cugetăm un om în asemenea împregiurări,­­,e-­i dăm însă sănătate şi putere şi industrie, şi el este un Robinson Crusoe ce ne cere pu­ţină compătimire, deşi soartea sa nu ne este deloc indiferentă. Pentru­ că noi rare­ori sun­tem atât de îndestuliţi cu societatea omenea­scă, încât să nu ne pară prea plăcută aceea ce o gustăm afară de dînsa, mai cu seamă prin închipuirea ce-­l măgulesce pe tot insul, că treptat ne-am pute lipsi de ajutor străin. A făcut nespus de mult bine inimii Mele adânc întristate a fi primit în cai­lele de grea cercare, pe care­­Mi­ le-a impus provedinţa direească, dela armata Mea, dela marina Mea şi dela amândouă armatele Mele teritoriale none dovecji de credinţă nestrămutabilă, de alipire miş­cătoare şi de devotament plin de pietate, în mod cu adevărat plin de digni­­tate şi cordialitate au dat membrii pu­terii Mele armate expresiune sentimen­telor de durere şi jale pentru scumpul Meu fiiu. De la frontierele cele mai depărtate ale imperiului Meu, urmând impul­sului inimilor, au alergat representanţii ei la Viena, pentru a documenta scum­pului defunct pietatea lor, a-m i da ulti­mul onor şi a manifesta, că bucuria şi durerea Casei Mele află răsunet sonor în armata Mea, în marina Mea de răs­­boiu, precum şi în rîndurile armatelor Mele teritoriale. Trimit pentru aceasta tuturora mul­ţumită Mea intimă. Şi acum ca şi în trecut bate inima Mea cu căldură pentru fiecare singura­tec din întreagă puterea Mea armată. De altă parte să-’i dăm unui om boala cea mai dureroasă şi mai incurabilă, dar’ să nu-’l gândim încungiurat de prieteni iubiţi, care nu-’l lasă să sufere lipsuri şi-’i uşurează sufe­rinţa cât le stă în putere, cărora el li­ se poate plânge şi văieta cu sinceritate, fără indoeala noi îl vom compătimi, dar’ această compăti­mire nu durează lung, şi în sfîrşit mişcăm din u­­măr şi îndemnăm să rabde. Numai când amân­două caşurile se împreună, când el părăsit, este şi neputincios, când bolnavului nu-’i ajută nici alţii şi nici el nu-’şi poate ajuta, şi plângerile lui răsună în pustiiu, atunci vedem toată mi­­seria ce poate ajunge o natură omenească şi copleşesce nefericitul şi toate gândurile grab­nice, prin care ne socotim în posiţia lui, ne ajâtruesce groază şi spaimă, înaintea noastră nu vedem decât desperarea în figura sa cea mai înspăimântătoare, şi nici o compătimire nu e mai puternică, nici una nu-­ţi topesce mai mult întreg sufletul decât aceea, care se împreună cu ideea desperării. Compătimirea ce o simţim pentru Philoctet este de acest soiu, — mai tare o simţim în momentul când îl vedem lipsit şi de arcul seu, unicul mijloc care trebuia se-’i mai susţină traiul plin de amaruri. Vai de Francezul ce n’a avut minte să cugete atâta, n’a avut inimă să simtă! Sau dacă a avut a fost destul de mic să jertfească toate aceste, gustului nenorocit al naţiei sale. Chataubrun îl pune pe Philoctet în societate. El îi aduce pe insula pus­Firul telegrafic ne-a adus aseară de la Bucuresci scrrea, că deputatul Ni­­colae Blaramberg a făcut în camera României propunerea de a pune sub acasă fostul cabinet al dlui loan Brătianu. Ieri s’a întâmplat acest lucru, dar’ că se va întâmpla am sciut deja de mai înainte. Şi cu toate aceste a făcut impresie foarte rea asupra noastră, când am aiujit că s’a întâmplat ceea­ ce a fost prevestit de mai de mult. Şi sântem siguri, că majoritatea cetitorilor noştri din monarchia austro­­ungară nu se vor pută împăca cu gân­dul, că se poate afla în România un deputat, un om politic, care să vină în toată seriositatea şi să pretindă, ca domnul Ioan Brătianu să fie tras în judecată. Noi fraţii de un sânge ai celor din România, care urmărim cu iubire şi in­teres, dar, fără patimă şi preocupaţiune, desvoltarea statului român, în care pri­vim razimul şi focularul existenţei noa­stre naţionale, noi ştim şi sântem con­vinşi, că Ioan Brătianu este una dintre figurile cele mai marcante, de a căror nume este legată istoria României de o jumătate de secol încoace. Noi stim, fie o fată princesă. Şi nici aceasta nu este singură, ci are şi o damă de curte, un obiect, de care nu ştiu cine a avut mai mare lipsă, princesă sau poetul. Excelentul joc cu arcul­­l-a lăsat afară tot, în schimb el ne arată ochi frumoşi. Vei bine, arcul şi săgeata le-ar fi părut foarte ciudate tinerimii eroice franceze. Şi din contră, nimic nu este mai serios decât mânia ochilor frumoşi. Grecul ne chinueste în grozava îngrijire, că sărmanul Philoctet va trebui să rămână pe insula pustie şi să peară cu miserie, fără arcul seu. Francezul scie un drum mai sigur la inimile noastre, el ne lasă frica, că fiiul lui Achille va trebui se plece fără princesă sa. 1) Criticii francezi au socotit, că aceasta a fost un triumf faţă cu anticitatea, şi unul a propus să dee operei lui Chataubrun numirea: Greutatea învinsă! După impresia întregului, să cercetăm singuraticele scene, în care Philoctet nu mai este un bolnav părăsit; unde el nădăjduesce că va părăsi în curând pustietatea nefericită şi că se va întoarce în ţeara sa; unde toată ne­norocirea se mărginesce astfel la rana­­ i du­reroasă. El mârâe, sbiară şi are cele mai groas­­nice convulsii; în contra acestui punct se în­dreaptă adecă obiecţia despre ofensa cuviinţei. Cel-ce o face este un Englez, deci un om, la care nu putem uşor presupune o delicateţă *) Phirrhus venise sS ducă pe Philoctet la Troia, şi se ampresa de Sofia fata lui Philoctet — în presa franceză. *­ Economistul Adam Smith.

Next